Biserica Ortodoxa a pastrat intacta o bogatie imensa in domeniul liturgicii si al gandirii patristice, dar totodata si in cel al artei sacre.  Se stie ca cinstirea icoanelor ocupa in Biserica Ortodoxa un loc foarte important.  Si asta pentru ca icoana nu este o simpla imagine, nici un obiect decorativ, nici macar o ilustrare a Sfintei Scripturi.  Ea este ceva mai mult: un echivalent al mesajului evanghelic, un obiect de cult, care face parte integranta din viata liturgica.  Asa se explica importanta pe care Biserica o atribuie imaginii; nu oricarei reprezentari, ci imaginii specifice - pe care ea insasi a elaborat-o in decursul istoriei sale, in lupta impotriva paganismului si a ereziilor - imaginii pe care a platit-o cu sangele unui mare numar de martiri si marturisitori in timpul perioadei iconoclaste, adica icoanei ortodoxe.

In adancurile fiecarei fiinte umane exista o nepotolita sete dupa Dumnezeu.  Aceasta este o forta interioara, o dorinta sau o nazuinta sfanta, care ne poate scoate din starea de apatie a vietii noastre cotidiene si ne poate inalta pana la un nivel dureros dar sublim al existentei, marcat in egala masura de tristete si de bucurie.  Tristete, deoarece stim foarte bine ca dorinta noastra nu va fi niciodata pe deplin satisfacuta in decursul acestei vieti, ca obiectul ei ne va ramane mereu de neatins.  Cu toate acestea, este o "tristete plina de bucurie", intrucat obiectul dupa care tanjim se descopera a fi o Persoana: Cel care ne aduce la fiinta, ne invita sa-I cautam chipul si ne cuprinde in imbratisarea Sa, revarsandu-Si neincetat asupra noastra indurarea, mila si dragostea.

Aceasta carte ne aminteste astazi, intr-o lume stapanita parca mai mult ca oricand de patimi si griji de tot felul, adevarul fundamental ca singura cale a implinirii vocatiei umane ramane despatimirea, care inseamna paza mintii, dobandirea duhului neagonisirii, renuntarea la viata lumeasca si la atractiile ei.

Asadar, cartea Parintelui Georges Florovsky se constituie intr-un indreptar duhovnicesc pentru omul aflat in cautarea lui Dumnuzeu, un indreptar important mai ales prin faptul ca precizeaza limpede sensul nevointelor ascetice ale crestinului: dobandirea bucuriei celei adevarate.

Traim vremuri extrem de dificile.  Daca cineva ar dori sa compuna un act de acuzare impotriva vietii noastre bisericesti, ar fi imposibila obtinerea unui verdict de nevinovatie.  Da, toti suntem vinovati.  Istoria cunoaste vremuri cand viata bisericeasca a fost la fel de dezorganizata ca si a noastra.  Au existat lupte, schisme, acuzatii reciproce, calomnii, presiuni; dar este o diferenta intre ce a fost si ce este acum: la temelia acelor tulburari despre care ne vorbeste istoria erau intotdeauna lupte dogmatice, in vreme ce acum sunt patimi omenesti, care ies la iveala fara sa se deghizeze macar in dispute doctrinare.  Viata noastra bisericeasca este intr-un impas, intrucat principii introduse demult sunt nesocotite, iar aceasta provoaca in viata bisericeasca numai probleme.  Biserica este privita ca si o organizatie supusa legilor omenesti, care serveste scopuri omenesti.  Vointa omeneasca domina ca o stapana.  Iar aceasta vointa care ii este straina Bisericii se straduieste sa transforme dumnezeiasca Biserica intr-un mijloc util pentru a atinge propriile scopuri.  Poate niciodata credinciosii insisi nu au luat atat de mult in desert "Mireasa lui Hristos".

