A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

Aceasta carte cuprinde trei articole importante scrise in ruseste de profesorul Nikolai Uspensky:

I. Vecernia Ortodoxa
II. Liturghia Darurilor Inaintesfintite
III. Coliziunea a doua teologii in revizuirea cartilor liturgice rusesti din secolul al XVII-lea

Articolele au fost publicate separat, de-a lungul a saptesprezece ani, in revista academica a Patriarhiei Moscovei.

Cel care se roaga – pe langa multimea darurilor primite prin rugaciune – dobandeste inalta cinste de a sedea chiar inaintea Cerescului Imparat, de a vorbi cu Dumnezeu Insusi.  In felul acesta i se ingaduie sa se infatiseze inaintea Celui Caruia ingerii stau plini de cutremurare!  Pacatos fiind, atunci cand se caieste, devine drag lui Dumnezeu, este ascultat cu atentie si cu dragoste.  Cinstea careia Dumnezeu ne face partasi cand ne apropiem de El in timpul rugaciunii e mai presus de cuvant si de intelegere.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „In mantia sa im­periala imparatul nu este atat de stralucitor precum cel care se roaga imbracat in frumusetea dim­pre­­­una‑vorbirii cu Dumnezeu.  Precum cel care in pre­zenta inaltilor comandanti de osti si a nobililor se apropie de imparat si vorbeste cu el, si prin aceasta atrage privirile tuturor, devenind mult mai vrednic de cinste – tot astfel se intampla si cu cel care se roaga.  Ia aminte cat de maret e acest lucru: chiar daca de fata se afla ingerii, arhanghelii, serafimii, heruvimii si toate celelalte puteri ceresti, unui om simplu i se ingaduie sa ia parte cu mare indrazneala la aceasta adunare cereasca si sa vorbeasca cu Imparatul aces­tor puteri!"

Aflatu-s-au aici o seama de raspunsuri, la multimea de intrebari, care au framantat de-a lungul atator veacuri multe suflete si care poate au intrat in vesnicie, nedumeriti de această taina mare, a aparitiei omului.  Totul pare prezentat intr-o forma concisa, dar in realitate este de o adancime uimitoare.  Insusi Sfantul Ignatie marturiseste caci cu cat a incercat sa patrunda mai adanc, cu atat totul a devenit mai tainic.

Urmandu-L pe Mantuitorul in rugaciunea Sa pentru om, Sfantul Efrem a imbratisat toate vointele omenesti, din toate veacurile, asumandu-si consecintele libertatii fiecaruia si socotind drept ale sale faptele noastre ale tuturor.  Este cu totul peste puterea noastra de inchipuire sa intelegem ce inseamna acest lucru.  Noi suntem doar „beneficiarii” dragostei Sfantului Efrem si cunoastem doar ca este multmilostiv si grabnic folositor, ajutand si celor care nici macar nu il cunosc.  Suntem prea mici sufleteste pentru a pricepe deplinatatea rugaciunilor Sfantului Efrem pentru noi, de aceea el s-a aratat si se arata adeseori, graind pe limba fiecaruia si la masura de intelegere a fiecaruia.  Iar acest fapt este un dar negrait de mare ce ni se face, deoarece prin fapta si cuvant el ne arata ca e ucenic adevarat al Mantuitorului Hristos si are neincetat privirea indreptata asupra noastra, imbratisand intreaga noastra viata.  Cunoscandu-ne toate tainele si cugetul launtric, Sfantul Efrem le cuprinde cu negraita sa delicatete si smerenie, asa precum a invatat de la Domnul Iisus.

Norul necunoasterii este una dintre cele mai faimoase lucrari ale misticii crestine apusene, aparuta in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, in Anglia.

Ghid al rugaciunii contemplative, tradus in mai multe limbi, lucrarea abordeaza calea apofatica de apropiere de Dumnezeu (via negativa in termenii teologiei catolice), aflat – in viziunea autorului – dincolo de un „nor al necunoasterii”, acolo unde mintea discursiva si abilitatile cognitive uzuale isi pierd semnificatia in favoarea unei cunoasteri integratoare, realizata din centrul esential al fiintei. Aceasta experienta nu se obtine aici prin asceza, prin izolarea de lume sau prin efort intelectual, ci, asa cum spune un psiholog modern, printr-o „sinteza dintre iubire si vointa”.

Desi a circulat in randul contemplativilor vremii, textul a fost publicat abia in 1871.

Autorul ei este necunoscut, se presupune ca apartine mediului monastic englez al vremii, posibil din ordinul cartuzian. Sursa sa de inspiratie precede cu aproximativ 900 de ani aparitia „Norului”, lucrarea noastra fiind asociata curentului
crestin neoplatonician, coborand de la pseudo-Dionisie Areopagitul.

*

„Asadar, sa nu faci altceva decat sa vrei sa te ostenesti in aceasta lucrare pana cand vei simti ca doresti sa o faci. Pentru ca, atunci cand vei purcede la aceasta, nu vei afla decat un intuneric, ca si cum ar fi un nor de necunoastere, ceva ce nu stii ce este, in afara de faptul ca simti in vointa ta o intentie goala ce tinde spre Dumnezeu. Acest intuneric si acest nor sunt, orice ai face, intre tine si Dumnezeul tau, impiedicandu‑te sa‑L vezi limpede prin lumina intelegerii in cugetul tau ori sa‑L simti prin dulceata iubirii in inima ta.

Asa ca pregateste‑te sa ramai in acest intuneric pe cat de mult vei putea, neincetat strigand dupa Cel pe care‑L iubesti. Iar, daca este sa‑L simti ori sa‑L vezi, atat pe cat ne este cu putinta in aceasta viata, trebuie ca aceasta sa se petreaca intotdeauna in acest intuneric. Si, daca te vei stradui asiduu dupa cum iti si cer, ma‑ncred in mila Lui pana aici.” (Extras din Capitolul III)



„Prin urmare, sileste-te fara sovaire cu acest nimic si cu acest nicaieri si lasa-ti afara toate simturile tale trupesti impreuna cu lucrarile lor, caci adevarat iti spun, lucrarea contemplatiei nu poate fi inteleasa de ele.” (Extras din Capitolul LXX)



„Si, precum acest cuvant simplu «foc» impunge mai tare si strapunge mai iute urechile ascultatorilor, tot asa face si un simplu cuvant de o singura silaba cand nu este doar rostit sau gandit, ci si inteles in mod tainic in adancimea duhului, care este totuna cu inaltimea, caci in cele duhovnicesti toate sunt una, inaltimea si adancimea, lungimea si largimea. […] de aceea este scris ca rugaciunea scurta strapunge cerul.” (Extras din Capitolul XXXVII)