Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Cartea Profetului Isaia este scrierea vechitestamentară cea mai iubită, apreciată şi cel mai frecvent citată, atât în Noul Testament, cât şi în operele Sfinţilor Părinţi. Fericitul Ieronim spunea în prologul comentariului său că Isaia este mai degrabă evanghelist şi apostol decât profet, întrucât nici o altă scriere profetică nu propovăduieşte limpede atât de multe taine despre Hristos şi despre Biserică precum această carte: activitatea Sf. Ioan Botezătorul, naşterea Domnului din Fecioară, minunile Sale, patimile, moartea şi Învierea Sa, precum şi chemarea neamurilor la credinţa în Mântuitorul. 

Comentariul la Isaia se deosebeşte de majoritatea scrierilor exegetice ale Sfântului Ioan Gură de Aur prin faptul că nu este scris în formă omiletică, ci ca o analiză sistematică, verset cu verset a textului. Între puţinele scrieri exegetice în această formă s-ar mai putea menţiona: Comentariu la Iov, recent tradus în limba română, şi Comentariu la Epistola către Galateni. Stilul comentariului este simplu, clar, precis, metodic, fără digresiuni morale, fără introduceri sau formule trinitare finale, fără atenţionări directe adresate publicului, fără nimic ce ţine de stilul oral, omiletic. 

Comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la Isaia este una dintre cele mai remarcabile capodopere exegetice vechi-testamentare, deosebindu-se de toate celelalte comentarii patristice prin trasăturile specifice scrierilor sale: subtilitatea, profunzimea şi logica ideilor susţinute, cursivitatea, eleganţa şi frumuseţea stilului, discernământul, prudenţa şi dragostea cu care alege bucatele potrivite pentru ospăţul duhovnicesc al cititorilor săi, maturitatea şi înălţimea duhovnicească a învăţăturilor, care sunt la fel de vii şi de mişcătoare pentru orice fiu al Bisericii din toate timpurile. 

Traducerea textului de faţă a fost efectuată după ediţia critică Sources Chrétiennes, no. 304, Jean Chrysostome, Commentaire sur Isaïe, texte critique et notes par J. Dumontier, Les Éditions du CERF, Paris, 1983. 


Omiliile despre Ozia au ca punct de pornire exegeza viziunii de la începutul capitolului al 6-lea din profeţia lui Isaia, în special Is. 6, 1-3, pe care o regăsim tâlcuită şi în comentariul Sfântului Ioan Gură de Aur la primele opt capitole din Isaia. Comparând cele două texte, se pot sesiza numeroase asemănări între ele în ce priveşte conţinutul şi învăţăturile pe care le mărturiseşte Sfântul, precum şi deosebiri, mai ales stilistice, legate de accentul care se pune pe anumite aspecte. 

Comentariul la Isaia este scris într-o manieră ştiinţifică, menit a fi o lucrare exegetică destinată lecturii, pe când omiliile la Ozia au un caracter oral, aparţinând genului omiletic. Omiliile la Ozia prezintă îndemnuri către public, apostrofări, referiri la viaţa de zi cu zi şi ample divagaţii polemice şi morale. Comentariul la Isaia, dimpotrivă, are un stil direct, scurt, concis şi mult mai elevat. 

Problemele dogmatice, dezbătute pe larg în comentariu, sunt sugerate doar în treacăt în omilii. Astfel, dacă în comentariu Sfântul demonstrează limpede, cu numeroase argumente scripturistice, că în capitolul al şaselea Profetul Isaia a văzut doar ceea ce se putea vedea prin pogorământ, nicidecum însăşi firea lui Dumnezeu – care nu poate fi cunoscută deplin nici de oameni nici de îngeri –, în omilie se limitează doar la a îndeamna pe credincioşi să nu fie curioşi cu privire la modul în care Profetul Isaia spune că L-a văzut pe Domnul. În comentariu, Sfântul identifică lămurit „tronul”, „şederea” lui Dumnezeu, poziţia serafimilor ca antropomorfisme cu semnificaţie simbolică, pe când în omilii abia menţionează că nu trebuie să socotim că acele puteri netrupeşti ar arăta în realitate cu picioare şi aripi cum le descrie profetul. În comentariu, tripla invocare a sfinţeniei lui Dumnezeu de către serafimi este explicată în sens trinitar, pe când în omilii accentul cade pe faptul că de la venirea Mântuitorului au fost învredniciţi şi oamenii să cânte acest imn al sfinţilor îngeri care stau mereu în preajma tronului lui Dumnezeu, şi că este necesar ca înaintea jertfelnicului să ne asemănăm în trăire şi evlavie cu serafimii. Comentariul analizează textul scripturistic inclusiv din punct de vedere filologic: de ce sunt utilizate anumite timpuri verbale, ce semnifică în limba ebraică anumiţi termeni sau nume mai relevante, pe când în omilii Sfântul se străduieşte să nu aglomereze memoria ascultătorilor cu prea multe date istorice sau ştiinţifice, căutând să facă discursul cât mai captivant prin jocul de imagini surprinse, îndemnuri morale şi un limbaj cât mai pe înţeles omului simplu. În comentariu, Sfântul Ioan evită tâlcuirea alegorică a cărbunelui de pe jertfelnic precum şi a altor numeroase alegorii, cel mult menţionându-le ca pe lucruri binecunoscute ascultătorilor de la alţi tâlcuitori, cu care este sau nu de acord, insistând mai ales pe înţelegerea literar-istorică a textului, pe când în omilii pune accent chiar pe semnificaţia tipologică şi liturgică a tronului, a jertfelnicului, a cărbunelui de pe jertfelnic, îndemnând credincioşii să se pregătească pentru apropierea de Sfintele Taine cu tot atâta teamă şi bucurie pe cât au văzut, cu ajutorul Profetului Isaia, că au şi serafimii. 

