Acum o mie de ani, apostolatul mistic al Sfantului Simeon Noul Teolog in Bizant si incercarea sa de a reforma monahismul epocii au produs entuziasm si scandal.  De atunci incoace scrierile sale n-au incetat sa fie o adevarata provocare la adresa crestinismului institutionalizat si formalist, lipsit de respiratie mistica si incandescenta duhovniceasca, dovedindu-si in fiecare epoca o actualitate nedepasita.  „Catehezele prezentate aici sunt bogate in detalii personale, autentice si sincere, privitoare la viata interioara si experienta spirituala a autorului lor.  Ele constituie o veritabila autobiografie mistica, unica in felul ei, in literatura crestina bizantina. Catehezele sunt adevarate palme deschise, in care Sfantul Simeon arata tuturor celor ce se indoiesc posibilitatea comuniunii cu Hristos inca din aceasta viata, monedele de aur ale luminarilor sale duhovnicesti” (arhiepiscopul Vasili Krivosein).  Acest volum continua seria dedicata publicarii in traduceri romanesti moderne integrale (insotite de studii introductive la nivelul cercetarilor stiintifice actuale) ale operelor complete ale misticilor patristici si bizantini prezenti numai fragmentar in marea antologie si enciclopedie a literaturii spirituale rasaritene cunoscute sub numele de Filocalia.

În prelungirea amintirilor despre tatăl său, „preotul care s-a urcat la cer”, părintele Gheorghiu îşi evocă aici mai pe larg primii ani din viaţă, o viaţă petrecută în jurul Bisericii. Dându-şi seama că poartă un nume care nu există în calendarul bisericesc, copilul Virgil îşi propune la vârsta de şapte ani să se facă el însuşi sfânt. Află că pentru aceasta trebuie să ajungă să-şi iubească vrăjmaşii… Într-o minunată împletire de poezie, suspans şi înaltă spiritualitate, ni se oferă o neuitată iniţiere într-un creştinism trăit ca realizare a aspiraţiei spre sfinţenie a fiinţei umane. Hagiografia nu ţine de spectaculos, ci e perfect ancorată în viaţă ca răspunsul sufletului credincios la chemarea Evangheliei ce răsună de veacuri în Biserică. Lectură fascinantă, aceste noi amintiri dintr-o copilărie teologică sunt nu numai o admirabilă teologie literară, ci poate cartea cea mai revelatoare a sufletului părintelui Virgil Gheorghiu.

Intr-un moment cand literatura catehetica ortodoxa adresata copiilor sau educatorilor lor incepe sa abunde, elaborata de obicei de autori fara prea multa experienta spirituala, cartea de fata este speciala pentru ca autoarea ei este speciala.

Maica Magdalena vietuieste in binecunoscuta Manastire Ortodoxa „Sfantul Ioan Botezatorul” din Essex (Anglia) fiind ucenica Arhimandritului Sofronie, legatarul testamentar al Sfantului Staret Siluan Athonitul.  De la Parintele Sofronie Maica Magdalena a primit ascultarea de a se ocupa si a discuta despre credinta ortodoxa cu copiii si tinerii care viziteaza manastirea.  Aceasta carte, ca si cea deja publicata(Sfaturi pentru o educatie ortodoxa a copiilor de azi), este rodul acestei preocupari desfasurate ani de zile cu delicatete si responsabilitate exemplara atat pentru adevarul Bisericii lui Hristos, cat si pentru persoana fiecarui copil concret in parte.  Adresandu-se unor copii din lumea occidentala, ea anticipeaza multe din intrebarile si problemele noi cu care se vor confrunta parintii, copiii si tinerii nostri in anii care vor veni.

Impartasindu-si cu generozitate experienta de invatator crestin care a asimilat profund intreaga literatura duhovniceasca si patristica pentru a putea da raspunsurile necesare fiecarui copil in parte, Maica Magdalena ne ofera in acest volum un adevarat catehism in duhul Sfantului Siluan.

