A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

Cartea cuprinde o selectie de texte din scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, cu explicatii si sfaturi despre boala si moarte. Sfantul explica motivul si intelesul bolii si mortii in lumina iubirii lui Dumnezeu.

Rugăciunea în vremea bolii 

Vă simţiţi foarte slăbită şi credeţi că vă apropiaţi de ieşirea sufletului din trup. Boala aminteşte de moarte, însă nu proroceşte ceasul ei. Totuşi, de vreme ce aţi primit aducerea-aminte de moarte, nu e nepotrivit să vă pregătiţi de ea. Dat fiind că sunteţi mereu bolnavă, nu vă este greu să vă însuşiţi gândul la ieşirea din trup, după pilda Cuviosului Nicanor – şi această ieşire nu vă va lua pe neaşteptate. Fericită este pomenirea morţii; ea, împreună cu aducerea-aminte de Domnul, e temelia tare a bunei rânduieli creştineşti a duhului. 
Vă plângeţi de dumneavoastră înşivă că vă rugaţi prost şi nu vă ţineţi de nevoinţe. În această privinţă vă lămureşte Sfântul Tihon de Zadonsk, care a zis: „Ce rugăciune îi trebuie bolnavului? Mulţumire şi suspinare.“ Acestea înlocuiesc orice nevoinţă. Deci, fiţi senină! 
Nu puteţi merge la biserică din pricina bolii, aşa încât aţi rămas la pravila de chilie. Împliniţi-o după putere. Să ştiţi că pravila este de trebuinţă din pricina neputinţei noastre, nu pentru rugăciunea în sine, care se poate face şi fără pravilă... Staţi cu gândul la Liturghie – nu ca un săvârşitor, ci ca unul ce e de faţă (prin mutarea cu gândul) la Liturghia săvârşită de altul. 
Nu aveţi gânduri prea vesele în ce vă priveşte? Era în Egipt un bătrân duhovnicesc – Apollo, mi se pare... Acesta le spunea cu tărie tuturor fraţilor, şi străinilor, de asemenea: „Nouă, creştinilor, nu ni se cuvine să ne mâhnim... Să se mâhnească păgânii şi jidovii. Iar noi, cei mântuiţi de Domnul... al nostru este raiul, a noastră este împărăţia Cerurilor. Cu noi sunt Hristos, harul Sfântului Duh, Maica lui Dumnezeu, oştirile cereşti şi sfinţii toţi...“ 

În tratarea Sfântului Ioan Gură de Aur, patimile È™i virtuÈ›ile nu sunt simple instrumente retorice.  ÎnÈ›elese terapeutic, ca boală È™i sănătate, stricăciune È™i nemurire, ele reprezintă coordonate ce definesc traiectoria noastră prin această viaţă È™i punctul ei final din cea viitoare.  De cele mai multe ori ne dorim sănătatea virtuÈ›ii doar atunci când ne confruntăm cu manifestările evidente ale îmbolnăvirii fiinÈ›ei noastre.  Abia atunci înÈ›elegem tragismul condiţiei noastre de oameni căzuÈ›i È™i adevărul că Hristos este singurul dătător nemincinos al sănătăÈ›ii È™i nemuririi. 
Din imensa operă a unuia dintre cei mai mari îndrumători duhovniceÈ™ti ai tuturor timpurilor, lucrarea de faÈ›ă sintetizează o sumă de repere practice, uÈ™or de înÈ›eles È™i însuÈ™it pentru omul contemporan. 

Traducere din limba rusa de Adrian Tanasescu-Vlas 

Într-un colţ de rai din împrejurimile Kievului, numit Teofania de către mitropolitul de obârşie românească Gavriil Bănulescu, s-a nevoit unul dintre marii Cuvioşi ai Ucrainei secolului al XIX-lea. Cuviosul Bonifatie, pe care Biserica Rusă se pregăteşte să-l proslăvească în ceata Sfinţilor, a fost părintele săracilor Kievului, care îşi găseau la el întotdeauna mângâierea şi adăpostul. 
Din inima plină de dragoste dumnezeiască a acestui ascet a cărui teologie era izvorâtă nu din cărţi, ci din multa iubire pentru Dumnezeu şi făptura Lui, vă aducem, prin cartea de faţă, o comoară de sfaturi şi învăţături despre bucuria de a fi ortodox. 

Traducere din limba engleza de Anca Popescu 

Natura icoanei nu poate fi înteleasa cu ajutorul criticii de arta, dar nici cu ajutorul sentimentalismului. Formele sale se întemeiaza pe întelepciunea cuprinsa în textele teologice si liturgice ale Bisericii Ortodoxe rasaritene si sunt strâns legate de experienta vietii contemplative. Lucrarea de fata este prima de acest gen care ofera o introducere serioasa în contextul spiritual al acestei arte. 
Prin introducerea lui Uspensky în cadrul sensului si limbajului icoanelor ne împartasim într-un mod uimitor de conceptiile spirituale ale Bisericii Ortodoxe fara de a caror cunoastere nu putem întelege deloc lumea icoanei. 

