La câteva zile după moartea Mitropolitului Antonie Plămădeală, în vis, am auzit un cor de îngeri care cântau înălţător. M-am întrebat cine cântă, unde cântă? O voce mi-a răspuns: „E un alai de îngeri care îl însoţeşte pe Mitropolitul Antonie”. Eu am fost foarte mirată: „Pe Antonie?” „Da, e sub ocrotirea Părintelui Arsenie – mi-a răspuns vocea – şi au venit să-l ia.” (Preoteasa Ileana Ramba, care participase şi la slujba de călugărire a viitorului mitropolit).


La mănăstire la Sâmbăta, înainte de a începe o predică, Părintele Arsenie a zis: „Când Dumnezeu va judeca lumea eu am să fiu la dreapta Lui şi atunci ori vă sunt de folos ori vă sunt acuzator”. Atunci Dumnezeu îmi va zice: „Arsenie, de ce nu le-ai spus?”. Eu am să zic: „Doamne, eu le-am spus, dar nu m-au ascultat!”. Aşa v-am devenit acuzator, iar de folos vă sunt dacă faceţi ce vă spun”. Amin. 

Să fii refugiat din Basarabia şi despărţit de familie, să fii condamnat pe motive politice la 25 ani închisoare la vârsta de 20 ani, să-ţi vezi sfârşitul vieţii pământeşti că se apropie după 11 ani de temniţă şi să poţi afirma că eşti un om fericit, pentru cei mai mulţi dintre noi pare cu neputinţă.

Aceasta se poate prin credinţă. Prin credinţă, suferinţa se transformă în bucurie. Viaţa lui Valeriu Gafencu ne arată aceasta. Faptul că Valeriu a descoperit calea spre fericire reiese din scrisorile trimise celor dragi din care am extras aceste sfaturi  prin bunăvoinţa d-nei Eleonora Colgiu, sora lui Valeriu, şi a d-lui Neculai Trifoiu, coordonatorul cărţii “Studentul Valeriu Gafencu – Sfântul Închisorilor din România” în care au fost publicate aceste scrisori.

Revelaţia fericirii trăită de Valeriu in infernul închisorilor, este o lecţie din care noi, care trăim în libertate, să învăţăm că nu mai avem dreptul să ne plângem de nimic când fericirea este la îndemâna oricui – Iisus Hristos, credinţa în cuvântul Său, ascultarea poruncilor Sale, urmarea virtuţilor Sale. Aceasta este viaţa fericită. Restul e deşertăciune.

Editie ingrijita de Pr. Nicolae Nicau
Profunzimea înţelepciunii părintelui Proclu Nicău este bine cunoscută de credincioşii moldoveni şi nu numai. Trăind ca simplu monah, cu o viaţă închinată întru totul ascultării de Dumnezeu, sihastrul din Munţii Neamţului aşezat la Mitocul Bălan după îndelungi ascultări din diferite mănăstiri sub povaţa părintelui Cleopa Ilie şi după ispitele şi vieţuirea în pustie, continuă să povăţuiască turma cea cuvântătoare pe calea mântuirii.

Fiind nepotul părintelui Proclu, am considerat plăsmuirea cărţii de faţă ca o datorie morală. Cunoscându-i viaţa duhovnicească îndeaproape, am căutat să conturez învăţătura curată a monahului Proclu, pe deplin folositoare sufletului şi întotdeauna ortodoxă. Nu am trecut cu vederea nici frumuseţea limbajului neaoş moldovenesc zugrăvit în cuvintele pline de înţelepciune ale părintelui, totul îmbrăcat într-o cadenţă asemănătoare Patericului.

Este foarte folositor pentru orice creştin să cunoască aceste sfaturi şi poveţe ale părintelui Proclu în legătură cu diverse probleme, întrucât va putea, astfel, să se lumineze mai mult şi va şti mai bine cum să le depăşească. Fiind o carte duhovnicească, se impune a fi citită cu luare aminte, pentru maturizarea şi progresul spiritual al credinciosului. Volumul se prezintă ca o sinteză a feluritelor sfaturi şi îndrumări ale părintelui Proclu date schivnicilor, monahilor, preoţilor şi oamenilor din lume şi tratează diferite probleme din mai multe perspective. De exemplu, progresul în dobândirea adevăratei smerenii ne va călăuzi spre progresul în dobândirea adevăratei iubiri, apoi a păcii inimii, a iertării celor care ne-au greşit etc.

