Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Trăim într‑o epocă în care ne confruntăm zilnic cu realitatea judecării È™i osândirii aproapelui. Bârfa, vorbirea de rău, a te bucura de răul altuia, mărturia mincinoasă, calomnia, denigrarea, batjocorirea sunt doar câteva dintre simptomele acestei boli grave. 
Tu de ce îÈ›i judeci fratele? Despre clevetirea È™i osândirea aproapelui din cuvântul È™i fapta PărinÈ›ilor Pustiei ne oferă prilejul de a arunca o privire mai serioasă asupra uneia dintre cele mai de seamă probleme duhovniceÈ™ti din viaÈ›a Bisericii, dar È™i ale societăÈ›ii contemporane. 
Arătând de ce osândirea aproapelui este acea neghină, care încolÈ›eÈ™te mai des decât orice altceva pe ogorul sufletului nostru, autorul Ilias Voulgarakis ne oferă răspunsul È™i terapia propuse de marii nevoitori ai pustiei în vederea vindecării de aceste patimi, aparent nevinovate, prin care ne facem părtaÈ™i lucrării demonilor nu doar spre pierzania noastră, ci È™i a semenului. 
* * *
„Demonii încearcă în tot chipul să ne facă să păcătuim. Însă atunci când nu izbutesc, ne împing să‑i judecăm pe cei ce păcătuiesc.” 
(Sfântul Ioan Scărarul)
„Există ceva mai greu decât păcatul de a‑ți judeca aproapele? Nimic altceva nu mânie mai mult pe Dumnezeu decât faptul de a cleveti, osândi ori a-È›i socoti de nimic aproapele. Nimic nu-l goleÈ™te pe om de har È™i nu‑l conduce la părăsirea sa de către Dumnezeu pe cât clevetirea sau osândirea sau umilirea fratelui.” 
(Dorotei din Gaza)

Cea mai înaltă È™i nobilă cale de a-I aduce închinare lui Dumnezeu e imnul È™i cântarea bisericească, în ale căror forme noi a fost modelată întreaga învăÈ›ătură a Sfintei Scripturi, după ce a trecut prin „topitoarele” simÈ›irii dumnezeieÈ™ti a SfinÈ›ilor PărinÈ›i, pentru a ni se descoperi toate sensurile È™i învăÈ›ăturile trebuincioase mântuirii:

Căci fără mântuirea minÈ›ii nu e cu putinÈ›ă mântuirea omului, după cum grăitorii de Dumnezeu ne-au făcut cunoscut.

Fie ca È™i noi, cântând sau citind sau ascultând aceste Canoane, în care grăieÈ™te nu poetul bisericesc, ci mai degrabă ÎnsuÈ™i Duhul Sfânt, să ne lăsăm inima cucerită de preadulcile intonări, spre a glăsui dimpreună „Cântarea Cântărilor” È™i a intra în „Sfânta Sfintelor”, ajungând împlinitori È™i liturghisitori ai înÈ›elesurilor cereÈ™ti din ele!

Să ne învrednicim a ne răstigni împreună cu El, adică a ne È›ine departe atât de făptuirea, cât È™i de lucrarea păcatului ca, sporind întruna pe drumul virtuÈ›ii È™i murind cu Domnul nostru, să înviem, să ne slăvim È™i să domnim în veci, dimpreună cu Acesta, întru Învierea Lui.

Amin!

„N-am citit nimic, în nici o literatură, care să se apropie, cât de departe, de teroarea istoriei pe care o îndură personagiile dumitale. Consider Ora 25 una din cele mai mari cărÈ›i ale generaÈ›iei noastre, din toate È›ările.” 
Mircea Eliade

„Gheorghiu remarcă pe bună dreptate că osândirea (È™i pătimirea) lui Hristos a fost asociată cu cea a celor doi tâlhari. Tehnica amalgamului era deja practicată în anul zero. Singurul progres, după Gheorghiu: astăzi, zece mii de nevinovaÈ›i se află între doi vinovaÈ›i...” 
Albert Camus

