Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Sfantul Alexie s-a nascut in Rusia intr-o familie simpla si nevoiasa.  Tatal sau, preotul de tara Ioan, a murit pe cand Alexie era mic.  Ca tanar, Alexie a terminat seminarul si, dupa ce a primit povata si binecuvantarea Sfantului Ioan de Kronstadt, a fost hirotonit preot.  Dupa izbucnirea Revolutiei bolsevice, Parintele Alexie a fost schingiuit in 1917 pentru credinta sa neclintita.  Scapat de la moarte prin minune, a fost ales de Dumnezeu sa pastoreasca turma Sa in Estonia, si, mai apoi, in Franta neortodoxa.  Si aici viata Sfantului s-a dovedit un alt sir de suferinte si necazuri: neinteles de familia care nu-i impartasea grijile si preocuparile duhovnicesti, defaimat de unii enoriasi si frati preoti, aflandu-se aproape singur chiar si pe patul de moarte.  Unica sa mangaiere era dragostea copiilor din parohie.  Iata crucea preotului desavarsit, pilda de slujire a celor instrainati de patrie si de propria credinta.

Trupul Sfantului Alexie a fost descoperit dupa douazeci de ani de la adormirea sa, in 1954, intreg, neatins de stricaciune si cu toate vesmintele sale.  Sfantul Alexie de Ugina a fost canonizat in anul 2004 iar sfintele sale moaste se afla in Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului din Bussy-en-Othe, Franta.

Egumen la Athos, Dragomirna, Neamt si Secu intr-un moment decisiv al istoriei spirituale a Rasaritului Europei, staretul Paisie Velicikovski(1722–1794) declanseaza o mare miscare de renastere duhovniceasca intemeiata pe intoarcerea la Parintii Filocaliei si rugaciunea lui Iisus, ale carei reverberatii se resimt pana astazi.

Adevarat roman monahal, Autobiografia Cuviosului Paisie ofera o marturie vie asupra anilor sai de ucenicie duhovniceasca.  Continuand relatarea aventurii spirituale paisiene, Viata lui Paisie scrisa de monahul Mitrofan surprinde din interior etapele uneori dramatice ale constituirii comunitatii paisiene pana la moartea staretului.

Publicarea alaturi de aceste documente a biografiilor romanesti, a unor texte liturgice si, mai ales, a Asezamintelor care au reglementat viata comunitatilor paisiene speram sa contribuie la o reconsiderare lucida a locului si rolului lui Paisie in istoria spiritualitatii panortodoxe si romanesti, si la o precizare a coordonatelor exemplaritatii si actualitatii renasterii spirituale propuse de el.

Nu este usor pentru cineva sa contureze sfintenia Bunicului.  Chiar si eu, care vi le povestesc pe toate acestea, nu pot sa le descriu atat de bine, intrucat n-am inteles corect cele cate au vazut ochii mei de lut si au auzit urechile mele pacatoase.  Cu putina credinta pe care o am, cred ca Parintele Porfirie este un mare sfant, un ocrotitor preabland si iubit al meu si al multor altora.

Asa cum indemna de multe ori: „Sa ma strigati, si eu voi ajunge indata langa voi”, sa-l strigam din inima pe marele sfant al lui Dumnezeu, Sfantul Porfirie, fiecare dintre noi in parte, pentru noi, pentru copiii nostri, pentru cunoscutii nostri, pentru toata lumea, si sa fim incredintati ca sfantul iubirii va implini dorintele noastre cele dupa Dumnezeu.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ingaduit mie, pacatosului, sa-l vad si sa traiesc langa un asemenea mare sfant si sa primesc binecuvantarea lui.  Ma rog din inima mea impietrita sa ne binecuvanteze din ceruri si sa se roage pentru noi toti sa devenim buni.

Paraskevas Lambropoulos

BufniÈ›a albă* care a căzut într-o noapte de vară în hornul unei sobe din orfelinatul „L” părea să fie sufletul lui Nicolae, copilul mort în jurul căruia se învîrte povestea romanului. Un roman despre viaÈ›a în orfelinatele cu regim special de tip sovietic, unde copiii erau È›inuÈ›i în cuÈ™ti de fier asemeni animalelor. Eu însumi am văzut aceste cuÈ™ti È™i am cunoscut aceÈ™ti copii. Astăzi orfelinatele severe de tip penitenciar nu mai există. Nu doar urmele lor au fost distruse, ci pînă È™i cea mai vagă informaÈ›ie că ele ar fi existat a fost È™tearsă din toate registrele de stat. Unde au dispărut aceÈ™ti copii nu se va putea spune niciodată. TotuÈ™i, o poveste dintr-un astfel de loc a rămas. Ea mi-a fost povestită de doi dintre copii într-o amiază de vară. Este povestea mortului Nicolae. Restul e truda mea de scriitor. Nu vă temeÈ›i să citiÈ›i: în acest roman nu doar se plînge, ci se È™i rîde cu poftă!

Savatie Bastovoi

BufniÈ›a albă este un alt titlu pentru romanul ÎnvăÈ›ăturile unei prostituate bătrîne ­către fiul său handicapat.

Un om sanatos este „capital” pentru societate.  Iar daca unul devine doi, devine zece, devine o suta, iata o societate sanatoasa.  Astfel devin societatile sanatoase, nu prin schimbarea sistemelor, nu prin instaurarea comunismului, socialismului sau liberalismului.  Nu se schimba asa oamenii si nici societatile pe care le alcatuiesc acestia.

Pentru ca societatea sa se schimbe, trebuie sa se schimbe fiecare om.  Si tocmai asta face Ortodoxia.  Doar Ortodoxia o poate face.  Doar Biserica Οrtodoxa (prin metoda ei terapeutica – isihasmul) poate sa-l vindece pe fiecare om, mintea si intreaga lui fiinta psihosomatica.

Atunci cand spunem isihasm, sa nu ne gandim doar la asceţi, la pustnicii care se nevoiesc si se linistesc in pustie.  Isihasmul este metoda terapeutica a Ortodoxiei.  Toti trebuie sa practicam isihasmul.  Este un intreg „pachet”, am putea spune, de actiuni psihoterapeutice.  Sunt toate cele recomandate de Biserica noastra ca mijloace si metode terapeutice: asceza, rugaciune neincetata, pocainta, viata liturgica.