Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Acest volum vorbeste despre un om care din multe puncte de vedere este un simbol: Lynette Katherine Hoppe.  Lynette era mama, americanca convertita la Ortodoxie, misionara intr-o tara tumultuoasa, est-europeana: Albania.  Peste toate acestea insa, viata i-a fost marcata de profunda ei traire si valorificare a credintei in lupta impotriva unei boli ce infricoseaza tot mai mult vremurile noastre: cancerul.

Avem ocazia sa vedem o perspectiva cu totul aparte asupra acestei boli.  Lynette s-a confruntat frumos cu suferinta, cu moartea, si a lasat in urma o mostenire si mai frumoasa.  Multi din cei ce vor citi aceasta carte, fie ei sanatosi sau bolnavi, vor afla ca, dincolo de grozavia acestei boli foarte greu curabile, exista speranta: daca nu cea a vindecarii, atunci cea a transformarii suferintei in ceva vindecator de suflet, pentru ca in ea salasluieste adanca si buna ratiune dumnezeiasca.  Lynette a stiut sa scoata tot binele din cancer, acceptandu-l si facand din el o misiune: mai intai de toate misiunea schimbarii propriului ei suflet, a apropierii sporite de Dumnezeu si a marturisirii credintei.  Moartea ei nu a facut decat sa intareasca cuvintele: „Hristos a inviat!”

Cartea ii va imbogati pe cititorii ei in masura in care acestia vor afla in ea un izvor de viata vie: curaj si iluminare pentru cei aflati sub imperiul bolii, alinare si intarire pentru apropiatii lor, reflectie si bucurie pentru cei care stiu de cancer doar din auzite.  Fiecare va culege ceea ce va intelege si-i va fi de folos mai departe.  Ea ne-a aratat insa ca, paradoxal, si despre cancer se poate vorbi frumos…

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, È™i nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseÈ›ii ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranÈ›ă în toÈ›i?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viaÈ›a lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu faÈ›ă de om È™i iubirea smerită, extatică, a omului faÈ›ă de Dumnezeu.  SfinÈ›enia este o taină care se plămădeÈ™te în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin È™i să ajute celor credincioÈ™i aflaÈ›i în nevoi, este È™i Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi È™i al doilea, a fost un egumen cu viaÈ›ă sfântă care È™i-a încheiat viaÈ›a muceniceÈ™te.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaÈ™te.  Impresionantul său martiriu, aÈ™a cum a fost revelat unei femei evlavioase, viaÈ›a sa pilduitoare È™i minunile săvârÈ™ite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creÈ™tinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc È™i un grabnic ajutător în tumultul vieÈ›ii pământeÈ™ti.

(lipsa text)

Cartea "Parintele Sofian" aparuta la Editura Bizantina, face parte din colectia "Duhovnici romani contemporani", si creioneaza portretul unuia dintre Parintii care prin viata si activitatea sa a marcat istoria Bisericii si a neamului romanesc.

In cartea  "Parintele Sofian" sunt incluse bogate elemente de autoportret, la care se adauga un numar mare de predici si meditatii rostite de Parintele Sofian la manastirea Antim, la diverse praznice sau sarbatori. De asemenea, in carte sunt reprioduse o serie de interviuri acordate de Parintele Sofian pe teme esentiale si diverse.

Parintele Sofian care a fost numit de Parintele Cleopa "Apostol al Bucurestilor" , este identificat de cei mai multi credinciosi in postura de bland si rabdator duhovnic, insa pe parcursul cartii descoperim o multitudine de alte calitati - milostenia, blandetea, traitor slujitor al Sfantului Altar - care ne ajuta sa ne formam o imagine completa despre vrednicul de pomenire Parinte Sofian.

Zorica Latcu (monahia Teodosia) s-a nascut la 17 martie 1917, intr-o familie de ardeleni refugiati in Ungaria.  Intre anii 1936-1940, a absolvit facultatea la Cluj, unde a studiat Filologie clasica si Limba si Lite­ratura franceza.  Dupa finalizarea studiilor, a lucrat ca preparator principal la Institutul Roman de Lingvis­tica din Cluj, colaborand la Dictionarul Limbii Romane, coordonat de Sextil Puscariu.  A inceput sa scrie din perioada adolescentei, iar intre 1944 si 1949 i-au aparut trei volume de poezii: Insula Alba, Osana Luminii si Poemele Iubirii.