Aducerea aminte de moarte apare ca un prim har; Sfantul Isaac Sirul spunea: "cel care a inteles cu adevarat ca exista un capat al vietii acesteia este in stare sa puna capat greselilor sale".  Astfel, omul devine constient; mintea si inima incep sa se intoarca spre Dumnezeu.  Iar cartea lui Olivier Clement istoriseste aventura fiului risipitor care se intoarce la Tatal sau.

Biserica a pastrat in memorie amintirea unei imagini a Mantuitorului nefacuta de mana: achiropiita sau Sfanta Mahrama, numita si mandylion.  In anii din urma au aparut o serie de texte care contin informatii contradictorii referitoare la Sfanta Mahrama.  Insemnatatea subiectului ne obliga sa cercetam diversele scenarii si sa vedem daca s-a pastrat pana in vremea noastra panza de in pe care Hristos Si-a intiparit dumnezeiescul chip.

In aceasta carte sunt adunate intrebari, care ii apar cel mai des omului in calea catre Biserica. La aceste intrebari raspunde un propovaduitor si publicist contemporan, ieromonahul Macarie (Marchis). Odata parintele Macarie a fost intrebat: De ce exista in Biserica Ortodoxa atatea lucruri inutile, neinţelese si greu de indeplinit? La care el a raspuns: Sa zicem ca ati venit la o mina de diamante. Ce veti vedea acolo? Cele mai grele utilaje, sute de muncitori si ingineri de diferite specializari, munti intregi de roca sterila. Orice voiti – numai diamante nu. Reiese, oare, de aici ca nu exista deloc diamante sau ca mina nu mai are nicio valoare? Tocmai aceste diamante duhovnicesti trebuie cautate in Biserica, si atunci,cu timpul, va deveni clar motivul, pentru care este nevoie de „utilaje” si pentru care exista muntii de roca sterila. Parintele Macarie a ajutat deja multi oameni sa vina la Biserica si sa gaseasca raspunsuri la intrebari importante si incomode. Nadajduim foarte mult, iubiti cititori, ca aceasta serie de carti, pregatita de editura noastra, va va ajuta si pe dumneavoastra sa gasiti calea catre Hristos.

O, intru tot laudata si preaminunata Nina, cea intocmai cu Apostolii, mare podoaba a Bisericii dreptmaritoare si lauda cinstita a poporului ivirean, cea care intreaga tara georgiana cu invatatura dumnezeiasca a Evangheliei ai luminat; cu faptele apostolesti ai biruit pe vrajmasul mantuirii noastre, cu truda si cu rugaciune ai sadit aici gradina lui Hristos, care a dat multime de roada.  Praznuind sfanta pomenirea ta, ne infatisam inaintea cinstitului tau chip si cu evlavie sarutam atotlaudatul dar primit de tine de la Maica Domnului – Crucea de minuni facatoare, pe care ai infasurat‑o cu parul tau cel de pret, si te rugam cu umilinta ca pe o pururea ocrotitoare a noastra: de toate relele si necazurile pazeste‑ne, pe dusmanii Bisericii Sfinte a lui Hristos si pe potrivnicii evlaviei intelepteste‑i, turma ta ocroteste‑o si roaga‑L pe Atotbunul Dumnezeu si Mantuitorul nostru, inaintea Caruia stai, pace tarii noastre sa daruiasca, oamenilor viata indelungata si spor in tot lucrul bun, si mijloceste pentru noi sa ne primeasca in Imparatia Sa cea cereasca, unde toti sfintii lauda preasfant numele Lui, acum si pururea si in vecii vecilor.  Amin.

Crestinii stiu ca sufletul este mai de cinste decat toate cele create, pentru ca doar omul a fost creat „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu”. Ia seama cat de mare este cerul si pamantul, si cat de mari si slavite sunt creaturile care se gasesc deasupra acestora! Omul insa este mai cinstit decat toate creaturile, deoarece doar asupra acestuia Dumnezeu Si-a aratat bunavointa Lui speciala, cu toate ca si vietatile marii, si muntii, si fiarele, in privinta marimii, sunt deasupra omului. Ia seama la vrednicia ta, omule, priveste cata este! Pentru ca Dumnezeu te-a creat mai inalt decat ingerii, si de aceea El Insusi a venit pe pamant ca sa-ti ofere ajutor si izbavire!

