Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Cu un timp in urma, la Catedrala din Cluj, am tinut un ciclu de cateheze sub genericul "Rastignirea duhovniceasca".  Ele au fost transmise si la Radioul "Renasterea", de fapt, cum sunt transmise toate catehezele de duminica seara.

Dupa inregistrarea pe care radioul o pastreaza, Parintele Ieromonah Dr. Benedict Vesa, ajutat de studentul Bogdan Andrei Mustea, le-a transcris si ni le-a pus la indemana.

Considerand ca vor fi de folos si altora, ne-am hotarat sa le tiparim si mare ar fi bucuria duhovniceasca daca ele ar da roade.  Oricum, le punem la dispozitia tuturor credinciosilor, dar de mare folos vor fi si preotilor.

Cu binecuvantare si cu rugaciune catre Dumnezeu ca lectura sa aduca mangaiere, 

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

In zilele noastre foarte multi oameni sunt chinuiti de nevroze si temeri bolnavicioase.  Merg la preoti si le cer sa le citeasca vreo rugaciune care sa-i scape de aceste stari.  In aceasta brosura sunt publicate texte despre frica de Dumnezeu si fricile omului, canonul de rugaciune si cele trei rugaciuni impotriva fricii.

Sfintii ne descopera adevarata experienta religioasa, deschizandu‑ne ochii asupra lu­mii duhovnicesti.  Pe langa aceasta experienta autentica a sfintilor exista insa si o alta: naiva, plina de inselare, a celor care vietuiesc fara indrumare si care cauta, fara a se fi desavarsit intru virtute, vedenii si minuni, inaltand visarea lor bolnava pana la delir duhovnicesc.  Fara a fi trecut mai inainte, precum sfintii, pe calea ne­vointei, patimirilor, injosirilor si chinurilor pen­­tru Hristos, acestia nu deosebesc experienta duhovniceasca adevarata de cea mincinoasa.

Citind vietile sfintilor – o comoara nepretuita de spiritualitate – si chemandu‑i pe acestia in rugaciunile noastre, vom intelege, cu adevarat, ce este viata duhovniceasca si vom dori sa nu ne abatem de la calea lor.  In acest chip, ne vom apropia de Sfanta Biserica Ortodoxa, de credinta ei, de inaltele ei idealuri, vom placea lui Dumnezeu si vom ajunge la scopul final al existentei noastre pamantesti – mantuirea.

Vietile a trei sfinti din Balcani, traduse pentru prima oara in romaneste, intregesc, prin pilda vietuirii acestor minunati placuţi ai lui Dumnezeu, cartea folositoare de suflet a arhimandritului Serafim Alexiev, iscusit parinte duhovnicesc si teolog de la sud de Dunare.

Vorbind de Dascalii cei intelepti
Si pe Theodorit il trec in randul lor
Ca pe-un barbat dumnezeiesc, ca pe un Dascal mare,
Ca pe un stalp neclintit al Ortodoxiei.
Iar de s-a si clintit odata din intamplare,
Om era: nu-l osandi, omule,
Ca nu atat din rea-credinta s-a clintit,
Cat purtat de sfada cea apriga.
Ce, trebuia sa-l intreaca pe Chiril in toate cele,
Si ca dogmatist, si ca scriitor?
Pe deasupra, s-a indreptat –
Iar in toate celelalte privinte
Vazandu-l cu nimic mai prejos decat Pastorii cei mai mari,
Cu bun temei il scriu aici in ceata lor.

Sfantul Ioan al Efhaitelor
(epigrama din Anthologia Graeca)

Era o vreme când locuiam în pălăria bunicului meu unde nu era niciodată prea devreme sau prea târziu È™i uneori soarele răsărea de mai multe ori într-o zi. Era mama, fantasticii mei bunici, soare È™i sărbătoare fără sfârÈ™it. Timpul nu trecea prin faÈ›a casei mele, oamenii chiar È™tiau să vorbească unii cu alÈ›ii, îmblânzeam fluturi È™i păsări, gustam din iubire È™i mă ascundeam în contrabasul bunicii când voiam să nu mă găsească nimeni...

In anii din urma, la soborul sfintilor din Chios s-a adaugat numele Sfantului Partenie.  Marturiile despre viata lui plina de minuni si profetii circula prin Chios din casa in casa, de la batrani pana la cei mai tineri.

Cu toate acestea, pana in prezent, nimeni nu a strans intr-o carte ceea ce se cunoste despre sfant.  Cele scrise in aceasta carte constituie marturiile oamenilor simpli care cinstesc memoria de Dumnezeu purtatorului sihastru. 

Atunci când avem în inima noastră gânduri frumoase, mâncarea, dincolo de meÈ™teÈ™ugul gătitului, are ceva inexplicabil: are harul lui Dumnezeu, devenind într‑adevăr „hrana îngerilor”, iar nu a oamenilor.

De ce are nevoie o mâncare? Întâi de toate, de ingrediente bune, de calitate, deoarece aÈ™a arăÈ›i că‑ți iubeÈ™ti fratele È™i îi oferi ce este mai bun, după porunca Domnului: „IubeÈ™te‑l pe aproapele tău ca pe tine însuÈ›i!” În felul acesta, te respecÈ›i È™i pe tine. 

Apoi, sunt necesare o inimă curată È™i rugăciunea continuă. Fiecare miÈ™care în actul de gătit să fie însoÈ›ită de rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieÈ™te‑mă!” sau de rugăciunea: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieÈ™te‑ne pe noi!” 

Acestea sunt „secretele” pentru succesul în bucătărie È™i aÈ™a, întru ascultare, coboară binecuvântarea Domnului. Când veÈ›i încerca să gătiÈ›i plini de asemenea gânduri, cu talantul dăruit de Dumnezeu, să fiÈ›i siguri că Dumnezeu vă va răsplăti. 

Ieromonahul Filotheos 

In urma cu douazeci de veacuri, crucea era o unealta a mortii cumplite, fiind folosita ca metoda de pedepsire, dezonoranta si infricosatoare.  Romanii ii condamnau la pedeapsa rastignirii pe cei mai mari criminali.

Astazi, Crucea domneste in lumea intreaga a crestinilor ortodocsi, in toata viata Bisericii noastre, ca instrument de jertfa, de mantuire, de bucurie, de sfintire si de har.  Asa cum scrie Sfantul Ioan Hrisostom: acest simbol blestemat si respingator al celei mai grele pedepse a devenit acum adorat si vrednic de iubire.