Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Ideea – nu înţeleg cum, poate din insuflare dumnezeiască – de a strânge materialul acesta şi de a-l publica într-o carte mi-a venit în timpul unui pelerinaj la Locurile Sfinte. Acolo l-am întrebat pe duhovnicul meu cum i s-ar părea să strâng povestiri de folos adevărate şi mi-a dat binecuvântarea de a face aceasta. Între timp am arătat textele pe care le-am cules sau înregistrat la doi prieteni de-ai mei şi m-au încurajat să înaintez. E ceva care până acum lipseşte, cel puţin în această formă, mi-au spus, şi vor fi de mare folos.

Aşadar materialul acestei cărţi este pur şi simplu o mostră a tezaurului ascuns al Ortodoxiei noastre. Aş putea spune că este un limonariu contemporan format din cazuri şi informaţii ale vieţii duhovniceşti contemporane a elementului popular, îndeosebi, ale Bisericii şi, din loc în loc, şi ale unor clerici şi ale măicuţei Gavriila. Nu vă ascund că, atunci când am citit cartea Asceta iubirii, m-am entuziasmat de simplitatea vieţii acestei măicuţe, de smerenia, de deplina ei afierosire Domnului şi de iubirea ei adevărată; o iubire care răcoreşte, odihneşte şi inspiră; o iubire curată a lui Dumnezeu!

Introducere.....................................................................

Iubire frăţească..............................................................

Iubire pentru cei de altă credinţă..................................

Răsplata iubirii................................................................

Iubire pentru cei deznădăjduiţi.....................................

Iubire pentru cei bolnavi................................................

Iubire pentru copiii nefericiţi ai lumii............................

Iubire pentru cei întristaţi..............................................

Iubire pentru cei părăsiţi................................................

Iubire nestricăcioasă......................................................

Iubire faţă de cel vinovat...............................................

Iubire faţă de duşman....................................................

Iubire pentru leproşi.......................................................

Iubire pentru o soră de mănăstire................................

Iubire pentru orfani........................................................

Iubire pentru patrie......................................................

Iubire (în război)...........................................................

Iubire pentru cei săraci................................................

Iubire pentru cei întemniţaţi........................................

Nedreptate....................................................................

Lepădarea de cele lumeşti..........................................

Lipsa iubirii...................................................................

Când iubirea părăseşte lumea....................................

Neţinerea de minte a răului........................................

Inegalităţi sociale.........................................................

Inegalităţi uriaşe ale averilor.......................................

Raportul de coşmar.....................................................

Boală.............................................................................

Înşelare în căsnicie......................................................

Lipsa milei.....................................................................

Risipirea........................................................................

Neputinţa de a face copii............................................

Neiubirea de arginţi.....................................................

Jertfa de sine................................................................

Mesajul anului 1821...................................................

Sinucidere.....................................................................

Neiubirea de arginţi.....................................................

Monezile bizantine.......................................................

Cine dă, lui își dă. Regina zdrențuroasă

Într-o zi, o femeie înfăşurată în zdrenţe străbătea uliţele cetăţii, bătând din poartă în poartă şi cerând milostenie. Nu prea avea noroc, căci mulţi îi adresau vorbe de ocară, unii preasmuţeau câinii asupră-i, iar alţii îi aruncau doar coji de pâine mucegăită şi cartofi stricaţi. Numai doi bătrânei, care locuiau într-o casă micuţă de la marginea satului, o poftiră în casă cu ge nerozitate. — Şezi un pic de te încălzeşte! spuse moşul, în vre me ce soţia sa pregătea o ulcică de lapte şi o felie mare de pâine. A doua zi, în cetate se petrecu un lucru nemaipo menit! Un slujbaş regesc aduse fiecărei familii câte o invitaţie la palat. Neaşteptata invitaţie tulbură toată cetatea, iar după- amiaza toate familiile, gătite în stra ie de sărbătoare, sosiră la castel. Fură duse într-o im punătoare sală de ospeţe şi fiecăreia i se dădu un loc anume. După ce se aşezară toţi la masă, servitorii începură să servească mâncarea. Dar... la vederea acesteia, un mur mur de dezaprobare şi indignare se auzi în toată sala! 12 Cine dă, lui îşi dă În fapt, servitorii puneau sârguincioşi pe farfurii tuturor cartofi stricaţi, pâine mucegăită, resturi de mâncare deteriorată etc. Numai în farfuriile celor doi bătrânei, aşezaţi undeva la un colţ al mesei, puseră cu politeţe rafinate şi delicioase feluri de mâncare. La o vreme, în sală îşi făcu apariţia şi femeia cu haine zdrenţuite. Cu toţii amuţiră! — Aţi primit, astăzi, întocmai ce mi-aţi dat voi mie ieri! zise ea. Apoi, scoţându-şi hainele ei zdrenţuroase, rămase în straiele cele aurite, presărate cu nestemate. Era însăși …regina lor

 

Astfel de pilde nu sunt teorii academice expuse de teologi, nici povești inventate, cu finaluri previzibile. Ele sunt mărturii ale experienței și luminării dobândite de-a lungul secolelor de către căutători duhovnicești, care și-au închinat viețile lui Dumnezeu. Acești căutători s-au purificat și au fost curățiți prin nevoințe neobosite, rugăciuni, post și înfrânare. Împărtășind generos această experiență, ei ne îndeamnă pe toți să aspirăm la o viață duhovnicească profundă, accesibilă tuturor, căci ea reflectă esența creștinismului.