Omul trebuie neapărat să se teamă de abaterea la stânga, adică spre amăgirile păcatului, şi de cea la dreapta, adică spre nevoinţele din cale-afară de aspre, şi să nu cadă în trufie; el trebuie să meargă pe calea împărătească, adică pe calea vieţii cu măsură, a nevoinţei cu măsură. Sfântul Ioan Gură de Aur ne dă o pildă potrivită: „Când povara drepţilor e prea grea, corabia lor se cufundă, iar când povara lor este cu măsură, corabia pluteşte cu bine. Cu adevărat, viaţa noastră seamănă cu plutirea unei corăbii, lumea – cu o mare, trupul – cu o corabie; sufletul este în trup ca un om în corabie, iar faptele sunt ca o încărcătură. Dacă corabia este goală, se porneşte vântul şi ea se răstoarnă în scurtă vreme. Dacă este împovărată peste măsură, este aproape de înec chiar şi atunci când nu sunt valuri şi nu e vânt – iar dacă se pornesc valurile şi vântul, se va cufunda fără întârziere. Doar încărcând cu măsură corabia vei putea pluti fără de necazuri, se va cufunda fără întârziere”. 
La fel să gândeşti şi cu privire la nevoinţe. Dacă n-ai nimic din faptele cele bune, te vei răsturna în noianul ispitelor. Dacă vei începe să ridici povară mai presus de puterile tale, curând te vor strivi istovirea sau trufia. Dacă te vei osteni şi te vei ­nevoi însă după putere, vei rămâne slobod de nenorociri. 
Să ştii: calea împărătească înseamnă nevoinţe cu măsură, viaţă cu măsură şi conştiinţă curată. Astfel, câte puţin, din virtute în virtute, vei urca la Cer ca pe o scară şi vei ajunge în Rai.
Sfântul Dimitrie al Rostovului 

In timp ce unul dintre Parintii Desertului o numea cea mai mare dintre toate virtutile, Sfantul Cosma de Aitolia, marele apostol al Greciei moderne, numeste smerenia, alaturi de dragoste, una din aripile care il inalta pe crestin spre rai.  Sfantul Maxim Marturisitorul a considerat-o "prima temelie a virtutilor", iar Sfantul Ioan Hrisostom ne spune ca smerenia il poate inalta pe om "din insusi abisul pacatelor".  In centrul spiritualitatii ortodoxe, ba chiar in miezul teologiei ortodoxe se regaseste cunoasterea smereniei.  Daca nu sunt inradacinate in smerenie, toata cugetarea teologica, toate virtutile si orice stradanii duhovnicesti se darama aidoma unei case construite pe nisip.

Aceas­tă carte este primul volum din colecÈ›ia „Vita Monastica”, intitulat „Călătorind cu întrebarea. Interviuri cu sta­reÈ›ii È™i stareÈ›ele mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului”. Volumul a fost realizat de jurnaliştii Gheorghe Smeoreanu şi Tiberiu Pîrnău. 

Toată literatura patericală a luat naÈ™tere practic în urma întrebării ucenicului şi a răspunsului Avvei sau al părintelui duhovnicesc. De aceea, volumul acesta este o continuare a călătoriei cu întrebarea a PărinÈ›ilor de odinioară ai Bisericii, ce respiră din paginile lui mireasma iubitorilor de frumuseÈ›e duhovnicească, de tainică rugăciune È™i smerenie. Prin răspunsurile lor, stareÈ›ii de astăzi ai mănăstirilor vâlcene ne arată că înÈ›elepciunea patericală încă este vie, iar candela rugăciunii pe care aceÈ™tia o È›in aprinsă necontenit ne È›ine È™i nouă trează conÈ™tiinÈ›a că fără Dumnezeu călătorim în lumea aceasta spre o destinaÈ›ie greÈ™ită. 

Preotul satului murise fără presimţiri şi fără boală lungă.

Între scoarţele unui registru, legat pe la mijloc cu un şnur gros, preotul ţinea actele familiei, atestatele lui de studii, pomelnicul neamului său preoţescşi toto ceea ce era mai tainic. Murind, fără să aleagă şi să oprească pentru ştirea celorlalţi numai ceea ce era de ştiut, trebuia ca cineva să umble după moartea preotului printre aceste hârtii, dar să şi înţeleagă că acolo sunt taine adevărate, pe care să le păstreze cu aceeaşi sfinţenie.

Între copiii preotului, unul era tot preot. După înmormântarea tatălui, el trebuia să orânduiască în sat toate cele duhovniceşti şi preoţeşti: să pomenească până la împlinirea anului toate pomelnicele şi să încheie socotelile băneşti ale parohiei. Aşa i-a venit rândul şi registrului, cuprinzând actele preotului şi tainele parohiei.

(lipsa text)

(lipsa text)

Prin izbanda martiriului Sfantului Efrem, moartea a fost din nou biruita cu puterea lui Hristos, iar aceasta s-a savarsit in inima monahului-mucenic dintru implinirea dragostei pentru vrajmasi.  Invesmantandu-se intru lumina lui Dumnezeu si varsandu-si sangele in cumplite cazne pe Colina Neprihanitilor, azi Sfantul Efrem surade tuturor nedreptatitilor lumii, adeverind deplin nadejdea adusa de Invierea Domnului.  Bratele dragostei sale ne cuprind pe toti cei impovarati de nedreptatile altora sau de ale noastre, topind in imbratisarea sa tot amarul si mahnirea cea din lume.  Indreptandu-ne cugetul inimii catre Sfantul Efrem, primim alinare, mangaiere, dar mai ales intarire si rabdare intru a suferi cele ingaduite de Dumnezeu asupra noastra.