Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Pe 11 iunie, Biserica il praznuieste pe Sfantul Luca, Arhiepiscopul Crimeei si Simferopolului, om de stiinta valoros si vestit, profesor de chirurgie, apreciat in lumea medicala pentru descoperirile sale, dar si un mare propovaduitor si patimitor pentru dreapta credinta in vremea stapanirii bolsevice din Rusia.

Problemele abordate in cartea arhimandritului Rafail Karelin, parinte cu zeci de ani de experienta in asceza si indrumare duhovniceasca, ne vizeaza pe fiecare dintre noi. De aceea, speram ca numeroasele intrebari cuprinse in ea, fiecare din ele continand o durere reala, un strigat al sufletului, dar si raspunsurile intelepte, pline de iubire, ale parintelui Rafail, nu ii vor lasa indiferenti pe cititori, ci le vor da tarie si intelepciune pentru a rezolva numeroasele probleme care se intalnesc in oricare casnici.

Fie ca aceasta carte sa devina mangaiere si pavaza pentru aceia care au ales calea vietii de familie sau doar se pregatesc sa paseasca pe acest drum.

Mary Lennox este o copilă născută într-o bogată familie britanică ce trăia în India. AcaparaÈ›i de iureÈ™ul petrecerilor luxoase È™i al multelor îndatoriri sociale, părinÈ›ii o ignoră lăsând pe mâna servitorilor bine plătiÈ›i toate neplacerile legate de creÈ™terea şi educaţia micuÈ›ei nedorite. Fără iubirea È™i căldura familiei, Mary ajunge un copil bolnăvicios, arogant È™i răutăcios.

Rămasă singura supravieÈ›uitoare a familiei ei, după o epidemie de holeră, fetiÈ›a este trimisă în Anglia, la reÈ™edinÈ›a izolată a unui bogat unchi. Copleşită mai întâi de sentimentul de respingere totală faÈ›ă de toÈ›i È™i toate, Mary ajunge să aprecieze mai întâi compania Marthei, tânăra È™i inimoasa servitoare, apoi pe cea a lui Dickon, fratele mai mic al Marthei. Provenind, la rândul lor, dintr-o familie pe cât de numeroasă, pe atât de strâmtorată material, Martha È™i Dickon s-au bucurat de iubirea unei mame ce a È™tiut cu înÈ›elepciune să răsădească în fiecare dintre copiii ei seminÈ›ele virtuÈ›ii. Aceasta o va ocroti într-un chip minunat È™i pe Mary, a cărei viaÈ›ă la conacul misterios se schimbă încetul cu încetul.

DorinÈ›a de a reînvia grădina, strălucitoare odinioară, dar care zăcea acum într-o amorÈ›ită părăginire, îi dă aripi lui Mary, dar È™i puterea de a-È™i smulge veriÈ™orul din temniÈ›a unei boli închipuite È™i de a-l face È™i pe el să-È™i dorească să se bucure de viaţă. Mary È™i Colin învaÈ›ă să lucreze pământul È™i să ajute florile să iasă la lumină, încântându-le ochii È™i bucurându-le sufletele. Amândoi se simt inundaÈ›i de o putere nebănuită È™i necunoscută lor până atunci, Puterea cea mai presus de fire, Puterea Celui Preaînalt care transformă uscăciunea È™i pustiul lăuntric în bogată È™i rodnică grădină.

Grădina secretă a fost citită pe nerăsuflate, trăită cu intensitate È™i iubită din adâncul inimii de generaÈ›ii întregi de cititori, care È™i-au regăsit în paginile ei lujerii firavi ai propriilor aspiraÈ›ii către lumină. CitiÈ›i-o împreună cu copiii È™i veÈ›i dori cu siguranÈ›ă voi înÈ™ivă să lucraÈ›i în grădina secretă a inimilor voastre!

