Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

M-am întrebat de multe ori ce înseamnă iubirea, cu ce poate să semene ea, cât de mare este, ce culoare are.
Atunci mi-am spus: cu siguranţă este albă pentru că e pură şi sinceră. Ea seamănă cu florile care sunt atât de gingaşe şi frumos mirositoare! Noi toţi ne-am născut din iubirea lui Dumnezeu şi pentru că ea este foarte mare noi o simţim în mii de feluri. Cred că nici suma tuturor numerelor din manualul meu de matematică nu ar putea să arate cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Uneori la şcoală uit cum începe un vers de poezie iar doamna învăţătoare mă priveşte blând. Iubirea din privirea ei mă face să îmi amintesc versul uitat şi atunci iubirea seamănă cu o mână de ajutor sau cu un surâs.
Cu toate că Dumnezeu iubeşte pe toţi la fel, fiecare dintre noi simţim diferit iubirea. Important este să o cunoaştem şi să o simţim!

Cu adevarat urati lui Dumnezeu si oamenilor sunt clevetitorul si soptitorul, ca una le este amandurora lucrarea care duce la calea pierzaniei, iar viata impreuna cu dansii se face spurcata si otravita. Deci sa nu rabdam un narav ca acesta, ca sa nu cadem in robia vrajmasului, ca porunceste Legea: "Sa nu primesti cuvant desert si sa nu sezi cu martori nedrepti, ca raugraitorul urat este".

Nu este usor pentru cineva sa contureze sfintenia Bunicului.  Chiar si eu, care vi le povestesc pe toate acestea, nu pot sa le descriu atat de bine, intrucat n-am inteles corect cele cate au vazut ochii mei de lut si au auzit urechile mele pacatoase.  Cu putina credinta pe care o am, cred ca Parintele Porfirie este un mare sfant, un ocrotitor preabland si iubit al meu si al multor altora.

Asa cum indemna de multe ori: „Sa ma strigati, si eu voi ajunge indata langa voi”, sa-l strigam din inima pe marele sfant al lui Dumnezeu, Sfantul Porfirie, fiecare dintre noi in parte, pentru noi, pentru copiii nostri, pentru cunoscutii nostri, pentru toata lumea, si sa fim incredintati ca sfantul iubirii va implini dorintele noastre cele dupa Dumnezeu.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ingaduit mie, pacatosului, sa-l vad si sa traiesc langa un asemenea mare sfant si sa primesc binecuvantarea lui.  Ma rog din inima mea impietrita sa ne binecuvanteze din ceruri si sa se roage pentru noi toti sa devenim buni.

Paraskevas Lambropoulos

In centrul vietii crestine a fost intotdeauna Dumnezeiasca Liturghie: Jertfa Trupului si a Sangelui lui Hristos, fara de care impartasirea cu Dumnezeu nu este cu putinta.  A constientiza toata insemnatatea ei, a lua parte la ea cu toata fiinta, cu toata mintea si cu toata inima, este una dintre cele mai mari lucrari ale crestinului - si pe calea ei ne calauzesc predicile cu insuflare dumnezeiasca ale unuia dintre sfintii vremurilor moderne.  Ierarh atat traitor, cat si invatat, a carui propovaduire a fost intotdeauna intarita de vietuire, Serafim al Dimitrovului a reusit sa transmita pastoritilor sai nu simple cunostinte, ci har si putere pentru a trai crestineste in vremuri a caror greutate abia ne-o putem inchipui astazi. 

Incantatoare prin simplitate si frumusete, aceste invataturi ale Sfantului Serafim despre Dumnezeiasca Liturghie vor da cititorului sa guste din puterea care i-a purtat cu biruinta pe noii Mucenici si Marturisitori prin cele mai cumplite prigoane din istoria crestinatatii.

În Biserica Ortodoxă Română, această carte de cult, Molitfelnicul, tradusă parÈ›ial încă din secolul al XVI-lea, a contribuit, alături de alte tipărituri È™i manuscrise liturgice, la întărirea solidarităÈ›ii dintre românii ortodocÈ™i despărÈ›iÈ›i atunci prin graniÈ›e politice artificiale È™i, în pofida tuturor dificultăÈ›ilor istorice, i-a ajutat să păstreze unitatea de credinÈ›ă È™i de neam, cultivând limba, credinÈ›a È™i cultura poporului român. Astfel, în anul 1681, la IaÈ™i, Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei tipărea în româneÈ™te Molitvălnicul de-nÈ›ăles, iar în 1689, la Alba Iulia, Mitropolitul Varlaam al Transilvaniei tipărea o altă traducere a acestei cărÈ›i liturgice. Sfântul Ierarh Antim Ivireanul tipărea la Râmnic, în 1706, Evhologhionul, ce cuprindea È™i Sfintele Liturghii. De atunci, biruinÈ›a definitivă a limbii române în cult a fost consfinÈ›ită prin tipărirea constantă a acestei foarte necesare cărÈ›i liturgice, în diverse ediÈ›ii cu un conÈ›inut variat.

Cu timpul, Molitfelnicul È™i-a îmbogăÈ›it cuprinsul, întrucât Biserica răspunde cerinÈ›elor pastorale ale timpului prezent, prin alcătuirea de noi rugăciuni È™i rânduieli aprobate de Sfântul Sinod, menite să binecuvinteze toate aspectele vieÈ›ii creÈ™tine. Consecventă principiului de a păstra unitatea dogmatică, liturgică È™i canonică împreună cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, Patriarhia Română a îmbogăÈ›it treptat conÈ›inutul acestei cărÈ›i de cult, nu atât prin creaÈ›ii proprii, cât mai ales prin traducerea, din limbile greacă È™i slavonă, a unor noi slujbe È™i rânduieli solicitate de preoÈ›i È™i credincioÈ™i în contextul apariÈ›iei unor noi realităÈ›i cultural-sociale.

EdiÈ›ia de faÈ›ă a Molitfelnicului beneficiază de o nouă împărÈ›ire a conÈ›inutului, îndeosebi în a doua parte a sa, unde rugăciunile È™i rânduielile au fost grupate pe secÈ›iuni cu subtitluri sugestive, pentru a fi mai repede identificate de utilizatori. Au fost adăugate o serie de rugăciuni È™i slujbe noi, pentru binecuvântarea familiei, a unor instituÈ›ii È™i profesii, a căilor È™i mijloacelor de transport, dar È™i rugăciuni diversificate pentru bolnavi, pentru cei ce se luptă cu patimile È™i pentru cei întemniÈ›aÈ›i. Alte rânduieli, prezente deja în ediÈ›iile anterioare, au fost îmbogăÈ›ite în conÈ›inut. De asemenea, a fost actualizat limbajul unora dintre slujbe, evitându-se atât arhaismele ieÈ™ite din uz, cât È™i neologismele incompatibile cu exprimarea liturgică. În plus, au fost diortosite unele texte din punct de vedere gramatical È™i al topicii. Totodată, au fost introduse indicaÈ›ii de tipic ori au fost corectate È™i completate cele existente, pentru o săvârÈ™ire cât mai corectă È™i responsabilă a Sfintelor Taine È™i ierurgii, dar È™i pentru a se evita inovaÈ›iile individualiste È™i improvizaÈ›iile arbitrare, care slăbesc unitatea vieÈ›ii Bisericii.