Biblia Bartolomeu Anania

Biblia sau Sfânta Scriptură – Versiune diortosită după Septuaginta, redactată È™i adnotată de Mitropolitul BARTOLOMEU VALERIU ANANIA

Dacă vei deschide Cartea din simplă curiozitate sau deprindere, spre a-È›i împlini nevoia de a È™ti, È™i dacă ai străbătut-o ca pe un simplu act de cultură, fii sigur că n’o vei uita. Dacă ai zăbovit asupră-i cu un oarecare interes lingvistic, vei fi aflat că în ebraică È™i în greaca veche sunt semănate cuvinte, fraze È™i denumiri eterogene, împrumutate din culturile cu care autorii biblici s’au învecinat sau din altele pe care nici ei È™i nici părinÈ›ii lor nu le-au È™tiut. Dacă ai citit-o numai ca pe o operă literară, iată că ai gustat într’însa belÈ™ug de genuri È™i specii, poezie lirică È™i epică, istoriografie, legislaÈ›ie, imnuri sacre È™i sapienÈ›iale, pagini profetice È™i apocaliptice, proze scurte È™i nuclee de roman, scenarii dramatice È™i eseuri filosofice, sentinÈ›e aforistice È™i incantaÈ›ii prozodice… Dacă ai cercetat-o cu un ochi critic necruÈ›ător, vei fi descoperit È™i ceea ce, în fapt, căutai: naivităÈ›i, inadvertenÈ›e, lacune, suprapuneri, distorsiuni, interpolări, paralelisme È™i multe alte metehne care te vor sminti în măsura în care te vei opri aici.

Dacă, pentru nevoia de a înÈ›elege, o vei cerceta a doua È™i a treia oară, mai cu de-amănuntul, cu’ncetineli È™i reveniri, dacă-È›i vei pune gândul pe textul din faÈ›ă È™i pe cele paralele, însemnate alături, atunci cugetul tău va fi în stare să pipăie înÈ›elesurile din spatele cuvintelor, să pătrundă în luminiÈ™urile alegorice ale întâmplărilor, să desluÈ™ească de ce jertfa lui Avraam, de pildă, s’a petrecut ca fapt istoric la vremea ei, dar „È™i’n prefigurare” pentru vremile din urmă. În acelaÈ™i timp, reliefurile noilor tale lecturi îÈ›i vor deschide calea de acces către întreaga cultură europeană, în tot ce are ea mai înalt È™i mai frumos de-a lungul ultimului mileniu.

Dar dacă, pentru nevoia de a cunoaÈ™te, te vei deprinde s’o citeÈ™ti nu atât pe dinafară, cât mai ales pe dinlăuntru, dacă sufletul È›i se va aprinde în văpaia celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor, atunci dorul acesta îÈ›i va descoperi că, de vreme ce toate cărÈ›ile acestei CărÈ›i au fost scrise de dragul unui singur personaj, Iisus Hristos, prevestindu-L È™i vestindu-L, È™i de vreme ce Iisus Hristos a venit în lume de dragul unei singure făpturi, omul, înseamnă că toată Cartea se îndreaptă spre o singură fiinÈ›ă, care eÈ™ti tu, cititorule. Dacă o ocoleai, ar fi fost să treci pe-alături de propria ta viaÈ›ă; dar fiindcă È›i-ai asumat-o, a fost să te descoperi pe tine sieÈ›i. Acum, ajutat de SfinÈ›ii PărinÈ›i ai Bisericii È™i, la nevoie, de însemnările din josul paginii, vei pătrunde în adevărurile de credinÈ›ă È™i în sensurile adânci ale Scripturii, adică în lumina lecturii ei duhovniceÈ™ti, singura care te ridică deasupra lui a È™ti È™i deasupra lui a înÈ›elege, anume în văzduhul lui a cunoaÈ™te, acolo unde cuvintele redevin Cuvânt È™i eternitatea te îmbie la ViaÈ›ă; căci „viaÈ›a veÈ™nică aceasta este: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, È™i pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis”.

Odată ajuns aici, nu-È›i mai rămâne decât Bucuria.

