În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parÈ›ial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri È™i manuscrise liturgice, la întărirea solidarităÈ›ii dintre românii ortodocÈ™i despărÈ›iÈ›i atunci prin graniÈ›e politice artificiale È™i, în pofida tuturor dificultăÈ›ilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinÈ›a È™i cultura poporului român. Astfel, în anul 1681, la IaÈ™i, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei tipărea în româneÈ™te Molitvălnicul de-nÈ›ăles, iar în 1689, la Alba Iulia, Mitropolitul Varlaam al Transilvaniei tipărea o altă traducere a acestei cărÈ›i liturgice. Sfântul Ierarh Antim Ivireanul tipărea la Râmnic, în 1706, Evhologhionul, ce cuprindea È™i Sfintele Liturghii. De atunci, biruinÈ›a definitivă a limbii române în cult a fost consfinÈ›ită prin tipărirea constantă a acestei foarte necesare cărÈ›i liturgice, în diverse ediÈ›ii cu un conÈ›inut variat.

Cu timpul, Molitfelnicul È™i-a îmbogăÈ›it cuprinsul, întrucât Biserica răspunde cerinÈ›elor pastorale ale timpului prezent, prin alcătuirea de noi rugăciuni È™i rânduieli aprobate de Sfântul Sinod, menite să binecuvinteze toate aspectele vieÈ›ii creÈ™tine. Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică È™i canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăÈ›it treptat conÈ›inutul acestei cărÈ›i de cult, nu atât prin creaÈ›ii proprii, cât mai ales prin traducerea, din limbile greacă È™i slavonă, a unor noi slujbe È™i rânduieli solicitate de preoÈ›i È™i credincioÈ™i în contextul apariÈ›iei unor noi realităÈ›i cultural-sociale.

EdiÈ›ia de faÈ›ă a Molitfelnicului beneficiază de o nouă împărÈ›ire a conÈ›inutului, îndeosebi în a doua parte a sa, unde rugăciunile È™i rânduielile au fost grupate pe secÈ›iuni cu subtitluri sugestive, pentru a fi mai repede identificate de utilizatori. Au fost adăugate o serie de rugăciuni È™i slujbe noi, pentru binecuvântarea familiei, a unor instituÈ›ii È™i profesii, a căilor È™i mijloacelor de transport, dar È™i rugăciuni diversificate pentru bolnavi, pentru cei ce se luptă cu patimile È™i pentru cei întemniÈ›aÈ›i. Alte rânduieli, prezente deja în ediÈ›iile anterioare, au fost îmbogăÈ›ite în conÈ›inut. De asemenea, a fost actualizat limbajul unora dintre slujbe, evitându-se atât arhaismele ieÈ™ite din uz, cât È™i neologismele incompatibile cu exprimarea liturgică. În plus, au fost diortosite unele texte din punct de vedere gramatical È™i al topicii. Totodată, au fost introduse indicaÈ›ii de tipic ori au fost corectate È™i completate cele existente, pentru o săvârÈ™ire cât mai corectă È™i responsabilă a Sfintelor Taine È™i ierurgii, dar È™i pentru a se evita inovaÈ›iile individualiste È™i improvizaÈ›iile arbitrare, care slăbesc unitatea vieÈ›ii Bisericii.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

ercetările contemporane au evidenÈ›iat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecinÈ›ele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opÈ›iunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară È™i benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creÈ™terea riscului de obezitate, diabet de tip 2 È™i afecÈ›iuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamaÈ›ii cronice în organism, afectând în mod negativ funcÈ›iile sistemului imunitar È™i ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viaÈ›ă echilibrat È™i într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienÈ›i esenÈ›iali È™i pot contribui la menÈ›inerea unui nivel constant de
energie, evitând creÈ™terile bruÈ™te È™i scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opÈ›iune delicioasă, ci È™i o decizie înÈ›eleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea È™i adoptarea unor reÈ›ete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase È™i de a încorpora gusturi noi È™i inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim È™i selectăm deserturile, contribuind la un stil de viaÈ›ă mai echilibrat È™i plin de vitalitate.

Problemele familiei umplu o mare parte din viata de zi cu zi; ele ne afecteaza cel mai mult, ne consuma cele mai multe resurse si ne preocupa in cea mai mare masura. Propriile slabiciuni si ispitele din afara ne asediaza la tot pasul, si sub furtuna lor unirea sotilor se primejduieste adeseori.

Cartea de fata – scrisa de Elena Morozova, doctor in psihologie, profesor universitar de psihologie si pedagogie – constituie o resursa de mare folos pentru cei care isi doresc sa-si pastreze familia intreaga si s-o fereasca de suferintele carora patimile si neputintele noastre le pot da nastere. Limpede si sistematica, abundand in lamuriri si sfaturi practice, ea isi va gasi, speram, meritatul loc in biblioteca tuturor celor preocupati de bunastarea si fericirea familiei lor.

