Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Iubirea este misterioasa, vine fara de veste si pleaca pe neasteptate.  Nu pricepem cum se naste, nici cum de se stinge si piere cu totul.  Iubirea in aceasta lume este o victima lipsita de aparare in fata nestatorniciei omenesti.  Nici o rostire pur omeneasca nu‑si indeplineste vreodata frumoasele fagaduinte.  „A iubi” si „a dainui” nu rimeaza decat in poezia „primei dimineti”.

Iata de ce Taina Cununiei cere atat de staruitor minu­nea, harisma, si se roaga neobosit pentru ­„iubire de­savarsita”, „legatura nedesfacuta”, „iubirea unuia pentru ­celalalt”.  Iubindu‑se unul pe celalalt, sotii Il iubesc pe Dumnezeu.  Din fie­care moment al vietii lor irumpe o doxologie imparateasca, slujirea sotilor devenind o cantare liturgica nein­cetata.  De aceea Sfantul Ioan Gura de Aur conchide: „Casatoria este icoana tainica a Bisericii.”

Micul Anastasie era un copil cuminte şi însetat de înţelepciune. Ca tânăr, s-a hotărât să slujească lui Dumnezeu într-o mânăstire, aşa că a devenit călugăr. Pentru dragostea şi ascultarea lui a primit din cer o mulţime de daruri dumnezeieşti, printre care şi cel al facerii de minuni. Viaţa lui curată l-a arătat oamenilor ca un mare Sfânt al Bisericii, ocrotitor al copiilor şi tămăduitor al bolilor de tot felul.

Textul simplu şi grăitor şi ilustraţiile luminoase în acuarelă poartă sufletul pe alt tărâm, ca un îndemn de a descoperi mireasma sfinţeniei, de care se poate împărtăşi orice copil.

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Dragostea Divina nu este dn lumea aceasta, fiind numele lui Dumnezeu Insusi. Dumnezeu este dragoste si pentru aceea este tot ce poate fi mai de negrait, mai de nedesyainuit, atat Dragostea in sine, cat si lucrarea ei. Asa ne spune Sfntul Ioan al Scarii:

" Cel ce voieste sa vorbeasca despre dragosteal lui Dumnezeu incearca sa vorbeasca despre Dumnezeu Insusi. Dar a vorbi despre Dumnezeu prin cuvinte e gresit si primejdios celor ce nu iau aminte". "Cuvantul despre dragoste e cunoscut ingerilor, dar si acelora, numai prin lucrarea iluminarii. Dragostea e Dumnezeu. Iar cel ce voieste sa arate hotarul(definitia) Acestuia, e ca cel ce, orb fiind, numara nisipul de pe fundul oceanului."

Care este menirea femeii în această lume? Pentru cei mai mulÈ›i dintre noi, o astfel de întrebare ar putea fi considerată stranie, dacă È›inem seama de faptul că femeia − fiind părtaÈ™ă firii omeneÈ™ti − are aceeaÈ™i menire la fel ca È™i bărbatul: mântuirea, desăvârÈ™irea de sine, năzuinÈ›a după chipul Creatorului… Femeia îşi are însă şi menirea sa aparte, diferită de cea a bărbatului.

Din profundele analize duhovniceÈ™ti cuprinse în cartea de faÈ›ă, orice creÈ™tin îÈ™i va putea lămuri multe dintre aspectele legate de menirea femeii în raport cu VeÈ™nicia È™i rolul ei în lumea de astăzi. 

"Iubitilor! Stiti voi, simtiti voi toata nemarginirea milei lui Dumnezeu in faptul ca noua, fiilor taranei, ni s-a deschis cerul, noua, celor intunecati de pacat, ni se daruiesc prin Tainele Bisericii Ortodoxe ochi duhovnicesti luminati, cu care ii putem vedea pe locuitorii cerului, pe ingerii lui Dumnezeu? De acum, ni s-a fagaduit, veti vedea cerul deschizandu-se si coborandu-se peste Fiul Omului(In 1, 51). Sa ne ridicam la aceasta cale cereasca nu prin puterile noastre, ci ;uand ca aripi cuvintele lui Dumnezeu, scrierile si marturiile Parintilor si Invatatorilor de Dumnezeu inteleptiti ai Bisericii, sa le desfasuram in toata largimea si puterea lor, si fara indoiala ca aceste aripi vor inalta duhul nostru, care se clatina si cade mereu.

Sus - la ingeri - sa avem inimile!"

Sfantul Sfintit Mucenic Serafim, episcopul Dmitrovului