Cine ar putea ramane impasibil atunci cand ar afla groaznicele chinuri, suferintele inimaginabile indurate pentru Hristos de ei, oameni simpli precum noi? Au fost cu siguranta si caderi, dar multimea biruitorilor stiuti si nestiuti au deschis portile raiului. Avandu-le chipul in fata ochilor nostri duhovnicesti ne intrebam: in ce masura viata noastra se aseamana cu a unuia dintre ei? cat am facut sau facem din ceea ce am putea face? Sunt intrebari simpple ce nasc in noi semnele strigarii.

Aceasta carte s-a ivit de la sine, izvorand din sufletul scriitorului, la putin timp dupa adormirea Batranului Porfirie.  Fara a avea pretentia unei expuneri sistematice a celor scrise, cartea a fost bine primita de toti credinciosii crestini, care au vazut in scriitor doar un alt crestin, la fel de simplu ca si ei, care le vorbeste in limbajul de zi cu zi despre toate lucrurile cele minunate si despre toate invataturile pe care si le aminteste din discutiile cu Parintele Porfirie.

Scopul acestei carti nu este aducerea unor laude Parintelui Porfirie, ci acela de a-i indemna pe toti sa-L iubeasca pe Hristos, Care este Totul, asa cum insusi parintele spunea.  Daca fie si un singur suflet se va folosi de aceasta carte, atunci este indreptatita osteneala celor ce au inlesnit aparitia sa.

Educatia copiilor este obligatia primordiala a parintilor.  Parintii care au esuat in educarea copiilor lor sunt socotiti, de obicei, ratati in toate.  Daca ei si-au pus viata in slujba extinderii afacerilor si a inmultirii banilor si averilor, facandu-se magnati si bogatasi, dar n-au miscat nici un deget pentru educarea elementara a copiilor lor, atunci inseamna ca nu numai ca nu le-au oferit nimic acestora, dar s-au mai si luptat si ostenit sa-i faca lenesi, neispraviti si infractori!  si stiti de ce?  Pentru ca banul, cand intra pe mana unor oameni decazuti, face rau atat celor ce il au, cat si celor care sunt lipsiti de el.  Deoarece primii - cei care-l au - profita de ultimii - cei care nu-l au - dupa bunul lor plac.

Din cuprins:

Icoane facatoare de minuni
Medic neplatit
Aparitii binefacatoare
Ocrotire si ajutor

Cuviosul Isaia Pustnicul a vietuit in veacul al cincilea, in pustia schetica din Egipt si in pustia din Gaza Palestinei.  Este cunoscut ca un mare Parinte duhovnicesc, plin de intelepciune si dreapta socoteala; de aceea a fost numit "Inteleptul intre intelepti".  Cele treizeci de cuvinte catre monahi care ne-au ramas de la dansul, sunt izvorate dintr-o adanca traire duhovniceasca si reprezinta adevarata traditie a Parintilor pustiei.  El insusi spune ucenicilor sai ca: nu intelege sa-i invete altceva, decat ceea ce a auzit si vazut la batranii sai Parinti duhovnicesti(Cele 27 de capete despre paza mintii, pe care le avem in Filocalia, vol I, reprezinta un mic extras din Asketiconul Avvei Isaia).

Exista in invataturile lui Dorotei un mare optimism.  Marele vrajmas a fost biruit prin moartea lui Hristos.  Deci il putem birui si noi.  Raul, demonii, n-au putere prea mare de existenta si deci nici de lucrare, decat atata cat le concedem noi.  Ei sunt tari numai prin amagiri, prin inscenari.  Intarirea constiintei de sine, a sensibilitatii noastre spirituale, ne scapa din mrejele inconsistente ale patimilor, ale demonilor.  Patimile lucreaza prin gandurile noastre, mai bine zis prin strambarea lor.  Dar ele sunt constructii ajutate de noi prin neatentie.  Atentia noastra le poate risipi usor, reinsanatosindu-ne.  Ele au sprijin intr-o vointa inselata si inselatoare a noastra.  Socotim ca prin aceasta vointa ne slujim interesele proprii cand de fapt ne deservim fiinta noastra.  E o vointa amagitoare, care e intarita de o pretentie, de pretentia ca avem dreptate cand urmarim interesele noastre egoiste care in scurta vreme se dovedesc contrarii noua.

Acesta este aspectul principal al invataturilor: o simplicitate naturala, o spontaneitate care nu se mai gaseste in nici o alta scriere duhovniceasca din epoca parintilor; ele nu sunt scrieri, sunt cuvinte vii ale unui mare povatuitor duhovnicesc.

Pr. Dumitru Staniloae

Viata Cuviosului Petru de Atroa constituie inceputul unei serii de mai multe volume cu vieti de Sfinti necunoscuti sau putini cunoscuti, sau cu vieti ale unor Sfinti cunoscuti, insa a caror viata este necunoscuta.