ÎPS Bartolomeu Anania

Traducerea Sfintei Scripturi in limba proprie fiecarui popor a constituit inca din vechi timpuri o preocupare a Bisericii, pentru ca mesajul evanghelic sa poata fi impropriat cu fidelitate de fiecare credincios in parte.  Sa ne aducem aminte ca Sfantul Duh, la Sarbatoarea Cincizecimii, a sfintit limbile neamurilor, facandu-le vase vrednice sa primeasca si sa marturiseasca pe Dumnezeu-Cuvantul in specificitatea cuvintelor lor.  Pentru aceasta, inca din primele secole, traducerea Sfintei Scripturi in diferite limbi a fost inteleasa ca o lucrare principala a Bisericii, prin care Cuvantul lui Dumnezeu se facea accesibil fiecarui popor, in propriul sau grai.

Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

De ce, oare, această iniÈ›iativă care comportă multă muncă, dificultăÈ›i, timp È™i investiÈ›ie materială? Răspunsul este simplu. Poporul cel dreptcredincios are nevoie de „chipuri de pocăinÈ›ă” cum rosteÈ™te o rugăciune din canonul de pregătire pentru primirea Sfintei ÎmpărtăÈ™anii. Poporul lui Hristos din România este însetat de „apa cea vie”, este înfometat după „pâinea cea spre fiinÈ›ă”.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim în viaÈ›a sfinÈ›ilor din primele veacuri creÈ™tine, în viaÈ›a sfinÈ›ilor cu care Dumnezeu a binecuvântat neamul românesc.
„Chipuri de pocăinÈ›ă” găsim, de asemenea, în viaÈ›a bineplăcuÈ›ilor lui Dumnezeu care au odrăslit în sânul altor popoare. CuvioÈ™ii StareÈ›i de la Optina se numără printre aceste „chipuri de pocăinÈ›ă”, printre „geniile sfinÈ›eniei” spre care se îndreaptă omul contemporan în căutare de odihnă sufletească.
IntenÈ›ia publicării unei colecÈ›ii dedicate vieÈ›ii mănăstireÈ™ti de la Optina are È™i un alt scop È™i anume: tot ceea ce s-a petrecut ca viaÈ›ă monahală autentică timp de peste 100 de ani la Optina se datorează influenÈ›ei exercitate asupra Lavrei de Sfântul Paisie Velicicovski de la Mănăstirea NeamÈ›. În viaÈ›a celor 14 stareÈ›i ai Optinei, canonizaÈ›i de Biserica Ortodoxă Rusă în 1996, se descoperă amprenta geniului paisian.
După moartea Sf. Paisie, ucenicii săi au mers în Rusia È™i prin intermediul lor s-a născut fenomenul numit „Optina”. Timp de peste 100 de ani după moartea Sfântului Paisie Velicicovski, monahismul din Èšările Române, din Rusia È™i din alte părÈ›i ale Bisericii Ortodoxe a fost influenÈ›at de lucrarea duhovnicească a Mănăstirii NeamÈ› de la sfârÈ™itul secolului al XVIII-lea.
Vremurile au fost grele pentru Rusia în tot veacul XX, iar pentru România nu tocmai uÈ™oare. InfluenÈ›a vieÈ›ii duhovniceÈ™ti rezultată din lucrarea Sfântului Paisie s-a diminuat considerabil.
Redescoperirea Filocaliei prin traducerile Părintelui Dumitru Stăniloae, revigorarea monahismului atonit, traducerile din SfinÈ›ii PărinÈ›i, redobândirea libertăÈ›ii în spaÈ›iul Europei răsăritene după 1990 au oferit cadrul necesar redescoperirii cu mai multă vigoare a influenÈ›ei Sfântului Paisie asupra vieÈ›ii creÈ™tine ortodoxe.
Publicarea colecÈ›iilor dedicate stareÈ›ilor mănăstirii Optina se doreÈ™te a fi, aÈ™adar, È™i un omagiu adus Sfântului Paisie de la NeamÈ›.
Prin intermediul acestei colecÈ›ii creÈ™tinul de azi intră în legătură cu un izvor de viaÈ›ă care-l adapă autentic în setea lui după sens, lumină, în setea lui după Dumnezeu. ViaÈ›a È™i învăÈ›ăturile stareÈ›ilor de la Optina arată, dincolo de locul È™i timpul în care ei au trăit, că existenÈ›a omului fără Hristos È™i fără Evanghelie, fără Biserică, este un non-sens, o confuzie, o disperare fără leac. Spre stareÈ›ii de la Optina, în veacul al XIX-lea È™i începutul veacului XX, se îndreptau pentru cuvânt duhovnicesc mulÈ›imi de călugări, È›ărani È™i moÈ™ieri, prinÈ›i È™i intelectuali. De ce? Pentru că trăiau dramatic golul din ei È™i simÈ›eau că la umbra sfinÈ›ilor de la Optina găseau izvorul umplerii vieÈ›ii lor cu duh È™i adevăr.
Astăzi, omenirea trăieÈ™te È™i mai dramatic decât în veacurile XIX È™i XX, tragedia singurătăÈ›i, a disperării, a lipsei de libertate lăuntrică. Unde să alerge omul de azi pentru a-È™i regăsi echilibru vieÈ›ii interioare È™i, prin aceasta, să redescopere sensul existenÈ›ei sale?
Răspunsul nu este È™i nu poate fi altul decât: HRISTOS. „VeniÈ›i la mine toÈ›i cei osteniÈ›i È™i împovăraÈ›i È™i Eu vă voi odihni pe voi.” (Matei 11, 28) Numai trăirea întru Hristos umple existenÈ›a omului.
Spre Hristos ne conduce Liturghia, ne conduce Filocalia, ne conduce bucuria lăuntrică a rugăciunii minÈ›ii È™i a inimii, ne conduce lupta cu mândria, ne conduce iubirea de vrăjmaÈ™i. Toate aceste căi ne conduc spre Hristos È™i călăuză avem pe cei ce au parcurs acelaÈ™i drum: pustnicii din Egipt sau cei din CarpaÈ›i, cuvioÈ™ii din Athos sau cei de la Optina.
Rog pe Dumnezeu să binecuvinteze strădania traducătorului, Părintele Profesor Teoctist Caia È™i a ostenitorilor din cadrul Editurii È™i Tipografiei Mitropoliei Moldovei È™i Bucovinei care fac posibilă publicarea colecÈ›iei „CuvioÈ™i stareÈ›i de la Optina”.
Dumnezeu să te binecuvinteze È™i pe tine, cititorule al acestei cărÈ›i, conducându-te prin pocăinÈ›ă, rugăciune È™i iubire, la viaÈ›a în Hristos, singura care-È›i va oferi bucurii adevărate, libertate reală È™i lumină în viaÈ›ă. († TEOFAN, Mitropolitul Moldovei È™i Bucovinei)

