Poveştile celor 12 prinţese şi împărătese sunt:

• - Prinţesa Apolinaria
• - Împărăteasa Teodora a II-a
• - Prinţesa Drosida
• - Alexandra, Împărăteasa
• - Împărăteasa Elena
• - Cneaghina Fevronia
• - Împărăteasa Ana
• -  Împărăteasa Irina
• - Prinţesa Casdoas
• - Nana, Împărăteasa Georgiei
• - Teodora, Împărăteasa lui Iustinian
• - Împărăteasa Teofana

(include CD audio)

Sofia, fetiţa care ştie să pună lumina pe pânză de tablouri, a moştenit acest talent de la bunicul ei, iconarul. Într-un peisaj aproape sălbatic, neschimbat de secole, pe culmea Doloşmanului, la graniţa dintre Dunăre şi mare, copila află multe taine, nu doar despre tinereţea şi viaţa bunicului ei, ci şi despre ce înseamnă pictarea de icoane şi despre de negrăit frumoasa, tainica şi minunata relaţie a omului cu Dumnezeu şi cu sfinţii.

Aceasta carte am cunoscut-o in anul 1944.  Aveam, pe atunci, cincisprezece ani.  Ea mi-a fost de mare folos, mai cu seama prin tema ei.  Din ea am aflat ca un crestin trebuie sa fie mereu multumit, pentru ca Dumnezeu asa il vrea pe om, sa fie multumit.  Citind aceasta carte, am luat aminte la tema ei, am luat aminte la faptul de a fi multumit si, cu toate ca nu mi-am urmarit multumirea in mod artificial, am avut in vedere totdeauna sa ma multumesc cu ce mi-a randuit Dumnezeu.  Cartea mi-a placut mult atunci cand am citit-o pentru prima data si mi-a parut rau ca n-am regasit-o de-a lungul anilor ce au trecut, desi mereu m-am interesat de ea si am recomandat-o celor cu care am venit in legatura.

Arhimandritul Teofil Paraian

Dedic această carte copiilor din România care au fost abandonaţi prin orfelinate, canale, pe străzi, prin gunoaie.

„SCRUM” este o poveste de Hollywood. Astfel de poveşti sunt peste tot în România. Numai că nu sunt descoperite, nu sunt văzute de nimeni, fiindcă trăim în ele, ne amestecăm vrând-nevrând cu scenariul lor, care e scenariul vieţii noastre abătute, agonizante, cenuşii. E, în primul rând, povestea supravieţuirii noastre ca popor, lucru pe care l-am învăţat de la Părintele Gheroghe Calciu-Dumitreasa, care pe mine m-a scos de sub procedurile de deportare.

Intrasem ilegal în Statele Unite, fiindcă nu obţinusem viză. Am fost un emigrant ca atâţia alţii, la începutul anilor ’90. Viaţa unui emigrant este viaţa unui abandonat. Altfel spus, o traumă pe care o porţi în tine tot timpul şi care îţi ghidează mişcările. Am vrut să exorcizez această traumă şi am regizat filmul „7 Cuvinte” tocmai pentru a putea spune „povestea unui învingător”, adică a Părintelui Calciu, la rândul său un emigrant, un abandonat.

Suferinţa vădeşte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Suferinţa explică încercările din partea milei lui Dumnezeu, Care încearcă, cu marile şi cele mai de pe urmă suferinţe, să ne conducă la veşnica mântuire şi bucurie.
În mâinile noastre stă puterea de a ne folosi corect de suferinţa noastră.
Să o facem aripă, nu lanţ. Să nu ne folosim de ea ca să ne trimită legaţi în locul chinului nespus şi a durerilor insuportabile şi a suspinelor, ci să o valorificăm astfel încât
să ne deschidă drumul şi să ne înalţe la Raiul luminos al lui Dumnezeu, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Teza de doctorat a parintelui Ioannis Romanidis a reprezentat nu doar „o piatra de poticnire”, care a ravasit Facultatea de Teologie din Athena, ci si o „adevarata revolutie, unitatea de masura a celei mai curate ortodoxii bisericesti”, una dintre calauzele restabilirii vietii bisericesti si demersului teologic, hranite de intelegerea autentica a cuvantului patristic.

