Această lume îşi are începutul în minune, se păstrează prin minune şi se va încheia prin minune. Orice om cugetător când se eliberează din propria agonie şi frământare, şi începe să cugete despre toate câte există şi se găsesc în jurul lui, la această concluzie ar trebuie să ajungă.

Însă mărturia cea mai vrednică de crezare şi fără nicio umbră de îndoială ne-o oferă Sfânta Scriptură a lui Dumnezeu, întărită şi completată de Sfânta Tradiţie.

Acatistul si Viata Sfantului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamt

O, preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care Preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslavesti pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii si pacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mila si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. Amin.

Evanghelia dupa Iuda - scrierea apocrifa promovata de National Geografic - este o carte care a facut multa valva. Fara sa o citeasca, multi oameni s-au bucurat de faptul ca au aflat un motiv in plus sa stea departe de Biserica. O Biserica mincinoasa, o Biserica in care oamenii sunt tinuti departe de Adevar, nu isi are rostul. Numai ca, la un studiu atent, se poate observa ca teza principala a "Evangheliei dupa Iuda" - Ca Hristos i-ar fi marturisit marile adevaruri doar apostului Iuda, iar ceilalti ar fi ramas la un stadiu inferior de cunoastere - nu sta in picioare. Dupa ce L-a vandut pe Hristos, Iuda s-ar fi sinucis. Cand ar fi avut timp sa scrie o Evanghelie? Cum ar fi putut fi propovaidor al adevaratei credinte in Hristos un Sinucigas? Nadajduiesc ca cititorii cartii de fata vor intelege falsitatea "Evangheliei dupa Iuda".

Cartea de faţă este şocantă. Şocantă prin faptul că ne pune înaintea ochilor, într-un mod foarte iscusit, file aproape ignorate din istoria bisericească.

Vom afla de aici că pământul englez a fost binecuvântat prin apostolul Sfântului Iosif din Arimateea. Vom afla o mulţime de minuni, de vindecări, care i se par greu de crezut omului contemporan. Vom afla că dreapta credinţă a fost apărată cu mult eroism, şi vom înţelege că nimic nu este mai important decât războiul duhovnicesc.

Minunile făcute de regii binecredincioşi sau de diferiţi pustnici sau clerici, în timpul vieţii lor sau după trecerea la Domnul, ne oferă o imagine a faptului că lumea întreagă ar fi fost altfel dacă ar fi îmbrăţişat cu adevărat credinţa în Hristos.

Căderea Angliei ortodoxe a însemnat abandonarea credinţei Sfinţilor Părinţi şi primirea ereziei catolice. Înţelegând cât de gravă a fost această rătăcire vom putea aprecia aşa cum se cuvine situaţia din vremurile noastre.

O nevoie pastorală, prezentă întotdeauna în rândul credincioşilor, o găsim în întrebarea: Cum pot, părinte, să înaintez duhovniceşte şi să mă eliberez de slăbiciunile mele? De ce nu reuşesc să mă menţin în aceeaşi stare duhovnicească? 

O astfel de nevoie trebuie să fie sprijinită, dând credinciosului posibilitatea de a descoperi şi a-şi clarifica ce înseamnă cu adevărat din punct de vedere practic viaţă duhovnicească, ce răspunderi decurg din aceasta, la ce trebuie să fie atent sau ce ar fi de folos să evite. Va cunoaşte astfel adevărul, fără ascunzişuri sau jumătăţi de măsură, ajungând să-şi conştientizeze propria sărăcie duhovnicească şi să ia deciziile potrivite. 

Urmând sfaturile din această carte, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom ajunge la capătul ţelului nostru: Ca Dumnezeu să devină prin rugăciune, dragostea şi dorirea noastră, El călăuzind în acest fel fiecare gând şi lucrare a noastră. 

