De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

Volumul cuprinde marturiile pelerinilor credinciosi care au primit ajutor si folos din partea Cuvioasei Parascheva.

Adunandu-si toate simturile inauntru, silindu-si mintea impreuna cu duhul, atintind-o si legand-o strans si, intr-un cuvant, tintuind-o de Crucea lui Hristos, Sfantul Grigorie repeta adeseori in rugaciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul, cu sufletul plin de tremur, cu gemete si cu inima franta; si uda pamantul cu lacrimi calde ce izvorau abundent din ochii sai.

Cei care spun că nu le pasă de cealaltă viaţă şi că nu vor să vieţuiască dincolo de aceasta se înşală pe ei înşişi, chiar dacă nu sunt conştienţi de aceasta. Căci cum e cu putinţă ca oamenii să nu dorească cealaltă viaţă, când ei nu se mai satură de viaţă, aici, pe pământ, fiind ataşaţi de ea ca stridiile de o stâncă… Toţi oamenii iubesc viaţa, dar unii o iubesc pe cea trupească, trecătoare, în vreme ce alţii o iubesc pe cea duhovnicească, veşnică.

În orice caz, chiar dacă cineva nu ar dori să vieţuiască dincolo de viaţa actuală, ar trebui să ştie că aceasta nu depinde de el, ci depinde de Cel ce ne-a creat...

Dumnezeu este Creatorul şi sprijinitorul universului. Chiar dacă El este înfricoşător şi atotputernic, El te iubeşte mai mult decât te pot iubi mama şi tatăl tău, şi El te va îmbrăţişa dacă tu voieşti să experiezi dragostea pe care El o are faţă de tine.

Avem in fata un volum de poezie categoric crestina, o poezie extraordinara, cum n-am mai avut in literatura noastra si cum nu este in lumea intreaga. O poezie de mare adancime si caldura despre ortodoxie. O poezie care se va impune in lumea intreaga.

Pr. D. Staniloae

(lipsa text)

Suferinţa vădeşte prezenţa lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Suferinţa explică încercările din partea milei lui Dumnezeu, Care încearcă, cu marile şi cele mai de pe urmă suferinţe, să ne conducă la veşnica mântuire şi bucurie.
În mâinile noastre stă puterea de a ne folosi corect de suferinţa noastră.
Să o facem aripă, nu lanţ. Să nu ne folosim de ea ca să ne trimită legaţi în locul chinului nespus şi a durerilor insuportabile şi a suspinelor, ci să o valorificăm astfel încât
să ne deschidă drumul şi să ne înalţe la Raiul luminos al lui Dumnezeu, „unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit”.

Născut în 1960 la Avignon, Jean-François Colosimo este o per­so­nalitate complexă. Scriitor şi editor, cu studii în filosofie şi teologie, în Franţa, Grecia, SUA şi cu stadii de cercetare la Muntele Athos şi Muntele Sinai, Colosimo este autorul a numeroase cărţi şi filme, dar şi editorul Filocaliei în franceză.
Creştin ortodox convertit, Jean-François Colosimo este specialist în patrologie şi un jurnalist apreciat în FranÈ›a, implicat în politică. Ca profesor la Institutul Ortodox Saint-Serge din Paris i-a avut studenÈ›i pe mai mulÈ›i ierarhi români, între care mitropoliÈ›ii Teofan al Moldovei, Serafim al Germaniei, Iosif al Parisului, Siluan al Italiei ş.a.
Din 12 mai 2010 este preşedinte al Centre National du Livre, fiind numit în acest post de fostul preşedinte francez, Nicolas Sarkozy. În această postură l-a cunoscut pe ieromonahul Savatie BaÈ™tovoi, care a fost unul din cei 27 de scriitori care au reprezentat România la Salon du Livre la Paris în 2013 È™i despre care ­Colosimo a declarat: „Ceea ce m-a frapat este acest melanj între religie şi cultură, precum la Savatie Baştovoi. Asta înalţă România spre universalitate, spre unitate. România depăşeşte România. Iată o veste bună! [...] Îmi place Savatie Baştovoi, un român din Republica Moldova. E şi ieromonah, sper că va mai scrie. E un poet năpăstuit în tinereţe. Sper că va înţelege că rolul său este de a scrie în continuare, pentru că cel mai mare teoretician al teologiei din secolul al XIX-lea era Dostoievski. Deci, de ce nu un călugăr venit din România pentru acest secol? Va face cinste spiritului român. Va face legătura dintre verticalitate şi orizontalitate, între transcendenţă şi imanenţă. România e o ţară mistică şi trebuie să rămînă aşa, pentru binele Europei” (Radio France Internationale).
Aceasta carte a pornit de la masa rotundă ce a avut loc cu participarea celor doi la standul României, intitulată România îngerilor, fiind prelungită într-o discuÈ›ie sinceră la Institutul Ortodox Saint-Serge, alături de reputatul iconolog È™i decan al Institutului, Nikolai Ozolin, precum È™i alÈ›i profesori È™i studenÈ›i.

