Aceasta carte prezinta viata foarte scurta si grea a unei copile ce a fost orfana de ambii parinti si a carei existenta efemera ar fi avut loc in perioada anilor 1902 - 1917, in spatiul geografic de sud-est al Basarabiei, nu departe de Limanul Nistrului.

Editia de fata reia tiparirea colectiei I.M.Raureanu, din 1927, care a facut atator generatiii serviciul unei lecturi folositoare.

Recomandam aceasta carte ca fiind o pilda vie de imbarbatare in lupta noastra de a pastra „nunta cinstita si patul neintinat”.

De cate ori imi apare in gand amintirea despre el, nu mi-l pot imagina altfel, decat asa cum ii era temperamentul aparent, cu fata-i evlavioasa, blanda si vesnic zambitoare.

In timpul liber citea si studia Biblia si alte carti religioase cu placere si deosebit interes.

Un lucru mai cu deosebire doresc sa-l spun despre tatal meu, acela ca lua parte activa la viata Bisericii noastre. Multi ani la rand a fost epitrop pazind cu sfintenie buna conduita si canoanele unui adevarat crestin, nelipsind de la slujbele religioase din duminici si sarbatori.

Iubiti cititori, asa le-a fost randuita de la Dumnezeu soarta gemenilor nostri, Petru si Paul. Ei au cazut in lupta cu dusmanul cotropitor. Au cazut si au adormit si sangele lor curat si caldde eroi martiri a infierbantat mult inimile fratilor lor de arme, care, mai apoi, s-au avantat cu un elan de nedescris asupra obiectivului dusman, reducandu-l la tacere si cucerind astfel cetatea (Odesa) mult dorita de la malul marii.

Aici in Silivria s-a născut Sfântul Nectarie, din părinÈ›i săraci dar foarte evlavioÈ™i È™i de aceea l-au învăÈ›at dreapta credinÈ›ă cu multă dragoste. La botez a primit numele Anastasie.

Placinta are atat o puternica dimensiune traditionala - intotdeauna ne vom intoarce la placinta cu branza! -, dar in acelasi timp si o dimensiune ce tine exclusiv de creativitate, de imaginatie: orice ingredient, in combinatia potrivita, poate naste o placinta.  Am fost uimita de multimea combinatiilor de ingrediente, care pot constitui o umplutura pentru placinta.

Am incercat sa adun in aceasta carte un buchet cat mai bogat de retete: unele mostenite din familie sau imprumutate de la prietene mai varstinice si mai experimentate decat mine, altele inspirate si adaptate din bucataria greceasca.  Parte din ele sunt retete proprii.  Le veti afla grupate in patru capitole, in functie de anotimpul in care este cel mai potrivit sa le pregatim si in care dispunem de ingredientele necesare.

In lumea noastra adeseori insuportabil de cenusie, ne izbaveste lumea de Sus, intrupandu‑se in lumina si frumusete.  In odajdii de poveste, taramul de minuni al sarbatorilor crestinesti isi intinde bratele catre cei mai mici cititori, plin de talc si invataminte, cu ochii limpezi si zambet cald.

Aceasta nu este o carte! 
Este o tragica secventa din apatica marsaluiala in care traversam aceasta Vale a Suspinelor. Viata! 

Traim intr-o perioada in care oamenii se afla intr-o mare confuzie spirituala, chiar si lucrurile cele mai importante fiind privite adeseori doar formal.

Cei mai multi dintre tinerii care vor sa se casatoreasca, intrebati daca vor sa se si cunune, raspund ­intotdeauna afirmativ.  Si in cazul botezului unui copil, raspunsul va fi unul pozitiv: Sigur ca da! Cum sa ramana copilul nebotezat?  Daca Taina Cununiei se dovedeste atat de necesara, se pune insa o alta intrebare: Pentru ce?

Lumea savarseste anumite lucruri si nu stie de ce: Toti oamenii fac asa – inseamna ca asa e bine si asa trebuie sa fac.  Ai mers la biserica, ai aprins o lumanare si, desigur, te gandesti ca Dumnezeu nu va cere mai mult de la tine.  La fel si cu cununia: te cununi, iar dupa aceea esti ca si cum nu te-ai fi cununat.