Traducere: Preot Victor Manolache 

În decursul slujirii sale în parohie şi în întâlnirile cu enoriaşii, Avva Eustratie primea întrebări referitoare la diferite probleme duhovniceşti, aghiografice, dogmatice şi de altă natură, cărora le dădea răspunsul corespunzător. Aceste întrebări şi răspunsuri le-a consemnat şi în vremea când s-a retras la mânăstire le-a prelucrat, le-a completat şi le-a redat în trei volume. Este vorba despre prima dintre lucrările pe care le-am consemnat mai sus. Dintre acestea am selectat, am tradus şi am prelucrat 200 de întrebări şi răspunsuri, care au stârnit interesul cititorilor prin varietatea subiectelor, dar şi prin simplitatea, claritatea şi credibilitatea cu care au fost exprimate, şi în principal prin duhul lor evanghelic şi patristic. Vi le punem înainte „spre folosul obştesc al ortodocşilor”, cu certitudinea că vor odihni şi vor adăpa fiecare suflet însetat de Adevărul veşnic. 

Aceasta carte despre viaÈ›a fericitului Părinte Porfirie a fost scrisă cu binecuvântarea stareÈ›ei Porfiria, prima egumenă a mănăstirii de maici „Schimbarea la faÈ›ă a Mântuitorului Iisus Hristos” È™i soră de sânge a Părintelui Porfirie.
O persoană dintre cele care au trăit multe clipe de neuitat lângă Bătrânul Porfirie È™i au auzit multe lucruri minunate de la acesta, cu toate că nu reuÈ™ise să consemneze multe despre el, s-a oferit ,din pronie dumnezeiască să-mi pună la dispoziÈ›ie spre cunoÈ™tinÈ›a publicului larg câteva elemente necunoscute despre viaÈ›a fericitului Bătrân, cu scopul de a le folosi pentru materializarea lucrării amintite, pentru care aveam binecuvântarea È™i îndemnul stareÈ›ei.
Toate câte vă spun în paginile acestei cărÈ›i sunt autentice È™i vrednice de crezare pentru că „pe acestea le-am auzit povestite de limba lui sfântă”.
Da, le-am auzit istorisite pe casete de Părintele Porfirie însuÈ™i, în momentele de nostalgie ale trecutului său, relatate unor persoane foarte apropiate în ceasurile sale de tihnă.

Emilia, Nona si Antuza au fost cele trei mame eroine care prin viata lor s-au invrednicit de bucuria de a fi trecute in randul sfintilor. Acestea au primit cununa cea nevestejita a slavei vesnice, dar si laudele, cinstirea si recunostinta crestinilor, pentru ca familiile lor au dat multi sfinti Bisericii, „in special pe cei trei mari luminatori ai soarelui intreit al dumnezeirii”, Vasile cel Mare, Grigore Teologul si Ioan Gura de Aur.

Taina maretiei celor trei Ierarhi se gaseste in chip marturisitor si in cele trei femei evlavioase, in mamele lor: Emilia, Nona si Antuza. Si adevarul acesta l-au propovaduit „cu propria gura” acesti ingeri pamantesti, locuitori ai cerului, si l-au consemnat in scrierile lor, ca neamurile care vor urma sa afle despre puterea mare si inaltatoare pe care o are lucratorul cel impreuna cu Dumnezeu, care se numeste MAMA. Adevarul acesta l-au marturisit si l-au repetat si altii : „in spatele unei mari personalitati se ascunde de regula o mama minunata”.

Mamele vestite ale celor trei Ierarhi au inteles marea lor misiune, si tocmai de aceea s-au nevoit, s-au ostenit si s-au daruit intr-o mare masura lucrarii materne de a-i forma pe copiii lor „in invatatura si mustrarea Domnului”, aratandu-i pe acestia invatati ai vremii si sfinti ai Bisericii. De aceea se cuvine sa urmarim jertfa lor in chip amanuntit in paginile acestei carti.