Seria de talcuiri verset cu verset ale cartilor Vechiului Testament, continuata prin acest volum, se intemeiaza cu precadere pe marele tezaur exegetic al patristicii rasaritene, dar aduce, de cate ori este cazul, si precizari istorice si filologice de data recenta.  Autorii imbina rigorile teologiei cu exigentele culturii actuale, oferind un valoros instrument de lucru adresat mai ales seminaristilor si studentilor in Teologie, dar si intelectualitatii crestine in general.

Notatie psaltica.

Dumnezeu nu numara caderile, ci ridicarile noastre.  Multi credinciosi pierd bucuria sfanta si pacea inimii pentru ca se dezamagesc de faptul ca Dumnezeu nu-i vindeca in cateva ore sau zile!  Dumnezeu, cum ai vazut, da Harul din belsug din prima clipa a intoarcerii noastre la El, dar noi trebuie sa lucram cu grija si ravna cu acest Har, ca el sa se inscrie in trupul si sufletul nostru, in celulele si sinapsele noastre, ca sa dobandim felul de a fi al lui Dumnezeu intrupat.  Asta se face cu bunavointa, cu rabdare si in timp.  Pentru aceasta ne-a dat Dumnezeu timp, ca sa-I putem raspunde la iubire cu trupul nostru.  Acum, sufletul nostru este inviat prin Botez si hranit cu Har peste Har prin Sfintele Taine, si slujbe, si rugaciune, dar trupul are nevoie sa intrupeze felul de a fi al Harului si va straluci de slava biruintei Domnului la invierea de obste.  Si inca de acum va arata schimbarea, care se va face treptat si cu nevointa, rabdare si incredere.

Monahia Siluana Vlad 

„Familia este câmp de bătălie şi arenă a virtuţii”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur6. Familia nu este doar bucurie şi confort. Este şi arenă de luptă continuă, unde ne batem şi ne războim pentru virtute şi mai ales pentru cununa tuturor virtuţilor, iubirea.

Doar iubirea de Dumnezeu poate să insufle în sufletele oamenilor adevărata dragoste dintre ei. Atunci când această iubire există, toate celelalte piedici sunt depăşite. Căsătoria este taină mare şi sfântă, iar când tinerii participă la aceasta conştient, iau har pentru a întemeia trainic edificiul fericirii lor pe stânca neclintită a poruncilor lui Dumnezeu, pentru a-l statornici pe iubirea Lui.

Însă, din fericire, există şi unii care încă mai gândesc înţelept. Care văd slăbirea instituţiei căsătoriei şi nu vor asta. Care se luptă să menţină pacea şi unitatea în familia lor. Care se străduiesc să trăiască într-o atmosferă de adevărată iubire, de adevărată bucurie şi pace adâncă în casa lor. Care-şi iubesc cu adevărat copiii şi se străduiesc să-i crească „întru învăţătura şi certarea Domnului” (Efeseni 6, 4). 

Pentru aceştia sunt scrise paginile care urmează, cu nădejdea şi urarea ca ele să constituie un mic ajutor în marea lor luptă de a ţine dreaptă corabia familiei pe valurile învolburate ale vremurilor noastre dificile, având ca şi cârmă legea veşnică a lui Dumnezeu şi ca vânt pentru pânze harul Lui atotputernic, care să ne conducă pe celălalt ţărm, în fericita Împărăţie a lui Dumnezeu, pe tărâmul iubirii lui veşnice şi negrăite, care ţine în viaţă lumea întreagă şi pe fiecare om în parte.