Cand vrei sa-ti potolesti setea

Format: 13 x 20 cm
Status: momentan indisponibil

Cand vrei sa-ti potolesti setea

Colectia: Alte carti
Autor:
Editura: Egumenita


Înainte cu mulţi ani, văzând răspândirea nestăvilită a răutăţii şi a păcatului în societăţile noastre contemporane şi cursele întinse cu plasele ei care prindeau tot mai multe suflete, m-am gândit să fac ceva, cât de puţin, pentru oprirea acestui rău înfricoşător al păcatului, să aprind o lumânare care să lumineze, să păzească şi să folosească duhovniceşte oricărui suflet voitor de bine, chiar dacă personal nu dispun de studii şi diplome speciale. 

Sunt o mamă simplă, cu cunoştinţe doar de şcoală elementară, dar mă străduiesc să cunosc şi să vieţuiesc, pe cât îmi stă în putere, după voia lui Dumnezeu.

Pret: 5.40 LEI   
Momentan indisponibil


Scrieti o recenzie

Nume:
Email:
Mesajul:
Apreciere:



  Trimite comentariul


(Nu exista recenzii la aceasta carte. Fiti primul care scrie o recenzie!)


Carti similare

Volume apartinand de la aceeasi editura

    • Doar sfinţii, ca nişte dezrobiţi de imperativele lumii şi ale eului lor, se pot descărca de samarele şi canoanele lumii. Astfel, aceşti luptători creştini liberi şi fără frică, răspândesc fireşte şi nesilit bucuria, zâmbetul şi ironia faţă de demonii cei răi, batjocoresc şi râd de lumea cea înşelătoare. După cum este de la sine înţeles ca soarele să încălzească pământul, norii să aducă ploaia, apa să potolească setea…

       

      Ce legătură este între Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi Noul Mucenic Anghel din Argos? Între Sfânta Aglaia şi cuviosul Coprie? Între tânăra Sfântă Raisa şi Sfântul Filumen de la Izvorul lui Iacov? Oameni atât de diferiţi între ei, din ţinuturi diferite, din epoci diferite, fiecare cu felul lui de viaţă, au izbutit să se prindă în ceata Sfinţilor. L-au iubit mai presus şi mai mult de toate pe Hristos. Iubitul nostru părinte Dionisios adună amănunte din sinaxare unice şi ni le relatează spunându-ne: în spatele trăirii cuvioase, a mărturisirii sau muceniciei, la mănăstire sau în lume, în piaţa cetăţii, la magazinul sau pe ogorul lor, sfinţii ne întind cu înţelepciune mâna, ca o chemare la sfinţenie către toate colţurile lumii.

       

      Cuprins

      „Fac socotelile şi vin” ................................................11

      Sfântul Arsenie şi femeile .........................................15

      Sfântul Fanurie şi deznădejdea unei femei. ...........20

      La sfârşitul răbdărilor chinuitoare descoperi minunăţiile lui Dumnezeu

      „Mori în altă zi!” Un sfânt sâcâitor ..........................23

      „Poate l-a luat somnul pe dumnezeul vostru” ......26

      Desfrânatele care aprindeau poftele .......................30

      şi sfinţii cei înţelepţi

      Iţari moderni. Un sfânt fanatic .................................33

      Sfântul şi desfrânata ..................................................35

      Sfintele prigonite... fără încălţări ..............................38

      Deosebirea dintre o femeie şi alta ............................40

      Sinucigaşul ..................................................................42

      La baia femeii romane ...............................................44

      Zamvri care a devenit furios ca un taur .................46

      şi taurul care a înviat

      O sfântă antisistem .....................................................48

      Tot ceea ce făptuieşti are răsplată ............................51

      Sfântul Mil şi fraţii care s-au înjunghiat cu sabia Deasupra sunt proorocii, dedesubt cei mizerabili ....54

      Floare răsărită din gunoi Din silitor siluitor, şi iarăşi silitor ............................57

      ... Cei ce se silesc pun mâna pe ea Proorociri între sfinţi..................................................60

      Duelul de la El Kousantasi ........................................62

      Degeaba te bat zece oameni, ....................................65

      dacă nu te bate conştiinţa ta

      Langoşile şi ridichea lui Cucuzel .............................68

      Desfrânarea, băuturile şi petrecerile .......................72

      Moartea i-a venit din cer. ..........................................75

      Pe cine omoară Sfântul Dimitrie în icoana pe cal? Sfeşnicul salvator. .......................................77

      Un sfeşnic îţi poate salva viaţa

      Sfântul cel nestatornic ...............................................80

      Ioan cel cuvios din Pont. ...........................................84

      Un sfânt aducător de pace

      ...Mai bine mort ..........................................................87

      „Măi Mitros, şi pe tine te-au făcut episcop?” .........89

      Un socru răzbunător ..................................................92

      Ligheanul de aur şi vrăjitorul care a fost tras în ţeapă

      Şi îl scuipă de trei ori ...............................................101

      Ouă şi furtuni ............................................................103

      Piei din faţa mea! ......................................................105

      Nişte maimuţe blocate .............................................109

      Umor din belşug .......................................................110

      Ghelasie cel râzător ..................................................121

      Tristeţea morţii .........................................................123

watch series