Cartea aceasta cu invataturi folositoare de suflet, „care din limba greceasca in limba romaneasca s-au ostenit preacuviosul intre ieromonahi kyr Filothei Svetagoretul”, adica Aghioritul, s-o talmaceasca, a aparut pentru prima data in romaneste la 1700 prin osardia lui Gheorghe Radovici, ucenic al Sfantului Antim Ivireanul.  Dupa un veac si jumatate a ramas indragita si cautata, iar in anul 1861 staretul Manastirii Neamtu hotaraste retiparirea ei spre folosul crestinilor, pentru pricinile ce sunt descrise atat de frumos si limpede in predoslovia primei editii, care in romana vremurilor de astazi ar suna astfel:

„In aceasta carticica, iubiti cititori, nu veti afla cuvinte anevoie de inteles, ca sunt invataturi simple, pe scurt si usoare, care se inteleg fara osteneala de fiecare.  Aceste invataturi nu sunt date doar pentru cei lepadati de lume si pentru cei ce petrec pururea in rugaciuni neincetate, ci si catre cei care vietuiesc in lume si nu cunosc atat de curat tainele lui Dumnezeu, ca pot si acestia, dupa ce se ingrijesc de treburile lumesti, sa le citeasca, intrucat le prisoseste putintica vreme si pentru mantuirea lor.  De nu vor putea s-o citeasca toata intr-o zi, vor putea sa citeasca in fiecare zi cate un capitol, inainte de a incepe treburile.  Dimineata, dupa ce veti sfarsi rugaciunea catre Dumnezeu, cititi cate un capitol, insa cu luare-aminte, ca sa puteti intelege bine.  De nu va lasa treburile sa cititi dimineata, puteti si catre seara, inainte de a va culca.  Aceste invataturi, chiar daca sunt mici, intra in sufletul nostru si-l pecetluiesc...”

Acest volum vorbeste despre un om care din multe puncte de vedere este un simbol: Lynette Katherine Hoppe.  Lynette era mama, americanca convertita la Ortodoxie, misionara intr-o tara tumultuoasa, est-europeana: Albania.  Peste toate acestea insa, viata i-a fost marcata de profunda ei traire si valorificare a credintei in lupta impotriva unei boli ce infricoseaza tot mai mult vremurile noastre: cancerul.

Avem ocazia sa vedem o perspectiva cu totul aparte asupra acestei boli.  Lynette s-a confruntat frumos cu suferinta, cu moartea, si a lasat in urma o mostenire si mai frumoasa.  Multi din cei ce vor citi aceasta carte, fie ei sanatosi sau bolnavi, vor afla ca, dincolo de grozavia acestei boli foarte greu curabile, exista speranta: daca nu cea a vindecarii, atunci cea a transformarii suferintei in ceva vindecator de suflet, pentru ca in ea salasluieste adanca si buna ratiune dumnezeiasca.  Lynette a stiut sa scoata tot binele din cancer, acceptandu-l si facand din el o misiune: mai intai de toate misiunea schimbarii propriului ei suflet, a apropierii sporite de Dumnezeu si a marturisirii credintei.  Moartea ei nu a facut decat sa intareasca cuvintele: „Hristos a inviat!”

Cartea ii va imbogati pe cititorii ei in masura in care acestia vor afla in ea un izvor de viata vie: curaj si iluminare pentru cei aflati sub imperiul bolii, alinare si intarire pentru apropiatii lor, reflectie si bucurie pentru cei care stiu de cancer doar din auzite.  Fiecare va culege ceea ce va intelege si-i va fi de folos mai departe.  Ea ne-a aratat insa ca, paradoxal, si despre cancer se poate vorbi frumos…

Necazurile vietii constituie, fara indoiala, o mare problema existentiala care il chinuie pe om – si fiecare da propriile interpretari, propriile explicatii acestor mari si eterne probleme.  A da o explicatie oarecare nu este insa o rezolvare: trebuie data explicatia corecta!
In aceasta carte s-a incercat o privire asupra necazurile vietii prin prisma Adevarului, adica prin prisma invataturii lui Hristos si a Sfintilor Parinti, spre folosul si mantuirea „fratilor nostri care zac in boli, a celor cuprinsi de intristare si nevoi”. Amin!

