(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Cu un timp in urma, la Catedrala din Cluj, am tinut un ciclu de cateheze sub genericul "Rastignirea duhovniceasca".  Ele au fost transmise si la Radioul "Renasterea", de fapt, cum sunt transmise toate catehezele de duminica seara.

Dupa inregistrarea pe care radioul o pastreaza, Parintele Ieromonah Dr. Benedict Vesa, ajutat de studentul Bogdan Andrei Mustea, le-a transcris si ni le-a pus la indemana.

Considerand ca vor fi de folos si altora, ne-am hotarat sa le tiparim si mare ar fi bucuria duhovniceasca daca ele ar da roade.  Oricum, le punem la dispozitia tuturor credinciosilor, dar de mare folos vor fi si preotilor.

Cu binecuvantare si cu rugaciune catre Dumnezeu ca lectura sa aduca mangaiere, 

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

In zilele noastre foarte multi oameni sunt chinuiti de nevroze si temeri bolnavicioase.  Merg la preoti si le cer sa le citeasca vreo rugaciune care sa-i scape de aceste stari.  In aceasta brosura sunt publicate texte despre frica de Dumnezeu si fricile omului, canonul de rugaciune si cele trei rugaciuni impotriva fricii.

In istoria recenta a Bisericii Ortodoxe Romane, parcursul spiritual al Parintelui Nicolae de la Rohia reprezinta un capitol aparte.  Aceasta din mai multe puncte de vedere.  Apartanenta lui la acest corp eclesial s-a produs nu in maniera traditionala a credinciosilor romani, ci in urma unei radicale si profunde convertiri.  Acest act existential, s-a materializat nu doar in episodul baptismal, ci s-a prelungit si in asumarea constienta si matura a conditiei monahale, dand totodata o traiectorie noua operei sale si marcand decisiv destinul unor oameni.

Acest volum reuneste articolele si interviurile care il au in centrul atentiei pe Parintele Nicolae Steinhardt, publicate de-a lungul timpului in revista clujeana Renasterea.  Sunt contributiile unor clerici sau oameni de cultura la creionarea portretului spiritual si intelectual al monahului de la Rohia, un exponent de seama al simbiozei dintre cultura si credinta.

In lumea noastra adeseori insuportabil de cenusie, ne izbaveste lumea de Sus, intrupandu‑se in lumina si frumusete.  In odajdii de poveste, taramul de minuni al sarbatorilor crestinesti isi intinde bratele catre cei mai mici cititori, plin de talc si invataminte, cu ochii limpezi si zambet cald.

(lipsa text)

Nu este un secret faptul ca fiecare copil trebuie educat tinandu‑se cont de temperamentul, caracterul si capacitatile sale.  Probabil ca nu este foarte greu sa‑l transformi intr‑un mic rob in conditiile unei discipline de fier, dar va fi mult mai dificil sa culegi pe termen lung roadele unei astfel de „educatii”.  Sa nu se insele parintii‑dictatori ca vor reusi sa cultive pe aceasta cale in sufletul lui smerenia si ascultarea – mari virtuti crestinesti!  De fapt, ei risca sa faca din el un om nefericit sau chiar bolnav.  La extrema cealalta a educatiei este dra­gostea oarba a parintilor fata de odrasla lor.  Aceasta dezvolta in copil neinfranarea si egoismul, care atrag dupa sine boli duhovnicesti, nu de putine ori si trupesti.

Simtind dragostea, grija, blandetea parintilor, copilul va impartasi aceeasi iubire prin fapta. Daca parintii si‑au educat din pruncie fiii cu intelepciune si discernamant, obisnuindu‑i cu un comportament atent si cu o atitudine binevoitoare fata de oameni, ei vor perpetua acest model de comportament toata viata.

Aceasta carte, preocupata de responsabilitatea deosebita a educarii copiilor in traditia Ortodoxiei, este un ghid in care va afla raspunsuri orice parinte interesat de sanatatea du­hovniceasca si fizica a copiilor sai.

Copile drag, aceasta nu este o car­te obişnuită. Este o carte de rugă­ciuni pentru copiii creştini ortodocşi care se adresează lui Dumnezeu, Maicii Domnului, sfinÈ›ilor È™i Îngerului păzitor.

Ne putem ruga oriunde: pe stradă, acasă sau la şcoală, putem vorbi cu Dumnezeu în singurătate, dar cea mai binecuvântată este rugăciunea săvârşită în biserica Domnului. Să nu uităm însă că Dumnezeu primeşte
rugăciunea noastră când este rostită din toată inima.

Să nu te mâhneşti atunci când nu‑ţi reuşeşte ceva în viaţă, aşa cum ţi‑ai dori. Învaţă să primeşti cu mulţumire tot ce îţi dă Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile tale. El ştie mai bine de ce ai tu nevoie, de aceea nu toate rugăciunile şi dorinţele tale se împlinesc. Iar dacă rugăciunea ta se împlineşte, nu uita să‑I mulţumeşti în gând È™i faptă lui Dumnezeu pentru mila Sa.

Cand vremurile se tulbura, Dumnezeu ridica glasuri din mijlocul turmei sale cuvantatoare.  Unele de tunet.  Altele ca un susur de metafora izvodita in Taina Raiului.  Iar poporul alege singur fie cearta cu spor, fie incantarea in crescuta credinta.

Prin Parintele Hrisostom Filipescu invatam sa folosim bucuria in loc de cuvinte, ne vindecam de rana necuvintelor din jur printr-un plasture al firii uitate: zambetul.  Atent si coerent, el vede pe oameni prin ochii lui Dumnezeu si asta il umple de viata.  Rar ne e dat sa citim astazi texte cu viata in ele, un soi de solutie cereasca transfuzionata in venele propriei indoieli pentru a creste in noi PH-ul credintei.  Cuvinte simple, prinse in jocul de zbor al fluturilor si ingerilor deopotriva, intime ipostaze de fotograf desmierdat in cele ale expunerii luminii duhovnicesti.  Un autor care a invatat ca nu poti scrie decat daca traiesti, daca raspunzi lui Dumnezeu cu limita ta de sus, legat de cer si ascultare.

Pr. conf. dr. Constantin Necula

…Un lant nesfarsit de „daca”, ce se termina cu o singura propozitie: „Daca nu veneai Tu, Doamne…”  Nepatrunse sunt caile Tale!  Nepatrunse sunt caile Tale!

Lida si-a aruncat privirea pe fereastra.

O briza usoara rascolea apa albastra.  Soarele revarsat peste mare juca in linii mici, care se pierdeau in adancurile orizontului.  Mergea cu privirea pe cararea aurie care se ingusta de-a lungul apei, pana ce se stingea biruitoare in frumusetea cerurilor.  Oricum ar fi fost marea, linistita sau cu valuri, soarele se sfarsea mereu in nemarginirea cerului.  „Ca drumurile lui Dumnezeu”, a soptit si a lacrimat…

Caci drumurile lui Dumnezeu, fie ca merg spre linistea din Emaus, fie ca urca spre chinurile Golgotei, se termina intotdeauna si neindoielnic in Rai.