Dorim din adâncul inimii ca toţi creştinii să se folosească de această lucrare în viaţa lor duhovnicească, iar atunci când o vor răsfoi şi vor găsi cuvinte folositoare şi înălţătoare de suflet, să înalţe rugăciune de iertare şi pentru noi, păcătoşii.

Fie să avem parte de rugăciunea părintelui Proclu, să-l simţim aproape, să ne mângâie şi să ne călăuzească pe drumul ce duce la Dumnezeu.

Dacă vorbim de Biserica Greco-Catolică (Unită cu Roma) din România, o realitate se impune: toţi oamenii de cultură şi politicienii români greco-catolici, în lupta lor pentru dreptate, libertate şi unitate naţională, nu au reuşit să facă atât bine ţării, cât rău şi câtă dezbinare au făcut tot ei, urmând biserica din care făceau parte! De aceea, unirea (revenirea la ortodoxie) rămâne cea mai bună soluţie, iar la porunca lor „Înapoi în staul!”, noi le răspundem şi îi rugăm „Înapoi la Hristos!”. Căci dreapta credinţă ne arată că a fi unit cu papa înseamnă a fi dezbinat cu Hristos, iar realitatea istorică ne arată că a fi unit cu Roma înseamnă a fi dezbinat cu România. Cu alte cuvinte, în problemele esenţiale, uniţii au fost şi sunt mai întâi cu papa şi apoi cu Hristos (şi cine nu-L pune pe Dumnezeu pe primul loc, nu-L pune pe nici un loc) şi au fost şi sunt mai întâi uniţi şi apoi români.

Din cuprins:

• Ce sunt ingerii?
• Ingerii in raport cu Mantuitorul Iisus Hristos
• Ceata sfintilor arhangheli
• Rolul ingerilor in Biserica
• Rolul ingerilor fata de fiecare credincios in parte, ca protectori si indrumatori
• Menirea ingerului pazitor
• Pacatul indeparteaza pe ingerul pazitor de la noi
• Ingerul cel rau (diavolul)
• Rolul ingerilor in Parusie
• Acatistul Ingerului Pazitor al vietii
• Rugaciuni catre sfantul inger pazitor

"Se va putea pregati lumea, se va putea intari pentru ceea ce va urma dupa aceea? Ceea ce va urma, va fi foarte greu. Va urma multa violenta impotriva noastra, a celor ce vor sa ne transforme in niste pioni. Prin intermediul controlului alimentelor, al aerului, al apei, chiar si al gandurilor noastre si al sentimentelor noastre si al creierului nostru... si spun asta pentru ca ceea ce ne pregatesc satanistii este ceva ce nu isi poate imagina nimeni si, totusi, acesti satanisti si-au imaginat si vor sti cum sa manipuleze si sa controleze mintea oamenilor.
Cum ne vor controla? Si nu ma refer la controlul exercitat acum prin televizor sau internet, sau la controlul prin telefonul mobil, [...] ci ceea ce va veni va fi ceea ce spune si Apocalipsa, pecetluirea oamenilor cu cipuri. Nu vor fi ca aceste cipuri de azi, astea nu inseamna nimic... acestea sunt doar o prefigurare a cipului pe care il va pune antihristul cui va accepta. Nu vor obliga pe nimeni, dar vor sti ca nu vom putea supravietui fara ele. (Fragment din Omilia din 27 martie 2013)."

Arhim. Elpidie din Rodos

O vorba spune ca nemultumitului i se ia darul. Te-ai gandit vreodata ce vrea sa insemne asta?  Sa te intreb ceva: ai primit vreodata un dar, un cadou, iar tu i-ai spus celui care ti l-a dat ca nu iti place, ca vrei altceva?...  Iar daca ai facut asta, ti-a fost luat darul imediat si n-ai mai primit nimic inapoi?  Sa spunem ca un tata ii cumpara copilului, din ultimii bani pe care ii are, o pereche de patine cu rotile.  Fuge apoi spre casa nerabdator, sa se bucure de bucuria copilului sau.  Cand colo, ce sa vezi?  Copilul ia patinele in mana, se uita o clipa la ele, apoi le arunca intr-o parte si incepe sa strige: „Nu vreau modelul asta, eu vreau altele!”... „Altele” inseamna niste patine cu mult mai scumpe, pentru care tatal sau nu a avut bani.  Dar pe copil nu-l intereseaza asta.  El o tine pe a lui, el vrea „altele”...