Sfântul Isaac Sirul este unul dintre cei mai iubiţi şi frecventaţi autori duhovniceşti din toate timpurile. Traduse în greacă la începutul secolului IX, scrierile sale au exercitat o uriaşă influenţă asupra spiritualităţii monahale din Răsăritul ortodox, dar şi din Occidentul latin. În 1983 profesorul Sebastian Brock a avut şansa extraordinară de a descoperi singurul manuscris siriac integral al Părţii a II-a, ezoterică, a scrierilor Sfântului Isaac, considerate definitiv pierdute. Editate în originalul siriac în 1985 şi traduse deja în italiană, engleză, rusă şi franceză, scrierile recent descoperite ale Părţii a II-a din corpusul isaachian apar acum şi în limba română. Descriind parcursul duhovnicesc al isihastului „singuratic” de la asceza eremitică la revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu, ele se constituie într-o veritabilă Şcoală a rugăciunii şi a iubirii care deschide perspectivele generoase, dar şi provocatoare, ale unei eshatologii universaliste şi optimiste.

Traducerea celor 41 de „cuvinte” (incluzând 405 Capitole gnostice) recent descoperite e însoţită de o serie de studii care permit pentru prima dată cititorului român o viziune obiectivă asupra nenumăratelor probleme de natură istorică, literară şi teologică ridicate de acest nou şi necunoscut Isaac. Aşa cum nimerit spunea recent părintele Alexander (Golitzin): „Isaac e nu numai minunat şi sfânt. E şi tulburător. […] Poate că Dumnezeu ne-a lăsat acest sfânt ca un delicat semn de întrebare pus peste unele din certitudinile noastre. Nu asupra celor esenţiale, ci asupra altora pe care noi — iar nu Dumnezeu — le-am declarat sigure. Fie ca Isaacul Său să ne tulbure pe noi toţi, iar noi, drept urmare, să creştem în iubirea pe care Sfântul Isaac n-a obosit să o laude."

Unul din evenimentele majore în plan duhovnicesc ale sfârşitului secolului XX este redescoperirea în manuscrise salvate miraculos de la distrugere a unor scrieri uitate şi considerate definitiv pierdute aparţinând Sfântului Isaac Sirul. Ascet singuratic din secolul VII, născut în Qatar şi trăitor în ţinuturi aflate azi în Irak şi Iran, Sfântul Isaac era cunoscut ca autor al 90 de „cuvinte” duhovniceşti extrem de intens citite în Răsăritul ortodox. În 1983 a fost regăsit la Oxford unicul manuscris medieval complet al „Părţii a II-a” a scrierilor sale, cuprinzând 41 de „cuvinte către singuratici”. El a reprezentat o veritabilă revelaţie oferind tabloul complet şi surprinzător al unei gândiri duhovniceşti unice. Experienţa eremitică şi isihastă se modela pe revelaţia iubirii infinite a lui Dumnezeu constituindu-se într-o extrem de proaspătă şcoală a rugăciunii şi iubirii în orizonturile generoase ale unei soteriologii şi eshatologii universaliste şi optimiste. Surprizele nu s-au oprit aici. În 1990 a fost identificat într-o bibliotecă privată din Teheran alt manuscris siriac. Copiat între 1900–1903 în zona lacului Urmia, el cuprindea 17 „cuvinte” aparţinând „Părţii a III-a” a scrierilor Sfântului Isaac, dintre care 14 erau total necunoscute. Restituite recent de Sabino Chialà, monah de la Bose, ele dezvoltă şi precizează teme aflate în inima meditaţiilor sale ascetico-teologice: rugăciunea, harul şi mila infinită a lui Dumnezeu faţă de creaţia Sa. Veritabil breviar al scrisului Sfântului Isaac, „cuvintele” „Părţii a III-a” oferă nu doar o neaşteptată întregire a imaginii gândirii sale duhovniceşti, ci şi o călăuză practică de prim rang pentru toţi creştinii doritori să se apropie de Dumnezeu.