Centrul vieţii Bisericii noastre îl constituie Taina Dumnezeieştii Euharistii. Taina aceasta se săvârşeşte în timpul Sfintei Liturghii, care se oficiază în fiecare zi, însă în principal în ziua de duminică. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, credincioşii se unesc cu Hristos, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Lui.

Prin tâlcuirea pe care vom încerca s-o facem asupra Dumnezeieştii Liturghii, cu puterile noastre sărace, având întotdeauna ca îndrumător învăţătura Sfinţilor Părinţi, dorim ca aceşti credincioşi ai noştri să înţeleagă însemnătatea, valoarea şi folosul ei. De asemenea să priceapă sensul, cuvintele şi diferitele ei simbolisme. Astfel, cunoscând bogăţia duhovnicească impresionantă a Dumnezeieştii Liturghii, vor participa cât mai des cu putinţă, dar şi cu evlavie şi dorinţă sporită la săvârşirea acesteia.

Pocainta e cea mai mare si mai de folos minune pentru suflet – poate chiar mai mult decat invierea unui mort.  Dar asta nu inseamna ca minunile nu au nici un fel de importanta in viata duhovniceasca. ­ Altminteri pentru ce Sfanta Scriptura – mai cu seama Evangheliile – descrie atat de multe intamplari de felul acesta?  De ce Insusi Hristos a savarsit minuni intr-un numar atat de mare, dupa marturia Evangheliei: lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris (In 21, 25)?  Care este chiar rostul prezentei carti, cu zecile de minuni cuprinse in ea?  Raspunsul la aceste intrebari il da Sfantul Apostol Pavel: un semn nu pentru cei credinciosi, ci pentru cei necredinciosi (I Cor. 14, 22).  Vom adauga: si pentru cei putini credinciosi.

Hristos a ales sa faca multe si mari minuni, pentru a trezi constiinta adormita a omului cazut in pacat.  Minunile Lui au fost ca o trambita rasunatoare, ce a desteptat si continua sa destepte milioane de suflete omenesti din somnul lor de moarte.

Aceasta carte cuprinde minuni din vremea noastra...  Unele din intamplarile descrise aici nu sunt minuni in adevaratul sens al cuvantului, ci marturii ale indurarii lui Dumnezeu.  Totul este scris cu emotie sincera si potrivit adevarului, calauzind catre ­Dumnezeu si catre intarirea credintei in El.

De multa vreme se simtea printre crestinii de la noi nevoia unui indrumar limpede si totodata concis de­spre indeletnicirea cu Rugaciunea lui Iisus.

In Sfanta Scriptura si in scrierile Sfintilor Parinti intalnim adesea indemnul de a ne ruga neincetat, prin rostirea, cat mai des cu putinta, a rugaciunii „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste‑ma pe mine, pacatosul!”. Desigur, pentru cei mai mulÈ›i dintre noi e de neinteles, in conditiile vietii de astazi, cum am putea sa savarsim aceasta tainica lucrare. Indemnul Sfantului Apostol Pavel – „Rugati‑va neincetat!” (I Tes. 5, 17) – pare, la prima vedere, cu neputinta de indeplinit daca nu luam aminte la cuvintele Sfantului Maxim Marturisitorul, care arata ucenicilor sai ca „Dumnezeiasca Scriptura nu porunceste nimic dintru cele cu neputinta”.

Cartea lui Nikolai Pestov – teolog si istoric rus al Bisericii Ortodoxe, dar mai cu seama un autentic traitor crestin – se constituie intr‑un indrumar pe intelesul tuturor despre taina savarsirii rugaciunii neincetate. Marea cautare de care s‑a bucurat in Rusia in ultimii ani acest pretios indrumar duhovnicesc de­spre unirea inimii omului cu Dumnezeu ne‑a determinat sa‑l talmacim si in limba romana pentru folosul sufletesc al crestinilor de la noi.

Dintr-un indemn tainic al inimii mele, de mult caut Fata Domnului.  O caut pentru indeletnicirile mele de umil iconar, dar si pentru cerintele sufletului meu de crestin si monah.

De-a lungul acestei lucrari caut acest chip.  Am ocupat mai intai sa ma lamuresc si sa aflu cum a fost in realitate chipul Domnului in viata Sa pamanteasca.  Ne-a pastrat cineva amintirea nemincinoasa a sfantului Sau chip, asa cum a fost El pe pamant, la Nunta din Cana sau inaintea lui Pilat?  Avem noi portretul Lui, chipul Lui?...

Rog pe Mantuitorul sa ma calauzeasca si sa ma ajute in cautarea cu smerenie a sfantului Sau chip.

Arhim. Sofian Boghiu