Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Desertaciunile lumii - Editie integrala

Când nu ştii pe unde să mergi, caută drumul lui Hristos.
Când eşti de toate lipsit, aminteşte-ţi că aşa au trăit şi apostolii: fără pungă, fără traistă, fără toiag, desculţi, goi şi flămânzi şi iată: ei au cucerit lumea.
Spunea Hristos la ucenici: atunci când toată lumea vă v-a urî pe voi, aduceţi-vă aminte că mai înainte de voi, pe Mine m-au urât.
Când toţi te vor părăsi, adu-ţi aminte de Hristos, care, de cel cu care a împărţit pâinea a fost vândut, de cei pe care i-a vindecat, răstignit şi de toţi părăsit.
Şi când obosit de crucea vieţii şi amărât de ura lumii ţi se va părea că ai ajuns la capăt şi nu mai poţi face nimic, nu uita că atunci când totul părea pierdut, atunci pe cruce, la capătul puterilor, atunci a venit bucuria.

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al morţilor, ci un Dumnezeu al celor vii şi viaţa noastră pământească este doar un început, o pregătire pentru viaţa veşnică, fără de sfârşit. Nu a existat şi nu există niciun popor care să nu aştepte viaţa viitoare: acest sentiment este inerent sufletului omenesc.

Această aşteptare a vieţii veşnice, care de când e lumea şi pământul a existat în duhul omenesc, ca ceva de sus înnăscut în el, a căpătat deplină şi desăvârşită dezvoltare în creştinism. Cu o uimitoare putere de convingere, vorbeşte, de exemplu, Apostolul Pavel despre înviere şi viaţa viitoare în primele sale epistole către corinteni şi tesaloniceni. Viaţa de dincolo a devenit pentru apostoli un obiect al încrederii depline şi neclintite, pentru că lor le-a fost dat să vadă cu proprii ochi această viaţă de după moarte în persoana lui Hristos Cel înviat.

Oamenii care se apropie de desăvârşire, care au dobândit curăţia inimii şi au dobândit Duhul lui Dumnezeu, aflându-se încă în această lume, au îndrăzneală faţă de Atotţiitorul şi vor intra în cămara Lui, unde sunt Îngerii şi duhurile sfinţilor. Fiind încă în trup, ei ştiu bine că vor împărăţi cu Hristos, pentru că încă de aici, de pe pământ, au cunoscut dulceaţa luminii dumnezeieşti şi efectul puterii Lui.

Una dintre cei mai mari Nebuni din Rusia este sfânta È™i fericita Xenia din Petersburg, care repeta în secolul al XVIII- lea, secolul despotismului luminat, faptele părinÈ›ilor Bisericii, părinÈ›i care au trăit cândva, demult.

Ea însăÈ™i a văzut cât de nestatornică È™i de efemeră este lumea pământească, È™i după douăzeci È™i È™ase de ani de viaÈ›ă fericită È™i îndestulată a părăsit totul pentru a se cufunda în durerea omenească.

Prin viaÈ›a sa ea a demonstrat cât de fals È™i de inutil este tot ceea ce este lumesc È™i pământesc È™i pe care ni-l dorim

Am numit-o fericită, pentru că totdeauna era cu mintea la Dumnezeu, în lumea rugăciunii fără întrerupere.

Doar sfinţii, ca nişte dezrobiţi de imperativele lumii şi ale eului lor, se pot descărca de samarele şi canoanele lumii. Astfel, aceşti luptători creştini liberi şi fără frică, răspândesc fireşte şi nesilit bucuria, zâmbetul şi ironia faţă de demonii cei răi, batjocoresc şi râd de lumea cea înşelătoare. După cum este de la sine înţeles ca soarele să încălzească pământul, norii să aducă ploaia, apa să potolească setea…

Ce legătură este între Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Noul Mucenic Anghel din Argos? Între Sfânta Aglaia şi cuviosul Coprie? Între tânăra Sfântă Raisa şi Sfântul Filumen de la Izvorul lui Iacov? Oameni atât de diferiţi între ei, din ţinuturi diferite, din epoci diferite, fiecare cu felul lui de viaţă, au izbutit să se prindă în ceata Sfinţilor. L-au iubit mai presus şi mai mult de toate pe Hristos. Iubitul nostru părinte Dionisios adună amănunte din sinaxare unice şi ni le relatează spunându-ne: în spatele trăirii cuvioase, a mărturisirii sau muceniciei, la mănăstire sau în lume, în piaţa cetăţii, la magazinul sau pe ogorul lor, sfinţii ne întind cu înţelepciune mâna, ca o chemare la sfinţenie către toate colţurile lumii.

