Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Cuprins: 

TÂLCUIRE LA FACERE 
TÂLCUIRE LA CELE ZECE PORUNCI 
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU 
TÂLCUIRE LA FERICIRI 
TÂLCUIRE LA ZILELE SĂPTĂMÂNII 
TÂLCUIRE LA LUNILE ANULUI 
INIMA ÎN MARELE POST 
TÂLCUIRE LA SIMBOLUL CREDINÈšEI

In epoca abrogarii oricarui fel de interdictii si a comunicarii nestingherite dintre oameni si culturi, porunca patristica si canonica a Bisericii: "nu este ingaduit sa te rogi cu ereticii sau cu schismaticii" apare ca ceva rupt de realitate, ca o provocare pentru omul contemporan.

Provocarea cu care se confrunta Traditia canonica nu se refera doar la cei "din afara" Ortodoxiei, care, fireste, nu au premisele de intelegere a invataturii patristice. De multe ori insa Traditia noastra canonica este privita ca rigida mult mai mult de catre cei "din interiorul" Bisericii, atunci cand simt ca unele dintre poruncile einu servesc scopurilor lor, nu slujesc intereselor lor. De aceasta provocare se ocupa acest scurt studiu.

„Poate fi ascultata muzica Rock’n’roll fara stimulenti artificiali?  Alcoolul, drogurile si desfraul sunt
subintelesi ca fiind tovarasii de nedespartit ai vietii din spatele scenei Rock’n’roll.  Se stie ca drogurile au gasit mai intai in lumea Rock’n’roll primii mari consumatori si sustinatori.  Dar este oare acest lucru o regula, sau o exceptie?  Putem, prin urmare, sa legam Rock’n’roll-ul si de un fel de viata moral?  Il putem oare apropia de Ortodoxie?  Putem asculta muzica Rock’n’roll fiind Crestini ortodocsi?  In literatura Ortodoxa Sarba, intalnim doua raspunsuri la aceasta intrebare: unul care exclude orice punct comun intre Ortodoxie si Rock’n’roll, si altul care gaseste legaturi.  Prima opinie sustine ca Ortodoxia si Rock’n’roll-ul sunt doua lumi diametral opuse, promovand doua sisteme valorice aflate la antipod, motiv pentru care nu se pot, in nici un caz, impaca.”

Autorul

Titlul acestei carti pare ca te poarta intr-o lume de basm, intr-o epoca indepartata si care trezeste nostalgii, "cand animalele vorbesc cu sfinÈ›ii". Si in mod firesc, daca intr-adevar continutul cartii ar fi fost o simpla poveste pentru copii, frumoasa si atragatoare, ar fi fost laudabila autoarea care - in ciuda presiunii responsabilitatilor si sarcinilor sale - a aratat faptic prin aceasta lucrare marea sa dragoste fata de micutii cititori. Daca insa continutul sau ar fi fost doar un sinaxar al sfintilor, chiar si atunci ar fi fost extraordinar de remarcabila si de importanta incercarea scriitoarei de a-i familiariza pe copii cu sfintii din vechime sau contemporani, depanand intamplari si evenimente interesante din viata lor, in vremuri in care li se propun tinerilor modele indoielnice din punct de vedere moral si ca valoare.  Insa continutul cartii este mult mai complex si, fara nici o indoiala, necesar micilor sai cititori - si nu numai, din multe puncte de vedere.

Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica Sfântul Ierarh Calinic s-a născut într-o perioadă istorică de mari tulburări pricinuite de stăpânirea otomană. A crescut într-o familie iubitoare și a pășit încă din copilărie pe calea credinței. Mama lui obișnuia să îl ia cu ea la slujbele de la Mănăstirea Cernica, unde era stareț Sfântul Cuvios Gheorghe. Sub îndrumarea acestuia, Sfântul Calinic a devenit monah. Mai târziu, i-a urmat ca stareț, păstorind obștea mănăstirii și turma lui Hristos cu înțelepciune, râvnă și milostivire.
Om al rugăciunii și tămăduitor al bolnavilor, mare ctitor de biserici şi iscusit tipograf, sprijinitor însufleţit al Unirii Principatelor Române, Sfântul Calinic a rămas în inima poporului ca unul dintre cei mai iubiți sfinți. Prin credința și prin jertfa sa, monahul cel simplu și smerit, ajuns episcop al lui Hristos, a izbutit să înnoiască viața Bisericii.
Viața Sfântului Calinic le dezvăluie copiilor că adevărata credință e dătătoare de putere, de înțelepciune și de multe fapte minunate.
Carte pentru copii cu vârste între 3 si 10 ani