Un raspuns corect la aceasta intrebare este cat se poate de important.  Tinerii aflati in pragul casatoriei il pot gasi chiar intre filele acestei carti, care le este destinata...

Lucrarea de faÈ›ă vine să arate că monahii nu numai că au luptat È™i s-au jertfit pentru credinÈ›a ortodoxă È™i adevăr, dar foarte adesea au fost principalii, dacă nu chiar singurii lor apărători. Aveau, desigur, cu adevărat, o mare dragoste È™i dăruire faÈ›ă de viaÈ›a de liniÈ™te, îÈ™i dedicau cea mai mare parte din timp rugăciunii, se distingeau prin smerenie, supunere, blândeÈ›e È™i ascultare, dar toate acestea nu înseamnă că erau făpturi lipsite de voinÈ›ă sau „oi necuvântătoare”! Ascultători ai cuvântului evanghelic, monahii n-ar fi putut urma niciodată unor păstori care „nu intră pe uÈ™ă în staulul oilor, ci sar pe aiurea”, căci i-ar fi socotit „furi”, „tâlhari” È™i „străini” È™i „ar fi fugit” de unii ca aceÈ™tia (cf. Ioan 10, 1-6). 
Sfântul Teodor Studitul învăÈ›a în acest sens: „Porunca Domnului grăieÈ™te să nu tăcem în vremuri de primejdie pentru credinÈ›ă. Căci, zice, să vorbeÈ™ti, È™i să nu taci, È™i: «De se va îndoi cineva, nu va binevoi sufletul Meu întru el» (Evrei 10, 38), È™i: «Dacă vor tăcea aceÈ™tia, pietrele vor striga» (Luca 19, 40). Fiindcă atunci când este vorba de credinÈ›ă, nu putem spune: Eu cine sunt? Preot? Defel. Căpetenie? Nici asta. OstaÈ™? De unde? Lucrător? Nici asta. Sărac, agonisindu-È™i hrana de pe-o zi pe alta. Nu mă priveÈ™te pe mine treaba asta È™i nici nu cade în seama mea. Vai, pietrele vor striga, È™i tu vei rămâne mut È™i fără grijă? [...] Căci È™i acest sărac, dacă acum nu vorbeÈ™te, în ziua judecăÈ›ii va fi fără de răspuns È™i vrednic de osândă fie È™i numai din pricina aceasta”.

A spus un monah:
– Focul are nevoie de lemne pentru a se întreţine. Altfel, se stinge. La fel şi cu dragostea noastră faţă de Iisus Hristos. Dacă mintea şi inima ta se îndeletnicesc cu alte lucruri, şi dragostea dumnezeiască se va stinge repede. Cine altcineva s-a mai răstignit pentru noi? Doar Iisus Hristos. Pe Acesta deci să-L iubim, să ne încredem în El şi să-L urmăm.

Spunea un monah:
– Inima noastră trebuie să fie atât de largă, mai încăpătoare decât universul, încât să încapă toţi în ea, fără să-i respingă pe unii sau să facă diferenţe între cunoscuţi şi străini, între drepţi şi păcătoşi, între buni şi răi, între prieteni şi duşmani. Dacă se întâmplă totuşi aşa, atunci sufletul se fărâmiţează şi nu mai este vrednic de ceruri. Cu toate acestea, să ştim că pe oricine îl respingem şi-l socotim nefolositor şi de nicio treabă, pe acesta bunul nostru Hristos îl primeşte întru iubirea Sa fierbinte şi de neajuns.

Nu mai avem nevoie de reevanghelizare prin cuvinte şi prin predici. Sunt o mulţime de texte şi de predici în cărţi şi pe internet. Avem însă nevoie de reevanghelizare a trăirilor. Trăirea noastră este cel mai bun apostol al lui Hristos. Trăirea vorbeşte şi atunci când cuvintele amuţesc.