(lipsa text)

Urcând astăzi treptele de la arsanaua Schitului Sfânta Ana Mică, la un moment dat îşi face apariţia impunătoare grupul de clădiri ce alcătuiesc renumita Chilie a obştei Daniileilor. Primul nevoitor ce a dat viaţă acestei obşti a fost fericitul întru pomenire Daniil monahul. Numele său este pronunţat în întreg Sfântul Munte cu adânc respect şi deosebită apreciere atât faţă de persoana sa cât mai ales faţă de tradiţia ce s-a născut din nevoinţa de cincizeci de ani a Avvei Daniil în acest loc binecuvântat.
Toţi cei ce l-au cunoscut îndeaproape, clerici şi laici, monahi sau oameni din lume, mărturisesc cu admiraţie, dar şi cu recunoştinţă personalitatea acestui ascet contemporan, împodobit cu daruri ale firii, precum şi cu rare daruri spirituale. Blând, smerit, de o liniştire şi de o discreţie deosebită, rară pentru vremurile noastre, binecuvântat cu darul deosebirii duhurilor, Avva Daniil din pustiul de la Catunakia a fost cu siguranţă una din cele mai alese chipuri ale monahismului aghiorit al veacului al XX-lea.

Aceasta carte continua seria despre Pronia divina, inceputa de cartea arhimandritului Tihon Sevkunov Nesfintii sfinti si alte povestiri.
Cartea Cei ce tanjesc dupa ceruri si alte povestiri, este un dar nepretuit pentru cititori.  Tematica cartii ne indeamna sa ne bucuram de lucrurile marunte, pentru a trai conform poruncilor lui Dumnezeu, in armonie cu semenii nostri si cu noi insine. Povestioarele sunt scurte, scrise cu mult umor si redau intamplari din viata oamenilor obisnuiti.  Este o proza contemporana, scrisa intr-un grai viu si captivant, ce include povestioare vanatoresti, amintiri ale fostilor combatanti si descrierea vietii de zi cu zi a preotului din mediul rural, dar si altele.  Aceste povestiri contureaza atitudinea autorului fata de eroii sai, in care nu se simte nici o umbra de judecata si nici un fel de morala.
Parintele Iaroslav de cele mai multe ori se prezinta ca unul dintre eroi sai, nu ca un erou principal.  Autorul este naratorul inzestrat cu spirit de observatie.  Biserica sau slujbele religioase constituie de multe ori doar fundalul pentru descrierea oamenilor si a evenimentelor non-religioase.
In povestioarele parintelui Iaroslav aflam lucruri si intamplari minunate, lipsite de mister, cunoastem oameni diferiti si buni, descoperim bucuriile si suferintele autorului despre care el ne povesteste pe indelete cu indemnarea si darul de a scrie, pe care il are, impartasindu-ne din experienta lui considerabila acumulata de lungul vietii.

In Lavra Pecerska din Kiev, intemeiata in jurul anului 1060, prin credinta si nevointele intaistatatorilor ei, ale cuviosilor egumeni Antonie si Teodosie, s-au format din cele mai vechi timpuri si pana astazi o multime de mari nevoitori ai bunei credinte. Din randul acestor nevoitori face parte si cuviosul Partenie din Kiev.
„Orice nevointa si orice lucrare, le savarsim pentru a ne impartasi, ca lumanarea, de Dumnezeiasca Lumina, atunci cand sufletul, ca ceara, sta inaintea Luminii Neapuse” – spune cuviosul Simeon Noul Teolog; iar caile celor ce cauta aceasta binecuvantata impartasire sunt felurite. Unii merg pe calea ratacirilor, fac greseli si au caderi, dar dintr-odata deschid ochii, se curatesc prin lacrimi, prin pocainta, si ca o lumanare aprinsa – atat de luminoasa uneori incat lumineaza tot universul –incep sa straluceasca in nevointa crestineasca. Altii inca din tinerete sunt alesi spre a fi vase curate ale rugaciunii si ale slujirii fata de Dumnezeu. Si tocmai un asemenea vas ales si binecuvantat s-a aratat a fi in lume viitorul si marele nevoitor al Bisericii Ortodoxe, Cuviosul Partenie (in lume Petru Ioanovici Krasnopevtev).