ercetările contemporane au evidenÈ›iat impactul pe care îl are consumul excesiv de zahăr asupra organismului nostru. Dincolo de bucuria momentană pe care o aduce o prăjitură sau un desert cu zahăr, consecinÈ›ele pe termen lung pot fi serioase. Din fericire, opÈ›iunile precum deserturile fără zahăr devin o alegere tot mai populară È™i benefică pentru sănătatea noastră.
Consumul excesiv de zahăr este asociat cu diverse probleme de sănătate, precum creÈ™terea riscului de obezitate, diabet de tip 2 È™i afecÈ›iuni cardiace. Cercetările au arătat că zahărul adăugat în exces poate duce la inflamaÈ›ii cronice în organism, afectând în mod negativ funcÈ›iile sistemului imunitar È™i ale organelor interne.

Optarea pentru deserturi fără zahăr reprezintă o modalitate de a ne satisface pofta de dulce fără a compromite sănătatea. Aceste deserturi sunt adesea realizate cu îndulcitori naturali, precum mierea, ştevia sau fructele, oferindu-ne gustul dulce fără a recurge la efectele negative ale zahărului rafinat.

Pe lângă beneficiile evidente pentru sănătate, deserturile fără zahăr se încadrează perfect într-un stil de viaÈ›ă echilibrat È™i într-o dietă sănătoasă. Ele pot fi o sursă valoroasă de nutrienÈ›i esenÈ›iali È™i pot contribui la menÈ›inerea unui nivel constant de
energie, evitând creÈ™terile bruÈ™te È™i scăderile de zahăr din sânge.
Astfel, alegerea deserturilor fără zahăr nu este doar o opÈ›iune delicioasă, ci È™i o decizie înÈ›eleaptă pentru sănătatea noastră pe termen lung.