In timpul rugaciunii trebuie sa fim constienti de marea noastra nevrednicie si, daca apar caldura inimii si lacrimile, sa nu ne luam nasul la purtare; sa le lasam sa vina si sa plece de bunavoie, fara vreo constrangere din partea noastra, dar sa nu te tulburi daca ele inceteaza brusc, caci altfel nici nu poate fi. Rugaciunea este cea mai grea nevointa si pana la suflarea cea mai de pe urma este insotita de osteneala unei lupte grele. Totusi, Domnul, in milostivirea Sa, daruieste uneori si mangaiere celui ce se roaga, ca el sa nu slabeasca.

Osteneala noastra trebuie sa fie nazuinta catre toata virtutea, dar izbanda depinde de harul lui Dumnezeu, iar harul Dumnezeu il da nu pentru osteneli, ci pentru smerenie: cu cat se smereste omul mai mult, cu atat mai mult il cerceteaza si harul.

Senzatia harului Domnul o da omului daca inima lui este curatita de patimi; aceasta stare au avut-o Sfintii Parinti, dar noi, pacatosii, trebuie sa ne rugam cu cainta si sa Ii cerem lui Dumnezeu ajutor in lupta cu patimile. In Pateric scrie: „Un ucenic i-a spus batranului sau: Cutare vede Ingeri. Batranul i-a raspuns: Asta nu-i de mirare, ca vede Ingeri, eu
m-as mira daca cineva si-ar vedea pacatele”.

Dumnezeiasca descoperire in Hristos nu este numai o transmitere mai presus de fire a unor adevaruri morale si religioase, ci si o putere desavarsitoare care ii desavarseste pe credinciosi, fiindca orice lucrare dumnezeiasca are ca finalitate invatarea treptata a omenirii, asemanarea ei cu Dumnezeu, cat si inaltarea ei la cea mai inalta contemplare...  Sufletul omului, care cunoaste dumnezeiescul adevar al Revelatiei, care este curatit si facut drept prin dumnezeiescul Botez, ramanand intru curatie, Il cauta pe dumnezeiescul Lui Izbavitor si tanjeste dupa sfanta impartasire cu El, doreste si inseteaza dupa unirea cu El.  Aceasta tindere duhovniceasca il impinge spre lucrarea binelui, ideal de a carui desfatare inseteaza si isi pune toata sarguinta sa se elibereze de sub influenta reprezentarilor lumesti si, in general, a firii sensibile exterioare.  Aceasta nazuinta, cu elan duhovnicesc, tinde sa faca sufletul independent si, prin viata duhovniceasca, sa il inalte in cea mai inalta sfera a desavarsirii morale.

În actuala inflaÈ›ie de cuvinte care a potopit lumea, cuvântul duhovnicesc, cuvântul esenÈ›ial se arată a fi tot mai stingher È™i tot mai trecut cu vederea. Părintele Melhisedec, StareÈ›ul Mănăstirii LupÈ™a, duhovnic odrăslit din filiaÈ›ia duhovnicească a CuvioÈ™ilor Siluan Athonitul È™i Sofronie de la Essex, s-a format pe această linie a esenÈ›ei, căutând sensurile adânci ale vieÈ›ii duhovniceÈ™ti, È›el pe care-l pune înaintea tuturor împreună-călătorilor pe calea mântuirii. Din acest gând s-a născut È™i cartea de faÈ›ă, care nu-È™i doreÈ™te să fie încă un studiu de teologie academică, ci mai cu seamă o pedagogie empirică, o împărtăÈ™ire de înÈ›elegeri ale realităÈ›ilor veÈ™nice, aÈ™a cum ni le-au predanisit SfinÈ›ii PărinÈ›i È™i le-a statornicit Biserica în structura Penticostarului, spre atingerea È›elului de căpătâi: sfinÈ›irea vieÈ›ii noastre prin unirea cu Dumnezeu pentru veÈ™nicie, încă de aici, de pe pământ.