Cuprins

„Fac socotelile şi vin” ................................................11

Sfântul Arsenie şi femeile .........................................15

Sfântul Fanurie şi deznădejdea unei femei. ...........20

La sfârşitul răbdărilor chinuitoare descoperi minunăţiile lui Dumnezeu

„Mori în altă zi!” Un sfânt sâcâitor ..........................23

„Poate l-a luat somnul pe dumnezeul vostru” ......26

Desfrânatele care aprindeau poftele .......................30

şi sfinţii cei înţelepţi

Iţari moderni. Un sfânt fanatic .................................33

Sfântul şi desfrânata ..................................................35

Sfintele prigonite... fără încălţări ..............................38

Deosebirea dintre o femeie şi alta ............................40

Sinucigaşul ..................................................................42

La baia femeii romane ...............................................44

Zamvri care a devenit furios ca un taur .................46

şi taurul care a înviat

O sfântă antisistem .....................................................48

Tot ceea ce făptuieşti are răsplată ............................51

Sfântul Mil şi fraţii care s-au înjunghiat cu sabia Deasupra sunt proorocii, dedesubt cei mizerabili ....54

Floare răsărită din gunoi Din silitor siluitor, şi iarăşi silitor ............................57

... Cei ce se silesc pun mâna pe ea Proorociri între sfinţi..................................................60

Duelul de la El Kousantasi ........................................62

Degeaba te bat zece oameni, ....................................65

dacă nu te bate conştiinţa ta

Langoşile şi ridichea lui Cucuzel .............................68

Desfrânarea, băuturile şi petrecerile .......................72

Moartea i-a venit din cer. ..........................................75

Pe cine omoară Sfântul Dimitrie în icoana pe cal? Sfeşnicul salvator. .......................................77

Un sfeşnic îţi poate salva viaţa

Sfântul cel nestatornic ...............................................80

Ioan cel cuvios din Pont. ...........................................84

Un sfânt aducător de pace

...Mai bine mort ..........................................................87

„Măi Mitros, şi pe tine te-au făcut episcop?” .........89

Un socru răzbunător ..................................................92

Ligheanul de aur şi vrăjitorul care a fost tras în ţeapă

Şi îl scuipă de trei ori ...............................................101

Ouă şi furtuni ............................................................103

Piei din faţa mea! ......................................................105

Nişte maimuţe blocate .............................................109

Umor din belşug .......................................................110

Ghelasie cel râzător ..................................................121

Tristeţea morţii .........................................................123

A spus un monah:
– Focul are nevoie de lemne pentru a se întreţine. Altfel, se stinge. La fel şi cu dragostea noastră faţă de Iisus Hristos. Dacă mintea şi inima ta se îndeletnicesc cu alte lucruri, şi dragostea dumnezeiască se va stinge repede. Cine altcineva s-a mai răstignit pentru noi? Doar Iisus Hristos. Pe Acesta deci să-L iubim, să ne încredem în El şi să-L urmăm.

Spunea un monah:
– Inima noastră trebuie să fie atât de largă, mai încăpătoare decât universul, încât să încapă toţi în ea, fără să-i respingă pe unii sau să facă diferenţe între cunoscuţi şi străini, între drepţi şi păcătoşi, între buni şi răi, între prieteni şi duşmani. Dacă se întâmplă totuşi aşa, atunci sufletul se fărâmiţează şi nu mai este vrednic de ceruri. Cu toate acestea, să ştim că pe oricine îl respingem şi-l socotim nefolositor şi de nicio treabă, pe acesta bunul nostru Hristos îl primeşte întru iubirea Sa fierbinte şi de neajuns.

Nu mai avem nevoie de reevanghelizare prin cuvinte şi prin predici. Sunt o mulţime de texte şi de predici în cărţi şi pe internet. Avem însă nevoie de reevanghelizare a trăirilor. Trăirea noastră este cel mai bun apostol al lui Hristos. Trăirea vorbeşte şi atunci când cuvintele amuţesc.