A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Razele soarelui patrund prin fereastra, mangaindu-mi pleoapele cu caldura lor.  Este dimineata.  Deschid ochii si privesc la blandul glob galben – stralucitor cum imi zambeste si imi invaluie corpul cu o caldura minunata.

Aceasta minune din viata mea se intampla zilnic.  Asa incep eu ziua, primind sarutul si binecuvantarea soarelui.

Dumnezeu ne zambeste prin aceste raze, aratandu-ne ca bunatatea, bucuria, speranta, zambetul, toate sunt esenta vietii si vin din simplitatea fiecaruia dintre noi.

Dumnezeu ne ofera din darurile Sale, pentru ca noi, la randul nostru, sa le oferim aproapelui.  Este ca atunci cand zambesti intr-o oglinda si, inapoi, primesti acelasi zambet.

Este minunea din viata mea, pe care vreau sa o daruiesc tuturor.  Ea poate sa fie si minunea voastra.  Inca o zi, inca un zambet! Trebuie doar sa pretuiesti ceea ce primesti si apoi sa daruiesti.

Giulia S.,10 ani, Miercurea Ciuc, Harghita

StareÈ›ul Gavriil (Goderdzi Urghebadze) s-a nascut pe 26 august 1929 in Tbilisi, in toiul prigonirii credintei din Georgia sovietica.  Ramas orfan de tata la varsta de doi ani, s-a aratat inca din copilarie a fi un baiat neobisnuit, inzestrat cu o credinta neclintita si harazit cu rare daruri dumnezeiesti.

Dupa incheierea serviciului militar in armata sovietica, in anul 1955, a luat schima monahala cu numele Sfan­tului Gavriil Athonitul.  In timpul paradei de 1 mai din anul 1965, a dat foc uriasului portret al lui Lenin expus in piata centrala din Tbilisi.  Scos abia viu din mainile multimii furibunde, a fost arestat de KGB pentru activitati antisovietice, judecat, declarat bolnav psihic si inchis sub tratament fortat intr-un spital de psihiatrie.

Dupa eliberare, fiind crancen prigonit de regimul comunist, a continuat pentru el mucenicia fara de sange a credintei.  Prefacandu-se nebun, propovaduia pe strazi pocainta si credinta cea adevarata in mijlocul apostaziei generale, suferind adanc pentru poporul si patria sa.

Spre sfarsitul vietii s-a putut retrage la Manastirea Samtavro a Sfintei Nino din Mtheta, in care s-a savarsit in pace, dupa o indelungata suferinta, pe 2 noiembrie 1995.  A fost proslavit intre sfinti in anul 2012, moastele sale si mormantul sau fiind izvor nesecat de nenumarate si mari minuni.

Preasfanta Fecioara Maria s-a aratat plina de har nu doar prin virtutea ei personala, ci si pentru ca a fost daruita in chip bogat de catre Dumnezeu.  Puterea Celui Preainalt a umbrit-o si harul Sfantului Duh s-a salasluit inlauntrul ei, invrednicindu-se astfel sa devina Maica lui Dumnezeu, poarta prin care a venit in lume Izbavitorul oamenilor.

Dar despre oameni harismatici ne vorbeste si lumea.  De multe ori auzim pe diferiti oameni ca graiesc cu admiratie despre cineva: „Ce om cu har”.

Cum percep cei mai multi dintre semenii nostri pe acest om cu har?

De regula, prin criterii exterioare, care se refera la frumusetea fetei, la modul imbracamintii, la nobletea fabricata a modului de purtare.

Omul dinlauntru, harismele sufletesti, virtutea vietii, integritatea caracterului, nu ii mai misca astazi pe cei multi care se uimesc doar de lucrurile materiale, care sunt sensibilizati numai de lucrurile de suprafata si care provoaca impresii.

Cat de diferita este frumusetea duhovniceasca, harul care strabate chipul Maicii Domnului!  Si cat de diferit este omul cu har, asa cum vrea Dumnezeu, asa cum il descrie Evanghelia, asa cum il cizeleaza ca un sculptor Biserica, acest mare laborator al sfinteniei si al oamenilor harismatici cu adevarat.

Jertfa uni preot mucenic rste, inainte de toate, un roman de idei. De idei, dar si de adevaruri. Adevaruri care ne privesc indeobste pe noi, romanii, si mai ales pe noi, crestinii. Multe dintre adevarurile exilate din manualele de istorie a Romaniei si din istoria recenta a Bisericii glasuiesc aici puternic, chinuitor pentru cititorul in care mai palpaie o constiinta.