Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de fata, aflata acum la a doua editie, alcatuita si tiparita postum de ur­ma­sii si admiratorii autorului, reflecta specificul acestei pastoratii, intr-un mediu nu tocmai prielnic, in confruntare cu o lume care si-a pierdut interesul fata de religie si ale carei provocari au ramas pana as­tazi aceleasi.  La fel si „insemnarile” subtilului in­telectual si traitor crestin raman actuale, atat prin proble­matica lor, cat si prin maniera directa, percu­tan­ta si moderna in care au fost scrise.  Regasim in ele concizia si rigoarea aforistica ale „jurnalului” duhovnicesc al Sfantului Ioan de Kronstadt, dar si ale „cu­vintelor de folos” ale Sfantului Isaac Sirul, pe care parintele il citeaza ade­sea cu statornica admiratie.

Schitul "Sf. Dimitrie - Lacu" Sf. Munte Athos

Cartea de faÈ›ă îÈ™i propune să ajute cititorii să pătrundă mai profund în esenÈ›a duhovnicească a tradiÈ›iei artei sacre bizantine. Arta bizantină nu poate fi condamnată că nu este firească, realistă, sau pentru că nu reproduce fidel lumea exterioară. Scopul ei este unul foarte diferit. Ea are o funcÈ›ie religioasă. Ea caută să exprime lucruri duhovniceÈ™ti spre a-l ajuta pe om să pătrundă tainele religiei creÈ™tine, să se ridice la un nivel superior al fiinÈ›ei. Perioada bizantină este o perioadă istorică È™i un loc în care oamenii au vieÈ›uit cu o aspiraÈ›ie către suprafiresc, către veÈ™nicie. Bizantinii credeau în tainele È™i adevărul revelate de Hristos, cu alte cuvinte, în minunata lume care există dincolo de cea percepută de simÈ›urile È™i raÈ›iunea noastră, întrucât anticii s-au oprit în punctul acela.

Lumea antică este împărăÈ›ia logicii, măsurii È™i a morÈ›ii. BizanÈ›ul este împărăÈ›ia credinÈ›ei, a emoÈ›iei duhovniceÈ™ti È™i a nemuririi. Acest lucru poate fi limpede observat în arta fiecăreia dintre aceste două lumi. CreÈ™tinismul a rafinat „omul dionisiac È™i apollonic”, l‐a îndreptat spre adâncurile sale È™i i‐a dăruit „ochi È™i urechi duhovniceÈ™ti”, spre a putea cerceta adâncimile de nepătruns ale duhului È™i spre a asculta „dumnezeieÈ™tile ecouri”.

Istorisirile scriitoarei Olga Rojniova cuprinse in aceasta carte sunt intamplari reale din viata unor preoti, enoriasi sau mireni. Fiecare dintre ei isi parcurge propriul drum spinos, propriile incercari, isi cauta propria carare spre Adevar.  Cititorii vor face cunostinta cu vietile unor oameni obisnuiti si cu traiul de toate zilele al slujitorilor bisericesti, vor „vizita” obstea sihastriei Optina si vor afla despre vietuirea zilnica a monahilor de pe Sfantul Munte Athos.  Fiecare dintre aceste vizite va fi ca o descoperire a trairilor interioare ale oamenilor si a cailor Proniei dumnezeiesti in vietile lor.

Nu este lesne a înÈ›elege nemăsurata adâncime È™i înălÈ›ime a însemnătăÈ›ii Învierii lui Hristos. Ea a cutremurat È™i cerul, È™i pământul, È™i adâncurile iadului.

Lumina cea strălucitoare a acestei întâmplări istorice minunează pe oameni nemăsurat mai mult decât mărimea cea fără de sfârÈ™it a crugului ceresc, pe care o dezvăluie astronauÈ›ii din vremea noastră. Pentru omul cel muritor este totuna dacă această lume este mică – doar atât cât cuprind ochii săi – sau ceva mai mare, încât nici telescopul să n-o poată cuprinde. Lui îi este totuna dacă mormântul său se va întinde pe două arÈ™ini de pământ ori peste întreg cosmosul, care cuprinde milioane de ani lumină. Dar niciun om nu este nepăsător faÈ›ă de Învierea lui Hristos.

Sf. Nicolae Velimirovici

Pentru oricine care se va apleca asupra evoluÈ›iei literaturii noastre culte, va fi evident faptul că aceasta se aÈ™ază pe o coordonată de spiritualitate religioasă, în speÈ›ă creÈ™tină. Primele texte în limba română (manuscrise È™i apoi tipărite) sunt de regulă cărÈ›i bisericeÈ™ti. Tocmai de aceea, unii critici È™i istorici literari vorbesc despre o literatură beletristică propriu-zisă începând abia de prin secolul al È™aisprezecelea, din epoca modernă. Ce te faci însă cu literatura "vechilor cazanii", cum se exprimă poetul, care a contribuit din plin la formarea conÈ™tiinÈ›ei poporului nostru, la formarea limbii naÈ›ionale, la iniÈ›ierea culturală È™i cu evidenÈ›ă, spirituală a românilor?! Faptele trebuie văzute în firescul manifestărilor lor... În cuprinsul acestei cărÈ›i am înserat comentarii analitice sau comparatiste asupra unor asemenea opere literare pe care le-am considerat ca fiind făclii (candele) de veghe bîn istoria culturii noastre, marcate cu evidenÈ›ă de filonul religios, subteran or de suprafaÈ›ă, datoare unor vrednici mărturisitori asupra destinelor istorice È™i culturale ale neamului românesc. E o carte mai degrabă de atragere a atenÈ›iei asupra atâtor pagini de frumoasă literatură create în spaÈ›iul istoric naÈ›ional, de-a lungul vremilor, de iluÈ™tri luminători ai conÈ™tiinÈ›ei noastre creÈ™tine.

Constantin Cubleșan