"Din perspectivă creştină ortodoxă, moartea nu este un rău absolut, care trebuie amânat cu orice preţ, nici viaţa biologică nu este un bine absolut, care trebuie prelungit cu orice preţ. Moartea spirituală este răul absolut de care trebuie să ne ferim, şi viaţa spirituală este binele absolut care trebuie dobândit. Să amintim aici minunata zicere a Sfântului Ioan Gură de Aur:<< Nu e rău să mori; rău e să mori rău >>. [...] Pentru creştin, sfârşitul vieţii este un moment crucial. Starea spirituală în care îl află moartea e hotărâtoare pentru viaţa sa în veşnicie. Răgazul dinaintea morţii e timp de pocăinţă, de împăcare cu Dumnezeu şi cu semenii, de curăţire a minţii şi a inimii, timp de rugăciune fierbinte şi alipire puternică de Dumnezeu." 

Jean-Claude Larchet 

Parintele Zaharia se inscrie intr-o aleasa scoala de spiritualitate monahala ortodoxa fiind fiu duhovnicesc al vrednicului de fericita pomenire Arhi­mandrit Sofronie Saharov, el insusi ucenic al Sfan­tului Siluan Athonitul. „De altfel, din ravna misionara a Parintelui Zaharia a rodit si continutul acestei carti, care cuprinde cuvantarile duhov­nicesti rostite de Preacuviosia Sa in timpul unei vizite pe con­tinentul american, in anul 2007.  Si, probabil, nu s-ar gresi daca s-ar spune ca „inima", in calitatea ei de insondabil centru al persoanei umane si al vietii ei duhovnicesti, reprezinta pre­ocuparea esentiala a cugetarii teologice a Parintelui Zaharia.  De aceea si titlul acestui volum contine graitoarea formulare a Sfantului Apostol Petru, Omul tainic al inimii”, se mentioneaza in Cuvantul inainte semnat de Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.  Aceasta carte este de mare folos, mai ales in anul 2014, ca An omagial al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Impartasanii deoarece acorda o mare importanta pocaintei ca stare si lucrare de innoire duhovniceasca a omului credincios.

Acest volum reprezinta editia a II-a a cartii cu acelasi titlu, publicata in toamna anului 2011 la Editura Cuvantul Vietii a Arhiepiscopiei Bucurestilor, cu prilejul aducerii in Romania a Cinstitului Cap al Sfantului Apostol Andrei.
Chiar daca de atunci nu a mai trecut o lunga perioada de timp, se constata ca intensitatea spirituala a evenimentului a avut un impact deosebit in viata Bisericii si a societatii. De aceea, reeditarea volumului, cu unele adaugiri necesare, la Editura Basilica a Patriarhiei Romane, se dovedeste binevenita.

De-a lungul anilor, m-am alăturat È™i eu nenumăraţilor pelerini din toată lumea care păÈ™esc pe urmele Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim − Cetatea martor a mântuirii noastre. După un astfel de pelerinaj rămâi cu impresii unice: o stare sufletească negrăită, nemaiîntâlnită, o sfântă emoţie amestecată cu sentimentul de nevrednicie pe care un om obişnuit îl încearcă când urmează paşii Fiului lui Dumnezeu, Unul din Treime, Care a luat trup şi S-a făcut om, pentru a-i împăca pe oameni cu Dumnezeu.

† Timotei Prahoveanul
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor

"Dacă facem un scurt excurs în istoria poporului român, descoperim numeroase personalităÈ›i care au cercetat, cu gândul È™i profunda lor cugetare, cultura altor popoare, făcând dovada faptului că au È™tiut să iubească sufletul românesc la fel de intens ca vasta cultură È™i civilizaÈ›ie a întregii lumi. În acest fel, au înnoit suflul de viaÈ›ă spirituală românească È™i l-au îmbogăÈ›it cu tot ce au putut găsi în florile rare, bogate È™i preÈ›ioase ale omenirii. Prin acest proces, unitatea sufletească a neamului a fost asigurată È™i a putut fi biruitoare în cele mai grele momente, când integriatea hotarelor patriei a fost primejduită."

Preot Mihail Bulacu

Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur este una din cele trei Liturghii care se savarsesc in Sfanta Biserica Ortodoxa.

Fiecare Liturghie are caracterul ei, care reiese din trairea fiecareia in parte. De pilda, Dumnezeiasca Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur este cea mai des savarsita, mai plina de viata, mai practica, mai intima si plina de lumina duhovniceasca.

Dumnezeiasca Liturghie nu este o simpla lauda adusa lui Dumnezeu, nu este lucrare omeneasca, nu este o inaltare a omului catre cer, ci este o lucrare exclisiva a lui Dumnezeu, este o pogorare a Lui catre om.  Ea este totodata si izvor nesecat de viata vesnica si de sfintire a crestinilor.