Cuvantul parintelui Romanidis, asemenea celui pa­tristic, are neindoielnic virtutea de a lumina si a in­cita totodata, trezind in spiritul noilor generatii ne­voia de a descoperi filonul patristic si teologia empirica a curatirii si luminarii inimii si a indumnezeirii, dincolo de stereotipurile si cliseele unei pseudo-teologii straine de invatatura Bisericii primare si de experienÈ›a aducatoare de viata si nestricaciune a Duhului.

Sa auda saracii, si sa nu-i mai inabuse deznadejdea; sa auda bogatii, si sa se intoarca de la rautatea lor, ca cele doua chipuri – al bogatului si al saracului, al cruzimii si al barbatiei, al lacomiei si al rabdarii – ne sunt infatisate ca, atunci cand vezi un sarac bubos si dispretuit, sa nu il plangi, cand vezi un bogat impodobit, sa nu il fericesti.  Adu-ti aminte de pilda: daca te tulbura sfaramarea de corabie a gandurilor, grabeste la liman, ia mangaiere din povestire, gandeste-te la Lazar cel dispretuit, gandeste-te la bogat cat de bine o ducea si cum se bucura de placeri, si nimic din cele ce se intampla in viata sa nu te tulbure.

Sfantul Ioan Gura de Aur

Lăsa-È›i copiii să se joace cât mai mult în natură, învăÈ›aÈ›i-i să iubească animalele È™i plantele, căci aÈ™a îi învăÈ›a-È›i să-L iubească pe Cel ce le-a creat.

Pe cât vă stă în putinÈ›ă feriÈ›i-i de sminteala internetului. ÎnvăÈ›aÈ›i-i să iubească viaÈ›a la È›ară, locurile retrase È™i liniÈ™tite, căci acolo în simplitate, cu animăluÈ›e È™i puÈ›in pământ îi putem È›ine departe de nebuniile acestei lumi.

Și nu-i părăsiÈ›i pentru banii de departe, căci banii nu o să înlocuiască niciodată lipsa mamei. Cu puÈ›ină înÈ›elepciune ne putem mulÈ›umi cu mai puÈ›in È™i putem fi fericiÈ›i prin faptul că-L cunoaÈ™tem pe Dumnezeu.

Slujba Sfântului Nectarie a fost întocmită ţinând canoanele imnografiei bisericeşti, păstrând criteriile melodice, dar şi cele textuale. S-a avut în vedere atât caracterul duhovnicesc al imnelor, cât şi principiile obiective de traducere, putându-se astfel reda în limba noastră toate caracteristicile şi dimensiunile slujbei din original şi asigurând în acest fel intrarea deplină în şuvoiul tradiţiei imnografice şi de rugăciune liturgică a Bisericii noastre, aşa cum ne-au lăsat-o Părinţii care, de-a lungul mai multor veacuri, au alcătuit-o.

Slujba este însoţită de notaţia muzicală bizantină, pentru a putea mijloci melodia tradiţională şi totodată duhul stihirilor prosomice (al podobiilor), acele perle ale inspiraţiei dumnezeieşti care încă nu sunt îndeajuns cunoscute şi răspândite. Am pus atât varianta pe scurt, pentru slujbe obişnuite, cât şi cea pe larg, pentru privegheri.

Paraclisul se cântă întocmai ca Paraclisul mic al Maicii Domnului.

Acatistul, asemenea, păstrează caracteristicile de formă specifice, care ajută mintea să ajungă la starea adevăratei psalmodieri, înlesnind citirea şi favorizând memorarea lui.

Încredinţaţi de bucuria pe care o vor gusta toţi cei care vor cânta această slujbă, cerem binecuvântarea Sfântului Nectarie şi rugăciunile tuturor rugătorilor lui.