Intr-o seara - sunt doua mii de ani de atunci - trei astronomi din Persia observa pe cer o stea noua, alba si stralucitoare, cum nu mai vazusera niciodata.  Pe loc inteleg ca este un semn ceresc, care vesteste nasterea unui mare rege.  A doua zi in zori pregatesc daruri, le incarca pe camile si pornesc spre necunoscut, incotro ii va duce steaua.  Se anunta o calatorie iesita din comun...

Un om avea doi fii.  Si a zis cel mai tânăr dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere.  Asa incepe cea mai frumoasa parabola pe care a rostit-o Mantuitorul.  In fata fiului se deschide o viata noua, intr-o tara indepartata, plina de promisiuni de fericire. Tatal insa nu inceteaza sa spere ca mezinului ii va veni intr-o zi mintea la cap si se va intoarce acolo unde este iubit.  Nu trece zi sa nu se uite lung in zare, parandu-i-se ca il vede venind, asa cum l-a vazut plecand.  Sa fie oare asteptarea lui zadarnica?

Acum multe sute de ani, pe campurile din jurul satului Betleem, un copil de vreo zece ani pastea turmele de oi ale tatalui sau.  Il chema David, era frumusel, blond, curajos si canta minunat la lira, desi nu il invatase nimeni.  Intr-o buna zi, soseste in sat batranul prooroc Samuel, care, fara sa ii spuna altceva, il unge pe cap cu ulei parfumat.  Sa fie oare semnul ca va  fi rege?  Dar cum ar putea un ciobanas ca el sa ii ia locul temutului Saul, stapanul tarii? Poate lira sa-i fie de folos...

Chipul Sfintei Paraschiva, din icoana cea veche a bunicii, ii fascineaza pe Cristofor si Veronica.  Cand bunica deapana povestea, livada bunicilor ramane departe in urma, iar Cristofor si Veronica sunt, cat ai clipi, alaturi de Sfanta Paraschiva la portile Constantinopolului ori ale Ierusalimului.  Dar miezul povestii le descopera copiilor ca drumul sfintei duce nu inspre cetati minunate, ci inspre bunatati nebanuite.

Dumnezeu pe toate le-a făcut „bune foarte” (Facerea 1, 31). Pe toate le-a făcut gingaÈ™e, frumoase, în armonie. Chiar È™i fiarele cele mai înfricoÈ™ătoare la arătare, la început, erau È™i ele blânde È™i smerite. Omul, „nepricepând”, a antrenat însă, în căderea sa È™i creaÈ›ia, iar de atunci „toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum” (Epistola către Romani 8, 22). Conflict în loc de armonie È™i sălbăticie în loc de gingăÈ™ie, frică È™i durere în loc de bucurie. Slavă lui Dumnezeu însă, că nu ne-a lăsat într-o astfel de lume, ci trimiÈ›ând pe Fiul Său, ne-a deschis prin Cruce, calea către răscumpărare. Și, pentru toÈ›i cei care-i vor urma lui Hristos, răscumpărarea lucrează nu doar asupra oamenilor, ci È™i asupra întregii creaÈ›ii. Pilda vieÈ›ii Sfântului Gherasim È™i a „ucenicului” său, leul Iordan, scrisă cu un frumos talent de povestitor în ediÈ›ia de faÈ›ă, este revelatorie în acest sens. Pentru că omul nu sfinÈ›eÈ™te doar locul, dacă vieÈ›uieÈ™te întru Hristos, ci È™i „toată făptura” creată de Dumnezeu

O călătorie în căutarea unui fir de rozmarin, a unui buzunar colorat plin cu amintiri, a unui nas roşu, ascuţit ca un ardei iute… Trei poveşti. Trei aventuri numai bune de pus în suflet şi încheiate cu un nasture.

Această carte ocupă un loc unic în literatura duhovnicească ortodoxă: un asemenea tratat despre ascultare, scris de către un sfânt, care a cunoscut taina ascultării atât ca ucenic, cât È™i ca stareÈ›, este într-adevăr o raritate. Zosima Verhovski (care a fost principala sursă de inspiraÈ›ie pentru Dostoievski atunci când a creat figura neuitatului stareÈ› Zosima din romanul FraÈ›ii Karamazov), ale cărui scrieri s‑au bucurat de înalta preÈ›uire a Sfântului Filaret al Moscovei, a fost una dintre figurile cele mai impunătoare ale unui secol XIX ce a adus Ortodoxiei ruse o pleiadă de scriitori ascetici de importanÈ›ă majoră. Născut în ajunul Bunei Vestiri, într-o familie aristocratică, a făcut parte din garda imperială È™i a moÈ™tenit o mare avere, dar cu toate acestea împătimirea de cele materiale nu i-a stăpânit sufletul: „preafrumoasa pustie” i-a răpit inima, aÈ™a încât a petrecut sihăstreÈ™te în codrii seculari ai Rusiei europene, apoi în cei ai Siberiei, zeci de ani sub îndrumarea Sfântului Vasilisc, numit de contemporani „steaua pustiei”. Ajuns la „măsura bărbatului desăvârÈ™it”, a devenit el însuÈ™i stareÈ› È™i călă­uzitor duhovnicesc, purtând această nevoinÈ›ă până la sfârÈ™itul vieÈ›ii. 
Ca parte integrantă a marii tradiÈ›ii patristice, transmise „în har È™i adevăr” de la părinte la ucenic, învăÈ›ăturile despre ascultare – scrise pentru monahiile pe care le-a născut duhovniceÈ™te È™i cărora le-a fost părinte adevărat – ale Sfântului Zosima Verhovski poartă pecetea trăirii unui om care a săvârÈ™it toate lucrurile despre care a învăÈ›at, citirea lor dăruind nu numai cunoÈ™tinÈ›ă, ci în primul rând suflarea È™i viaÈ›a Duhului Sfânt, Care le-a inspirat. 

