Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea aceasta nu este o biografie completa despre viata sa. Exista si astfel de carti, iar daca vreti, puteti sa le cautati si sa le cititi. Este mai degraba odescriere a vietii sale, care se concentreaza mai cu seama pe laturile privitoare la tineri. Multe povestirisi intamplari au fost auzite si vazute chiar de noi insine, dar si de multi tineri care il vizitau in diferite perioade. Cred ca aceasta carte va va ajuta sa descoperiti aceasta personalitate uimitoare dintr-o alta perspectiva, departe de deformarile si denaturarile pe care unii le fac in scopuri comerciale sau de alta natura. Imi doresc din tot sufletul ca aceasta personalitate sfanta si viata minunata a Sfantului Paisie sa insufle si inimile voastre. - NECTARIE, Mitropolitul Argolidei

raducere de Cristea Florentina

Întemeiată prin marile şi mult roditoarele osteneli pustniceşti ale strălucitului ei întemeietor, Lavra Sfântului Sava cel Sfinţit († 5 decembrie 532) – care este în apropiere de Ierusalim – împodobeşte şi astăzi locurile sfinte şi toate mănăstirile Răsăritului ce ţin de rânduiala bisericească stabilită de acest mare părinte al Bisericii. Locurile unde s-au nevoit, asemenea minunatului Sava, şi alţi giganţi ai luptelor ascetice precum au fost Sfinţii Eftimie cel Mare, Teodosie Chinoviarhul, Ioan Tăcutul, Dometian, Gherasim de la Iordan, Chiriac Sihastrul ş.a., au atras în mod constant de-a lungul secolelor şi atrag până astăzi iubitori ai blagocestiei care au căutat cu trudă, smerenie şi râvnă căile cele mai drepte şi mai sigure ce duc la viaţa şi la fericirea veşnică.

Unii din vieţuitorii perioadei imediat următoare acestor ctitori ai monahismului palestinian, iubitori şi agonisitori ai vieţii celei îmbunătăţite, au avut şi darul cuvântului: oral şi scris. De le ei ne-au rămas numeroase manuscrise intitulate PATERIC – mare parte a lor fiind culegeri de extrase din scrierile Sfinţilor Părinţi asceţi, dar n-au lipsit nici scriitorii de mare originalitate, deşi aflaţi întru totul pe linia Tradiţiei Părinţilor.

Domnul S-a numit pe Sine Mesia, adică Hristos, şi Pâinea vieţii. Într-o altă predică a Lui, Domnul a spus: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii (Ioan 8, 12). Domnul, numindu-Se pe Sine Lumina lumii, a legat după aceea lumina cu viaţa. Cel care-L urmează pe Hristos şi umblă în lumina sfintelor Lui porunci, acela umblă pe calea care conduce la Viaţă.
Credinciosul care participă la Tainele Bisericii înţelege că Domnul este pentru el lumina, pacea, bucuria, hrana şi viaţa. Este astrul care străluceşte mereu şi făclia care le luminează pe toate cele din casa sufletului său.
Viaţa celor ce-L urmează pe Hristos este încă de acum o viaţă a luminii. Iar în veacul ce va să vinăvor străluci ca soarele şi vor fi razele unicului Soare, Hristos (Matei 13, 43)43.
Cu alt prilej Hristos S-a numit pe Sine uşă a oilor. A zis: Eu sunt uşa: De va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla (Ioan 10, 9). Hristos este uşa prin care pătrundem în Împărăţia lui Dumnezeu. Cel ce intră prin uşa aceasta, va găsi mântuire. Intră în Casa lui Dumnezeu, şi în ea va găsi hrana mântuitoare, care este de asemenea Hristos, Pâinea vieţii.

Suferintele sunt binefacatoare in viata noastra. Culegere de texte patristice si ale parintilor contemporani despre necazuri si suferinte si atitudinea ortodoxa fata de ele

Toţi cei care L-au cunoscut pe Hristos şi încearcă să trăiască după poruncile Lui au o altă viziune asupra lucrurilor! Pentru un creştin, omul împlinit autentic este cel pe care poporul nostru îl numeşte „omul lui Dumnezeu”, adică sfântul. Pe chipurile sfinţilor, fie că se află în cer, fie pe pământ, se păstrează adevărata umanitate, deplinătatea omului. De aceea Biserica noastră, adică noi toţi, îi cinstim în mod special pe sfinţii care au trăit aşa cum a vrut Dumnezeu, care s-au străduit să-şi potrivească viaţa după Evanghelie, care aveau inima inundată de dragoste şi de multe ori ajungeau la moarte mucenicească pentru dragostea lui Hristos.

