Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Aceste sfaturi concise È™i pline de bucurie duhovnicească sunt preluate din scrisorile lui Gheronda Efrem Filotheitul către fiii lui duhovniceÈ™ti È™i oferă o hrană potrivită È™i de mare folos pentru monahii È™i pentru credincioÈ™ii care duc lupta cea bună, pentru a bineplăcea lui Dumnezeu È™i pentru dobândirea mântuirii lor.

CUPRINS:
Despre rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!
Despre pomenirea sau amintirea morţii
Învăţături practice şi pline de bucurie
Câteva învăţături spre desăvârşirea noastră în Hristos
Sfaturi părinteşti diverse şi despre suferinţe sau necazuri
Despre iubire
Despre Taina Pocăinţei şi a Spovedaniei
Pocăinţa = mântuirea sufletului
Scrisori întăritoare pline de sfaturi ale Stareţului Efrem către fiii lui duhovniceşti
Judecătorule al celor vii şi al celor morţi

Toţi cei care L-au cunoscut pe Hristos şi încearcă să trăiască după poruncile Lui au o altă viziune asupra lucrurilor! Pentru un creştin, omul împlinit autentic este cel pe care poporul nostru îl numeşte „omul lui Dumnezeu”, adică sfântul. Pe chipurile sfinţilor, fie că se află în cer, fie pe pământ, se păstrează adevărata umanitate, deplinătatea omului. De aceea Biserica noastră, adică noi toţi, îi cinstim în mod special pe sfinţii care au trăit aşa cum a vrut Dumnezeu, care s-au străduit să-şi potrivească viaţa după Evanghelie, care aveau inima inundată de dragoste şi de multe ori ajungeau la moarte mucenicească pentru dragostea lui Hristos.

Mulţi tineri mă întreabă: Sfântul cutare e cuvios sau sfânt? Care e diferenţa? Răspunsul la această întrebare este simplu. Toţi sunt sfinţi. Singura diferenţăconstă în modul cum s-au sfinţit. Vedeţi, Biserica seamănă cu o grădină. În fiecare grădină sunt flori multe şi felurite. Trandafiri, garoafe, margarete, flori de câmp. Toate florile sunt udate cu aceeaşi apă. Dar apa nu schimbă nicio plantă. Udă trandafirul şi înfloreşte cu flori de trandafir, udă bulbul de garoafe şi răsar garoafe. Nu le unifică, nu le face pe toate la fel.

Fie că crezi în Dumnezeu, fie că nu, sunt sigur că ceva în tine se va mişca şi vei simţi vibraţiile unei alte ordini a lucrurilor şi a unei intensităţi neobişnuite a trăirilor. Vei vedea că multe din cele ce vei citi se vor coordona cu unele aspecte care există deja în tine, dar care de multă vreme erau tăcute, neclare şi pe care nici nu ştiai că le deţii. Va reînvia dorinÈ›a de spiritualitate, viaţa interioară şi sfinţenia care te împodobesc cu siguranţă şi pe tine ca o moştenire nepreţuită şi zestre personală de la Dumnezeu.

Omul pe care îl descriu este cel mai rar şi mai neobişnuit om pe care l-am cunoscut până acum – şi am trăit destul – în viaţa mea, în spaţiul religios bisericesc. E ca Sfântul Porfirie, ca Sfântul Iacov din Evia, ca Sfântul Paisie. Harismatic. Cu multe harisme. Aşa l-am cunoscut eu. Vei vedea şi tu citind nenumăratele întâmplări pe care le expun în paginile de mai jos.

Are harisma înainte-vederii. Adică vede dincolo de suprafaţă, în adâncime. Vede dincolo de trup, vede sufletul. Vede ceea ce se ascunde în spatele celor pe care le spui. Vede dincolo de ceea ce este evident, taina. Vede ceea ce tu nu poţi vedea sau spune uşor nici măcar ţie însuţi.

Pr. Andreas Konanos

Iisus Şi-a ridicat ochii în sus, acolo unde îi era întotdeauna inima, şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis (Ioan 11, 41-42).După ce a rostit aceste cuvinte, Iisus a strigat cu glas tare: Lazăre, ieÈ™i afară! În urma acestui strigăt, mortul, care zăcea de patru zile, s-a ridicat imediat È™i a ieÈ™it din mormânt, aÈ™a cum fusese aÈ™ezat acolo, cu faÈ›a înfăÈ™uratăîntr-o mahramă È™i cu braÈ›ele È™i picioarele legate în giulgiuri.Puterea care a sfărâmat lanÈ›urile morÈ›ii a rupt È™i aceste bariere. Domnul a poruncit ca vălurile È™i fâÈ™iile de pânză care-l legau să fie îndepărtate. O minune atât de neaÈ™teptatăÈ™i extraordinară nu putea să provoace doar uimire, ci È™i frică. Se afla în faÈ›a tuturor, un om care cu o clipă înainte fusese în cealaltă lume È™i pe care semenii lui nu se aÈ™teptau să-l revadă pânăîn ziua de apoi! Era oare posibil să priveÈ™ti la Lazăr È™i să nu crezi în Iisus? MulÈ›i dintre evreii prezenÈ›i acolo au ajuns, într-adevăr, să creadă în El.

Acceptarea lui Hristos ca „Domn si Stapan al vietii noastre” are o importanta deosebita pentru noi toti, insa mai ales pentru cei care, avand tendinta de autonomie si autoidolatrizare, de multe ori separa viata lor de Dumnezeu, se izoleaza si se indeparteaza de El, lucru ce arata ca, de fapt, nu-L recunosc pe Hristos ca „Domn si Stapan al vietii lor”.  Este adevarat ca omul, avand inclinatia spre pacat, indrazneste in viata lui cotidiana sa se autoproclame dumnezeu, pentru a avea astfel posibilitatea sa le cunoasca pe toate si sa guste din toate roadele, fara retineri si piedici morale, de vreme ce „fara Dumnezeu toate sunt ingaduite”.  Astfel, Il alunga pe Dumnezeu din viata lui pentru a trai liber, pentru a se desfata in placeri, pentru a se bucura de confortul lumii si a trai raiul simturilor, care insa este mincinos, iluzoriu si utopic.  Pentru ca nu poate exista Rai fara Hristos, fara sa-L asezam pe Acela „Domn si Stapan al vietii noastre”.

(lipsa text)