Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Învierea din morÈ›i este un fapt atât de minunat, încât cutremură atât pe cei care s‑au întors „de pe lumea cealaltă”, cât È™i pe martorii oculari ai unor astfel de întâmplări. Omul era mort, trupul lui era lipsit de viaÈ›ă, rece, gata să fie pogorât în măruntaiele pământului – È™i acest om, iată, este din nou printre noi! Ateii devin oameni profund iubitori de Biserică, cei credincioÈ™i sunt treziÈ›i din somnul nepăsării lor, fiind siliÈ›i să ia în serios pregătirea pentru trecerea din lumea de aici la cele veÈ™nice. În această pregătire constă, de fapt, sensul existenÈ›ei noastre pământeÈ™ti.
Cartea de faÈ›ă ne prezintă câteva cazuri legate de întoarcerea minunată la viaţă a unor oameni care muriseră şi mărturiile lor privitoare la petrecerea sufletului în lumea de dincolo. Scopul nu este, desigur, doar relatarea acestor fapte de‑a dreptul incredibile, ci trezirea în cititori a conÈ™tiinÈ›ei că viaÈ›a aceasta se scurge cu repeziciune È™i că pregătirea pentru viaţa veşnică este de o însemnătate fundamentală.

Traducere din limba rusa de Gheorghita Ciocioi

Sfânta Pelaghia Ivanovna Serebrenikova (1809‑1884) de la Diveevo, pe care Sfântul Serafim de Sarov a îndreptat‑o pe calea nevoinţelor tainice şi mai presus de fire ale nebuniei pentru Hristos, este, neîndoielnic, una dintre cele mai cunoscute reprezentante ale acestui fel de sfinţenie rar, aflat dincolo de înţelegerea omenească. Sarcina încredinţată ei de Sfântul Serafim şi îndeplinită fără preget, până la capăt, a fost aceea de a purta de grijă „orfanelor” lui de la Diveevo. Din întâlnirea ei cu o altă vestită nebună pentru Hristos – Sfânta Parascheva de la Diveevo, mai cunoscută sub numele de Paşa Sarovskaia – reiese limpede acest fapt: Cuvioasa Pelaghia nu şi‑a putut lăsa fiicele duhovniceşti nici măcar înainte de plecarea sa de pe pământ „pentru a rămâne fără nici o grijă, ca Paşa” –, căci ar fi încălcat astfel grav porunca „batiuşkăi Serafim”.
Cartea de faţă – captivantă până la ultima filă – ne introduce într‑o lume în care virtuţile şi asprele nevoinţe duhovniceşti sunt ascunse cu străşnicie – prin nebunia pentru Hristos – spre a fi păzite astfel mai bine de slava deşartă. După cum cititorul poate constata din mulţimea minunilor adunate de la cei ce au cunoscut‑o, cei ce se roagă Cuvioasei Pelaghia nu rămân nicicând lipsiţi de mângâiere şi de ajutorul grabnic al fericitei nebune pentru Hristos.
A fost canonizată în anul 2004; pomenirea ei se săvârşeşte pe 30 ianuarie, precum şi pe 8 iulie, când este prăznuit soborul sfintelor din Diveevo.

Maica Domnului de la Tihvin, care se păstrează acum la Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului din oraşul Tihvin, este una dintre cele mai cinstite icoane de pe întreg cuprinsul Rusiei. După o veche tra­diţie, aceasta este zugrăvită de către Sfân­tul Apostol şi Evanghelist Luca È™i despre ea Maica Domnului a spus: „Darul meu să fie cu această icoană!” Icoana a ajuns din Bizanţ în Rusia, după mărturia mai multor cronici ruseşti, în anul 1383, „purtată fiind de către o mână nevăzută prin văzduh şi strălucind asemenea soarelui”.
La rugăciunile făcute înaintea acestei icoane s-a săvârşit încă din vremurile de demult mulţime de minuni şi tămăduiri. Ajutorul dat de Maica Domnului prin icoana sa de la Tihvin nu a încetat însă nici în zilele noastre. Mărturiile consemnate în această carte sunt o dovadă în acest sens...

Dupa trecerea la Domnul a parintelui Justin Parvu, parintele Proclu de la Metocu Balan a spus un cuvant profetic, care a inceput sa se implineasca: Sfantul Justin Parvu va face mari minuni, spre intarirea credintei poporului.  O mica parte din aceste minuni sunt cuprinse in acest volum, alaturi de marturii (majoritatea inedite) ale celor care l-au cunoscut si s-au folosit de prezenta si sfaturile sale.

Cuviosul Parinte Justin Marturisitorul a ajutat in timpul vietii multimi de oameni - si la fel vrea sa faca si acum.  Asa cum atunci primea pelerinii, uitand de foame sau de boala sau de somn, tot asa si astazi ii asculta in chip tainic pe toti cei care ii cer ajutorul.  Pentru ca, dupa moartea sa, harismele nu i s-au imputinat.  Dimpotriva, Dumnezeu le-a multumit, rasplatind acest vas ales care a patimit pentru Ortodoxie si Adevar, iubind Romania si neamul romanesc pana la jertfa...

Volumul ”Căutați și veți afla” este cel de-al treilea volum din seria cărților ”Povești adevărate”, o colecție ziditoare de mărturii extraordinare des-pre tainica lucrare a lui Dumnezeu și mijlocirea Sfinților în viețile oamenilor, mai ales în momente de cumpănă și grea încercare.

Spune Mântuitorul în Sfânta Evanghelie după Luca: ”Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu” (Cap. 18, verset 27), iar experiențele limită din viețile unor semeni de-ai noștri, așa cum apar relatate în volumul de față, o confirmă iarăși și iarăși.

Când doctorii ridică neputincioși din umeri; când o soluție financiară disperată este pe cale să distrugă o întreagă familie; când căile rătăcite ale unei credințe duc din rău în mai rău, ca într-un marș spre prăpastie; când un teribil accident pare a curma o viață; în fine, când toate luminile artificiale ale acestei lumi par a se stinge, atunci apare ”de niciunde” mâna salvatoare a unui Sfânt, a Maicii Domnului. 

Cum spunea și vrednicul de pomenire Arhimandrit Părintele Teofil Părăian: ”Dumnezeu nu ne lasă niciodată! Nu ne lasă niciodată, prin oricât de grele împrejurări am trece. Ori de-am fi bolnavi, ori de-am fi infirmi, ori de-am fi neputincioşi, Dumnezeu nu ne lasă.”

Persoanele ale căror mărturii sunt cuprinse în paginile acestei cărți nu își ”caută” cuvintele, nu ”înfloresc” (literar) întâmplările miraculoase din viața lor sau a celor apropiați, familie sau prieteni. Așa cum și-au deschis inima în momentul cel mai ”de jos” al existenței lor, de absolut abis, către mâna salvatoare a lui Hristos, tot așa își aștern și relatările: cu o sinceritate de necontestat, cum ne încredințează și Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex, "cu Dumnezeu nu-i nevoie să fii politicos; pur şi simplu, varsă-ţi inima ta în faţa Lui”.