Aceasta carte cuprinde interviuri, dialoguri, anchete si colocvii pe care si le-a ingaduit Theodor Codreanu intre anii 1982 - 2015, adica pe parcursul a peste trei decenii.  Seria incepe cu interviul acordat de Edgar Papu, publicat in Convorbiri Literare, si sfarseste cu dialogul initiat de poetul si prozatorul Ion Gheorghe Pricop, destinat aceleiasi prestigioase reviste iesene al carei statornic colaborator a fost scriitorul incepand cu anul 1970, odata cu noua serie postbelica, si ajungand pana la anul de gratie 2015.

Sfantul Ioan Gura de Aur (349-407) poate sa ni se para departe de noi – prin epoca in care a trait, prin situarea geografica (Siria, apoi Constantinopol), prin limba si cultura sa eline.  Si totusi, accentele din omiliile si din scrisorile sale ajung la inima oamenilor secolului al XXI-lea.

Constient de limitele fiintei umane, el pune sub semnul intrebarii nemasurata noastra incredere in propriile puteri in fata tainelor unui Dumnezeu Care nu va putea fi niciodata redus la un obiect al discutiilor intelectuale, ca si in fata absurditatii suferintelor omenesti.

De asemenea, ne clatina din temelii constiinta asa-zisei superioritati provenite din calitatile noastre morale.  Sfantul Ioan ne risipeste iluziile si ne alunga din confortabilele noastre esafodaje, dar totodata ne deschide orizontul nemarginit al unei nadejdi nebanuite in Hristos – Chipul suprem al iubirii smerite.

După o ceartă grozavă cu tatăl ei, o fetiţă fuge de acasă, spre stâna de pe munte a bunicului său. Întunericul din pădure şi întunericul pe care mânia l-a stârnit în inimioara ei o fac să nu mai recunoască drumul şi să se prăbuşească în prăpastie. Cine o găseşte veţi afla, din paginile cărţii.

Pe timpul Imparatiei lui Adrian (117-138), împăratul rău-credincios al romanilor, era în Roma o văduvă de neam italian, anume Sofia, al cărei nume se tâlcuieşte „înţelepciune”. Aceasta, după numele său, petrecea viaţa în credinţă creştinească, cu înţelepciune; o astfel de înţelepciune o laudă apostolul Iacov zicând: „Înţelepciunea cea de sus întâi era curată, apoi paşnică, blânda, bineplăcută, plină de milă şi de roade bune” (3,17). Această înţeleaptă Sofia, când trăia în însoţire legiuită, a născut trei fiice, cărora le-a pus numele celor trei virtuţi evanghelice: pe cea dintâi a numit-o Pistis (Credinta), pe a doua Elpis (Nădejdea), pe a treia Agapi (Dragostea). Că ce altceva avea să nască înţelepciunea cea creştinească, dacă nu bunătăţile cele plăcute lui Dumnezeu? Dar, după naşterea acestor trei fiice a rămas văduvă în curând, şi vieţuia cu dreaptă credinţă, plăcând lui Dumnezeu, îndeletnicindu-se cu rugăciunea, cu postul şi cu milostenia înconjurată de cele trei fiice ale sale. Pe acestea le creştea într-o astfel de învăţătură, pe care ar fi putut să le-o dea numai o mamă aşa înţeleaptă, că purtând numele bunătăţilor celor mari evanghelişti, nu trebuia mai mult decât să le deprindă pe fiecare din ele cu practica virtuţii al cărei nume îl purta, ceea ce s-a şi făcut. Crescând ele cu anii, creşteau într-însele şi bunătăţile; şi au învăţat bine cărţile prorocilor şi ale apostolilor, s-au deprins la cuvintele învăţăturilor şi se nevoiau la citire, la rugăciune şi la osteneli casnice, supunându-se sfintei, de Dumnezeu înţelepţitei lor mame, sporind şi înaintând de la o faptă bună la alta şi mai bună şi se suiau din ce în ce mai sus pe treptele scării morale.