Volumul de faÈ›ă – cuprinzând însemnările unui călugăr ortodox anonim, păstrate într-un manuscris uitat È™i publicate acum pentru prima dată – reprezintă o lectură aducătoare de folos sufletesc, ­plină de duhul luminării È™i necesară vremurilor noastre, care au uitat ce ­înseamnă isihia.
ChintesenÈ›a unei înÈ›elegeri la care mintea creÈ™tină nu poate ajunge decât în urma unor îndelungate nevoiri ascetice È™i aprofundări ale teologiei patristice, îndemnurile de aici se descoperă totodată ca rod ales al experienÈ›ei negrăite a rugăciunii ­neîncetate È™i al luminării prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-râvnita isihie.
Prin mijloace terapeutice unice, fără de care nu se pot dobândi adevărata rugăciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gândurilor È™i duhurilor, vindecarea trupească, dar È™i a patimilor, însufleÈ›ind spre însuÈ™irea neîntârziată a tuturor virtuÈ›ilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor înlesni deschiderea inimii către harul dumnezeiesc, dându-ne putere cerească spre fericita încununare a luptei È™i vieÈ›uirii creÈ™tine.

A plăcut Făcătorului şi Judecătorului nevoinţelor noastre să rânduiască de la început ca vremea vieţii noastre pământeşti să fie vreme pregătitoare pentru veşnicie, vreme de deprindere, vreme de luptă şi nevoinţe, vreme de război duhovnicesc, nu vreme de nelucrare, de deşertăciune şi stat ­degeaba, iar ca starea noastră nemuritoare din viitor să fie stare de răsplătire, de slavă şi de veşnică fericire sau stare de veşnică necinstire şi de chinuri cumplite pentru nelucrare, lenevie, nepăsare şi pentru păcate nenumărate. 
Dau mulţumită Domnului pentru îm­bel­şugarea cea zilnică a luminii duhovniceşti şi trupeşti – a Luminii Duhului Celui Sfânt şi a luminii soarelui; pentru îmbelşugarea aerului material curat şi a aerului imaterial al sufletului, care este Duhul Sfânt – Dumnezeu! 
Sfântul Ioan de Kronstadt 

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunoscuta rugăciune a Sfântului Efrem Sirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteÈ™ti” de­spre care vorbeÈ™te Sfântul Teofan Zăvorâtul È™i care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din maladiile duhovniceÈ™ti cele mai severe ale lumii contemporane. 
De la SfinÈ›ii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faÈ›ă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnătate È™i asupra medicamentelor duhovniceÈ™ti pe care le propune împotriva ei TradiÈ›ia Bisericii. 

Despre viata Sfantului Luca al Crimeei, ierarh marturisitor si doctor fara de arginti, urmas al unei vechi familii princiare, artist inzestrat, chirurg genial, profesor universitar, patimitor pentru credinta in temnitele bolsevismului, unul dintre cei mai mari predicatori ai secolului, lucrul cel mai bun care se poate spune sunt propriile lui cuvinte: "Am iubit patimirea, fiindca minunat curateste sufletul!

Un medic genial, profesor universitar, devine arhiereu in anii terorii bolsevice.  Dupa anii petrecuti in inchisori si suferintele exilului la Cercul Polar de Nord in timpul razboiului cu Germania nazista, episcopul-chirurg salveaza vietile a mii de ostasi si numele ierarhului laureat al Premiului Stalin pentru medicina face ocolul lumii.

La adanci batraneti, lipsit de vederea trupeasca avea sa raspunda mirarii starnite de liturghisirea lui fara gres prin urmatoarele cuvinte: „Cel ce si-a inchinat viata Domnului nu poate fi niciodata orb fiindcă Dumnezeu ii da lumina la fel cu cea de pe Tabor".

Autobiografia acestui Sfant al veacului XX, titan al stiintei si titan al duhului deopotriva ofera lumii contemporane o extraordinara lectie de sfintire prin slujire si jertfa a puterilor creatoare cu care Dumnezeu a inzestrat neamul omenesc.

