Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Sfântul Nichifor cel Lepros, asemenea tuturor sfinţilor, este pentru noi un dar de la Dumnezeu, o alinare şi o mângâiere, mai ales în zilele noastre. Toată viaţa lui a fost un martiriu, pe care l-a îndurat cu o răbdare şi cu o stăruinţă vrednice de admirat. A trăit în ascuns, însoţit de durere, afierosindu- se iubirii lui Dumnezeu. A adormit în 1964, la vârsta de 74 de ani, având deja numeroase chinuri trupeşti. A plecat spre ceruri ca să audă din gura Mirelui Hristos, pe Care L-a iubit aşa de mult, acele cuvinte binecuvântate: „Bine, slugă bună şi credincioasă... intră întru bucuria domnului tău!”

Având astfel îndrăzneală către Dumnezeu, mijloceşte şi se roagă pentru noi, pentru problemele noastre, pentru chinurile şi păcatele noastre.

Exista multe profetii ale sfintilor Bisericii lui Hristos legate de sfarsitul lumii. Sfantul Lavrentie de la Cernigov ne-a prevenit ca "va veni vremea cand bisericile inchise vor fi restaurate, impodobite nu numai in exterior, ci si in interior. Atat cupolele bisericilor, cat si ale clopotnitelor vor fi poleite cu aur. Iar cand lucrarile vor lua sfarsit, va sosi vremea instaurarii lui antichrist. Rugati-va ca Domnul sa ne mai prelungeasca aceste vremuri pentru intarirea in credinta, fiindca ne asteapta timpuri groaznice. Vedeti cu cata viclenie se pregateste totul? Toate bisericile, ca niciodata, vor fi intr-o splendoare deosebita, dar in ele nu vei mai putea sa intri. Incoronarea lui antihrist ca imparat se va face in maiestuosul templu din Ierusalim, cu participarea clerului si a Patriarhului."

Vrem sau nu sa contestam astfel de profetii, un lucru este clar: ca perioada la care facea referire Sfantul Lavrentie a inceput. Bisericile inchise de comunisti au fost redeschise, cupolele multor biserici si catedrale din Rusia au fost poleite cu aur ... Crestinii nu se tem de venirea lui Antihris, crestinii nu il asteapta pe Antihrist. Ei Il asteapta pe Hristos, asteapta invierea mortilor, asa cum marturisesc si in Crez. Cine se mai roaga insa astazi cu zdrobire de inima? Unde sunt dreptii care pot intarzia pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele unei lumi apostate? Greu de spus... Cine are ochi de vazut, sa vada, cine are urechi de auzit, sa auda, cine are minte, sa inteleaga!

In textele volumului de fata,Sfantul Ioan Gura de Aur ne dezvaluie care este moartea adevarata si moartea falsa. Mort cu adevarat nu este cel care sufera moarte biologica,pentru ca moartea aceasta are doar denumirea de moarte. Hristos, prin moartea Sa, a biruit moartea, iar diavolul, prin arma cu care credea ca-L va birui pe Hristos, a suferit propria pierzanie. 
Cand este vorba despre omul virtuos, atunci moartea este caracterizata drept „cinstita”, in timp ce moartea celor pacatosi este definita drept „vicleana.” Prin moarte, dreptul se muta acolo unde va primi plata ostenelilor sale, in timp ce pacatosul se opreste din savarsirea faptelor sale pacatoase. 
Sfantul Ioan Gura de Aur, dascalul universal al Bisericii noastre, ca un „anatomist” desavarsit al sufletului omenesc, nu opreste doliul. „Nu opresc tanguirea”,intareste Sfantul. „Plangi si tu, asa cum a plans Domnul Insusi pentru prietenul Sau, Lazar, cu bunacuviinta si gravitate, nu ca unul care nu crede in Inviere”. Ceea ce aduce multa mangaiere celor indoliati sunt parastasele care au fost randuite de catre Biserica din vremurile cele mai vechi, cunoscand, conform marturisirii Sfantului, castigul sufletului din aducerea Jertfei celei fara de sange, dar si din milosteniile care se fac pentru cei adormiti. 

Pentru toÈ›i, care scapă cu credinÈ›ă sub acoperământul tău cel puternic, te rogi, ceea ce eÈ™ti bună; că noi, păcătoÈ™ii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu, în nevoi È™i în necazuri, fiind pururi împovăraÈ›i cu multe păcate, Maica Dumnezeului celui Preaînalt. Pentru aceea, cădem înaintea ta, să ne izbăveÈ™ti pe noi, robii tăi, din toate nevoile.

Atunci când Dumnezeu decide să creeze lumea È™i, în special, omul, decide să plăsmuiască un întreg univers de substanÈ›e È™i de fiinÈ›e cu care va împărtăÈ™i tot ceea ce are, toată fiinÈ›a Sa, toată profunzimea Sa, toată frumuseÈ›ea Sa de nedescris. Dumnezeu alege să pună pe tot ceea ce a creat un astfel de sigiliu, care face ca toate lucrurile să fie legate de El. Această legătură dintre Dumnezeu È™i om nu se rupe niciodată. Păcatul È™i răul nu Îl pot învinge pe Dumnezeu, deÈ™i păcatul È™i răul uman au adus È™i continuă să aducă tragedie în lume; în primul rând, tragedia căderii È™i înstrăinării de Dumnezeu ÎnsuÈ™i. Dar Dumnezeu ne dăruieÈ™te totul, ni se dăruieÈ™te chiar pe Sine ÎnsuÈ™i. Îl putem accepta sau nu, însă darul ne este oferit È™i, mai mult, darul ne este deja împărtăÈ™it. AÈ™a cum am mai spus, Dumnezeu nu-Și retrage niciodată darurile.