Nimeni nu s‑a supărat vreodată că pe din afară castanele au ghimpi care înţeapă, că nucile au coaja groasă verde, care înnegreşte mâinile, că migdalele au înveliş tare, care trebuie spart, È™i nimeni n‑a încetat să le mănânce pentru că aceste fructe creează greutăţi la curăţat, ci fiecare, în linişte, înlătură ghimpii cei din afară, îndepărtează coaja greu de curăţat şi se bucură de fructul gustos.  De ce oare să nu se întâmple acelaşi lucru şi în relaţiile noastre cu semenii?  De ce să nu ne îngrijim cu aceeaşi linişte şi răbdare, calm şi simplitate, de aflarea frumuseÈ›ii ascunse a sufletului semenilor, care există cu siguranÈ›ă în toÈ›i?  Când îl iubeşti pe aproapele tău, admiri „diamantul” care se găseşte înlăuntrul lui şi inima ta se bucură.  Când nu‑l iubeşti, te agăţi de „pietrele” şi de „mărăcinii” lui şi‑ţi îmbolnăveşti inima. 

Fiecare sfânt spune lumii, prin viaÈ›a lui, o poveste de iubire: iubirea nemăsurată a lui Dumnezeu faÈ›ă de om È™i iubirea smerită, extatică, a omului faÈ›ă de Dumnezeu.  SfinÈ›enia este o taină care se plămădeÈ™te în sufletul omului, dar – strălucitoare – devine manifestă în lume, între semeni: Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).  O asa făclie, menită să manifeste puterea harului divin È™i să ajute celor credincioÈ™i aflaÈ›i în nevoi, este È™i Sfântul Mucenic Vlasie cel Nou, făcătorul de minuni, din Sclavena Akarnaniei.  Trăitor la cumpăna dintre mileniul întâi È™i al doilea, a fost un egumen cu viaÈ›ă sfântă care È™i-a încheiat viaÈ›a muceniceÈ™te.  A rămas necunoscut până în secolul al XX-lea, când, din iconomie dumnezeiască, i s-au descoperit sfintele moaÈ™te.  Impresionantul său martiriu, aÈ™a cum a fost revelat unei femei evlavioase, viaÈ›a sa pilduitoare È™i minunile săvârÈ™ite ies la lumină prin intermediul numeroaselor mărturii adunate în această carte.  Astfel, creÈ™tinătatea este mai bogată, dobândind încă un mijlocitor înaintea tronului ceresc È™i un grabnic ajutător în tumultul vieÈ›ii pământeÈ™ti.

(lipsa text)

Lucrarea de fata cuprinde materiale si articole din arhivele parintelui Sofronie, scrise in diferite perioade ale vietii sale.  Unele dintre ele apar pentru prima oara.  Aceasta editie postuma este un fel de expunere pe scurt a teologiei care se afla la temeiul vietii de nevointa a parintelui si se imparte pe patru teme, ale caror titluri au fost date de catre alcatuitorul ei, la fel ca si titlurile articolelor ce nu au mai fost publicate.  In prima parte Parintele Sofronie vorbeste despre caile de cunoastere a lui Dumnezeu; tema partii a doua este ideea Facatorului, a Creatorului omului; partea a treia reprezinta o calauzire practica pentru mantuire; partea a patra este inchinata inaltimilor vederilor dumnezeiesti.  Cartea Parintelui este de un real folos duhovnicesc, izvorat din experienta reala a unui om sfant.

Parintele Paisie Olaru va ramane pentru totdeauna in randul marilor Duhovnici si Sfinti care au rasarit din neamul romanesc.  A ajuns la un inalt nivel duhovnicesc tocmai prin smerenia pe care a avut grija sa o pastreze pana la finalul vietii pamantesti, dar si prin celelalte virtuti, detaliate foarte frumos in paginile urmatoare de inimosul Parinte Constantin Catana de la Manastirea Varatec.