În bucătărie, explorarea È™i adoptarea unor reÈ›ete creative fără zahăr devin o oportunitate de a experimenta cu ingrediente sănătoase È™i de a încorpora gusturi noi È™i inovative în dieta noastră. Astfel, putem transforma modul în care privim È™i selectăm deserturile, contribuind la un stil de viaÈ›ă mai echilibrat È™i plin de vitalitate.

Sa nu socotiti ca iti e de ajuns numai citirea Evangheliei, fara citirea Sfintilor Parinti! Acesta este un gand trufas, primejdios. Mai bine sa te aduca la Evanghelie Sfintii Parinti ca pe un fiu iubit, care a fost pregatit pentru aceasta prin scrierile lor. (Sfantul Ignatie Briancianinov)

Everghetinosul este o mare binefacere, pentru ca putem cunoaste pe deplin duhul Sfintilor Parinti impotriva tuturor patimilor, pe rand; sufletul cunoaste cum au lucrat aceia si se foloseste. (Cuviosul Paisie Aghioritul)

Parintii din pustia Patericului vin la noi, indemnandu-ne sa primim marturia lor in inimile noastre si in viata noastra. Desi au trait cu mult timp inaintea noastra, povetele lor sunt foarte actuale. Daca va fi citit cu luare aminte, marele Everghetinos va fi una dintre cartile cele mai importante din viata fiecarui monah si a fiecarui mirean.

Ediția a doua
Prin abisuri înfricoÈ™ătoare È™i prin prăpăstii grozave trece iubirea mea spre tine, cerule albastru; spre tine, omule bun; spre tine, dumbravă înflorită; spre tine, floare mirositoare; spre tine, Preabunule È™i PreagingaÈ™ule! Prin nenumărate morÈ›i străbate iubirea mea spre tine, o, dulcea mea Nemurire! De aceea tristeÈ›ea este tovarăÈ™ul meu de drum nedespărÈ›it. Orice grosolănie este cu desăvârÈ™ire moarte pentru mine. Cele mai mari grosolănii le-am îndurat în această lume de la fiinÈ›a care se numeÈ™te om. O, câteodată el este moarte pentru toate bucuriile mele! Ochii mei, priviÈ›i dincolo de el È™i deasupra lui spre Cel Preabun È™i PreagingaÈ™! Bunătatea È™i gingăÈ™ia, acestea sunt viaÈ›ă pentru mine, acestea - nemurire, acestea - veÈ™nicie. Fără bunătate È™i gingăÈ™ie viaÈ›a este iad.
SimÈ›ind bunătatea Preabunului È™i PreagingaÈ™ului, eu sunt cu totul în Rai.
Sfântul Iustin Popovici

Unindu-te cu Dumnezeul minunilor, după moarte foarte din belÈ™ug ai săvârÈ™it minuni È™i tămăduiri, È™i pe cei ce aleargă la sfânt mormântul tău îi alini, de care minunându-ne È™i noi strigăm È›ie: „Și de noi te îndură, părinte”.

Portretul duhovnicesc al Sfântului Gavriil Georgianul e de o bogăÈ›ie uimitoare: el a fost o stea călăuzitoare pentru creÈ™tini în întunecatul ev comunist; a fost un preot smerit, dar È™i un nebun neînfricat pentru Hristos; a ctitorit lăcaÈ™uri sfinte, dar È™i suflete – biserici vii –, chemându‑le la credinÈ›a izbăvitoare de moarte È™i de minciună. Într‑o lume nebună, Sfântul Gavriil îmbracă haina cea strâmtă a nebuniei pentru Hristos: înveÈ™mântat într‑o rasă cu glugă, în picioarele goale È™i purtând pe cap coroană aurită, cuviosul aduce în lumina lui Hristos mulÈ›ime de suflete ce rătăceau prin bezna necredinÈ›ei, propovăduieÈ™te vestea cea bună pe străzi, în moschei È™i sinagogi.
Volumul de faÈ›ă adevereÈ™te, o dată în plus, lucrarea Duhului Sfânt să­vâr­È™ită prin smeritul ieromonah Gavriil: aÈ™a cum veÈ›i vedea, copii care pâ­nă mai ieri nu puteau să vorbească îÈ™i recapătă graiul, un tânăr narco­man este întors din moarte la viaÈ›ă, copii îndelung doriÈ›i È™i aÈ™teptaÈ›i de părinÈ›ii lor se zămislesc ca dar minunat al binecuvântatului stareÈ›.
Îi rămâne cititorului bucuria de a descoperi în acest volum alte È™i alte minuni săvârÈ™ite de „Bunicul cel bun”, aÈ™a cum este numit în Georgia, spre întărirea credinÈ›ei noastre greu încercate.

