Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

O carte de poezie, aÈ™teptată de 15 ani. DIncolo de interiorul care aduna texte scrise in diferite perioade, cartea s-a dorit a fi un obiect frumos. Coperta trasă pe carton special cu iz de papirus, iar in interior s-a ales o hârtie specială galbenă, totul impodobit cu ornamente È™i litere ca cele de odinioră, cu desene interioare bizantine, făcute de un coleg È™i bun prieten de la IaÈ™i de la arte, Adrian Adochitei care acum pictează paraclisul schitului de la mănăstirea Noul NeamÈ›. 

Epoca brâncovenească s‑a caracterizat prin străduinÈ›e depuse în această direcÈ›ie. Brâncoveanu a pus temei Academiei domneÈ™ti în 1693 È™i tot el a fost cel dintâi sprijinitor al tiparului care a luat un apreciabil avânt. Chiar dacă el n‑a ajuns, ca unchiul său, stolnicul, să culeagă învăÈ›ătura la Padova, l‑a avut pe acesta în preajma sa È™i prin actele sale a dezvăluit că È™i cultura, ca È™i arta, reprezenta o componentă de seamă a existenÈ›ei sale. AÈ™ vrea să mă mai opresc asupra străduinÈ›ei domnitorului pentru a se pregăti în viitor un alt destin È›ării È™i neamului său. El a fost neîndoielnic conÈ™tient de unitatea românilor. Politica sa matrimonială în privinÈ›a urmaÈ™ilor săi demonstrează cu prisosinÈ›ă aspiraÈ›iile sale È™i spre Moldova, iar atenÈ›ia dată Transilvaniei, unde È™i‑a achiziÈ›ionat proprietăÈ›i È™i a ctitorit este È™i ea edificatoare. El gândea româneÈ™te, ca È™i contemporanii săi, Cantacuzino stolnicul, ori Dimitrie Cantemir. Dar învăÈ›ătoare este È™i activitatea sa strălucită pe plan extern. Serviciile sale de cancelarie È™i relaÈ›ii externe, inclusiv translatorii, trimiÈ™ii È™i emisarii săi dincolo de hotare, corespondenÈ›a sa diplomatică, dezvăluie o dominantă a domniei sale, dar È™i o viziune a domnitorului asupra drumului ce trebuia urmat È™i a nădejdiilor sale. Este însă È™i o învăÈ›ătură transmisă dincolo de veac a însemnătăÈ›ii pentru orice stat a politicii din afară. Sfânt È™i domnitor, Constantin Brâncoveanu continuă a fi cu noi, a ne sfătui È™i a ne dojeni, a ne da învăÈ›ăturile sale, a ne îndruma pe drumurile atât de grele pe care ne‑a dus cursul istoriei noastre, a ne îndemna sa nu uitam ceea ce suntem È™i mai ales ceea ce datorăm neamului nostru È™i nici a uita vreodată neînfricata jertfă a acestui domnitor È™i a fiilor săi, subliniază Academicianul Prof. Univ. Dr. Dan Berindei, în studiul său. 

Cu autorul harului lui Dumnezeu, continuăm seria: „Cuvinte de Aur”, adăugând volumul al III-lea, care conţine teme unitare sub titlul: „Nunta, familia şi problemele lor”. În această serie unitară sunt cuprinse următoarele teme:

- Nunta şi Căsătoria
- Relaţiile dintre soţi
- Înfrânarea soţilor
- Lipsa copiilor - sterilitatea, naşterea de prunci
- Părinţi, copii, creşterea copiilor
- Văduvia, divorţul, căsătoria a doua
- Desfrânarea, adulterul, avortul
- Perversiunea - homosexualitatea.

Doar din abordarea acestor teme cineva poate să înţeleagă că Sfântul Ioan Gură de Aur nu este doar predicatorul vestit al milosteniei şi al pocăinţei, ci şi o călăuză preţioasă a vieţii de familie, care astăzi este atacată de atâtea curente.

Câtă însemnătate dă nunţii Sfântul Ioan Gură de Aur, reiese din cuvintele sale, pe care le întăreşte: „Nimic să nu fie mai cinstit femeii decât bărbatul său, şi nimic mai iubit bărbatului decât femeia lui! Aceasta constituie viaţa noastră: unirea femeii cu bărbatul, aceasta constituie întreaga lume”.

O treapta de capatâi în pregatirea primirii Sfintei Euharistii este Sfânta Spovedanie, poarta de taina prin care ne înfatisam înaintea Mântuitorului Hristos asa cum suntem, avându-l ca martor pe duhovnic, preot al Dumnezeului Celui Preaînalt si mijlocitor pentru noi înaintea Sa.
Pacatul dintru început al stramosilor i-a facut pe acestia sa uite de Domnul si sa zideasca în mintea si în inima lor o lume pe care ei socoteau ca este – macar si pentru un rastimp – în afara privirii vesnice si atotcuprinzatoare a lui Dumnezeu. Aceasta orbire sufleteasca o purtam cu totii, pâna azi, iar începutul tamaduirii sta în puterile noastre. Este un act de curaj, însa aceasta stradanie nu este desavârsita de la prima marturisire constienta. Sfânta Spovedanie este un urcus prin care omul intra pe calea ce duce la împartasirea cu Trupul Domnului Hristos, Care, venind El Insusi întru noi, ne arata lucruri pe care înainte de a primi lumina Sfintei Impartasanii nu le puteam deosebi în sufletul nostru. Astfel, primirea Euharistiei ne ajuta sa Intelegem din propriile miscari launtrice ca Lumina lui Hristos nu are nici o partasie cu întunericul. In felul acesta începe sa se faca simtita tot mai mult prezenta lui Dumnezeu în viata si în sufletele noastre. Nu zadarnic, însasi rânduiala Spovedaniei îndeamna preotul sa-i spuna aceste cuvinte pline de trezvie si adevar celui care vrea sa se marturiseasca:
„Iata, fiule, Hristos sta nevazut, primind marturisirea ta cea cu umilinta. Deci nu te rusina, nici te teme ca sa ascunzi de mine vreun pacat, ci fara sfiala spune toate câte ai facut, ca sa iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iata si sfânta Lui icoana înaintea noastra este. Si eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc înaintea Lui toate câte-mi vei spune mie; iar de vei ascunde de mine ceva, sa stii ca toate pacatele îndoit le vei avea; ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, sa nu te întorci nevindecat”.
Carticica de fata îsi doreste sa le vina în întâmpinare celor care îsi îndreapta pasii catre Taina Sfintei Spovedanii, punând înainte un îndrumar pentru Spovedanie alcatuit de Fericitul Gheorghe Zavorâtul din Zadonsk (1789-†1836), barbat de mare nevointa, recunoscut pentru puterea si discernamântul sau launtric de catre toti marii stareti si Sfinti rusi ai veacului al XIX-lea.