Parintele Paisie Olaru este unul din modelele prin care iti poti sfinti si ghida viata in aceste vremuri tulburi, in care nu ne mai ramane decat sa urmam exemplul sfintilor pentru a ne salva sufletul.

Copilul nu asculta...  Problema veche de cand lumea.  Cum sa facem deosebirea intre capriciu si criza de nervi pe care o provoaca suprasolicitarea?  Copiii trebuie laudati?  Daca raspunsul este da, in ce fel?  Ce pedepse sunt acceptabile?  Cum sa educam simtul raspunderii la copii?  De ce unora le e greu sa‑si accepte propriul copil, desi, bineinteles, il iubesc si cateodata ii dedica toata viata lor?  Si, lucrul cel mai insemnat, cum sa imbinam traditia cu contemporaneitatea?  Cum sa nu ne abatem de la conceptiile ortodoxe cu privire la educarea copiilor fara a cadea in extreme?

Raspunsuri la aceste intrebari si la multe altele veti afla in noua carte a binecunoscutei psihoterapeute ortodoxe Tatiana Sisova, dedicata uneia dintre problemele fundamentale ale vietii de familie, de a carei rezolvare depind fericirea si bunastarea atat parintilor, cat si copiilor.

(lipsa text)

Mulţimea deprinderilor mici, imorale – este tină pentru sufletul omului dacă omul le statorniceşte în sine sau le socoteşte un rău „inevitabil”, împotriva căruia „nu merită” şi „nu trebuie” să lupte. Şi tocmai aici, iată, cade sufletul în cursa vrăjmaşului lui Dumnezeu. „Eu nu sunt sfânt”, „eu trăiesc în lume” şi „trebuie să trăiesc ca toată lumea” – se linişteşte pe sine conştiinţa cea mâhnită a omului credincios.

Omule, omule, fireşte că nu eşti sfânt, fireşte că „trăieşti în lume” şi „trebuie să trăieşti ca toată lumea” şi de aceea – te naşti ca toată lumea, mori ca ea, priveşti, asculţi, vorbeşti ca ea, dar de ce trebuie să încalci şi tu Legea lui Dumnezeu – „ca ea”? De ce trebuie şi tu din punct de vedere moral să miroşi atât de neplăcut „ca ea”? Gândeşte-te la asta, omule.

Cât de greu este să scape sufletul de o idee greşită, dar obişnuită. Psihologia acestei lumi ateiste a pătruns atât de adânc în lumea psihică a omului modern încât faţă de păcat şi de crima împotriva Legilor lui Dumnezeu aproape toţi oamenii acţionează la fel – „după tipar”. Iar, ce este cel mai trist, este faptul că răul le-a insuflat oamenilor ca cerinţele păcatului să le numească „cerinţele firii”. Cerinţele firii sunt – a respira, a mânca cu măsură, a te încălzi, a dormi, nicidecum a-ţi droga organismul, a te ataşa fără nici un sens de miraj, de fum.

Preotul satului murise fără presimţiri şi fără boală lungă.

Între scoarţele unui registru, legat pe la mijloc cu un şnur gros, preotul ţinea actele familiei, atestatele lui de studii, pomelnicul neamului său preoţescşi toto ceea ce era mai tainic. Murind, fără să aleagă şi să oprească pentru ştirea celorlalţi numai ceea ce era de ştiut, trebuia ca cineva să umble după moartea preotului printre aceste hârtii, dar să şi înţeleagă că acolo sunt taine adevărate, pe care să le păstreze cu aceeaşi sfinţenie.

Între copiii preotului, unul era tot preot. După înmormântarea tatălui, el trebuia să orânduiască în sat toate cele duhovniceşti şi preoţeşti: să pomenească până la împlinirea anului toate pomelnicele şi să încheie socotelile băneşti ale parohiei. Aşa i-a venit rândul şi registrului, cuprinzând actele preotului şi tainele parohiei.