Nevoitorii veacului al XX-lea, fiind foarte apropiati de timpurile noastre, au inteles cu o deosebita acuitate problemele si provocarile cu care se confrunta dreptmaritorii crestini in vremurile noi – in special incepatorii intru cele ale credintei, cum mai sunt inca foarte multi dupa indelungul asalt comunist impotriva traditiilor crestine.

Invataturile, sfaturile, prorociile si cugetarile staretilor din Rusia contemporana se dovedesc, in acest chip, un izvor nesecat de indrumari in toate imprejurarile vietii oricarui om ce cauta sa duca o viata crestina autentica, un ghid nepretuit pentru vremurile de acum si pentru cele care vor urma, spre dobandirea Imparatiei cerurilor.

Printre autorii mantuitoarelor sfaturi aflam pe arhimandritul Ioan Krestiankin, staretul Nicolae din Zalit, schiarhimandritul Serafim Romantov, egumenul Filaret Danilevski, cuviosul Lavrentie din Cernigov, ieroschimonahul Aristoclie, schiegumenul Sava Ostapenko, arhimandritul Pavel Gruzdev, cuviosul Sevastian din Karaganda, protoiereul ­Valentin Mordasov si multi alti mari traitori crestini din vremurile noastre.

Deşi au trăit în vremuri îndepărtate, când condiţiile de viaţă erau grele, mai ales pe tărâmul Alaskăi, Sfinţii Gherman, Inochentie, Iacob şi Iuvenalie au reuşit, cu ajutorul şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, să ducă creştinismul la capătul lumii, după porunca Domnului: “Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28:18-20).


Cartea de faţă prezintă viaţa şi misiunea lor de a-L face cunoscut pe Hristos locuitorilor din Alaska, în jurul anilor 1800.


Alături de aceÈ™tia, mai este prezent È™i Sfântul Mucenic Petru Aleutinul, care a preferat să primească mucenicia decât să se lepede de dreapta credinţă.


Pentru rugăciunile Sfinţilor din Alaska, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.


Vlad Herman

Everghetinosul este o carte mare foarte din toate punctele de vedere. Cum se face că ea iese la lumină abia acum e un lucru mai presus de ştiinţa noastră. Cartea a avut cumva soarta Filocaliei: când traducătorul acesteia a avut ideea publicării ei, „distinşii” teologi de atunci s-au dat înapoi de la a pune umărul la traducerea ei, întorcându-se la „ţarinile” şi „boii” lor (cf. Luca 14), trebuind să treacă aproape jumătate de veac până la desăvârşirea ei prin sârguinţa unui singur om. Tot aşa şi acum, „ţarinile” sunt pline de lucrători care pretind a curăţa mărăcini, a ara cu boii şi a semăna grâu pe care mărăcinii nu vor zăbovi a-l înăbuşi din nou, dar puţini sunt aceia care se îngrijesc să caute sămânţă bună pentru care să se grijescă a o face roditoare prin voia Tatălui, cu împreună-lucrarea lui Hristos şi cu ploaia Duhului. Pentru Everghetinos însă, a trebuit să treacă mai bine de două veacuri pentru a fi scos la lumină. 
Voronca Stefan 

Everghetinosul este manualul monahului. Asa cum conducatorilor unei armate le este de mare ajutor sa citeasca lucreri despre arta razboiului, tot asa monahilor le este de mare ajutor sa citeasca acest manual de razboi duhovnicesc. 
Chiar daca in secolul XXI se citeste din ce in ce mai putin, chiar si in manastiri monahii fiind ocupati cu diferite ascultari, totusi exista carti de referinta( precum Patericul egiptean sau Pelerinul rus) care ar trebui citite de toti. 
Everghetinosul este o lucrare iesita din comun. De ce? Asta vor intelege cei care vor avea rabdarea sa parcurga intregul text. Lung, dar si folositor e pe masura. 
Editorul