Asa cum fiecare dintre noi isi urmeaza drumul sau si se confrunta cu propriile dureri si amaraciuni, exemplele martirilor ne amintesc mai intai de toate ca micile noastre lupte nu sunt nimic in comparatie cu marile lor razboaie.  Cu ajutorul martirilor invatam cum sa facem fata si cum sa iesim biruitori in fata "calailor" nostri, fie ca acestia sunt boli sau neajunsuri, saracie, abuzuri sau ispite de tot felul.  Prin exemplul lor, ni se arata ca singura Bucurie, singura Nadejde, singurul Curaj, singura Putere, singura Pace, singurul Adevar, singura Iubire este Hristos Domnul si Mantuitorul Nostru.  El nu ne paraseste niciodata, asa cum nu Si-a parasit niciodata mucenicii.  Desi luptele mucenicilor le-a adus moartea pamanteasca, noi, ca si copii ai lui Dumnezeu, recunoastem biruinta lor.  Ei au dobandit viata vesnica prin aceea ca au ramas puternici in credinta, si prin suferinta lor au intors multe suflete catre Hristos, adaugand Bisericii Sale mladite noi care continua sa dea roade de-a lungul veacurilor.

O carte pentru cititorii tineri si pentru cititorii mai putin tineri.  O carte din care cititorii mai tineri sa afle cateva franturi dintr-o perioada neagra din istoria acestui neam.  O carte din care cititorii mai putin tineri sa-si aduca aminte de cei care au avut puterea de a pune credinta mai presus decat propria viata.  Celor care s-au jertfit in numele credintei, un gand pios de aducere aminte.

Manuscrisul acestei lucrari, scrisa de un autor necunoscut din Rusia, in jurul anului 1853, a fost gasit in Muntele Athos in 1884 si tiparit, pentru prima data, in Kazan - Ucraina.
Textul vorbeste despre un pelerin ortodox, care calatoreste din loc in loc pentru a cauta sa inteleaga cuvintele Sf. Ap. Pavel: "Rugati-va neincetat!", pentru ca mai apoi sa poata face si el acest lucru.

Dragi copii,va intrebati cine ar putea ascunde o comoara in Rai?  Vom afla in urmatoarea povestire din viata Sfantului Filaret cel Milostiv!

Povestiri ortodoxe pentru copii mici si mari.

Mă bucur că exist, că trăiesc şi că pot face ceea ce-mi place. Oare acest lucru nu este o minune?
Pentru mine tot ceea ce mă înconjoară È™i tot ceea ce se întâmplă în jurul meu este o minune. Eu nu pot face soarele să răsară, păsările să cânte, apele să curgă È™i stelele să sclipească. Nimic din toate acestea È™i multe altele nu le pot face. Nimic nu pot fără Dumnezeu. „Nihil sine Deo!” Nebun este cel ce se încrede prea mult în sine, care crede că poate ceva fără Dumnezeu. Și mai nebun este cel ce crede că Dumnezeu nu există, cel ce condiÈ›ionează existenÈ›a lui Dumnezeu de minuni. „Dacă mi s-ar întâmpla o minune, aÈ™ crede È™i eu în Dumnezeu.” Cel ce gândeÈ™te astfel nu È›ine cont că însăÈ™i existenÈ›a sa în lume este o minune.
Ce mărturii despre minuni mai avem nevoie, când tot ceea ce ne înconjoară este o mare minune? Mă bucur că sunt o minune din minunea acestei vieÈ›i. Mă bucur de tot ceea ce există È™i se întâmplă.

Briana Cristina Z., 11 ani, Târgu MureÈ™

Nihilismul – credinta ca nu exista un Adevar absolut, ca tot adevarul este relativ – este filosofia de baza a secolului al XX-lea.  El a devenit atat de raspandit si de omniprezent in vremurile noastre, a patruns atat de adanc in mintile si in inimile tuturor oamenilor din ziua de azi, incat combaterea lui cere un efort supra­omenesc.  Miezul acestei filosofii a fost exprimat foarte limpede de catre Nietzsche in cuvintele: „Dumnezeu a murit, deci omul devine Dumnezeu si totul este posibil.”

Numai Dumnezeul crestin este in acelasi timp putere deplina si iubire deplina; numai Dumnezeul crestin, prin iubirea Lui, i‑a fagaduit omului nemurirea si, prin puterea Lui de a implini acea fagaduinta, a pregatit o Imparatie in care oamenii vor trai in Dumnezeu ca dumnezei, dupa ce vor fi fost inviati din morti.

Adevarul cel mare al creşstinismului este ca nu exista nimicire si nu exista incoerenta, ca tot nihilismul si absurdismul sunt za­darnice.  Trebuie sa redevenim crestini.  Este zadarnic, de fapt este chiar absurd, sa vorbim de reformarea societatii, de schimbarea cursului istoriei, de iesirea din epoca absurditaţii, daca nu Il avem in inimi pe Hristos; iar daca il avem, nimic altceva nu mai conteaza.

