Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

Cartea de fata doreste sa aduca marturie scrisa despre o mica parte dintre Sfintii care au stralucit in lume de la Pogorarea Duhului Sfant si pana in zilele noastre. Sunt cuprinse aici multe fapte pilduitoare si minuni ale lui Dumnezeu, ale Maicii Domnului si ale multora dintre Sfinti.

Toate istorisirile au fost invesmantate cu una sau mai multe ilustratii ale faptelor. In zilele pe care le traim, cand multe din cele ce ne incaonjoara ne vatama si vederea si mintea, ilustratiile acestei carti vor putea mijloci cititorilor-privitorilor o oarecare luminare launtrica si o samanta de arvuna duhovniceasca.

Cuvintele si faptele ce alcatuies aceasta carte au fost culese din multimea cartilor de suflet folositoare ale Bisericii. Pe alocuri istorisirile au fost indreptate in asa fel incat sa fie mai pe intelesul si la indemana copiilor.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Editura Sophia / Editura Metafraze

Sfântul Porfirie este un fenomen unic în istoria Bisericii nu doar pentru harismele neobiÈ™nuite, asceza tăinuită sau dragostea nemărginită, ci mai ales pentru învăÈ›ătura sa nemaiîntâlnită. Alungă de la noi frica de pedeapsă È™i iad, făcând din Hristos prie­tenul, fratele nostru… Ne sfătuieÈ™te să nesocotim patimile, să nu ne preocupe sinele cel rău, ci cel bun, să ne dăruim din tot sufletul, cu sârg, iubirii lui Hristos, îndreptându‑ne astfel spre o sfinÈ›ire nesângeroasă, ca în felul acesta ne­voinÈ›a, cu totul de trebuinÈ›ă, să se săvârÈ™ească acum din iubire, din recunoÈ™tinÈ›ă faÈ›ă de Dumnezeu.
Mii de oameni È™i‑au găsit liniÈ™tea, îndreptarea, mân­tuirea mulÈ›umită iubirii pe care sfântul le‑a împărtăÈ™it‑o. Ucenic al Iubirii, cu dragoste È™i rugăciune faÈ›ă de toÈ›i, în uitare de sine, a lăsat focul dumnezeiesc să‑i ardă fiinÈ›a, arătându‑se călăuza noastră a tuturor spre Hristos.
Neîndoielnic, Sfântul Porfirie rămâne un mare dar trimis de Dumnezeu omului contemporan aflat în confuzie È™i necazuri!

Hristos este noua viaÈ›ă! Lumina, viaÈ›a È™i bucuria familiei. E totul! Să‑L iubim cu toată puterea sufletului È™i, când problemele cotidiene ne apasă È™i întristează, să ne în­drep­tăm omul cel lăuntric spre Dumnezeu È™i să‑L chemăm în rugăciune. Uite! Hristos ne aÈ™teaptă È™i, de îndată ce Îi facem cât de puÈ›in loc în inima noastră, intră numaidecât, È™i atunci le avem pe toate. Vine asemenea unei raze de soare È™i ne încălzeÈ™te.

În ce priveÈ™te problemele din familie, în­semnătate are nu îndepărtarea lor cu totul – lucru, de altfel, cu neputinÈ›ă, ci felul în care sunt înfruntate. Cel deznădăjduit se întristează, îÈ™i pierde dispoziÈ›ia È™i puterea. Pe când cel cu nădejde înaintează (…). Dum­nezeu Se îngrijeÈ™te până È™i de cele mai ne­în­semnate amănunte ale vieÈ›ii noastre. Nu este nepăsător faÈ›ă de noi, nu suntem singuri în lume. Ne iubeÈ™te mult, ne are în minte în fiecare clipă È™i ne ocroteÈ™te. Trebuie să pricepem acest lucru È™i să nu ne fie teamă de nimic.

De ce Dumnezeu ne sfatuieste sa ne rugam neincetat?  Pentru ca vrea sa avem parte de folos.  Stie ca atunci cand Il slavim necontenit, zi si noapte, calauziti de voia noastra libera, asemenea ingerilor, sufletul nostru isi afla cu adevarat odihna.

Rugaciunea este convorbirea cu Insusi Dum­nezeu, Ziditorul, Creatorul universului.  El primeste intotdeauna sa vorbeasca cu noi, oricand si de cate ori dorim, ajunge sa I-o cerem.  Nu ne va spune niciodata «nu».  Dimpotriva, e mereu gata sa ne asculte cu luare-aminte si iubire.  Cel mai mare dar este acela ca Dumnezeu ne-a dat dreptul de a-I vorbi in fiecare ceas si clipa, in orice loc ne-am afla!  Aceasta e deosebita cinste de care ne bucuram.

Asa sa va luptati in viata ­duhovniceasca, ­simplu, delicat, fara silire.  Simplitatea si de­li­catetea sunt un chip preasfant de viata du­­hov­niceasca, dar invatarea lui nu este cu pu­tinta asa, pe de rost.  Trebuie sa patrunda mistic inlauntrul tau, astfel incat sufletul sa si-l insuseasca prin harul lui Dumnezeu.

Sfantul Porfirie Kavsokalyvitul

Aceasta e calea: iubirea lui Hristos! Cu dragostea Lui te vei smeri. Dacă vrei să sporească iubirea lui Hristos, trebuie să se domolească toate celelalte iubiri, de trup, de sine și, în general, de patimi... N-ai priceput? Să te lași absorbit de Hristos! Cu cât cineva caută a se îngriji de cele duhovnicești, cu atât îi sporește iubirea față de Hristos. Când urcă cele duhovnicești, coboară gândurile trupești, și când coboară cele duhovnicești, urcă pofta trupească și patimile. Cele duhovnicești sunt iubire de Hristos...!!

"Să munciți repede și bine și să rostiți rugăciunea...! Când nu voi mai fi, să mă strigați și vă voi veni numaidecât în ajutor! Voi fi lângă voi..."

Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul

Asemenea unui mare luceafăr de dimineaÈ›ă È™i purtător al unor harisme mai presus de fire, Cuviosul Porfirie rămâne farul duhovnicesc prealuminat È™i locaÈ™ul cel înmiresmat al Sfântului Duh care va îndruma peste timp nenumărate generaÈ›ii viitoare.

Călăuză, sfetnic, dascăl È™i păstor nerătăcit al miilor de suflete de oameni săraci È™i bogaÈ›i, celebri È™i neÈ™tiuÈ›i, educaÈ›i È™i neÈ™tiutori de carte, Sfântul Porfirie călătorea în timp È™i în spaÈ›iu, învingând toate legile fizicii.
Reducând la zero distanÈ›ele, ajungea la cealaltă margine a planetei, în adâncurile mării, în străfundurile pământului, în abisul celest, în nemărginirea spaÈ›iului cosmic… pretutindeni! Și vedea totul, fără să‑i rămână nimic ascuns… Sub insuflarea Sfântului Duh „alerga” în viitor È™i prezicea, conÈ™tient de răspunderea sa, cele ce aveau să vină, iar scopul său nu era altul decât zidirea sufletelor în Hristos.

Ca un bun păstor preschimba sufletele omeneÈ™ti È™i le aducea la pocăinÈ›ă, spre a le călăuzi la Hristos, atingea È™i vindeca, făcea de la distanÈ›ă semnul crucii È™i tămăduia, înălÈ›a o rugăciune È™i ea se împlinea. Cu puÈ›ine cuvinte, aprindea flacăra dumnezeiască în inimile oamenilor. Nu certa, ci îmboldea tainic, însufleÈ›ea, trezea dragostea de Dumnezeu.