Biserica este inzestrata de Dumnezeu cu puterea de a oferi raspunsul teologic la provocarile lumii contemporane si de a gasi solutii viabile, care sa protejeze si sa orienteze umanul, asezandu-l salutar in comuniune cu Dumnezeu.  In relatie cu stiinta, teologia nu se gaseste in raport de subordonare, ci de conlucrare, adica de sinergie dinamica, avand aceeasi vocatie unica: restaurarea si autodepasirea conditiei umane, prin orientarea hristocentrica si nu umanist-antropocentrica.  Doar in Dumnezeu, omul este capabil sa-si depasesca conditia si sa inteleaga taina Universului, contempland rationalitatea sa, citind semnele prezentei lui Dumnezeu...

Am scris acest volum gandindu-ma la tinerii de astazi care cauta sa-si defineasca identitatea intr-un ev al dezradacinarii religioase si culturale, la necesitatea omului contemporan de a avea un reper moral, intr-un timp al crizei de modele.

In acest sens, intorcandu-ma la un model desavarsit, am ales din buchetul experientelor mele duhovnicesti cateva mai reprezentative care sa exprime ganduri si trairi pe care le-am experiat in preajma unor corifei ai Ortodoxiei si am gandit sa le ofer spre publicare Editurii Filocalia a Arhiepiscopiei Romanulu si Bacaului, in anul comemorativ al marilor personalitati ecleziastice din eparhii.

Postul Mare este cea mai complexa parte a timpului liturgic din anul bisericesc.  Este timpul in care oamenii incearca sa-si schimbe maniera de viata si sa fie indreptati in fata propriilor constiinte.  Postul Mare este conceput ca un timp al reinnoirilor, al pregatirilor pentru a primi de la Dumnezeu harul cel tamaduitor al pocaintei, care produce schimbarea substantiala a modului de a gandi si a faptui.

Nu numai noi, ci intreaga lume ortodoxa isi marturiseste in zilele noastre aceeasi credinta si aceeasi evlavie fata de Sfanta intregii Ortodoxii si asteapta de la ea puterea data candva celor adunati langa racla sa, in 1642: puterea de a face din Ortodoxie si din solidaritatea ortodoxa aluatul unei lumi pentru care ziua de maine sa nu mai apara la orizont ca o gaura neagra, capabila sa inghita totul.  In felul acesta incepatorul rautatii va fi inca o data invins de catre aceea care a primit de la Dumnezeu aceasta nemarginita putere si aceasta suprema misiune, precum si de catre cei ce cu credinta i se roaga ei si Maicii Domnului: Din valul ce ne bantuie, inalta-ne, ne mantuie.

Personalitate covarsitoare a ierarhului Melchisedec Stefanescu il recomanda posteritatii ca fiind, in aceeasi masura, teolog erudit, istoric vizionar, om de liter si abil diplomat.  Opera sa integrala reliefeaza preocuparile si aptitudinile diverse ale unui om total, care a inteles necesitatile si rolul Bisericii in structura identitatii unui neam pe care l-a iubit cu toata fiinta sa.

Lecturand paginile acestor poeme scrise in vremea sarbatorii, a intamplarilor si evenimentelor speciale, unele dorite altele mai putin dorite, sau a meditatiei pesonale, veti descoperi extraordinarul si in acelasi timp, cotidianul experientei duhovnicesti, exprimate cu o sensibilitate si cu o mare bogatie a nuantelor, ce nu pot fi decat rodul intalnirii darurilor personale si inspiratiei Duhului.

Carte ortodoxa pentru copii. O culegere de povestiri inspirate de Sfinţii Părinţi ai Bisericii. 52 de "nestemate" ale Ortodoxiei. Fiecare povestire are un tâlc sau o învăţătură.

Ilustratii de Laura Preda.

„Tâlcuirea Părinţilor nu este doar rodul cărţilor pe care le-au citit, ci şi al propriei lor experienţe. De aceea, când vorbesc despre dogme, Părinţii nu fac doar simpla tâlcuire a textelor, ci vorbesc şi din experienţa lor, la fel ca un astronom care, atunci când predă o lecţie, nu vorbeşte doar din tratatele de astronomie, ci se uită È™i prin telescop, verificând cu telescopul cele scrise în cărţi. De fapt, telescopul este mai important decât cărţile. La fel şi în teologia patristică, mintea (νοῦς) celor luminaţi este mai importantă decât cărţile. Mintea aflată în stadiul luminării este exact ca astronomul care se uită prin telescop. Aceasta este experienţa dogmei. Noi nu am moÈ™tenit numai dogma, am moÈ™tenit È™i experienÈ›a dogmei.”