Dumnezeu si cu ingerii au venit pentru mantuirea ta! Pentru ca Fiul Imparatului a facut sfat cu Parintele Sau, Care L-a trimis pe Logos, adica pe Fiul, Cel ce a luat trup omenesc si Si-a ascuns dumnezeirea Sa, ca sa-L mantuiasca pe cel asemenea Lui, si Si-a jertfit trupul Sau pe cruce.

Bucurati-va intotdeauna! Bucurati-va, caci Hristos alearga catre voi! Bucurati-va, pentru ca El va tine de mana si merge alaturi de voi in toata viata voastra – oricare ar fi ea!  El este Mantuitorul nostru, El este bucuria noastra.  In bezna pacatului acestei lumi auzim cereasca bunavestire a bucuriei: Hristos este cu toti oamenii.  Bucuria va ramane pururea cu noi.

Cautam oare aceasta bucurie pe care doar Dumnezeu poate sa ne-o daruiasca?  Pu­tem oare primi aceasta bunavestire in inima cu deplina credinta?  Si putem oare sa ne deschi­dem intru totul intreaga fiinta catre bucuria si pacea care covarsesc toata mintea?

Intre filele acestei carti, crestinul va afla nu doar un binecuvantat ajutor impotriva ispitelor de pe cararile acestei vieti, ci si calea catre adevarata bucurie intru Domnul.

Cartea aceasta îÈ™i propune, printre altele, să demonstreze la o scară modestă de ce Ortodoxia este firea omului, arătând cum omul care rătăceÈ™te în credinÈ›e străine firii sale este tras de Dumnezeu către casă, regăsindu-È™i firea È™i, deci, echilibrul È™i armonia în Dumnezeu prin revenirea la firea cea dintâi a lui Adam, după cum spunea Părintele Rafail Noica: „Adam a fost ortodox”. ExperienÈ›ele pe care aceste persoane au avut dragostea să le împărtăÈ™ească cu noi demonstrează faptul că Ortodoxia este firescul lucrurilor. Dar nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-l trage pe el Tatăl (Ioan 6, 44).

Omul revine în casa Tatălui căzând pe grumazul Lui cu toată povara sa, aÈ™a cum Fiul risipitor, care rătăcise în pământ străin, revine în sânurile Tatălui. Atunci omul înÈ›elege că acesta este tot sensul existenÈ›ei sale: viaÈ›a în Hristos È™i prin Hristos în comuniune cu ceilalÈ›i.

„În Rusia există multe mănăstiri, dar o singură Optina.” Mănăstirea Optina s-a arătat – mai ales în secolul al XIX-lea – drept leagăn al renaÈ™terii tradiÈ›iei creÈ™tine pravoslav­nice a Rusiei, tărâm neostoit al minunilor È™i maică a nenumăraÈ›i nevoitori È™i părinÈ›i îmbunătăÈ›iÈ›i, rămânând până astăzi călăuza purtătoare a speranÈ›ei reînvierii duhovniceÈ™ti, făclia din sfeÈ™nic care luminează spre slava lui Dumnezeu.
Sfaturile marilor stareÈ›i de la Optina, ce au biruit nu doar timpul, ci È™i pe toÈ›i potrivnicii văzuÈ›i È™i nevăzuÈ›i, se află adunate în acest volum, organizat alfabetic È™i tematic, pentru a picura în sufletele cititorilor harismele, spre tămăduire, ocrotire, luminare È™i mântuire, din cămara cea fără de preÈ› a isihiei agonisite întru „Domnul păcii” (II Cor. 13, 11), „pe calea păcii” (Rm. 3, 17) È™i pentru „Evanghelia păcii” (Ef. 4, 3).