Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Suferinţa vădeşte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Suferinţa explică încercările din partea milei lui Dumnezeu, Care încearcă, cu marile şi cele mai de pe urmă suferinţe, să ne conducă la veşnica mântuire şi bucurie.
În mâinile noastre stă puterea de a ne folosi corect de suferinţa noastră.
Să o facem aripă, nu lanţ. Să nu ne folosim de ea ca să ne trimită legaţi în locul chinului nespus şi a durerilor insuportabile şi a suspinelor, ci să o valorificăm astfel încât
să ne deschidă drumul şi să ne înalţe la Raiul luminos al lui Dumnezeu, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Avem în faÈ›ă o carte impresionantă prin definirea ei, prin conÈ›inut È™i bibliografie È™i foarte bine venită în contextul secularizării de astăzi, când, prin orice mijloace media ateiste, se duce o luptă crâncenă de a se disloca reperele moral-duhovniceÈ™ti, consacrate ontologic, introducându-se tot felul de surogate, care de care mai antinaturale. Părintele monah Serghie, în cuprinsul cărÈ›ii: Dumnezeu, o certitudine, realmente demontează prin consistenÈ›a informaÈ›iilor, concizie, claritate È™i patos misionar, concepÈ›ia darwinistă, fanteziile generate de teoria Big Bang È™i materialismul militant pseudoÈ™tiinÈ›ific (sabotorul creÈ™tinismului autentic), promovând Adevărul Bisericii È™i evidenÈ›iind pe Dumnezeu, drept Cauza necauzată a tuturor celor văzute È™i nevăzute, cum ne spune în preambulul cărÈ›ii.Certitudinea Adevărului absolut, revelarea È™i confirmarea raÈ›ională constă în faptul că Îl afirmă È™i devine o raÈ›ionalitate internă sau o intuiÈ›ie discursivă, intuiÈ›ie – discurs. Această raÈ›iune sau autoidentitate a ei este posibilă dacă îi este dat Infinitul Absolut Actual, cum se exprimă preotul È™i omul de È™tiinÈ›ă martir Pavel Florenski, în lucrarea Stâlpul È™i Temelia Adevărului. Dumnezeul, Cel în Treime proslăvit este Certitudinea, EvidenÈ›a a tot ce există, iar Logosul dumnezeiesc este Adevărul Suprem Întrupat.Părintele Serghie are pagini de o logică inegalabilă, referitoare la subsistemele intelective capabile de a habita calitativ È™i cantitativ biospaÈ›iile create È™i programate de ÎnÈ›elepciunea infinită È™i absolută a Creatorului, cauze din Cauza primă necauzată, ale codului genetic, miliardelor de metabolisme, biocomunicării viului, reglajelor de intrare È™i de ieÈ™ire ale viului etc. Întreaga carte se fundamentează cu date È™tiinÈ›ifice È™i în acord cu izvoarele RevelaÈ›iei biblice È™i patristice, precum È™i a experienÈ›ei sale duhovniceÈ™ti.Îi dorim din toată inima părintelui Serghie să aibă un continuu urcuÈ™ în tainele adânci ale explorării persoanei, a tot ceea ce este viu, contemplând în bunătate È™i credinÈ›ă, comuniunea È™i iubirea Preasfintei Treimi.Preot dr. Nicolae NICOLESCU Lucrarea Părintelui Serghie, pe lângă Apologetica susÈ›inută, deschide noi abordări ale paradigmelor consacrate mediatic în psihologie, biologie È™i astronomie, în lumina adevărului È™tiinÈ›ific, iar argumentaÈ›ia extrem de bogată se adresează facultăÈ›ii de percepere a Adevărului absolut, Superspiritul Cauză Primă. Salvarea istorică a omului vine prin accesarea inteligenÈ›ei sacrului autentic. Cartea răspunde la întrebări puse sau nepuse de cei care mai mult cercetează decât cred, Părintele Serghie apelează la nenumărate informaÈ›ii È™tiinÈ›ifice, la inteligenÈ›a materiei vii care se supune unor reguli ce definesc, de fapt, Îndumnezeirea universului. Chemarea la o cugetare liberă nu este una polemică cu cei care au rătăcit pe cale, ci caută să-i întărească pe cei care au impregnat în propriul suflet pe Dumnezeul real, revelat în Tatăl È™i Fiul È™i Sfântul Duh.  Adrian ALUI GHEORGHE