Cuviosul Petru a trait in perioada iconomahiei si a fost prigonit pentru cinstirea sfintelor icoane, a fost chinuit pana la sange si intemnitat, insa a ramas neclintit in credinta ortodoxa.  A fost marturisitor si, dupa vointa, mucenic.

Avea harisma tamaduirilor.  Vindeca pe toti bolnavii care ii cereau ajutorul, scotea apa prin rugaciunea sa, avea harisma de a se face nevazut, a inmultit graul si vinul de mai multe ori, avea harisma inainte vederii si cea a stravederii, vazand starea sufleteasca a oamenilor si a inviat doi morti.  A fost numit purtator de semne (facator de minuni).  Numai in cazul ereticilor, a celor care nu-si marturisisera pacatele si a celor neascultatori nu lucrau harismele sale.

EdiÈ›ie îngrijită de Mihaela Raluca Tănăseanu
Volum coordonată de Ciprian Voicilă

Pe fratele Marin Răducă l-am onorat, ca semn al preÈ›uirii pentru mărturia de-o viaÈ›ă pentru credinÈ›ă È™i neam, conferindu-i Crucea Nordului, cea mai înaltă distincÈ›ie a Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. Nu ca È™i cum fratele Marin ar fi avut nevoie, la venerabila sa vârstă, de astfel de semne ale cinstirii, ci pentru că noi avem nevoie de astfel de modele. Noi avem nevoie să-i onorăm pe cei care au dus crucea mărturisirii în vremuri de prigoană, cu atât mai mult cu cât asistăm, în viaÈ›a publică, la o repudiere din ce în ce mai vehementă a martirilor È™i eroilor noÈ™tri. O vehemenÈ›ă care înceracă să ne deconecteze de la lanÈ›ul de jertfe È™i de experieri ale harului în persecuÈ›ie, rodit în întunericul din temniÈ›ele comuniste...

PS Macarie al Episcopiei Europei de Nord

Cartea aceasta este un manual de rezistenÈ›ă ortodoxă în vremuri de prigoană. Figura lui Marin Răducă este reprezentativă pentru soborul noilor mucenici È™i mărturisitori din secolul XX. Chiar dacă, din pricina corectitudinii politice, mulÈ›i s-au sfiit să alerge la el pentru cuvânt duhovnicesc atâta vreme cât s-a aflat între noi, acum a venit vremea ca mărturia lui să iasă la lumină. Cei nouăsprezece ani de temniÈ›ă prin care a trecut au fost pentru el o universitate a suferinÈ›ei din care a învăÈ›at lucruri de mare folos pentru noi, cei de azi...

Unul din mijloacele cele mai puternice si mai eficace ale Bisericii pentru a chema mila divina asupra celor vii si a celor adormiti este Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie, sau aducerea Jertfei celei fara de sange pentru mantuirea lor.

Aici, la Sfanta Liturghie, insusi Domnul, in mod tainic, Se injunghie pe jertfelnic si, prin aceasta, lupta mila Sa dumnezeiasca a ierta pacatele pentru care mijloceste cel mai mare Mijlocitor si pentru care se aduce cea mai sfanta si cea mai puternica jertfa.

Putem, oare, sa nu speram gratierea si alinarea criminalului, cand insusi fiul imparatului este cel care mijloceste pentru el?  Fara indoiala ca nu!  Acelasi lucru trebuie sa nadajduiasca si credinciosul pentru care se aduce Jertfa cea fara de sange, fiind pe deplin convins ca prin aceasta i se vor ierta pacatele si va dobandi posibilitatea de a trece intr‑o stare duhovniceasca mai buna.

Mănăstirea Valaam îÈ™i pierde originile în negura vremurilor, fiind considerată una dintre cele mai importante vetre monahale ale ortodoxiei răsăritene. ViaÈ›a duhovnicească a Valaamului va cunoaÈ™te către sfârÈ™itul secolului al XVIII‑lea, prin ucenicii stareÈ›ului Paisie de la NeamÈ›, o înflorire fără seamăn. În jurul anului 1800, de la Valaam, sub povăÈ›uirea stareÈ›ului Nazarie, opt călugări ruÈ™i vor purcede la creÈ™tinarea Alaskăi, doi dintre aceşti nevoitori (Iuvenalie È™i Gherman) fiind trecuÈ›i mai apoi în rândul sfinÈ›ilor. Printre marii stareÈ›i de la Valaam se numără È™i Sfântul Antipa de la CalapodeÈ™ti, care va petrece în marea lavră a Rusiei, începând cu anul 1865, vreme de È™aptesprezece ani.
Cartea de faÈ›ă se doreÈ™te a fi pe de o parte un mic prinos adus vestiÈ›ilor stareÈ›i ai Valaamului, iar pe de altă parte, un îndrumar limpede în meÈ™teÈ™ugul rugăciunii È™i pe calea vieÈ›uirii duhovniceÈ™ti, a căror experienţă au avut‑o, la măsura cea mai înaltă, marii nevoitori ai „Athosului Nordului”.