Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Acest volum vorbeste despre un om care din multe puncte de vedere este un simbol: Lynette Katherine Hoppe.  Lynette era mama, americanca convertita la Ortodoxie, misionara intr-o tara tumultuoasa, est-europeana: Albania.  Peste toate acestea insa, viata i-a fost marcata de profunda ei traire si valorificare a credintei in lupta impotriva unei boli ce infricoseaza tot mai mult vremurile noastre: cancerul.

Avem ocazia sa vedem o perspectiva cu totul aparte asupra acestei boli.  Lynette s-a confruntat frumos cu suferinta, cu moartea, si a lasat in urma o mostenire si mai frumoasa.  Multi din cei ce vor citi aceasta carte, fie ei sanatosi sau bolnavi, vor afla ca, dincolo de grozavia acestei boli foarte greu curabile, exista speranta: daca nu cea a vindecarii, atunci cea a transformarii suferintei in ceva vindecator de suflet, pentru ca in ea salasluieste adanca si buna ratiune dumnezeiasca.  Lynette a stiut sa scoata tot binele din cancer, acceptandu-l si facand din el o misiune: mai intai de toate misiunea schimbarii propriului ei suflet, a apropierii sporite de Dumnezeu si a marturisirii credintei.  Moartea ei nu a facut decat sa intareasca cuvintele: „Hristos a inviat!”

Cartea ii va imbogati pe cititorii ei in masura in care acestia vor afla in ea un izvor de viata vie: curaj si iluminare pentru cei aflati sub imperiul bolii, alinare si intarire pentru apropiatii lor, reflectie si bucurie pentru cei care stiu de cancer doar din auzite.  Fiecare va culege ceea ce va intelege si-i va fi de folos mai departe.  Ea ne-a aratat insa ca, paradoxal, si despre cancer se poate vorbi frumos…

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, È™i nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseÈ›ii ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranÈ›ă în toÈ›i?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viaÈ›a lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu faÈ›ă de om È™i iubirea smerită, extatică, a omului faÈ›ă de Dumnezeu.  SfinÈ›enia este o taină care se plămădeÈ™te în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin È™i să ajute celor credincioÈ™i aflaÈ›i în nevoi, este È™i Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi È™i al doilea, a fost un egumen cu viaÈ›ă sfântă care È™i-a încheiat viaÈ›a muceniceÈ™te.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaÈ™te.  Impresionantul său martiriu, aÈ™a cum a fost revelat unei femei evlavioase, viaÈ›a sa pilduitoare È™i minunile săvârÈ™ite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creÈ™tinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc È™i un grabnic ajutător în tumultul vieÈ›ii pământeÈ™ti.

(lipsa text)

Biserica şi Liturghia ei sunt trupul adevărului lui Dumnezeu în lume, care se face cunoscut în iubirea sau în mila Lui şi nu în puterea sau în tăria Sa. Doar ca trup al adevărului este trupul frumuseţii, al iubirii celei frumoase în umanitate; al adevărului, al dragostei şi al frumuseţii care eliberează, sporeşte şi mântuieşte. Acestea sunt săvârşite şi propovăduite la slujba Euharistiei. Şi pentru asta e nevoie de pregătire evlavioasă a inimii credincioşilor, clericilor, mirenilor şi monahilor.
Vai inimii celei slabe! Că nu crede, pentru aceea nu va fi apărată... Ce veţi face când vă va cerca Domnul? Inima iubitoare, predată fără încetare focului dragostei, este cea care deţine adevărata înţelegere, care pricepe că Biserica, această obşte iubitoare a credincioşilor, este arătarea „dragostei veşnice a lui Dumnezeu”, prin care a iubit şi iubeşte poporul Său. Este prezenţa dragostei jertfitoare prin intermediul poporului lui Dumnezeu, în toate zilele, până la sfârşitul veacului! Ce altceva este Euharistia decât împărtăşirea acestei dragoste neîncetate, a flăcării nestinse care-i preschimbă şi-i sfinţeşte pe toţi şi pe toate?

Slava desarta este una dintre patimile cele mai raspandite, iar lupta impotriva ei e, precum se stie, extrem de grea.  Trecand, foarte adesea, neobservata de cel in care s‑a strecurat, este dificil de recunoscut si de combatut, si poate sa ne lipseasca foarte usor de toate roadele nevointelor si faptelor noastre bune.  In fata ei, singura aparare este respectarea regulilor de viata launtrica pe care, din insuflarea dumnezeiasca si din uriasa experienta pe care au dobandit‑o luptand cu patimile, ni le‑au lasat Sfintii Parinti si Invatatori ai Bisericii.

Aceasta carte reprezinta o culegere de invataturi si povete privitoare la slava desarta, scoase din scrierile catorva dintre cei mai reprezentativi Pa­rinti vechi si noi.  Ele vor fi, fara indoiala, de cel mai mare folos crestinilor ce vor sa se fereasca de uriasele daune pe care le provoaca aceasta patima. 

Marturiile din paginile acestei carti, pe care o consider o minune a lui Dumnezeu prin una dintre ultimele Sale mladite alese - Parintele Arsenie Boca - confirma lucrarea Parintelui Arsenie de reabilitare a omului cazut din cauza pacatelor.

Cu siguranta neamul romanesc ar fi fost mult mai sarac, chiar pustiit, daca Dumnzeu nu ni l-ar fi daruit pe Parintele Arsenie Boca, a carui prezenta este la fel de vie si astazi si care se intensifica cu cat timpurile pe care le traim sunt mai grele.

Vlad Herman

Acum mai bune de 2000 de ani, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a facut Om din Fecioara Maria prin lucrarea Sfantului Duh. Cand a implinit varsta de 30 de ani, dupa Botezul din apele Iordanului, a inceput sa marturiseasca lumii despre Imparatia lui Dumnezeu. Iar faptela Sale erau insotite de adevarate minuni.