Un bunic da sa intre intr-o farmacie.  Se opreste in prag, sta o clipa, apoi se intoarce si intra in magazinul alaturat, unde, dupa ce-si numara banutii din buzunar, cumpara o punga cu bomboane.  Porneste grabit catre casa, oprindu-se din cand in cand sa-si mai traga sufletul.  Nici nu deschide bine usa apartamentului ca isi striga, gafaind, nepotelul.  Copilul le ia, se uita la ele, dupa care le arunca pe masa spunand: „Eu voiam bomboane de ciocolata, nu de-astea”.  Nicio clipa nu se gandeste ca bunicul a renuntat sa-si cumpere doctoriile de care are atata nevoie si i-a cumparat lui bomboane...

Ce crezi?  Ar trebui ca tatal sa-i ia patinele, sa le duca inapoi la magazin si sa nu-i mai cumpere nimic in schimb?  Ori bunicul sa dea inapoi bomboanele si sa-si cumpere medicamente?

Da, poate asa ar trebui sa faca, dupa cum spune proverbul: nemultumitului i se ia darul...

Dar, vezi tu, nici tatal, nici bunicul nu vor proceda asa.  Amandoi vor face inca un efort pentru a-si vedea fericit copilul pe care il iubesc atat de mult. Dar oare copilul va intelege asta?  Oare cum ar fi fost mai bine sa faca si tatal si bunicul?

Pentru a intelege mai bine, am sa-ti spun povestea pestisorului auriu.  Lui i-a fost daruita cea mai frumoasa mare in care sa traiasca.  Si, mai presus de frumusetea marii, i-a fost daruita libertatea.  Dar ce crezi ca a facut pestisorul auriu cu toate astea?  Sa vedem...

Nu este intamplator faptul ca arhimandritul Serafim Alexiev, care toata viata sa a marturisit si a invatat prin cuvant si fapta Ortodoxia, a socotit ca este de datoria lui sa alcatuiasca o explicare a Crezului – miezul intregii invataturi crestine.  N‑am gresi afirmand ca Simbolul de credinta reprezinta cartea de identitate a crestinului: il rostim inainte de primirea Botezului, il rostim de fiecare data inainte de a primi Sfanta Impartasanie.  Este un act de marturisire a Adevarului, o necesitate a unirii si intrarii in comuniune cu Dumnezeu si cu Biserica Sa.

De aceea, este foarte important ca aceasta mar­turisire sa fie nu numai cunoscuta de noi in mod formal, ci si patrunsa in intelesul ei adanc, pentru ca binefacerile Adevarului, redat in forma lui cea mai concentrata, sa se poata revarsa din ea pecetluindu‑ne desavarsit viata.  Talcuirea Crezului pe care ne‑o pune inainte parintele Serafim tocmai aceasta reuseste: explică temeinic cele 12 articole ale Simbolului de credinta cu simplitatea si limpezimea cu care ne‑au obisnuit scrierile sale.

Urmandu-L pe Mantuitorul in rugaciunea Sa pentru om, Sfantul Efrem a imbratisat toate vointele omenesti, din toate veacurile, asumandu-si consecintele libertatii fiecaruia si socotind drept ale sale faptele noastre ale tuturor.  Este cu totul peste puterea noastra de inchipuire sa intelegem ce inseamna acest lucru.  Noi suntem doar „beneficiarii” dragostei Sfantului Efrem si cunoastem doar ca este multmilostiv si grabnic folositor, ajutand si celor care nici macar nu il cunosc.  Suntem prea mici sufleteste pentru a pricepe deplinatatea rugaciunilor Sfantului Efrem pentru noi, de aceea el s-a aratat si se arata adeseori, graind pe limba fiecaruia si la masura de intelegere a fiecaruia.  Iar acest fapt este un dar negrait de mare ce ni se face, deoarece prin fapta si cuvant el ne arata ca e ucenic adevarat al Mantuitorului Hristos si are neincetat privirea indreptata asupra noastra, imbratisand intreaga noastra viata.  Cunoscandu-ne toate tainele si cugetul launtric, Sfantul Efrem le cuprinde cu negraita sa delicatete si smerenie, asa precum a invatat de la Domnul Iisus.

In aceste conferinte pe tema dogmaticii crestine, renumitul teolog crestin Ioannis Zizioulas ne ofera o introducere comprehensiva in credinta crestina.  El ne arata ca invatatura crestina cu privire la Dumnezeu este intim legata de Biserica, de comunitatea vie, care este intruparea dragostei si comuniunii lui Dumnezeu.  Articulandu-si credinta sa ca doctrina, Biserica da marturie despre aceasta dragoste inaintea lumii.  Inauntrul acestei comuniuni fiintele umane pot participa la pritenia impartasita de persoanele Treimii, Tatal, Fiul si Sfantul Duh.