Odata cu primirea sfantului botez, Pantelimon a dobandit de la Dumnezeu darul de a vindeca bolile, chiar si pe cele incurabile, precum si darul de a alina suferintele trupesti si sufletesti ale oamenilor.  Pentru toate vindecarile pe care le facea, el nu accepta nici un fel de plata, ba mai mult, dupa moartea tatalui, toata averea sa a impartit-o saracilor.  Aceste fapte ale sale i-au adus numele de doctor fara de arginti.

(lipsa text)

(lipsa text)

Preotul trebuie sa ia aminte de sine si de toata turma, ceea ce inseamna ca el trebuie sa se ingrijeasca in primul rand de viata sa personala, iar in al doilea rand sa-si indeplineasca menirea de a conduce turma spre mantuire, deci sa se ingrijeasca de activitatea sa externa. Sf. Apostol Pavel aseaza aici in primul rand datoria preotului de a lua aminte la sine, nu numai pentru a-i atrage acestuia atentia asupra celei mai insemnate datorii fata de propria sa persoana, mantuirea sufletului sau, ci mai ales pentru faptul ca pastorul sufletesc inainte de toate trebuie sa fie posesorul unei vieti pline de sfintenie si curatenie, din care sa izvorasca pentru pastoritii sai roadele apostoliei sale, iar dupa aceea, prin viata sa, trebuie sa fie pentru acestia un exemplu viu, vrednic de urmat si nu o pricina de sminteala.

Cu un timp in urma, la Catedrala din Cluj, am tinut un ciclu de cateheze sub genericul "Rastignirea duhovniceasca".  Ele au fost transmise si la Radioul "Renasterea", de fapt, cum sunt transmise toate catehezele de duminica seara.

Dupa inregistrarea pe care radioul o pastreaza, Parintele Ieromonah Dr. Benedict Vesa, ajutat de studentul Bogdan Andrei Mustea, le-a transcris si ni le-a pus la indemana.

Considerand ca vor fi de folos si altora, ne-am hotarat sa le tiparim si mare ar fi bucuria duhovniceasca daca ele ar da roade.  Oricum, le punem la dispozitia tuturor credinciosilor, dar de mare folos vor fi si preotilor.

Cu binecuvantare si cu rugaciune catre Dumnezeu ca lectura sa aduca mangaiere, 

Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

In zilele noastre foarte multi oameni sunt chinuiti de nevroze si temeri bolnavicioase.  Merg la preoti si le cer sa le citeasca vreo rugaciune care sa-i scape de aceste stari.  In aceasta brosura sunt publicate texte despre frica de Dumnezeu si fricile omului, canonul de rugaciune si cele trei rugaciuni impotriva fricii.

Myrrha Lot‑Borodine (1882‑1954) – medievistă de renume, doctor în litere, cu teză de doctorat în literatura medievală È™i specialistă în teologia patristică ortodoxă, soÈ›ia marelui medievist francez Ferdinand Lot – îÈ™i caracteriza astfel propriul itinerar spiritual: „Nu doar erudită sau istorică, nici doar filosofică sau teologică, opera care‑mi poartă numele este în esenÈ›ă experienÈ›a unui suflet înflăcărat în căutarea Adevărului.”

Roadele acestui itinerar sunt cunoaÈ™terea aprofundată a scrie­rilor PărinÈ›ilor răsăriteni È™i a marilor mistici ai Ortodoxiei, È™i ­valorificarea acestei TradiÈ›ii, pe care s‑a străduit s‑o facă cunoscută teologilor apuseni.

„ExcepÈ›ionala valoare a operei sale constă în faptul că nu s‑a concentrat pur È™i simplu pe o cercetare savantă, ci a regăsit expresia vie a misticii bizantine È™i a È™tiut să o transmită mai departe. Astăzi, când credinÈ›a atâtor creÈ™tini este È™ovăielnică, scrierile Myrrhei Lot‑Borodine, prin faptul că unesc trăirea duhovnicească cu rigoarea intelectuală, te fac parcă să atingi realitatea suverană a misterului teandric È™i risipesc îndoielile È™i penumbrele. Întreaga sa operă se miÈ™că în sfera sacrului – dar nu a oricărui fel de sacru, ci este vorba de transfigurarea firii omeneÈ™ti de către energiile divine, prin lucrarea îndumnezeitoare a Duhului Sfânt.”

