Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Anecdote duhovniceşti cu părintele Ioil Ianakopoulos

Neavând atunci timp suficient din cauza altor obligaţii să scriu ceva demn de acest bărbat, achitându-mă astfel de ceea ce îi datorez acestui preacinstit prieten şi învăţător, am recurs la o soluţie de mijloc: în loc să încerc să descriu eu personalitatea importantă a acestui părinte, m-am gândit să prezint – aceasta nu cere nici timp mult, nici efort – anumite „anecdote” caracteristice din viaţa părintelui Ioil.

Le-am numit caracteristice, întrucât din ele răzbat, cu foarte mare putere, multe din cali­tă­ţi­le minunate ale acestui rar părinte: prezenţă de spirit, agerime, demnitate, hotărâre, curaj, sin­ce­ri­tate – mai ales cea spusă pe şleau -, caracter integru, conservatorism, cugetare pur ortodoxă etc. (Părintele Epifanie Theodoropoulos)

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

„Intelegi, oare, ce citesti?", intreaba FIlip pe dregatorul Candachiei care citea din Proorocul Isaia. „Cum as putea sa inteleg, daca nu ma va calauzi cineva?" rapunde acesta, aratand cat de necesara este indrumarea in lectura cartilor biblice. Functia comentariilor biblice este tocmai aceasta: de a ajuta pe cititor cu explicatii si informatii suplimentare in lectura Sfintei Scripturi.

Editura BIzantina a inaugurat, cu ani in urma, o serie intitulata Comentari la Noul Testament, in care publica acum Comentariu la Evanghelia dupa Marcu, semnar de unul dintre cei mai mari biblisti ortodocsi ai momentului, Profesorul Ioannis Karavidopoulos, de la Universitatea din Tesalonic, Grecia.

Cartea este folositoare tuturor celor care, citind Sfanta Scriptura, doresc sa si inteleaga ceea ce citesc. Se vor folosi de acest comentariu in mod special preotii, care vor avea un instrument foarte pretios pentru adancirea textului Evangheliei dupa Marcu, in vederea unei bune si documentate pregatiri a predicii.

Nu cred ca mai este cazul sa subliniem utilitatea lucrarii de fata pentru profesorii de teologie, profesorii de religie, studentii teologi si elevii seminaristi, dat fiind faptul ca aceasta vine sa umple un gol in bibliografia de specialitate romaneasca, fiind singurul comentariu orthodox la Evanghelia dupa Marcu publicat la noi.

Paginile care alcatuiesc aceasta carte constituie concluziile scrierii mai ample a parintelui Nikolai Afanasiev, Biserica Duhului Sfant.  Prima parte a ei explica in ce consta slujirea laicilor sau a mirenilor in Biserica si cum se manifesta preotia imparateasca a credinciosilor.  Partea a doua, inca nepublicata la noi, se refera la slujirea preotului si a episcopului.  Iar cartea de fata constituie concluzia lucrarii de o viata a parintelui Nikolai Afanasiev.  In ultimul capitol al cartii sale Biserica Duhului Sfant, intitulat Puterea dragostei, cunoscutul profesor de la Institutul Saint-Serge din Paris - considerat a fi parintele ecclesiologiei euharistice - afirma ca in Biserica nu exista nici o autoritate in afara dragostei: Puterea juridica este un inlocuitor al dragostei, un inlocuitor desavarsit, pe cat se poate intr-o viata empirica imperfecta.  Insa in Biserica, unde locuieste dragostea cea desavarsita, nu este loc pentru nici un inlocuitor.

Se apropie Crăciunul. Copiii iau parte la un concurs literar în È™coala mănăstirii, È™i fiecare ar vrea să câÈ™tige. Unul dintre ei încearcă să afle dacă este adevărat că în Ajunul Crăciunului poÈ›i auzi animalele vorbind È™i, fără È™tirea nimănui, se furiÈ™ează în grajdul mănăstirii.

...Dar nu întotdeauna planurile noastre se potrivesc cu ceea ce este mai bine pentru noi. Din fericire, Dumnezeu veghează È™i lucrează neîncetat!

Unul dintre principalele scopuri ale acestei carti este cel de a-l familiariza pe cititor cu formele „singuratatii” si mai ales cu cauzele care le genereaza.  Invatand sa faca distinctie intre singuratatea impusa si cea de bunavoie, intre singuratatea fizica, legata de situatia exterioara obiectiva, si singuratatea sufleteasca, atunci cand omul se simte singur independent de prezenta sau absenta celor apropiati, cunoscand factorii care influenteaza modul in care este perceputa si traita singuratatea, cititorul isi va putea schimba atitudinea fata de propria singuratate si de oamenii singuri pe care ii intalneste in calea vietii sale.  Atitudinea omului fata de propria singuratate e un criteriu clar de maturitate psihologica.  Cu cat este mai matura personalitatea, cu atat este mai profunda si mai bine constientizata atitudinea fata de viata, cu atat sunt mai putine intrebarile de genul: „De ce mi se intampla tocmai mie?” sau: „De ce tocmai eu?”.  Acceptarea vietii in toata deplinatatea ei ii ofera omului un etalon si o perspectiva prin care toate componentele vietii isi au locul si rostul lor.  Inclusiv singuratatea.

Evitand o abordare de tip algoritmic, oferim anumite recomandari care-l vor ajuta pe cititor sa interpreteze obiectiv problemele singuratatii, sa identifice repere pentru propriile cautari si sa exploreze potentialul benefic si creator al singuratatii.

Cuviosul Siluan (Simeon Ivanovici Antonov) s-a născut în 1866 într-o familie modestă de ţărani ruşi, alcătuită – pe lângă părinţi – din cinci băieţi şi două fete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa sa lăuntrică. Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând – avea doar patru ani – ca atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu în tot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunile săvârşite de Ioan Zăvorâtul (un sfânt rus contemporan) tânărul Simeon şi-a dat seama că „dacă există Sfinţi, înseamnă că Dumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-L găsesc”. De îndată ce şi-a dat seama că a găsit credinţa – împlinise 19 ani – Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o prefacere interioară şi atracţia pentru viaţa monahală. Tatăl său este însă categoric: „Fă-ţi mai întâi serviciul militar, apoi eşti liber să te duci”. Această stare excepţională a durat trei luni, după care l-a părăsit. Tânărul Simeon, viguros şi chipeş, începe să ducă o viaţă asemenea celorlalţi tineri
de vârsta lui; o viaţă departe de sfinţenia fiorului divin care îl cercetase. Dotat cu o fire robustă şi cu excepţională forţă fizică, trece prin multe ispite ale tinereţii; într-o zi loveşte pe un flăcău din sat atât de puternic, încât acesta de-abia rămâne în viaţă. În vâltoarea acestei vieţi de păcat, prima chemare la viaţa monahală începe să se stingă. Într-o zi, însă, este trezit dintr-un coşmar de glasul blând al Maicii Domnului, care înrâurează sufletul său tulburat. Până la sfârşitul vieţii, Cuviosul Siluan i-a mulţumit Preasfintei Fecioare pentru că a binevoit să-l ridice din căderea sa.

Într‑un colţ de rai din împrejurimile Kievului – numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu – s‑a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX‑lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă l‑a canonizat în anul 2011, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul.

Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria Ortodoxiei trăite È™i despre grija pentru suflet – „lucrul cel nemuritor”, cea mai mare avuÈ›ie a noastră.

Volumul de faţă reprezintă ediţia a doua a cărÈ›ii: Cuviosul Bonifatie de la Teofania, "Bucuria de a fi ortodox", apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2011.