Mulţi tineri mă întreabă: Sfântul cutare e cuvios sau sfânt? Care e diferenţa? Răspunsul la această întrebare este simplu. Toţi sunt sfinţi. Singura diferenţăconstă în modul cum s-au sfinţit. Vedeţi, Biserica seamănă cu o grădină. În fiecare grădină sunt flori multe şi felurite. Trandafiri, garoafe, margarete, flori de câmp. Toate florile sunt udate cu aceeaşi apă. Dar apa nu schimbă nicio plantă. Udă trandafirul şi înfloreşte cu flori de trandafir, udă bulbul de garoafe şi răsar garoafe. Nu le unifică, nu le face pe toate la fel.

Cu bucurie scriu prologul acestui buchet de întâmplări adevărate ale preaiubitului Serafim Lappas, din care se extrag nu doar învăţături, ci îndeosebi o atitudine de viaţă.

Este neîndoielnic că viaţa de zi cu zi deseori ne întunecă privirea, făurind gânduri şi purtări automatizate. Banalul devine duşmanul prospeţimii şi originalităţii, rutina adversarul înnoirii, suprafaţa subminatoarea adâncimii. Între timp, atât luptele din noi cât şi presiunile exterioare insuportabile conlucrează la a făuri cinism şi pesimism. Sufletul se zbate să răsufle.

Autorul transformă viaţa cotidiană în câmp de aplicaţie a discernământului şi descoperirii adevărului. Şi a ales ca titlu al cărţii o presupunere, lăsându-l pe cititorul inteligent să răspundă la acest silogism. Eu scriu răspunsul meu:

Dacă Raiul există, acesta va trece prin adevăr. Autorul ne ia de mână pentru a ne călăuzi spre o surpriză: adevărul nu este doar cele ce se văd la prima privire.

Dacă Raiul există, avem nevoie de un ansamblu de cunoaşteri tehnice. Autorul ne indică tehnica cugetelor bune şi uimirea doxologică în faţa vieţii.

Dacă Raiul există, avem nevoie şi de ceilalţi acolo. Autorul se străduieşte să ne transmită o privire iubitoare de oameni şi plină de respect faţă de ceilalţi.

Fiindcă lucrarea despre Rai de aici începe. Şi, dacă Raiul în sens etimologic înseamnă grădină, ne va fi foarte greu să-l valorificăm vreodată dacă în prezent, când ni s-a dăruit, făurim în el locuri gloduroase şi jungle impenetrabile.

Printre pasajele foarte puternice ale cărţii am distins parafraza de la Elitis: „Oare cu câtă libertate ne-ai înzestrat, Dumnezeul meu, ca să nu Te vedem?”. Îi rog pe cititori să se gândească la adâncimea acestei constatări.

Modul în care ne vom folosi libertatea ne va îngădui să-L descoperim pe Dumnezeu sau ni-L va ascunde. Acela avea posibilitatea să ne acorde atât de puţină libertate, încât să-L vedem încontinuu. Însă această vedere a Lui ne-ar fi înăbuşit.

Multe din întâmplările cărţii au însuşirea comună de a descrie situaţii în care libertatea este limitată. Meşteşugul autorului ne învaţă cum să extragem concluzii mai adânci, uneori şi contrarii, din cele la care ne îndeamnă impulsul clipei. Căci cultura care ne înconjoară favorizează superficialitatea. Această carte este o călăuză plăcută şi adevărată pentru a evita superficialitatea.

Dar cel mai important este că ţinem în mâini şi un model tipărit al revelaţiei unui alt Dumnezeu, diferit de stereotipurile atât ale credincioşilor, cât şi ale celor indiferenţi. Al unui Dumnezeu care preferă să fim liberi, chiar dacă în felul acesta nu-L vedem.

Un Dumnezeu care ne sprijină neîncetat pentru îngrijirea grădinii din noi, chiar dacă noi refuzăm să-I atribuim Lui răsărirea florilor.

Un Dumnezeu care, dacă ţinem seama fie şi puţin de iubirea Lui, Îl vom găsi. De vreme ce Raiul există…

 

Protopresbiterul Vasilios Thermos

Psihiatru de copii şi adolescenţi

Profesor la Academia Eclesiastică Superioară din Atena