„Cu un milion de exemplare vândute, acest roman a fost, fără doar È™i poate, unul dintre cele mai mari succese literare de după război. Cu toate că autorul lui era un mare necunoscut, despre care nu se È™tia decât că e un român, în jur de treizeci de ani, sosit clandestin în FranÈ›a de câteva luni [...] NedreptăÈ›ile posterităÈ›ii literare – dar, poate mai bine spus, omerta de care a avut parte Gheorghiu după cabala lansată împotriva lui de Lettres françaises, organ politico‑literar finanÈ›at de Moscova – pot explica de la sine de ce Ora 25 nu a intrat în «canonul» operelor clasice, al acelor cărÈ›i esenÈ›iale, vizionare, situate la limita distopiei, care au marcat istoria secolului al XX‑lea. 
Provoc, astfel, orice cititor care va deschide acest roman pentru prima oară să ia aminte dacă, după lectura lui, va putea rămâne «nevătămat». Eu, unul, n-am reuÈ™it...” 
Thierry Gillyboef

Boala – lucrul de care ne temeam cel mai mult, pe care nu-l voiam şi care am nădăjduit mereu să nu ni se întâmple – a devenit brusc parte a vieţii noastre. Suntem puşi în situaţia de a regândi valoarea pe care o avem pentru cei apropiaţi şi pentru noi înşine. La ce mai putem fi de folos în starea în care am ajuns? De ce era nevoie de boala asta? Cum şi de ce să trăim mai departe? Cum şi de ce să răbdăm această suferinÈ›ă? 

Aceasta carte a fost gândită ca un ajutor tocmai în această situaţie. Pentru că, până la urmă, toate aceste întrebări pe care ni le punem nu sunt noi. Toţi câţi au fost pe pământ înaintea noastră au murit – şi cei mai mulţi dintre ei bolnavi, dar nici pe departe nu au murit cu toţii descurajaÈ›i, deznădăjduiÈ›i, fără a conÈ™tientiza sensul propriilor suferinÈ›e. Mulţi au murit în pace. Mulţi şi‑au trăit ultimii ani, ultimele luni de viaÈ›ă, cu mare plinătate, putere È™i bucurie. MulÈ›i au fost vindecaÈ›i de boala ce părea fără scăpare, murind cu mult mai târziu decât le preziseseră medicii. 

Dialogurile din cartea ce vă stă înainte vă vor descoperi secretele atitudinii corecte faÈ›ă de boală şi vindecare, atitudine ce ne ajută să ne depăÈ™im slăbiciunile, descurajarea, È™i să trăim din plin, păstrându‑ne până la capăt, în sensul cel mai înalt al cuvântului, calitatea de Om. 

EdiÈ›ia de faÈ›ă reuneÈ™te pentru prima oară în limba română È™ase dintre cele mai cunoscute È™i mai importante cărÈ›i ale Cuviosului Serafim Rose de la Platina. Unele dintre ele, răspândindu-se în samizdat în timpul prigoanei comuniste din fosta Uniune Sovietică, au reuÈ™it să aducă pe calea mântuirii nenumărate suflete deznădăjduite. Sperăm ca această înfăptuire editorială să dezvăluie cititorilor, împreună cu volumul ViaÈ›a È™i lucrările Părintelui Serafim Rose, portretul filosofic È™i câteva dintre adâncile sale frământări duhovniceÈ™ti. Părintele Serafim împreună cu Sfântul Ioan Maximovici, Făcătorul de minuni, pot fi pe drept socotiÈ›i Apostolii Apusului dreptslăvitor È™i preavrednici urmaÈ™i ai DumnezeieÈ™tilor PărinÈ›i ai Bisericii în aceste vremuri greu încercate.
Cuprins:
Cartea Facerii, crearea lumii şi întâiul om
Descoperirea lui Dumnezeu inimii omului
Nihilismul. Rădăcina revoluţiei în epoca modernă
Ortodoxia şi religia viitorului
Sufletul după moarte. Experienţe contemporane „de după moarte“ în lumina învăţăturii ortodoxe
Locul Fericitului Augustin în Biserica Ortodoxă

Lumea, ruptă de rădăcina ei cerească şi iconică, este inexistentă. Singur neantul nu este icoană a nimic, e gol meta­fizic ­absolut. Dimpotrivă, orice existenţă ­vizibilă ­este „chipul făcut de mâna lui Dumnezeu” şi care îşi povesteşte ale sale mirabilia. Aşa cum psihologia nu poate exista fără suflet şi fundamentează existenţa acestuia, aşa cum orice Li­turghie, orice epicleză este ­deja
răspunsul lui Dumnezeu şi manifestarea Prezenţei Sale, la fel icoana este evidenţa strălucitoare a Împărăţiei. Lumina taborică face din icoa­nă argumentul iconografic al existenţei lui Dumnezeu.
Paul Evdokimov