Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Traducere: Preot Victor Manolache 

În decursul slujirii sale în parohie şi în întâlnirile cu enoriaşii, Avva Eustratie primea întrebări referitoare la diferite probleme duhovniceşti, aghiografice, dogmatice şi de altă natură, cărora le dădea răspunsul corespunzător. Aceste întrebări şi răspunsuri le-a consemnat şi în vremea când s-a retras la mânăstire le-a prelucrat, le-a completat şi le-a redat în trei volume. Este vorba despre prima dintre lucrările pe care le-am consemnat mai sus. Dintre acestea am selectat, am tradus şi am prelucrat 200 de întrebări şi răspunsuri, care au stârnit interesul cititorilor prin varietatea subiectelor, dar şi prin simplitatea, claritatea şi credibilitatea cu care au fost exprimate, şi în principal prin duhul lor evanghelic şi patristic. Vi le punem înainte „spre folosul obştesc al ortodocşilor”, cu certitudinea că vor odihni şi vor adăpa fiecare suflet însetat de Adevărul veşnic. 

Fragmente din carte:

Maica Siluana:
Când ai gustat iadul în tine şi nu îl mai proiectezi pe ceilalţi, nu mai poţi să uiţi şi nu mai poţi să-L cauţi decât pe Dumnezeu şi cum uiţi să zici Doamne ajută-mă, Doamne miluieşte-mă, cum năpădeşte groaza aceea pe tine din nou şi o vezi în tine. Chiar când te uiţi la celălalt care face ceva rău, tot înlăuntrul tău o simţi.

Pentru lumea secularizată în care trăim „iadul” este un cuvânt „de groază” care face parte mai degrabă din terminologia hollywoodiană, decât a vieţii reale.

Pentru omul creştin însă, iadul este o realitate de la care, de multe ori, porneşte chiar viaţa noastră duhovnicească. Şi dacă pentru lumea secularizată „iadul” este un capăt de drum, pentru lumea creştină iadul poate fi chiar începutul unui drum a cărui continuare este, paradoxal, bucuria.

Toată lumea ştie că bucuria este darul lui Dumnezeu, dar e paradoxal felul în care l-am dobândit, cum l-am primit, căci Dumnezeu îl dă tuturor şi ne cheamă pe toţi să-l luăm.

A fost un moment în care am realizat că eu nu pot să fac nimic bun, că eu nu pot să fiu fericită, că orice aş face nu iese bine si că oricât m-aş strădui şi că oricât m-aş ambiţiona şi oricât m-aş ruga, sfârşesc prin a face ceva care mă întristează, care mă face să-mi fie ruşine, care mă face să mă simt stingherită, cel puţin în fata mea, dacă nu în faţa celorlalţi, unde să zicem că-mi făceam rost de o justificare.

Eu m-am întors în biserică târziu după ce am trăit mult şi profund în această lume, gustând din toate durerile ei, din toate deznădejdile ei, dar şi din toate bunătăţile, frumuseţile câte puţin, cât am putut, dar din toate dimensiunile creaţiei omeneşti am gustat.

Ideea de inceput a fost urmatoarea: Am lut cunoscutul Pateric(antologia secolului al V-lea) si am ales unele povestiri.  Le-am recitit, adica am incercat sa le ravad, incadrandu-le in atmosfera oraselor de astazi.  Cu alte cuvinte, am incercat sa vad daca linistea pustiei rezoneaza dupa cincisprezece secole, in vuietul oraselor de astazi.

V. Argiriadis

Canon către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (alcătuit de Sfântul Teodor Studitul)
Rânduială acestui Canon este următoarea:
În troparul întâi al fiecărei cântări se roagă păcătosul către Născătoarea de Dumnezeu.
În al doilea tropar se roagă Născătoarea de Dumnezeu către Hristos.
În al treilea tropar răspunde Hristos către Născătoarea de Dumnezeu.

În al patrulea tropar răspunde Născătoarea de Dumnezeu către păcătos.

În iubirea de Dumnezeu şi de aproapele sunt cuprinse toate poruncile, toate legile, fiindcă un om care iubeşte nu poate să facă rău altui om. Este mare bucurie să putem aduce zâmbetul pe o faţă întristată, să putem aduce speranţa unde este deznădejde, să putem aduce lumină unde e întuneric. Prin “Pilda samarineanului milostiv”, Domnul Iisus Hristos ne arată că iubirea şi dăruirea nu ţin de locul sau ţara în care trăim, nu ţin de religie sau culoarea pielii, nu ţin de bogăţie sau de sărăcie, ci ţin doar de calitatea de a fi OM. Numai un om care iubeşte omul poate spune că ÈŠl iubeşte pe Dumnezeu, Care ne iubeşte pe toţi, indiferent cine suntem şi unde locuim şi Care ne îndeamnă: “Fiţi lumină a lumii prin gânduri, cuvinte şi fapte bune!”

Volumul de faÈ›ă cuprinde tâlcuirea lui Gheronda Emilianos, făcută în primăvara anului 1987, la capetele Cuviosului Teognost Despre făptuire, contemplaÈ›ie È™i preoÈ›ie. Ea se adaugă firesc È™i necesar la tâlcuirile Părintelui Emilianos deja editate, fiind întemeiată, în bună măsură, pe experienÈ›a sa personală È™i făcută cu scopul de a transmite învăÈ›ătura patristică fiilor săi duhovniceÈ™ti, monahii Sfintei Mănăstiri Simonos Petras È™i monahiile Sfintei Mănăstiri Ormylia, dar È™i pentru a-È™i tăinui trăirile personale în spatele cuvintelor PărinÈ›ilor.
În tâlcuirea sa, Gheronda Emilianos îl urmează pe Cuviosul Teognost, dar È™i învăÈ›ătura Bisericii noastre despre preoÈ›ia generală, adăgând È™i trăirile sale personale, prilejuite de întâlnirile sale tainice cu Sfântul Duh È™i de împărtăÈ™irea sa cu Trupul È™i Sângele lui Hristos la slujirea aproape zilnică a DumnezeieÈ™tii Liturghii.
Gheronda se referă la făptuirea È™i la contemplaÈ›ia cu care trebuie să se împodobească atât fiecare credincios, în calitatea sa de preot, cât mai cu seamă preotul, care are preoÈ›ia sacramentală.

Arhim. Elisei

Stapane, Doamne, Dumnezeul nostru, Care intru cele inalte locuiesti si spre cele smerite privesti, binecuvanteaza casa noastra si cu puterea Ta intareste‑ne pe noi, robii Tai (N), cei ce locuim in ea.  Fa, Doamne, ca si casa noastra sa ne fie ca o a doua biserica, in care noi ne inchinam inaintea sfintelor icoane si ne rugam Tie.  Binecuvanteaza, Doamne, gospodaria noastra si inmulteste in ea toate bunatatile, ca sa uitam de grijile si nevoile pamantesti si sa putem lucra mai cu osardie pentru dobandirea vietii celei vesnice si pentru a ajunge in locasurile Tale cele sfinte.  Indeparteaza de la noi toate cursele vrajmasului celui pierzator de suflete, trimite pe ingerul Tau cel milostiv, ca sa ne pazeasca si sa ne fereasca de toata rautatea si sa ne povatuiasca spre lucrarea tuturor faptelor celor bune si spre implinirea sfintelor Tale porunci.

Ca Tie Ti se cuvine a ne milui si a ne mantui, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.  Amin.