Scrierea care vede lumina tiparului intaia oara intr-o limba moderna este unica in felul ei in intreaga literatura religioasa a Rasaritului ortodox. Ea nu se incadreaza in nici o categorie. Nu apartine literaturii omiletice, stralucit reprezentata de Parintii Bisericii, mai ales in „epoca de aur”, iar in literatura de spiritualitate sau duhovniceasca, din care face parte prin natura temelor cuprinse intr-insa, ocupa un loc inconfundabil, nesemanand ca modalitate de redactare cu nimic din ceea ce cunoastem si a fost adunat in marea colectie editata de Sfintii Macarie din Corint si Nicodim Aghioritul sub titlul celebru Filocalia sfintilor neptici.
Ideea de a alcatui 32 de „Cuvinte” adresate propriului suflet, intr-o continua dojana, dar abordand numeroase teme comune intregii literaturi duhovnicesti, il asaza pe autor intr-o pozitie cu totul singulara. Tot ce se stie sigur la ora actuala despre carte si despre autor este ca s-au bucurat de mult interes, scrierea ajungand pana la noi intr-un relativ mare numar de manuscrise, inventariate prima oara de catre invatatul grec Demostene Russo.
Pentru istoria culturii romane scrierea monahului Simeon are o importanta capitala: patru din cele 32 de „cuvinte” ce alcatuiau cartea — atribuita in mod eronat de primul ei editor lui Simeon Metafrastul — au fost alipite de Neagoe Basarab la Invataturile catre fiul sau Theodosie. Aceasta facea din cultura noastra singura pe taramul careia a dat roade.
Darul pe care, la sugestia pe care i-am facut-o, parintele diacon Ioan Ica jr a tinut sa-l faca prin aceasta traducere Bisericii si Culturii Romane chiar in ajunul proclamarii locale a canonizarii Sfantului voievod Neagoe Basarab, este esential in acest sens. Se deschide prin aceasta infaptuire un intreg orizont duhovnicesc in care este asezata „intaia mare carte a culturii romanesti”, cum a numit Constantin Noica opera lui Neagoe Basarab. Avem posibilitatea, in sfarsit, sa vorbim in deplina cunostinta de cauza de problema ridicata cu peste un secol in urma de catre Demostene Russo: aceea a raportului operei domnului roman cu izvorul folosit pentru cele mai multe pagini, dupa Sfanta Scriptura a Vechiului si Noului Testament. Ce anume a ales si cum a fost folosita de intaiul nostru mare scriitor aceasta scriere unica in literatura Rasaritului ortodox nu mai este de acum inainte, si pentru totdeauna, o problema acoperita de ceata nestiintei. 

 
Volumul de fata ofera in traducere romaneasca doua cicluri de imne cu caracter liturgic din cele circa 400 de „imne” scrise de Sfantul Efrem Sirianul (306–373) care ne-au ramas: cele 28 de imne la Nasterea Domnului, cele 13 imne la Aratarea Domnului si alte 6 imne-dialog mai tarzii la Nasterea si Aratarea Domnului. 
Imnele Nasterii ofera, printr-o complexa orchestrare a imaginilor si tipologiilor biblice, o magnifica celebrare a misterului hristologic al Intruparii Domnului inscrisa intr-o ampla meditatie asupra intregii Economii a mantuirii cu un accent deosebit pus pe mariologie. 
Imnele Aratarii sunt un extraordinar si plin de virtuozitate comentariu teologico-poetic al Tainelor initierii crestine in ordinea in care se celebrau ele in vechea Biserica siriana: Mirungere — Botez — Euharistie. Ele sunt o marturie unica a realismului simbolic sacramental si a spiritualitatii uneia din cele mai vechi Biserici ale crestinismului, al carei glas teologic inegalabil a fost Sfantul Efrem. 
Imnele sale ni-l reveleaza nu numai drept cel mai fascinant si fabulos poet crestin din toate timpurile, dar si drept unul din cei mai profunzi teologi patristici. El practica aici o alta teologie, poetica si simbolica, fidela revelatiei misterului si deschisa adoratiei, o posibila alternativa la teologiile osificate si degradate ale trecutului si o sansa de innoire pentru discursul Bisericii in viitor.

