O interpretare pe intelesul copiilor si nu numai. Aceasta Biblie ilustrata se adreseaza tuturor celor ce vor sa inteleaga, intr-o maniera placuta scrierile biblice.

Varsta recomandata: de la cel mai mic la cel mai mare.

(lipsa text)

(lipsa text)

Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

Cele scrise de nevrednicia mea sunt: o parte talcuite din greceste, iar altele sunt alcatuite pe scurt din Sfanta Scriptura, ori din cartile Sfintilor Parinti si sunt asezate in ritmul versului ca sa fie mai usor de citit.  Toate au in ele cheagul dreptei credinte si sunt presarate cu marturii de la Sfintii Parinti, ca si cu niste mirodenii ca sa nu se strice.

Va rog pe toti, din inima, sa intelegeti si asta: ca eu toate le scriu pentru mustrarea neputintelor mele si pentru trezirea simturilor mele cele amortite.  Totodata ele sunt si o marturisire inaintea Ziditorului, a nenumaratelor mele faradelegi, cand nu mai am cui le marturisi.  Deci sa nu vi se nasca parerea ca eu le scriu pentru mustrarea altora.  Eu toate le scriu pentru mustrarea mea, ca doar va lua vreun folos ticalosul meu suflet!

Ieroschimonahul Ioan Iacob

Ce vede, ce aude, ce simte mintea rugătorului, care, după ce s-a despătimit prin făptuire, trece „prin uşa iubirii“ în patria contemplaţiei? Ce ispite îl întâmpină acolo? Ce repere are calea neştiută care îi stă înainte? Cine sunt acum duşmanii şi în ce fel acţionează? Cine prietenii, cine aju-tătorii? Care e strategia generală a luptei în această fază şi ce trebuie să facă şi, îndeosebi, să nu mai facă monahul ajuns până aici? Cum pot fi deose-bite contemplaţiile autentice de vedeniile înşelătoare? Ne oprim undeva, la vreuna din contemplaţii, sau înaintăm? Dacă da, până unde…? Doar cine a fost frământat de asemenea întrebări, căutând zadarnic răspunsuri limpezi şi detaliate, va putea înţelege în ce constă „comoara“ lui Iosif Hazzaya, sau, dacă vreţi, „comoara Iosif Hazzaya“. De fapt, chiar supranumele de Hazzaya (Văzătorul), pe care i l-au dat deja con-temporanii, spune despre autorul nostru că a fost, întâi de toate, un om al experienţei duhovniceşti, un cunoscător din trăire al multiplelor forme de vedere a luminii necreate dumnezeieşti, în timp ce bogata cultură care transpare din scrierile sale este instrumentul intelectual care l-a ajutat să-şi rostească trăirile pustniceşti şi contemplaţiile. În ultimă instanţă, scrierile Avvei Iosif Hazzaya sunt, trebuie s-o spunem, o mărturie tulburătoare a vederii lui Dumnezeu, aşa cum aveau să fie, în spaţiul bizantin, scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog sau cele ale Sfântului Grigorie Palama. 

„Eufemistic, cancerul e numit «boala care nu iarta», o boala despre care medicul european nu vorbeste mai niciodata in fata pacientului, totul fiind lasat pe seama unei macabre conspiratii cu membrii familiei.  Mai pragmatic, medicul americano-canadian ii comunica pacientului teribilul diag­nostic in convingerea ca moartea se cere gospodarita cu aceeasi grija ca si viata.  Asa se face ca Florica Batu, mama a sase copii, dintre care ultimul inca ne-ntarcat, afla ca are leucemie si ca de-acum va trebui sa se pregateasca pentru o moarte relativ apropiata.  Totul invita la disperare.  Dar tragicul deznodamant pare a se amana de la sine… si-n loc sa se dea de ceasul mortii, Florica Baau se apuca si scrie o carte.  O carte frumoasa si adevarata, cum nu se scriu multe in dulcele grai romanesc.“

Mitropolitul BARTOLOMEU ANANIA

Aceasta carte e un poem.  O curgere de frumusete interioara cum rar mi‑a fost dat sa descopar in lecturile cotidiene.  Autorul‑personaj creste sub ochii cititorului si se lasa prins in icoana.  De altfel, autorul cartii este un om care si‑a hranit libertatea duhovniceasca din convertirea imaginii in icoana.  Un poem despre viata curata, moarte si inviere, un poem de­spre Hristos in tot si in toate.  Un poem‑pathos ale carui strofe, legate cu sange si viata, alcatuiesc un comentariu la Evanghelia Mantuitorului in cel mai personal mod cu putinta.

Cum sa nu tresara inima in tine, cititor fiind, cand in maini tii o carte‑inima, un neasteptat poem‑inima?!  Si afli, cuprins de uimirea smereniei, ca „viata omului este istoria unui graunte care se alimenteaza de undeva din adancuri, se umple de lumina cu o maturitate aurie asemenea cerii de albina pentru ca, mai tarziu, dupa ce a cazut pe pamant, sa creasca inaltandu‑se pana la cer.  Asta, desigur, daca nu va putrezi in temnita intunecata si umeda a raului”.  O carte‑cutare.  Pe care, citind‑o, te redescoperi altul.  O tra­du­cere lina, dintr‑o rusa pasnica si daruitoare de malini infloriti in suflet.