In 1948, a intrat in monahism la Manastirea Vla­dimiresti, de langa Tecuci, primind numele Teodosia.  Dar nu a putut sta aici decat pana in 1956,  cand manastirea a fost inchisa, o parte dintre maici fiind ares­tate, iar celelalte fiind silite sa renunte la monahism.  Teodosia s-a numarat printre cele arestate, facand trei ani de detentie intr-un penitenciar din Miercurea Ciuc.  Dupa eliberare, suferind de o grava infirmitate congenitala, care nu ii permitea coordonarea miscarilor, a locuit in localitatea Gurguiesti, in apropiere de Braila, impreuna cu maica Mihaela, o fosta colega de manastire.  In aceasta perioada au aparut volumele Icoane pentru paraclis, Din pribegie, Gradina Doamnei si Alte poezii.

In 1970, monahia Teodosia s-a mutat la Brasov, unde a continuat sa scrie poezie, dar a si tradus, din lucrarile lui Origen si ale Sfantului Grigorie de Nyssa, precum si Cuvantarile as­cetice ale Sfantului Isaac Sirul, aparute postum, si ale Sfantului Simeon Noul Teolog, traduceri aflate inca in manuscris.  Dintre aceste cuvantari ale Sfantului Simeon, traduse si versificate de maica Teodosia, Cuvantul al II-lea se regaseste in prezentul volum.

Acest volum a fost editat dupa un manuscris din anul 1959, aflat in Biblioteca Ecumenica „Dumitru Staniloae” din Iasi, a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei.  Manuscrisul a apartinut Mitropolitului Moldovei, Inalt­preasfintitul Iustin Moisescu, care l-a donat bibliotecii.

Cartea de fata - alcatuita in trei sectiuni (Ortodoxia Sfintei Rusii si a intregului Est Salbatic, Ortodoxia mioritica si Ortodoxia sud-dunareana), una mai ispititoare decat cealalta si toate trei distins si subtil revelatoare ale unei Ortodoxii contemporane pestrit intrupate in viul vietii si mereu hranite din adancuri de o traditie mai reavana decat pare - este, as zice, de doua ori o oglinda: a spatiului sud-est european, pe de o parte, si a scrisului reportericesc al autorului, pe de alta parte.

Avva Zosima este numit de catre Sfantul Teodor Studitul „podoaba a smeritei cugetari”, iar viata lui este infatisata ca pilda vrednica de urmat a statorniciei intru nevointa – alaturi de a celorlalti mari parinti ai pustiei: Antonie, Ilarion, Pahomie, Eftimie, Sava, Dositei, Marcu.

Pilduitoare, in sfarsit, pentru faima Sfantului si pentru pretuirea pe care au avut-o fata de dansul contemporanii sai, este si o intamplare pe care o pastreaza Avva Dorotei.  Era, zice, un frate oarecare, ce a fost stapanit de demonul mandriei.  Si daca ii spunea vreun alt frate ceva, il scuipa si zicea: „Cine este acesta? Nimeni nu este vrednic, fara numai Zosima si ucenicii lui”.

Prin minunatele si cu adevarat folositoarele sale Capete, Avva Zosima ne indeamna spre izbavirea dintru alipirea patimasa de lucrurile materialnice, ca piatra de temelie – dar si criteriu de cunoastere – a adevaratei libertati launtrice; el scoate la lumina valoarea si maretia smeritei cugetari si a blandetii, aratand ca toate cele ce privesc lupta duhovniceasca atarna de voirea omului, fiind de neaparata trebuinta, in acelasi timp, si impreuna-lucrarea harului dumnezeiesc.

CUPRINS:
• Rugaciunile diminetii
• Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos
• Canon de rugaciune catre ingerul pazitor
• Paraclisul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
• Rugaciunile de seara
• Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
• Acatistul Bunei Vestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu
• Rugaciunile dinaintea Sfintei Impartasiri
• Rugaciunile de multumire dupa Sfanta Impartasire

Dificultatea omului modern constă în primul rând în lipsa de discernământ şi de ascultare a poruncilor lui Dumnezeu. Pe de o parte, o viaţă întreagă trăită sub semnul păcatului arată un discernământ slăbit, o rea întrebuinţare a libertăţii cu care omul a fost înzestrat, dar şi confirmă că, prin voinţă proprie, a refuzat să dea ascultare poruncilor dumnezeieşti cuprinse în Sfintele Evanghelii.

Însă, de vreme ce Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi aşteaptă nu căderea sufletească, ci ridicarea sau pocăinţa şi, implicit, dorinţa păcătosului de a fi iertat şi reprimit ca fiu al Său, astfel, libertatea rău întrebuinţată poate să se transforme într-un izvor de lucrare a faptelor bune spre dobândirea vieţii veşnice fericite.

Preot Dr. Adrian Agachi