Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Aceasta lucrare, unul dintre cele mai indragite texte filocalice din spatiul bizantin, reuseste sa impleteasca in filigran literar aurul dogmelor cu rasfrangerile cele mai subtile ale gandirii umane, spre a pune la indemana, prin respectarea exigentelor unui ghid hristologic postcalcedonian, un vademecum peren care lumineaza calea celui iubitor de nevointa (philopon) spre intalnirea cu Dumnezeu-Omul.

O lucrare de sinteza, un exemplu remarcabil pentru modul patristic de abordare si valorificare dialectica a conceptului, a argumentatiei prin excelenta teologice, avand ca reper asimilarea literaturii patristice anterioare, intr-un secol obscur, modest in surse si crud incercat sub agresiunile monofizitismului si ale invazei arabe.

Despre ce sfânt vorbim în această seară, dragii mei?
- Sfântul Gheorghe! au spus copiii într-un glas.
Cum să nu È™tie ei ce sfânt este mâine?!
- Da, despre el. ȘtiÈ›i care È›ară poartă numele lui?
- Georgia, răspunseră în acelaÈ™i timp GheorghiÈ›ă È™i Georgiana.
- Da, aÈ™a este. În plus, Sfântul Gheorghe este sfântul patron al mai multor È›ări, între care È™i Anglia, È™i al multor oraÈ™e, cum ar fi Genova.

În România, oraÈ™ul Sfântul Gheorghe îi poartă numele, iar unul dintre cele trei braÈ›e prin care Dunărea se varsă în Marea Neagră se numeÈ™te Sfântul Gheorghe. Mari conducători l-au avut ca ocrotitor, precum Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Cu adevarat, vrednici de lauda erau toti fiii lui Brancoveanu si se cuvine sa-l cinstim si sa-l laudam deopotriva si pe tatal unor asemenea fii.  Neindoielnic ca voievodul isi pusese in ei atat nadejdea viitorului tarii, cat si a batranetilor sale.  Constantin, fiul cel mai mare, fiind cel intai-nascut de parte barbateasca, urma sa urce pe tronul voievodal atunci cand Brancoveanu-tatal va fi fost impovarat de ostenelile batranetilor.  Pentru aceasta, tanarul Constantin a primit invatatura aleasa, de viitor principe crestin.

Urmandu-si fratele mai mare intru ostenelile carturaresti, Stefan si Radu au alcatuit si ei cuvantari panegirice pe care le-au rostit in biserica la zi de praznic, inaintea parintilor lor si a obstii credinciosilor.

Manastirea Diveevo – unul dintre cele mai vene­rate locuri sfinte din Rusia, binecuvantat de Sfantul Serafim din Sarov si umbrit de ocrotirea Maicii lui Dumnezeu – a dat lumii multe cuvioase si mucenice, care au stralucit cu sfintenia vietii lor, cu inainteâ€ï¿½vederea si cu minunile, povatuind pe calea mantuirii nenumarati crestini. In randul acestora, Sfanta Pasa din Sarov – a carei viata este tradusa acum pentru intaia oara in romaneste – e socotita printre cele mai de seama nevoitoare.

Intre sfintele nebune pentru Hristos, Pasa din Sarov a ramas pana astazi poate cea mai iubita de crestinii rusi, multe intamplari legate de inainteâ€ï¿½vederea ei fiind consemnate pana si de gazetele vremii. Canonizata de Biserica in anul 2004, isi are moastele la ­Diveevo si continua sa veseleasca inimile credinciosilor cu ocrotirea si mijlocirea sa catre Dumnezeu.

Aceasta carte infatiseaza cititorului doritor sa afle cat de minunat este Dumnezeu in­tru sfintii Lui viata, nevointele si harismele Sfintei Pasa si multor altor sfinte femei care au impodobit cu petrecerea lor duhovniceas­­ca Manastirea Diveevo.

Centru mistic, dogmatic si liturgic al Ortodoxiei ecumenice, „gradina a Maicii Domnului”, citadela monahismului si spiritualitatii ortodoxe, Sfantul Munte al Athosului n-a incetat de peste o mie de ani sa fascineze si sa intrige.  Din acest spatiu spiritual vine si aceasta carte de „dialoguri” duhovnicesti.  Locul agorei Atenei antice de la poalele Acropolei il iau „agorele” monastice de la poalele Athosului, „dialogurile” avand drept obiect al „apologiei” nu „filozofia”, ci „filocalia”, nu barbatul drept al cetatii, ci omul sfant al lui Dumnezeu Cel Sfant.

Impletind fericit spontaneitatea evenimentului consemnat (nu regizat) si patosul liric al confesiunii cu incandescenta experientei mistice si rigoarea demonstratiei teologice, Dialogurile la Athos datorate monahului Teoclit Dionisiatul, cea mai prolifica personalitate teologica a Athosului contemporan, alcatuiesc o veritabila „suma” a traditiei spirituale ortodoxe in intreaga ei profunzime si sublimitate.  Pledand cu patos si radicalism in favoarea maximalismului ascetic, a verticalismului contemplatiei, a introversiunii si personalismului autenticului etos ortodox, ele destrama in termeni implacabili iluziile, platitudinea si inconsistenta „crestinismului” „modern” secularizat al epocii noastre. 

Sfântul Calinic rămâne pentru noi o pildă de viaÈ›ă smerită jertfită lui Dumnezeu È™i slujirii semenilor. A fost un om al rugăciunii stăruitoare È™i fierbinte, dar È™i al faptelor bune izvorâte din iubire milostivă È™i smerită.