A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

M-am întrebat de multe ori ce înseamnă iubirea, cu ce poate să semene ea, cât de mare este, ce culoare are.
Atunci mi-am spus: cu siguranţă este albă pentru că e pură şi sinceră. Ea seamănă cu florile care sunt atât de gingaşe şi frumos mirositoare! Noi toţi ne-am născut din iubirea lui Dumnezeu şi pentru că ea este foarte mare noi o simţim în mii de feluri. Cred că nici suma tuturor numerelor din manualul meu de matematică nu ar putea să arate cât de mare este iubirea lui Dumnezeu faţă de noi.

Uneori la şcoală uit cum începe un vers de poezie iar doamna învăţătoare mă priveşte blând. Iubirea din privirea ei mă face să îmi amintesc versul uitat şi atunci iubirea seamănă cu o mână de ajutor sau cu un surâs.
Cu toate că Dumnezeu iubeşte pe toţi la fel, fiecare dintre noi simţim diferit iubirea. Important este să o cunoaştem şi să o simţim!

Ascultă glasul conÈ™tiinÈ›ei

Când noaptea începe, deÈ™i e lumină,
Când plouă-n torente, deÈ™i-i zi senină,
Când lumea-i atee, deÈ™i se închină,
Când totu-i haotic, deÈ™i-i disciplină,
Când pacea umană nu-i pace divină,
ȘtiinÈ›a lumească e anticreÈ™tină,
Tu, chipul iconic, făcut de Hristos,
Devii chip urât, de fiu păcătos!?

In Lavra Pecerska din Kiev, intemeiata in jurul anului 1060, prin credinta si nevointele intaistatatorilor ei, ale cuviosilor egumeni Antonie si Teodosie, s-au format din cele mai vechi timpuri si pana astazi o multime de mari nevoitori ai bunei credinte. Din randul acestor nevoitori face parte si cuviosul Partenie din Kiev.
„Orice nevointa si orice lucrare, le savarsim pentru a ne impartasi, ca lumanarea, de Dumnezeiasca Lumina, atunci cand sufletul, ca ceara, sta inaintea Luminii Neapuse” – spune cuviosul Simeon Noul Teolog; iar caile celor ce cauta aceasta binecuvantata impartasire sunt felurite. Unii merg pe calea ratacirilor, fac greseli si au caderi, dar dintr-odata deschid ochii, se curatesc prin lacrimi, prin pocainta, si ca o lumanare aprinsa – atat de luminoasa uneori incat lumineaza tot universul –incep sa straluceasca in nevointa crestineasca. Altii inca din tinerete sunt alesi spre a fi vase curate ale rugaciunii si ale slujirii fata de Dumnezeu. Si tocmai un asemenea vas ales si binecuvantat s-a aratat a fi in lume viitorul si marele nevoitor al Bisericii Ortodoxe, Cuviosul Partenie (in lume Petru Ioanovici Krasnopevtev).

Cititorul va afla in aceasta monografie scrierile pastorale ale Sfantului Nectarie catre ucenicele si fiicele sale duhovnicesti de la Manastirea Sfanta Treime din Egina, precum si alte scrisori, fragmente de predici si de scrieri, aparute pentru prima data in limba romana.

La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de astăzi. În fiecare zi, mulţimi nenumărate se revarsă către Mănăstirea din Ostrog pentru a se închina moaştelor Sfântului Vasile, pentru a le cinsti, pentru a-l ruga să le împlinească trebuinţele sufletului şi ale trupului, ca să ceară mijlocirea şi ocrotirea lui, sau numai ca să-i mulţumească pentru că i-a ajutat şi i-a călăuzit prin mijlocul multelor ispite şi încercări ale vieţii.

Bucuria omului e Omul.  Oamenii se cauta unul pe celalalt pentru a comunica, pentru a-si deschide sufletele, pentru a suspina si a se bucura impreuna, pentru a fi in comuniune.  Intr-o relatie de prietenie fiecare primeste sau daruieste cate ceva, uneori mult, alteori putin.  Fiecare om este unic si frumos.  Prietenii nu intreaba, ci asteapta si cred in aceea lumina din noi.  Si primesc raspunsul, caci intelegerea vine de la sine.  Invata, iarta si accepta omenescul, onestitatea, naturaletea celuilalt.  Inima deschisa dainuie.  Prietenia iubeste fara conditii, vorbeste fara intentii, daruieste fara motive si tine la cineva fara explicaÈ›ii.

Cand culegi roadele prieteniei si le asezi la pastrare?  Atunci cand nu mai e nevoie sa ne spunem nimic, ci doar sa ne bucuram ca suntem.  Chiar si in tacere, dialogul inimilor nu are nevoie de conditii, ci doar de bucuria de a darui, de a impartasi.  Prietenia se construieste incetul cu incetul, caramida cu caramida, din soare si poli ale inimii, din bucatele de timp petrecute impreuna.