Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

La oameni, bunul cel mai mare este unul singur: smerenia inimii şi amintirea zilei morţii, vre­mea în care vom ieşi goi din această mare a vieţii şi vom vedea însoţindu-ne înfierările faptelor.

Prin urmare, să străbatem largul mării acestei vieţi curaţi de întinăciune şi să dobândim drept martor al faptelor bune zidirea. Să dezlegăm nodul cel slab care ne ţine legaţi de cele prezente, să îndepărtăm inima noastră de dezmierdarea cea trecătoare, să alungăm grija de multe care ne duce la pieire, să nu ne legăm sufletul cu legături pământeşti, să dispreţuim slava care vine de la cele trecătoare de aici, să dispreţuim floarea lu­crurilor deşarte, care este ca şi vopseaua care lesne îşi pierde culoarea, să străbatem viaţa ca şi cum ne-am îndrepta spre ceruri pe aripile rugăciunii. Noi, cei care păşim pe calea vieţii, să urmărim răsplata che­mării celei de sus a lui Hristos.

Acatistul Maicii Domnului la Icoana Prodromita - Minunile Sfintei Icoane Prodromita

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Aceste sfaturi concise È™i pline de bucurie duhovnicească sunt preluate din scrisorile lui Gheronda Efrem Filotheitul către fiii lui duhovniceÈ™ti È™i oferă o hrană potrivită È™i de mare folos pentru monahii È™i pentru credincioÈ™ii care duc lupta cea bună, pentru a bineplăcea lui Dumnezeu È™i pentru dobândirea mântuirii lor.

CUPRINS:
Despre rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!
Despre pomenirea sau amintirea morţii
Învăţături practice şi pline de bucurie
Câteva învăţături spre desăvârşirea noastră în Hristos
Sfaturi părinteşti diverse şi despre suferinţe sau necazuri
Despre iubire
Despre Taina Pocăinţei şi a Spovedaniei
Pocăinţa = mântuirea sufletului
Scrisori întăritoare pline de sfaturi ale Stareţului Efrem către fiii lui duhovniceşti
Judecătorule al celor vii şi al celor morţi

Aceasta carte este alcatuita de Arhimandritul Ioan Krestiankin si numita de el Carte de capatai.  Aceasta este menita sa ii ajute pe cei care tind catre „cinstea celei mai inalte chemari”, catre aflarea caii sigure si drepte catre mantuire, ca pasind pe ea si traind cu evlavie pe pamant, sa mosteneasca si Imparatia cereasca.

Chipul Sfantului Mucenic Haralambie, cel slavit de insasi slava Mielului Injunghiat, prin viata plina de lumina jertfei pentru Hristos, misca sufletele credinciosilor, dar mai ales acel suflet care vrea sa se apropie cu evlavie si sa cerceteze cu atentie aceasta viata muceniceasca.  Haralambie a fost un atlet curajos al lui Hristos, al credintei crestine si al jertfei pentru aceasta.  A fost un adevarat slujitor al altarului, cu adanca cunostinta a misiunii sale sfinte, cu constiinta ca ofera cu mainile sale celor credinciosi viata cereasca, Trupul si Sangele Mantuitorului. 
A fost un indrumator de suflete plin de virtuti si intelepciune, o pilda vie de viata duhovniceasca, un sprijin puternic pentru credinciosii vremii sale, dar si o personalitate care inspira celor prezenti, clerici, laici sau necredinciosi, multa barbatie.  Mucenicia vietii sale sfinte, plina de rabdarea in Duhul Sfant, de curaj, de nadejde in Hristos, este pecetluita de chinurile infricosatoare ale trupului sau batran, pentru a deveni „cel mare intre mucenici”.  Prin martiriul sau si prin dragostea sa a dobandit dragostea tuturor celor care cred in Hristos. 

Pazirea mintii, supravegherea mintii, trezvia, atentia, lucrarea mintii, rugaciunea mintii, toate acestea sunt felurite denumiri ale uneia si aceleiasi nevointe sufletesti, sub feluritele ei aspecte.  Nevointa sufleteasca se preface, la vremea ei, in duhovniceasca. Nevointa duhovniceasca este tot sufleteasca, dar umbrita deja de harul lui Dumnezeu.  Aceasta nevointa sufleteasca sau duhovniceasca Parintii o definesc astfel: „Luarea aminte a inimii este linistirea cea neincetata despre tot gandul, intru care pre Hristos Iisus, pre Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, nelipsit numai pre Dansul rasuflandu-L si chemandu-L, si cu barbatie impreuna cu El impotriva vrajmasilor ostasindu-se; si singur Lui se marturiseste, Celui ce are putere a ierta pacatele”.

Mai simplu spus, prin lucrarea launtrica, lucrarea mintii, a sufletului, rugaciunea mintii, trezvie, pazirea si supravegherea mintii, atentie se denumeste unul si acelasi lucru: deprinderea atenta, cu evlavie a Rugaciunii lui Iisus.

Să nu creadă cineva că aceste omilii au ca scop să încânte sau să se facă plăcute urechilor. Scopul este acela de a învăţa, de a descoperi adevărul, voia Domnului; să ne trezească conştiinţa, să mustre, să mângâie, să întărească, să reconsidere poziţii greşite şi să arate calea către pocăinţă şi mântuire. Acesta este scopul temelor şi a tâlcuirilor ce ne stau înainte.