Nu exista subiect de discutie mai primejdios decat Apocalipsa. Interpretarea cu totul literala si superflua a intamplarilor prezentate in Apocalipsa este, evident, pricina de tulburare sufleteasca; la fel de tulburator este si modul facil in care multi dintre contemporani se refera la caracterul "apocaliptic" al timpurilor noastre, fapt care starneste teama si angoasa. Declaratiile ambigue ale unora ca acestia sunt departe de a fi convingatoare. Insa daca un crestin se incumeta sa vorbeasca despre Apocalipsa, este de la sine inteles ca in aceasta, ca si in orice alta imprejurare - cuvintele sale trebuie sa fie masurate, pe cat este cu putinta de clare si in deplin acord cu invatatura universala a Bisericii. 

Dacă în vremurile noastre – vremuri de sărăcie, de foamete şi de întunecare duhovnicească – mai sunt monahi ce au cât de cât dreaptă socotinţă duhovnicească adevărată, ei sunt aceia, foarte puţini la număr, care, fiind luminaţi cu rugăciunea minţii, şi‑au cunoscut amănunţit patimile, au cunoscut amănunţit lucrările duhurilor viclene şi, în fine, lucrarea Dumnezeiescului Duh, care începe prin revărsarea în sufletul omenesc a sfinţitei păci celei în Hristos – iar cine nu şi‑a văzut, în lumina rugăciunii minţii, patimile sale, cine n‑a cunoscut lucrările duhurilor necurate şi n‑a gustat din pacea lui Hristos, care adună laolaltă mintea, sufletul şi trupul, acela nici nu are idee despre dreapta socotinţă duhovnicească, chiar dacă, amăgit de slava deşartă, i se pare că o are... 
Vrei să simţi uşurare de patimile care te luptă? Vrei să afli umilinţă în chilia ta, umilinţă fără de care gândul, răpit de vântul sălbatic ca o corabie fără ancoră, goneşte pe valurile închipuirii şi este aruncat în adâncul trândăvirii? Vrei să vezi lumină din Lumină? Vrei să guşti dragoste care iese din Dragoste şi duce la Dragostea veşnică? Ia gândul tău şi aruncă‑l la picioarele fraţilor şi surorilor, fără să faci deosebire între răi şi buni; spune‑i gândului tău şi repetă‑i cât mai des, ca din gând să se nască şi simţământul: „Aceştia sunt nişte îngeri ai lui Dumnezeu, numai eu mă asemăn diavolului prin păcat şi întunecare”. 

Există clipe, binecuvântate sau tragice, când o persoană pe care o cunoşteam ni se revelează într‑o lumină şi cu o adâncime şi o frumuseţe nespusă, pe care înainte nici nu le‑am fi ­bănuit. 

Acest lucru se întâmplă când ni se deschid ochii, într‑o clipă de curăţie a inimii; pentru că nu numai pe Dumnezeu Însuşi Îl pot vedea cei curaţi cu inima, ci şi chipul Lui în înţelesul de lumină care străluceşte în întunericul unui suflet omenesc, al vieţii omeneşti, chip pe care îl putem vedea atunci când inima noastră găseşte odihnă, când prin ea trece lumina, când e curăţită. 

Mai sunt şi clipe când putem vedea pe cineva pe care credeam că îl cunoaştem bine, dar îl descoperim într‑o lumină nouă, printr‑o revelaţie. Se poate întâmpla atunci când cineva străluceşte de bucurie, de dragoste, de chemarea de a I se închina lui Dumnezeu şi de a‑L adora. Se mai poate întâmpla atunci când cineva a ajuns la o adâncime a suferinţei, la o răstignire, când suferinţa însăşi se curăţeşte şi nu mai rămâne în ea nici o urmă de ură, de neîmpăcare, de amărăciune, nici o urmă de rău; când iese la lumină, curată, suferinţa, după cum a strălucit, nevăzută pentru atâţia, suferinţa Domnului Hristos răstignit pe cruce. 

Mitropolitul Antonie 

Viata si mucenicia Sfantului Gheorghe dau marturie peste veacuri despre nemincinoasele fagaduinte ale Man­tu­itorului: Adevarat, adevarat zic voua: cel ce crede in Mine va face si el lucrarile pe care le fac Eu si mai mari decat acestea va face, pentru ca Eu Ma duc la Tatal (Ioan 14, 12).

Cutremurandu-se in fata patimirilor in­fri­co­­­satoare ale Sfantului Gheorghe, cititorul de azi va descoperi in viata lui, asa cum este ea in­fatisata in cartea de fata, un izvor de curaj si de avant pentru a-I urma lui Hristos si a dobandi biruinta in lupta duhovniceasca, chiar si in aceste vremuri de nepssare sau de impotrivi­re fata de poruncile Lui, asemenea Sfantului Gheorghe, care, intarit fiind de Domnul si iu­bindu-L mai presus de toate, a biruit ispitele aces­tei lumi (bogatia, des­fatarile, faima, pu­te­rea, rangurile inalte, iubirea de sine, teama de suferinta) si toate chinurile la care a fost supus de necredinciosi pentru mar­tu­risirea numelui lui Hristos.