Ingrid Bauer

Acest volum ofera cititorului interesat o incursiune fascinanta in lumea duhovniceasca a Parintilor desertului, o lume vie si practica al carei deziderat major era un mod de viata intemeiat pe iubire si jertfa, pe lupta impotriva patimilor si sfintenia vieții.

Prima parte a lucrarii prezinta tema paternitatii duhovnicesti in toate semnificatiile sale de profunzime, in timp ce partea a doua ofera o analiza patrunzatoare asupra unor teme specifice spiritualitatii desertului (puterea exemplului personal, tacerea, ragazul sau chipul bland si senin al avvei), precum si portretul spiritual a trei figuri exemplare din traditia pustiei egiptene (avva Antonie, avva Macarie Egipteanul si avva Arsenie).  In fine, ultima parte schiteaza, in mod clar si concis, tema imbatranirii din perspectiva duhovniceasca, iar in acest sens, Parintii deserului, prin modul lor de a trai, ne pot (re)invata cum sa imbatranim frumos.

Andrei, Arhiepiscop È™i Mitropolit 

Cartea contine povestioare din viata unor oameni reali, evlaviosi care se afla inca in viata sau care au trait recent.  Autorul a trait sau a auzit aceste povestiri in timpul pelerinajelor la locurile sfinte si a calatoriilor sale in America si Georgia.

Ideea principala a cartii este ca atunci cand omul il respinge pe Dumnezeu, viata lui se transforma intr-o goana fara sens dupa fantomele bogatiei, faimei si ale placerii, ceea ce in mod inevitabil duce la un impas si la tragedii personale.

Ca orice crestin ortodox, Alexandru Bogatarev priveste lumea din prisma spiritualitatii.  El insusi fiind interesat de acest aspect al vietii, incearca, pe de o parte, sa dezvaluie cititorului taina convertirii omului la credinta, a curatirii sufletului a unor oameni, uneori, foarte pacatosi, iar pe de alta parte, dezvaluie respingerea dintr-o data a credintei de catre unii oameni profund religiosi.

Exista un timp cand trebuie sa traiesti, si un timp cand trebuie sa depui marturie pentru ce traiesti, spunea candva unul din marii ganditori.  Parintele Arsenie Boca, intr-o anumita vreme si intr-un anumit ceas al chemarii, a dat, intr-adevar, marturire despre felul in care trebuie sa iti traiesti atat viata, cat, mai ales, moartea.

Fie ca jertfa si pilda vietuirii sale sa ne fie leac si merinde pe Calea catre Vesnicie, adica biruinta deplina asupra mortii.

Intr-o lume in care discrepantele dintre paturile sociale devin tot mai evidente, crestinii sunt adeseori obligati sa isi puna acut problema bunastarii materiale. Unii sunt apasati de nevoi si de grija zilei de maine, pe cand credinciosii mai instariti porta constiinta responsabilitatii fata de aproapele mai putin avut.

Vreti sa aflatiraspunsul la dileme morale cu care va confruntati in privinta aceasta? Sfintii si ceilalti autori duhovnicesti cunoscuti cuprinsi in aceasta carte va raspund intr-un glas: Nu situatia sa materiala il mantuieste sau il pierde pe om, ci atitudinea corecta sau gresita fata de ea.

Lucrarea de fata reprezinta o cheie a perspectivei ortodoxe asupra saraciei si bogatiei.