Cetatea noastră este în ceruri, spune Sfântul Apostol Pavel (Filipeni 3: 20). ViaÈ›a noastră, cugetarea noastră, petrecerea noastră zilnică, gândirea noastră, perspectiva noastră nu au de-a face cu cele pământeÈ™ti, cu cele temporale, cu cele spaÈ›iale, ci au de-a face cu cele veÈ™nice, cu cele duhovniceÈ™ti. Oricâte ai dobândi în această lume, toate acestea sunt puÈ›ine. OricâÈ›i ani ai trăi, chiar È™i o sută cincizeci de ani, sunt foarte puÈ›ini. Orice ai face, se distruge. Însă, ce lucru minunat este ca să trăiască cineva de acum, prin cultivarea acestei gândiri È™i a acestor virtuÈ›i, în starea ÎmpărăÈ›iei veÈ™nice a lui Dumnezeu, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaÈ›ă fără de sfârÈ™it. Aceasta este legătura noastră cu timpul: să-l transformăm în veÈ™nicie.
Și doar că le aminteÈ™te cineva [pe toate acestea], se simte mulÈ›umit! ÎnchipuiÈ›i-vă că deja le È™i trăieÈ™te! Și de remarcat că Biserica ne cheamă la acest fapt. Deoarece Biserica numai acest fapt îl trăieÈ™te. Nu o interesează nimic altceva. Iar cu duhul veÈ™niciei întâmpină È™i viaÈ›a cotidiană.

Desertaciunile lumii - Editie integrala

Când nu ştii pe unde să mergi, caută drumul lui Hristos.
Când eşti de toate lipsit, aminteşte-ţi că aşa au trăit şi apostolii: fără pungă, fără traistă, fără toiag, desculţi, goi şi flămânzi şi iată: ei au cucerit lumea.
Spunea Hristos la ucenici: atunci când toată lumea vă v-a urî pe voi, aduceţi-vă aminte că mai înainte de voi, pe Mine m-au urât.
Când toţi te vor părăsi, adu-ţi aminte de Hristos, care, de cel cu care a împărţit pâinea a fost vândut, de cei pe care i-a vindecat, răstignit şi de toţi părăsit.
Şi când obosit de crucea vieţii şi amărât de ura lumii ţi se va părea că ai ajuns la capăt şi nu mai poţi face nimic, nu uita că atunci când totul părea pierdut, atunci pe cruce, la capătul puterilor, atunci a venit bucuria.

Sfinţii întruchipează răspunsul omenirii la iubirea lui Dumnezeu. Şi nu reprezintă doar un răspuns personal, ci unul venit din partea întregii făpturi.
Cu adevărat, fiecare dintre noi are cinstea de a se numi „creştin” şi de a purta numele unui sfânt. Or, sfinţii ocrotitori stau în faţa lui Dumnezeu şi se roagă să nu ajungă necinstit numele lor.

Sfinţii lui Dumnezeu susţin şi cuprind întreaga creaţie în iubirea, mijlocirea, rugăciunea şi prezenţa lor reală şi mijlocitoare.
Avem binecuvântarea de a face parte din această familie nenumărată de bărbaţi, femei şi copii care au înţeles planul lui Dumnezeu. Căci Domnul a coborât,
a trăit, a propovăduit şi a murit pentru noi!
De aceea, sfinţii au răspuns cu toată inima lor şi s-au deschis cu întreaga lor minte în faţa cuvântuluiEvangheliei. Întrucât au înţeles pronia divină şi au primit vestea cea bună, au hotărât să dezrădăcineze
în ei înşişi păcatul, cauza directă a răstignirii. Dacă măcar şi un singur om de pe pământ s-ar fi abătut şi ar fi căzut de la Dumnezeu, Hristos tot ar fi venit ca să-l mântuiască cu preţul propriei Sale vieţi. Hristos
mărturiseşte adevărul acesta.