Am pornit în alcătuirea acestei cărţi cu gândul că viaţa noastră şi împrejurările de fiecare zi sunt pline de o neîncetată noutate, pe care, dacă ne dorim, putem să o întâmpinăm cu prospeţime şi uimire. Aceasta e una dintre căile prin care ne putem ancora viaţa în „prezent", în inefabila clipă a lui „acum", întru care putem sta înaintea Celui Care a mărturisit despre Sine: „Eu sunt Cel Ce sunt" (Ieşirea 3, 14). Trecutul e trecut şi a trecut. Viitorul e viitor şi nu a venit. Doar „aici" şi „acum" rămân pentru a ne trece în vecii vecilor. Astfel, pentru noi viaţa devine fascinantă, un nesecat izvor de prospeţime şi uimire, tocmai pentru că Dumnezeu Se sălăşluieşte în „aici" şi „acum". În oricare „aici". În oricare „acum". În oricare „noi".

Folosindu-se de experienÈ›a sa bogată de duhovnic È™i cărturar, părintele arhimandrit Epifanie continuă să ne ofere È™i în acest volum răspunsuri pline de înÈ›elepciune È™i profunzime duhovnicească cu luciditatea È™i iubirea insuflate de Dumnezeu care-l caracterizează. Animat de responsabilitatea pastorală a călăuzei care îÈ™i pune sufletul pentru ucenici, ne lămureÈ™te teme niciodată uÈ™or de epuizat, ca rugăciunea, postul, păcatele È™i virtuÈ›ile, oferind soluÈ›ii problemelor de viaÈ›ă cotidiene, precum relaÈ›iile de familie È™i educaÈ›ia creÈ™tină, ce rămân provocarea cea mai de seamă a societăÈ›ii contemporane.

***
De multe ori, deÈ™i avem atâÈ›ia oameni în jur, sunt situaÈ›ii în care aceÈ™tia nu ne pot ajuta. De pildă, o boală incurabilă, o întristare foarte grea, în care mângâierea oamenilor nu poa­te aduce nimic. Sau vedem cum o cauză dreaptă pentru care luptăm se pierde pentru că nu avem pe cineva care să o susÈ›ină, deÈ™i este dreaptă. Este multă nedreptate în lume, multă nedreptate pe pământ. În toate aceste situaÈ›ii să nu uităm că „avem Om”, Îl avem pe Dumnezeu‑Omul.
Dacă nu avem pe nimeni altcineva, cel puÈ›in Îl avem pe Domnul nostru, Care ne aude în fiece clipă È™i este gata să ne împlinească orice cerere, câtă vreme aceasta nu este potrivnică binelui nostru veÈ™nic, nu este potrivnică mântuirii sufletului nostru, căci mai presus de interesele omeneÈ™ti, de cele pământeÈ™ti, materiale, sunt cele veÈ™nice.
Îl avem, aÈ™adar, pe Domnul nostru, Care ne aude în orice clipă. Chiar când vorbeÈ™ti, când încă Îl ­chemi, când nici nu È›i‑ai terminat rugăciunea, El răspunde. Iar răspunsul Său este: „Iată‑Mă!” – Iată, am venit să te ajut.
 Pr. Epifanie Theodoropoulos

Daca m-ar intreba cineva: "Ce-ti doresti tu de la Dumnezeu mai mult, care dar?", as raspunde: "Darul smereniei, care, mai mult decat orice altceva, este bineplacut Domnului".  Smerenia este lumina intru care noi putem vedea Lumina: pe Dumnezeu Insusi.  Fiindca nu celui indestulat i se arata Dumnezeu, ci sufletului smerit.

Sufletul omului smerit este asemenea marii: daca aruncam o piatra in mare, aceasta tulbura pentru o clipa suprafata apei, apoi cade in adancuri.  In felul acesta sunt inghitite necazurile in sufletul omului smerit, caci este cu el puterea lui Dumnezeu.  Doamne, da-ne noua darul sfintei Tale smerenii.

Sfantul Siluan Athonitul