Cartea de faţă reprezintă ediţia a doua a lucrării Învăţături despre ascultare, apărută pentru prima dată la Editura Sophia în 2013. 

Mama este ca si drojdia care dospeste toata familia.  Prin frumusetea ei, nu exterioara (si pe aceasta Dumnezeu i-o da), ci prin frumusetea launtrica a sufletului.  Deseori chiar si aceasta frumusete exterioara este distrusa de uratenia launtrica si cea care odinioara era frumoasa devine acum respingatoare.

Cand exista frumusete launtrica, atunci omul se infrumuseteaza si la exterior…  Atunci chipul ii straluceste si te bucuri cand vezi un astfel de om. Asadar mama este chemata sa aiba aceasta frumusete launtrica si sa lucreze ca drojdia…

Stiti cum se foloseste drojdia?  Acum nu se mai framanta aluatul in casa.  Noi in Sfantul Munte, pentru ca framantam inca aluatul, stim asta…  Pui putin, o mana de drojdie intr-o copaie cu douazeci de kilograme de faina pe la amiaza, iar in dimineata zilei urmatoare toata compozitia a crescut.  A crescut toată faina de la acea mana de drojdie pe care ai pus-o.  Sunt microorganismele care lucreaza faina toata noaptea si o fac sa creasca.

Intr-un mod asemanator este chemata sa lucreze si mama in familie.  Dupa ce mai inainte, cu harul dumnezeiesc, se lucreaza pe sine si isi redobandeste frumusetea launtrica, dupa aceea sau chiar simultan trebuie sa-i faca si pe ceilalti membri ai familiei la fel de frumosi, sufleteste si nu trupeste.

Chipul Sfantului Mucenic Haralambie, cel slavit de insasi slava Mielului Injunghiat, prin viata plina de lumina jertfei pentru Hristos, misca sufletele credinciosilor, dar mai ales acel suflet care vrea sa se apropie cu evlavie si sa cerceteze cu atentie aceasta viata muceniceasca.  Haralambie a fost un atlet curajos al lui Hristos, al credintei crestine si al jertfei pentru aceasta.  A fost un adevarat slujitor al altarului, cu adanca cunostinta a misiunii sale sfinte, cu constiinta ca ofera cu mainile sale celor credinciosi viata cereasca, Trupul si Sangele Mantuitorului. 
A fost un indrumator de suflete plin de virtuti si intelepciune, o pilda vie de viata duhovniceasca, un sprijin puternic pentru credinciosii vremii sale, dar si o personalitate care inspira celor prezenti, clerici, laici sau necredinciosi, multa barbatie.  Mucenicia vietii sale sfinte, plina de rabdarea in Duhul Sfant, de curaj, de nadejde in Hristos, este pecetluita de chinurile infricosatoare ale trupului sau batran, pentru a deveni „cel mare intre mucenici”.  Prin martiriul sau si prin dragostea sa a dobandit dragostea tuturor celor care cred in Hristos. 

Cartea "Povesti Europene" - inca o uşă într-o lume de vrajitoare bune şi răufăcători trădători, printese frumoase şi prinţi curajoşi, nobili sau oameni simpli. Surprinzatoare, este atat de curata intr-un sunet nou şi strălucitor, cu paginile sale de istorie veche, care sunt cunoscute de oameni din timpuri memoriale! Contine 11 povesti europene, doar 2 cunoscute la noi in tara (Ileana Cosanzeana si Frumoasa adormita), personajele principale din imaginile realizate manual imbraca straiele traditionale din tara din care provine povestea. La sfarsit avem un cuprins pe baza de pictograme de unde copilul care nu stie sa citeasca sa-si aleaga povestea care vrea sa-i fie citita, in plus, fiecare poveste are pe margini o culoare specifica,astfel incat atunci cand inchidem cartea sa formeze un curcubeu.

De cate ori imi apare in gand amintirea despre el, nu mi-l pot imagina altfel, decat asa cum ii era temperamentul aparent, cu fata-i evlavioasa, blanda si vesnic zambitoare.

In timpul liber citea si studia Biblia si alte carti religioase cu placere si deosebit interes.

Un lucru mai cu deosebire doresc sa-l spun despre tatal meu, acela ca lua parte activa la viata Bisericii noastre. Multi ani la rand a fost epitrop pazind cu sfintenie buna conduita si canoanele unui adevarat crestin, nelipsind de la slujbele religioase din duminici si sarbatori.

Parintele Justin Parvu: Rugaciunea inimii este un dar, care nu se da tuturor, ci doar unor temperamente si celor ce cer cu smerenie.  Este nevoie si de un povatuitor cercat si care sa fie in acelasi duh cu ucenicul...  Iar daca ai anumite stari mai deosebite nu le considera mai presus de fire, ci o normalitate.  Roaga-te tot timpul si sa stii ca atunci cand omul se crede mai asezat atunci e mai dezradacinat...  Ce rugaciune a inimii este aceea fara inima?  Rugaciunea inimii este orice rugaciune zisa din inima.  Rugaciunea inimii o poti dobandi in dar si printr-o stare permanenta de jertfa.

Cartea cuprinde marturii si relatari ale maicilor din Manastirea Paltin, ale unor fosti frati de detentie, precum si ale altor ucenici ai Parintelui Justin.