Jean Danielou

"Trecand deja peste un deceniu de la plecarea sa la cele vesnice si sfinte, pe care le-a iubit cu o credinciosie greu de prins in cuvinte, vom lasa ca prin acest jurnal sa se reverse vinul duhului sau autentic filocalic peste toti cei care vor dori sa ia cu adevarat, in duh si adevar, jugul cel bun al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, precum s-a nevoit s-o faca, in intreaga sa viata, cel mai dostoievskian dintre monahii nostri, dar si cel mai induhovnicit dintre exegetii operei marelui scriitor ortodox rus, caruia in ultimii ani cititorii ii sarutau mana ca unui staret adevarat, precum sarutam si noi, cu totii, dreapta vrednicului de pomenire arhimandrit Paulin Lecca, mai intai frate, rasofor si monah nevoitor in vatra duhovniceasca de la Frasinei, apoi staret luminat vreme de zece ani la Arnota si duhovnic mult indragit in ultimii ani la Rogozu, unde a si adormit intru Domnul." (Dr. Ioan Gandu)

Sa-ti fie, dar, si tie cunoscut lucrul acesta, bunule ravnitor al acestei sfinte lucrari a mintii – al rugaciunii lui Iisus –, ca nu doar in pustie sau intr-o insingurata sihastrie, ci chiar si in manastirile cele mai mari ori printre cei ce locuiesc in inima orasului, au fost invatatori si o multime de lucratori ai acestei sfinte osteneli a mintii. Si vrednic este a ne minuna cum Sfantul Patriarh Fotie, fiind luat de pe scaunul senatorial si asezat pe cel patriarhal, si fara sa fi fost monah vreodata, s-a invatat a savarsi aceasta lucrare a mintii la o masura atat de inalta si intru atata a propasit, incat stralucea fata lui asa de parca era un al doilea Moise din pricina harului Sfantului Duh Care se salasluia intru el.

Starețul Gheorghe din Zadonsk

SfinÈ›ii PărinÈ›i ne spun un lucru uluitor: fără zdrobirea inimii, nevoinÈ›ele ascetice sunt insuficiente. Iar asprimea pe care mulÈ›i o admiră este un defect È™i nu o calitate. Fără bunătate, smerenie È™i zdrobirea inimii nu putem spori duhovniceÈ™te È™i chiar mântuirea este îndoielnică. Pentru că altfel creÈ™tinul devine un fariseu care foloseÈ™te credinÈ›a ca să umilească È™i să sufoce aproapele.
În viaÈ›a duhovnicească nu se aplică modelele din filme. CreÈ™tinul nu este un luptător plin de muÈ™chi care îi pune la punct cu o privire de oÈ›el pe vrăjmaÈ™i. Eventual pe toÈ›i cei din jur, inclusiv pe cei din familia sa.
Dacă asta căutăm noi în viaÈ›a duhovnicească este foarte clar. Încă nu am început să păÈ™im nici măcar pe prima treaptă a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti. Care este zdrobirea inimii.
Dar ce este aceasta, nu este chiat aÈ™a de simplu de aflat. Unele cărÈ›i pomenesc despre zdrobirea inimii, arată chiar că este foarte importantă. Dar cum ajungem la ea, ce este È™i cum anume să gândim ca să ne apropiem de acest dar, găsim mai puÈ›in.
Cartea de faÈ›ă are ca scop să uÈ™ureze călătoria pe acest drum încântător spre zdrobirea inimii, smerenie, dobândirea profunzimii duhovniceÈ™ti, păcii sufleteÈ™ti, harului È™i ÎmpărăÈ›iei lui Dumnezeu.

Primejdia constă în faptul că am întors spatele Singurului Adevăr, Singurei Realităţi, Singurei Fericiri – lui Hristos.
L-am îngropat pe Hristos, L-am îngropat a doua oară, şi ca şi cum aceasta nu ar fi fost destul, L-am aşezat cu capul în jos. În locul Său îi îndumnezeim pe filozofi, precum este Marx în Rusia, Nietzsche în Germania şi Italia; şi Darwin în întreaga lume. Îndumnezeim ştiinţa, microscopul, maşina. Şi, de fapt, ce reprezintă toate acestea? Nimic altceva decât
praf. Acestea ar avea o anumită valoare dacă am privi la toate acestea pur şi simplu ca la nişte elemente ce ne conduc la supunerea faţă de Hristos. În loc de aceasta ne petrecem timpul în studierea celor pământeşti, a mineralelor, a proceselor chimice, a microbilor şi prin tăgăduirea celor cereşti. Aceasta poate conduce doar la pieire.

Èšara aceasta e mică, e nouă, dar e o È›ară care mi-e dragă. Îmi trebuie ca È™i altora să le fie dragă; de aceea ascultaÈ›i câteva cuvinte despre dânsa. ÎngăduiÈ›i-mă să zugrăvesc câteva icoane, să fac câteva schiÈ›e aÈ™a cum le-am văzut cu ochii întâi, apoi cu inima.

N-am să mă apuc a povesti de aÈ™ezămintele È›ării mele, de politica ei, de nume cunoscute lumii întregi. AlÈ›ii au făcut aceasta cu mai multă pricepere decât aÈ™ fi putut. Îmi trebuie numai să vorbesc de sufletul ei, de atmosfera ei, de È›ăranii È™i ostaÈ™ii ei, de lucruri care m-au făcut să iubesc È›ara aceasta, care au făcut ca inima mea să bată odată cu inima ei.