Cartea medicului şi psihologului ortodox Konstantin V. Zorin este dedicată unei teme de mare actualitate. Majoritatea mijloacelor de informare în masă face astăzi o propagandă în­­verşunată unui mod de viaţă nesănătos şi în­cearcă să impună o nouă formă, „ideală”, de vieţuire a omului, idolatrizând plăcerea şi îndemnând la satisfacerea necondiţionată şi iresponsabilă a ei. Victimele acestei campanii sunt, în primul rând, adolescenţii şi apoi societatea însăşi. Jucându‑se cu sentimentele şi dorinţele tinerilor, televiziunea şi presa îi ispitesc pe aceÈ™tia cu ceea ce este periculos pentru suflet şi trup, determinându-i pe tineri să-şi risipească moştenirea genetică şi sănătatea pe taraba consumismului. Autorul explică ce anume ascunde mass‑media atunci când face reclamă la ţigări, al­cool, muzică rock, avorturi şi „dragoste liberă”.
Cartea ne priveşte pe noi toţi, atât părinţii – foştii adolescenţi, cât şi adolescenţii de astăzi – viitorii părinţi, de care depinde starea generaţiilor care vor urma.

Am redat mai multe marturii despre Sfantul Nectarie si manastirea acestuia, marturiile autentice ale altor persoane, dintre care unele au trait langa Sfantul in manastirea lui, altii l-au cunoscut in Eghina sau altundeva, altii au auzit relatari despre el. Toate aceste marturii incearca sa schiteze viata Sfantului Nectarie, pentru a-i vadi virtutile. Felul lui sfant de viata devine astfel pentru noi un fel de oglinda, in care suntem invitati sa ne privim propria noastra viata.

Este miscator faptul ca un om prigonit, calomniat, lipsit, indurerat, este cinstit acum de oameni care vin de la marginile lumii sa se inchine la sfintele lui moaste, sa-l roage si sa-i multumeasca pentru minunile lui nenumarate.

Protoprezviter Emanuil Iannoulis

Cateheza este o lectie de religie pe care dascalul o expune sistematic elevilor sai.  Deseori ea se prezinta ca un dialog, fie din dorinta elevilor de a invata mai mult si mai deslusit, fie din aceea a dascalului de a controla si completa cunostintele elevilor.

In fapt, toata invatatura Mantuitorului Iisus, cuprinsa in cele patru Evanghelii, e o suita de cateheze.  De aceea El Se numea si era numit Invatatorul, iar cei ce-L ascultau se numeau si erau numiti invatacei, adica ucenici, elevi.  Numarul ucenicilor depasea cu mult pe al celor doisprezece, dar acestia au fost primii si cei mai apropiati beneficiari ai catehezelor rostite de Domnul.

Aceasta este cea dea patra si ultima din seria de carti tratand diverse teme de psihologie duhovniceasca la Parintii Desertului, care au aparut in traducere romana.  Celelalte trei volume au fost dedicate temelor smereniei, ascultarii si pocaintei in traditia patristica ortodoxa.

Sper ca acest set complet de volume, cuprinzand observatiile mele asupra psihologiei Parintilor Desertului, va contribui la o intelegere mai completa a sensibilitatilor si principiilor duhovnicesti care ii unesc pe toti crestinii in mostenirea comuna a sfinteniei si iubirii, care transcende micile noastre separari si diviziuni spre o mostenire care depaseste Ortodoxia, cuprinzandu-i pe toti cei care doresc sa se apropie de idealul crestin al vechiului desert.

Arhiepiscopul Chrysostomos al Etnei

Se cuvine ca în toate zilele, iar mai cu deosebire în Duminici, proiestoÈ™ii bisericilor să‑i înveÈ›e pe toÈ›i clericii È™i pe norod cuvintele bunei‑credinÈ›e, culegînd din dumnezeiasca Scriptură înÈ›elesurile È™i judecăÈ›ile adevărului. Și să nu calce hotarele cele acum puse sau predania PărinÈ›ilor purtători de Dumnezeu. Ci, È™i cuvînt scripturistic de s‑ar porni, pe acesta să nu‑l tîlcuiască altfel decît cum au aÈ™ezat luminătorii È™i învăÈ›ătorii Bisericii prin cărÈ›ile lor. Și mai mult întru acestea să sporească, decît alcătuind cuvinte ale lor, ca nu cîndva, poate, nefiind îndestulaÈ›i la aceasta, să cadă din cuviinÈ›ă. Căci, prin învăÈ›ătura mai‑înainte ziÈ™ilor PărinÈ›i învăÈ›îndu‑se, noroadele cele alese È™i bune È™i cele nefolositoare È™i vrednice de lepădat îÈ™i vor îndrepta viaÈ›a spre mai bine È™i nu vor fi vînate de patima necunoÈ™tinÈ›ei; ci, luînd aminte la învăÈ›ătură, se vor ascuÈ›i spre a nu pătimi rău È™i, de frica muncilor celor ce se gătesc, îÈ™i vor lucra mîntuirea.

(Canonul al 19‑lea al celui de al 6‑lea Sfînt Sinod a toată lumea)