În acelaşi decor feeric, al Insulei Prinţului Eward (insula mult-iubită, a propriei sale copilării!), Doamna Lucy Maud Montgomery ne poartă în universul altor suflete luminoase, naive şi înduioşătoare, de copii, verii King şi prietenii acestora. Între ei, se distinge, ca personaj principal, Sara Stanley, supranumită Povestitoarea. Iată ce spun celelalte personaje despre ea, de-a lungul romanului:

„Niciodată nu mai auziserăm o astfel de voce. Şi niciodată, în toţi anii care au urmat, n-aveam să mai aud o voce ca a ei. Nu sunt în stare să o descriu. Aş putea spune că era limpede, dulce şi emoţionantă, că ajungea până departe şi că te făcea să te gândeşti la un clopoţel. Toate astea erau adevărate, fără să vă poată da, totuşi, o idee clară despre calitatea deosebită a vocii Povestitoarei. Dacă vocile ar avea culori, a ei ar fi fost un curcubeu. Dădea viaţă cuvintelor. Vorbele ei nu se limitau la a verbaliza un concept; ele respirau.“
„Geniul este, mereu, de neexplicat. Dacă l-am putea explica, n-ar mai fi geniu. Şi verişoara noastră, Sara Stanley, avea geniu!“
„Pe cinstea mea, verişoara noastră era destinată să cunoască monarhi şi să facă parte dintre fericiţii muritori apreciaţi şi onoraţi de către ei. Dar, în seara aceea, când stăteam aşezaţi, acolo, în iarba din bătrâna livadă, nu ştiam asta. Ni se părea, deja, extraordinar simplul fapt că ea se aştepta să aibă norocul să vadă un rege.“
„Avea o voce care ar fi umplut de farmec până şi tabla înmulţirii.“
Cu bucuria de a vă putea dărui încă o perlă din sipetul de comori al creaţiei Doamnei Montgomery, vă urăm, din toată inima, lectură plăcută, şi suntem siguri că, datorită talentului şi sensibilităţii scriitoarei, veţi reuşi să auziţi, lecturând, vocea de curcubeu a Povestitoarei!

Dumnezeu nu este un Dumnezeu al morţilor, ci un Dumnezeu al celor vii şi viaţa noastră pământească este doar un început, o pregătire pentru viaţa veşnică, fără de sfârşit. Nu a existat şi nu există niciun popor care să nu aştepte viaţa viitoare: acest sentiment este inerent sufletului omenesc.

Această aşteptare a vieţii veşnice, care de când e lumea şi pământul a existat în duhul omenesc, ca ceva de sus înnăscut în el, a căpătat deplină şi desăvârşită dezvoltare în creştinism. Cu o uimitoare putere de convingere, vorbeşte, de exemplu, Apostolul Pavel despre înviere şi viaţa viitoare în primele sale epistole către corinteni şi tesaloniceni. Viaţa de dincolo a devenit pentru apostoli un obiect al încrederii depline şi neclintite, pentru că lor le-a fost dat să vadă cu proprii ochi această viaţă de după moarte în persoana lui Hristos Cel înviat.

Oamenii care se apropie de desăvârşire, care au dobândit curăţia inimii şi au dobândit Duhul lui Dumnezeu, aflându-se încă în această lume, au îndrăzneală faţă de Atotţiitorul şi vor intra în cămara Lui, unde sunt Îngerii şi duhurile sfinţilor. Fiind încă în trup, ei ştiu bine că vor împărăţi cu Hristos, pentru că încă de aici, de pe pământ, au cunoscut dulceaţa luminii dumnezeieşti şi efectul puterii Lui.

Èšara aceasta e mică, e nouă, dar e o È›ară care mi-e dragă. Îmi trebuie ca È™i altora să le fie dragă; de aceea ascultaÈ›i câteva cuvinte despre dânsa. ÎngăduiÈ›i-mă să zugrăvesc câteva icoane, să fac câteva schiÈ›e aÈ™a cum le-am văzut cu ochii întâi, apoi cu inima.

N-am să mă apuc a povesti de aÈ™ezămintele È›ării mele, de politica ei, de nume cunoscute lumii întregi. AlÈ›ii au făcut aceasta cu mai multă pricepere decât aÈ™ fi putut. Îmi trebuie numai să vorbesc de sufletul ei, de atmosfera ei, de È›ăranii È™i ostaÈ™ii ei, de lucruri care m-au făcut să iubesc È›ara aceasta, care au făcut ca inima mea să bată odată cu inima ei.