Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

(lipsa text)

Iubirea schimba omul, abia trecandu-i pragul inimii. Atingerea iubirii schimba totul in jur, il cuprinde pe om in intregime, il face prizonier. Uneori noi ne supunem iubirii. Alteori insa cucerim prin iubirea noastra lumea si iubirea ne dezvaluie inaltimea duhului!

Patima este cea care il transforma pe om in rob al iubirii. Patima este umilitoare si distrugatoare. Patima aduce intuneric si chinuri, insufla frica si pricinuieste suferinta. Multi poeti scriu despre aceste „Suferinte zadarnice ale iubirii” (A. S. Puskin).

Acelasi poet recunoaste despre patima: „Sufletul este vatamat de tine”. Patima chiar este o vatamare, ranire, inrobire si, in cele din urma, o boala a sufletului.

Nu exista o patima mai cunoscuta decat patima iubirii. In Biblie ea este recunoscuta drept „tare”, fiind elogiata de pictori si poeti, descrisa in povesti, romane, poezii. Ea este patima cea mai de pret pentru om. De dragul ei el este gata sa sacrifice totul. Totodata, patima iubirii nu se identifica cu obiectul dorintei arzatoare, caci toti inseteaza dupa iubire, nu dupa suferinte. Toti oamenii vor sa iubeasca si sa fie iubiti, aceasta fiind una dintre nevoile de baza ale personalitatii. Cum se intampla sa ravneasca dupa dragoste si sa ajunga in capcana patimii? In loc de bucurie si fericire sa primeasca suferinta, frica, dezamagire, tristete si deprimare? Vom incerca sa gasim raspunsul la aceste intrebari deloc facile.

Pocăinţa este, zice Sfîntul Ioan Gură de Aur, doctorie care desfiinţează păcatul, dar ceresc, putere minunată, care biruieşte prin har rînduiala legilor: pentru aceasta, pe curvar nu îl leapădă, pe preacurvar nu îl alungă, beţivului nu îi întoarce spatele, de idolatru nu se îngreţoşează, pe ocărîtor nu îl goneşte, pe hulitor nu îl depărtează, nici pe lăudăros, ci pe toţi îi schimbă. Şi cine ar putea vorbi mai bine despre acest leac mîntuitor dăruit de Dumnezeu oamenilor decît Cuviosul Nicodim, care a împodobit Biserica şi cu obiceiurile, şi cu scrierile sale cele mult învăţate şi înfrumuseţate, ca un preacunoscător al dogmelor şi canoanelor şi a toată învăţătura bisericească, cea mîntuitoare şi în viaţa de veci călăuzitoare?

Din această mică scriere, cititorule, mare folos vei avea de vei citi cu luare-aminte cele cuprinse într-însa, că poruncă a lui Hristos Însuşi este po­că­inţa şi toţi cetăţenii Raiului nu altfel decît cu po­căinţa s-au mîntuit, prin schimbarea minţii şi mutarea cugetului de la cele degrab pieritoare la cele dăinuitoare întru veşnică fericire.

Atunci cand rabdam nedreptati si vatamari din partea oamenilor sa luam aminte la Im­­paratul nostru Hristos si la desavarsirea credintei noastre si sa socotim ca rabdam pentru virtute si pentru El.  Rabdarea Imparatului fata de noi sa ne faca rabdatori cu aproapele.  ­De vom cugeta la aceasta – asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur –, toate vor fi mai usor de purtat.  Astfel, daca cineva se lauda ca a patimit pentru cei dragi, cum dara noi sa nu gustam nici un fel de necaz, rabdand pentru Domnul, Care a patimit pe Cruce?

Numeroasele cugetari despre virtutea rab­darii ale Sfintilor Parinti si ale marilor stareti din vechime ori de astazi, pe care le cuprinde aceasta carte, ne vor ajuta, cu siguranta, nu doar sa depasim mai usor necazurile ce ne impresoara la tot pasul, ci si sa constientizam faptul ca rabdarea lucreaza mai mult decat oricare alta virtute cununa mantu­i­­rii noastre.