Mi-ar surade sa-mi iau pseudonimul Didim (acesta a fost un critic rau de tot, poreclit Halkenteros, adica "Mate de arama", pentru ca digera orice) si sa scriu despre fiecare editie eminesciana in parte.  Cred, insa, ca s-ar speria lumea si nu l-ar mai edita pe Eminescu.  Mai bine in salbaticia de acum, cu atatea sisteme ortografice, de punctuatie, de antologare - decat deloc.  Eminescu se aseaza in mintea si sufletul romanilor si asa, lasand fiecaruia dreptul si ragazul sa-l regandeasca.

Biserica a pastrat in memorie amintirea unei imagini a Mantuitorului nefacuta de mana: achiropiita sau Sfanta Mahrama, numita si mandylion.  In anii din urma au aparut o serie de texte care contin informatii contradictorii referitoare la Sfanta Mahrama.  Insemnatatea subiectului ne obliga sa cercetam diversele scenarii si sa vedem daca s-a pastrat pana in vremea noastra panza de in pe care Hristos Si-a intiparit dumnezeiescul chip.

De fiecare data cand gandul iti fuge la persoana care te-a suparat, te-a jignit sau ti-a provocat paguba de orice fel, forteaza-te sa-l consideri ca pe un binefacator, ca pe un doctor trimis de Iisus Hristos ca sa te vindece de nenumaratele rani pe care le ai.

Te intristrezi atunci cand iti amintesti de cel care ti-a facut rau?  Acesta este semnul bolii sufletesti.  Multumeste-i celui care ti-a facut rau si roaga-te pentru el.  Gandeste-te ca se face motiv ca tu sa-ti dai seama de boala ta.

Invata sa primesti incercarile prin care te trec oamenii, ca si cand ar fi leacuri vindecatoare trimise de Doctorul Cel ceresc.  Insa daca te vei indigna impotriva lor, este ca si cand ai spune lui Hristos: " Nu vreau sa primesc leacurile Tale.  Prefer mai bine sa traiesc cu ranile mele sufletesti"

Cartea aceasta îÈ™i propune, printre altele, să demonstreze la o scară modestă de ce Ortodoxia este firea omului, arătând cum omul care rătăceÈ™te în credinÈ›e străine firii sale este tras de Dumnezeu către casă, regăsindu-È™i firea È™i, deci, echilibrul È™i armonia în Dumnezeu prin revenirea la firea cea dintâi a lui Adam, după cum spunea Părintele Rafail Noica: „Adam a fost ortodox”. ExperienÈ›ele pe care aceste persoane au avut dragostea să le împărtăÈ™ească cu noi demonstrează faptul că Ortodoxia este firescul lucrurilor. Dar nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu-l trage pe el Tatăl (Ioan 6, 44).

Omul revine în casa Tatălui căzând pe grumazul Lui cu toată povara sa, aÈ™a cum Fiul risipitor, care rătăcise în pământ străin, revine în sânurile Tatălui. Atunci omul înÈ›elege că acesta este tot sensul existenÈ›ei sale: viaÈ›a în Hristos È™i prin Hristos în comuniune cu ceilalÈ›i.

Pocainta e cea mai mare si mai de folos minune pentru suflet – poate chiar mai mult decat invierea unui mort.  Dar asta nu inseamna ca minunile nu au nici un fel de importanta in viata duhovniceasca. ­ Altminteri pentru ce Sfanta Scriptura – mai cu seama Evangheliile – descrie atat de multe intamplari de felul acesta?  De ce Insusi Hristos a savarsit minuni intr-un numar atat de mare, dupa marturia Evangheliei: lumea aceasta n-ar cuprinde cartile ce s-ar fi scris (In 21, 25)?  Care este chiar rostul prezentei carti, cu zecile de minuni cuprinse in ea?  Raspunsul la aceste intrebari il da Sfantul Apostol Pavel: un semn nu pentru cei credinciosi, ci pentru cei necredinciosi (I Cor. 14, 22).  Vom adauga: si pentru cei putini credinciosi.

Hristos a ales sa faca multe si mari minuni, pentru a trezi constiinta adormita a omului cazut in pacat.  Minunile Lui au fost ca o trambita rasunatoare, ce a desteptat si continua sa destepte milioane de suflete omenesti din somnul lor de moarte.

Aceasta carte cuprinde minuni din vremea noastra...  Unele din intamplarile descrise aici nu sunt minuni in adevaratul sens al cuvantului, ci marturii ale indurarii lui Dumnezeu.  Totul este scris cu emotie sincera si potrivit adevarului, calauzind catre ­Dumnezeu si catre intarirea credintei in El.