Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învăÈ›ăturii celei adevărate È™i ­drept‑slăvitoare È™i, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­È›ân­du‑ne inimile È™i cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare È™i întărire.
A‑i desluÈ™i slovele înseamnă a te ruga Domnului È™i apoi Maicii Sale, SfinÈ›ilor È™i, nu în cele din urmă, Cuviosului din Eghina, tămăduitor È™i mijlocitor la Hristos pentru lumea întreagă.
Căci Cel Atotsfânt îÈ™i arată grija faÈ›ă de Biserica luptătoare prin SfinÈ›ii Săi, primindu‑le rugăciunea fierbinte pentru ea. Și e limpede că o asemenea legătură de unire cu ei, având drept călăuzitor pe Sfântul Nectarie, ne înflăcărează inima, înviorează simÈ›irea È™i îndeamnă spre urmarea acestor pilde de viaÈ›ă creÈ™tină.

„Nimic din viaÈ›a noastră nu e asemenea Născătoarei de Dumnezeu Maria; colindă, omule, întreaga zidire cu gândul È™i vezi dacă există ceva deopotrivă sau mai mare decât Fecioara de Dumnezeu Născătoare; cutreieră pământul în lung È™i‑n lat, caută asupra mării, scrutează văzduhul, cercetează aerul, cerurile cu cugetul, gândeÈ™te‑te la toate puterile nevăzute È™i încearcă să afli dacă e o altă minune aidoma ei în toată zidirea…”.
Sfântul Ioan Gură de Aur

O carte-călăuză care îi vorbeÈ™te inimii tale despre cea mai mare bucurie: Bucuria regăsirii Lui Dumnezeu. 

Într-o lume în care valorile sunt răsturnate, cuvintele Sfântului Nectarie ne îndeamnă să ne îndepărtăm de sclipirea înÈ™elătoare a bogăÈ›iilor lumii pentru a ne reaÈ™eza viaÈ›a pe fundamentele credinÈ›ei, ale nădejdii È™i ale dragostei. 

Descoperă o carte plină de lumină despre puterea pocăinÈ›ei È™i a iubirii de Dumnezeu!

Sfantul Nectarie al Pentapolei, facatorul de minuni, este un dar al lui Dumnezeu oferit lumii nefericite si sarmane a veacului al XX-lea. Este un mare Parinte al Bisericii in a carui persoana sunt unite sfintenia vietii, harul facerii de minuni si invatatura ortodoxa.

Invataturile sale izvorasc din viata sa cuvioasa.  Lucrarea de fata este o mica culegere de invataturi scurte si cuprinzatoare, care se refera la viata duhovniceasca si la nevointa pe care trebuie sa o faca crestinul.

Nu doar cuvântul È™i taina Crucii sunt dumnezeieÈ™ti, ci È™i semnul ei e cu totul sfânt È™i închinat.

Crucea – pecete sfântă È™i mântuitoare, sfinÈ›itoare È™i săvârÈ™itoare a bunătăÈ›ilor, mai presus de fire È™i de cuvânt, dăruite neamului omenesc; nimicitoare a stricăciunii È™i a morÈ›ii, dătătoare a vieÈ›ii pururea‑fiitoare È™i a binecuvântării; lemnul mântuitor, sceptrul împărătesc È™i dumnezeiesc, biruinÈ›a asupra vrăjmaÈ™ilor văzuÈ›i È™i nevăzuÈ›i.

Crucea ne este pavăza, arma È™i semnul biruinÈ›ei asupra diavolului; desăvârÈ™irea celor sporiÈ›i, mântuirea trupului È™i a sufletului, izgonitoarea tuturor răutăţilor, răsadul Învierii, pomul vieţii celei veşnice.

Nemurirea înalÈ›ă mintea deasupra celor pământeÈ™ti, dând naÈ™tere gândurilor È™i faptelor măreÈ›e, simÈ›ăminte­lor nobile. Din nemurire odrăsleÈ™te acea încredinÈ›are tainică ce îi vorbeÈ™te omului de veÈ™nicie È™i de viaÈ›a de după moarte, făcându-l să le jertfească pe cele prezente È™i văzute pentru cele viitoare È™i nevăzute. Nemurirea îl îndeamnă pe om să iubească binele È™i să respingă răul, insuflându-i nevoia – niciodată îndestulată – de desăvârÈ™ire.
Ea îi aduce mângâiere celui în suferinÈ›ă È™i varsă bal­sa­mul alinării pe rănile inimilor prigonite; rodeÈ™te răb­darea, stăruinÈ›a, pacea sufletească, seninătatea inimii, alungă deznădejdea, făcând loc nădejdii, întăreÈ™te credinÈ›a în ajutorul dumnezeiesc È™i risipeÈ™te norii întristărilor din sufletul È™i inima omului.
Nemurirea sufletului duce la adevărata fericire, pe când pierderea credinÈ›ei în ea înseamnă distrugerea tuturor È™i ni­micirea umanităÈ›ii.
Sfântul Nectarie din Eghina

EdiÈ›ia de faÈ›ă reproduce partea a III-a din volumul Sfântului Nectarie din Eghina, "Un portret al omului", apărut la Editurile Sophia È™i Metafraze în anul 2015.

„Cu ajutorul parastaselor si pomenirilor ni se aminteste de moarte, de zadarnicia lucrurilor din aceasta lume, de viata vremelnica si de cea vesnica, dar suntem indrumati, totodata, si catre virtute si vie­tuirea virtuoasa, suntem incurajati spre fapte de generozitate si binefaceri si, in general, spre sporirea in bine si inaintarea spre desavarsire.  Prin ele Biserica isi invata fiii adevarata iubire de intelepciune crestina, propovaduieste «cu glas inalt» (Pild. 9, 3) nemurirea su­fletului si inceputul dupa moarte al unui nou stadiu al vietii, nesfarsit si nemarginit.”

Sfantul Nectarie de Pentapole