Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Din Sfanta Traditie ortodoxa fac parte si astfel de povestiri care vor sa arate cat de actual este mesajul Evangheliei lui Iisus Hristos, chiar si in acest veac zbuciumat.  Este posibil ca oricare dintre cititori sa se regaseasca macar intr-una dintre intamplarile descrise in aceasta lucrare sau intr-unul dintre personaje.

Cartea cuprinde 52 de istorisiri cu talc si este recomandata tuturor crestinilor indiferent de varsta.

"Diavolul are mare stapanire in lume. I-am dat multe drepturi. Cum a devenit omul de azi! Rau este ca se impiedica interventia dumnezeiasca atunci cand nu este pocainta. Daca ar exista pocainta, lucrurile s-ar fi aranjat. Vom trece prin furtuni dupa furtuni! Dumnezeu sa ne ajute. Sa cerem pocainta pentru intreaga lume si pentru toti cei care fac rau Bisericii cu sange rece si nu cu dorinta sa se indrepte, ca Dumnezeu sa le dea pocainta si, abia dupa aceea, sa-i ia.
Sa ajutam, pe cat putem, lumea sa se pocaiasca, pentru ca sa primim binecuvantarile lui Dumnezeu. Pocainta si marturisire, de acestea e trebuinta azi. Eu recomand mereu pocainta si marturisire, ca diavolul sa-si piarda drepturile si sa se taie influentele exterioare demonice. Oamenii au nevoie de zguduituri ca sa inteleaga si sa se pocaiasca. (Trezice duhovniceasca, Schitul Lacu, 2000, p. 350)

Pr. Paisie Aghioritul

Nădejdea este corabia pe care plutim pe marea vieÈ›ii, credinÈ›a este cârma, iar Dragostea – cea dintâi È™i cea din urmă dintre virtuÈ›i – este Căpitanul sufletului nostru, fără de care, întreaga fiinÈ›ă se scufundă.

Să dăruim dragoste! Să privim în jur, să-i ajutăm pe toÈ›i cei alături de care am fost aÈ™ezaÈ›i pe drumul vieÈ›ii! Să le înfrumuseÈ›ăm zilele prin tot ceea ce ne stă în putinÈ›ă! Astfel, însăÈ™i crucea noastră se va face cu mult mai lesne de purtat. Cel care încetează să-È™i mai ajute aproapele, se face povară È™i pentru sine însuÈ™i.

Vrednică este numai acea vieÈ›uire care poartă întru sine dragostea cea jertfelnică.

Pentru a urca pe marea scară cerească a dragostei, se cuvine ca noi înÈ™ine să devenim pietre, să devenim trepte ale scării pe care să poată păÈ™i cei de aproape ai noÈ™tri, în propriul lor urcuÈ™ către Rai.

CreÈ™tinismul este dragostea cerească, dragoste care înalÈ›ă sufletul omului aproape de măsurile dumnezeieÈ™ti. Inima creÈ™tinului trebuie să fie o adevărat vistierie a milei È™i a dragostei celei dumnezeieÈ™ti, să răspândească numai dragoste, È™i niciodată amărăciune sau mânie. Cel care doreÈ™te să aprindă în inimile altora dragostea pentru Hristos, trebuie să ardă el însuÈ™i, mistuit de această dragoste.

In anii din urma, la soborul sfintilor din Chios s-a adaugat numele Sfantului Partenie.  Marturiile despre viata lui plina de minuni si profetii circula prin Chios din casa in casa, de la batrani pana la cei mai tineri.

Cu toate acestea, pana in prezent, nimeni nu a strans intr-o carte ceea ce se cunoste despre sfant.  Cele scrise in aceasta carte constituie marturiile oamenilor simpli care cinstesc memoria de Dumnezeu purtatorului sihastru. 

Am aflat în Biserică puterea pe care o ascunde pocăinţa păcătosului È™i mila lui Dumnezeu. Am dorit să ucenicesc pe lângă tâlharul din Evanghelie, pe lângă desfrânata care a vărsat mir, pe lângă vameş, pe lângă fiul risipitor, pe lângă Sfântul Apostol Petru, nu în momentul mărturisirii sale, ci atunci când a plâns amarnic, pe lângă Sfântul Apostol Pavel, sfâşiat de pocăinţă, pe lângă Marta, care se îngrijea de multe şi pe lângă Sfântul Apostol Toma, care dorea mijlocirea directă a pipăitului.

Aceştia erau oameni. Ei mă mişcau mai mult decât marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii. Lacrima celor ce se pocăiesc mă mişcă mai mult decât gândirea teologilor.

O, preacuvioasa si purtatoare de Dumnezeu maica Elena, slava si lauda de la Diveevo, care ai fost scapata in chip minunat de balaurul ce scotea foc si incerca sa te inghita prin rugaciunea ta catre Domnul si fagaduinta vietii feciorelnice, pregatita fiind pentru calugarie de Sfantul Cuviosul Serafim, logodita fiind cu Insusi Domnul, aleasa ai fost egumena a obstii de maici, si totusi ai fost ca o sluga smerita pentru toti, ascultatoare pana la moarte staretului tau ai fost, la rugamintea lui pentru fratele tau multpatimitor ai murit, care ai vazut inca pe pamant aflandu-te, pe Imparateasa Cerului si pe Hristos Domnul si in lacasurile cerurilor ai fost rapita, roaga-te pentru noi, sovaielnicii si neascultatorii, ca si noi sa ne invrednicim de inteleptirea cea cu har, indreptare grabnica si mantuire vesnica!

Amin.