Intrând în Mănăstirea Sihăstria în vara anului 1989 la o vârstă fragedă, am avut marea binecuvântare de a mă afla în preajma unor călugări încărunţiţi, cu trupul uscat de post, de nevoinţe şi de ispite, dar cu chipul luminat, blând şi plăcut, care îmi povesteau câteodată frânturi din zbuciumata lor viaţă, pe care au petrecut-o de-a lungul anilor în mănăstire.

Aşa am aflat de călugării alungaţi din mănăstire, siliţi să dezbrace haina monahală şi să-şi tundă pletele. Unii dintre ei, tineri fără maturitate duhovnicească, s-au pierdut în lume, alţii au stat ascunşi prin păduri, iar alţii au plecat la părinţi lucrând prin fabrici, sau în alt chip câştigându-şi existenţa. Ascultând aceste drame, povestite cu durere în suflet, mă cutremuram, deşi nu înţelegeam prea bine la momentul acela suferinţa şi încercările prin care au trecut. Mă simţeam bine în prezenţa lor, mă împărtăşeam din belşug de dragostea, de bunătatea şi de darurile pe care Mântuitorul Hristos le-a revărsat peste aceşti oameni, într-o viaţă de răstignire continuă. Încet şi aproape imperceptibil anii au trecut, dar odată cu ei, unul câte unul părinţii mei dragi şi scumpi au plecat, lăsând în urmă amintirea lor frumoasă, pilda vieţii lor şi sfaturile de care îmi
amintesc cu atâta nostalgie ori de câte ori le privesc crucile din cimitirul de pe deal. Acum, când dintre acei părinţi minunaţi au rămas doar foarte puţini, mi-am propus să notez câte voi putea despre viaţa şi pătimirea lor, ca o datorie morală faţă de cei care m-au primit în mănăstire, care mi-au călăuzit primii paşi în viaţa monahală şi care mi-au picurat în suflet dragostea de Dumnezeu şi respectul pentru cele sfinte.

In ultimii ani s-au publicat multe memorii care descriu viata detinutilor politici in perioada dictaturii staliniste. Scriu intelectualii, ostasii, vechii bolsevici, muncitorii de la colhoz… Scriu despre viata lor in lagare si in inchisori, scriu despre judecati…

Nici unul nu ne vorbeste insa despre milioanele de credinciosi care s-au pierdut in aceste lagare si inchisori, ori au fost chinuiti inuman in judecati; despre credinciosii care au patimit si au murit deoarece nu au vrut sa se lepede de Dumnezeu, despre credinciosii care au murit slavind numele Lui, iar Acela nu i-a păsărit.

Everghetinosul este o carte mare foarte din toate punctele de vedere. Cum se face că ea iese la lumină abia acum e un lucru mai presus de ştiinţa noastră. Cartea a avut cumva soarta Filocaliei: când traducătorul acesteia a avut ideea publicării ei, „distinşii” teologi de atunci s-au dat înapoi de la a pune umărul la traducerea ei, întorcându-se la „ţarinile” şi „boii” lor (cf. Luca 14), trebuind să treacă aproape jumătate de veac până la desăvârşirea ei prin sârguinţa unui singur om. Tot aşa şi acum, „ţarinile” sunt pline de lucrători care pretind a curăţa mărăcini, a ara cu boii şi a semăna grâu pe care mărăcinii nu vor zăbovi a-l înăbuşi din nou, dar puţini sunt aceia care se îngrijesc să caute sămânţă bună pentru care să se grijescă a o face roditoare prin voia Tatălui, cu împreună-lucrarea lui Hristos şi cu ploaia Duhului. Pentru Everghetinos însă, a trebuit să treacă mai bine de două veacuri pentru a fi scos la lumină. 
Voronca Stefan 

Everghetinosul este manualul monahului. Asa cum conducatorilor unei armate le este de mare ajutor sa citeasca lucreri despre arta razboiului, tot asa monahilor le este de mare ajutor sa citeasca acest manual de razboi duhovnicesc. 
Chiar daca in secolul XXI se citeste din ce in ce mai putin, chiar si in manastiri monahii fiind ocupati cu diferite ascultari, totusi exista carti de referinta( precum Patericul egiptean sau Pelerinul rus) care ar trebui citite de toti. 
Everghetinosul este o lucrare iesita din comun. De ce? Asta vor intelege cei care vor avea rabdarea sa parcurga intregul text. Lung, dar si folositor e pe masura. 
Editorul 

Dedic această carte copiilor din România care au fost abandonaţi prin orfelinate, canale, pe străzi, prin gunoaie.

„SCRUM” este o poveste de Hollywood. Astfel de poveşti sunt peste tot în România. Numai că nu sunt descoperite, nu sunt văzute de nimeni, fiindcă trăim în ele, ne amestecăm vrând-nevrând cu scenariul lor, care e scenariul vieţii noastre abătute, agonizante, cenuşii. E, în primul rând, povestea supravieţuirii noastre ca popor, lucru pe care l-am învăţat de la Părintele Gheroghe Calciu-Dumitreasa, care pe mine m-a scos de sub procedurile de deportare.

Intrasem ilegal în Statele Unite, fiindcă nu obţinusem viză. Am fost un emigrant ca atâţia alţii, la începutul anilor ’90. Viaţa unui emigrant este viaţa unui abandonat. Altfel spus, o traumă pe care o porţi în tine tot timpul şi care îţi ghidează mişcările. Am vrut să exorcizez această traumă şi am regizat filmul „7 Cuvinte” tocmai pentru a putea spune „povestea unui învingător”, adică a Părintelui Calciu, la rândul său un emigrant, un abandonat.