Prezentare si traducere: diac. Ioan I. Ica jr 

Exista o limita intre filozofie si teologie? De la „frontiera absenta” la „cunoasterea liturgica”, studiile grupate in aceasta carte incearca sa conteste acest lucru. Dumnezeu nu apare sau nu apare asa cum apare un cub, o opera de arta, un numar sau un alt om. Dumnezeu e diferit — pana intr-atat incat sa fie cel non-altul. Aceasta diferenta nu introduce insa nici un clivaj in campul cunoasterii. Ea ne face pur si simplu atenti la pluralitatea modurilor de a aparea. A ne intreba despre fenomenalitatea lui Dumnezeu se reduce atunci la a ne intreba despre orice fenomenalitate: cea a obiectului presupus filozofic, si numai filozofic, dar si a celui presupus teologic, si numai teologic.

J.-Y. L.

JEAN-YVES LACOSTE (n. 1953), absolvent al Scolii Normale Superioare, preot si doctor in teologie si filozofie, membru al Clare Hall, Cambridge, este unul din cei mai importanti filozofi crestini francezi contemporani.
Autor al volumelor: Experience et Absolu (1994; trad. rom. Experienta si Absolut. Pentru o fenomenologie liturgica a umanitatii omului, Deisis, 2001), Note sur le temps (1990; trad. rom.Timpul — o fenomenologie teologica, Deisis, 2005); si al volumelor de studii: Le monde et l’absence de d’œuvre (2000); La phenomenalite de Dieu (2008; trad. rom. in volumul de fata);Presence et parousie (2006; trad. rom. in curs de aparitie).

Cuprinsul volumului:

Preambul
I. Frontiera absenta — filozofie si/sau teologie in Farame filozofice
II. Perceptie, transcendenta, cunoastere a lui Dumnezeu
III. Aparitia si ireductibilul
IV. Dumnezeu care poate fi cunoscut e unul care poate fi iubit — dincolo de „credinta si ratiune”
V. Existenta si iubire de Dumnezeu — despre o nota din Fiinta si timp
VI. Fenomenalitatea anticiparii
VII. Despre donatie ca promisiune
VIII. De la sine la sine — prezent viu pentru si viitor infinit
IX. „Resurrectio carnis” — de la stiinta teologica la cunoasterea liturgica

46 de ani de neştiută viaţă monahală în Sfântul Munte au sfârşit prin a face dintr-un simplu ţăran rus poate cea mai remarcabilă figură a spiritualităţii ortodoxe a secolului nostru. În 1987 Biserica Ortodoxă recunoaşte în el un adevărat „dascăl profetic şi apostolic”.

Descoperite după moarte în chilia sa, însemnările cuprinse în volumul de faţă constituie unul dintre cele mai fascinante documente spirituale ale epocii noastre. Lectură tulburatoare, ele revelează omului modern fantastica aventură interioară a sfinţeniei. Dramatismul iubirii divine, riscurile rugăciunii, ispitele mândriei — tot atâtea jaloane ale unui itinerar spiritual fascinant şi terifiant. Răstignită, inima sfântului atinge în acelaşi timp raiul si iadul. Ascetul învaţă înălţarea la cer prin pogorârea la iad. Nu orice iad, ci iadul smereniei şi iubirii lui Hristos, singurul în stare să copleşească iadul deznădejdii — experienţa cotidiană a epocii noastre.

„Importanta operei parintelui Dumitru Staniloae asteapta inca sa fie explicitata si evaluata pe deplin in teologia contemporana. El a creat nu numai o sinteza teologica pastrand cu grija echilibrele gandirii teologice patristice folosind-o drept calauza in dialogul sau cu preocuparile omului contemporan, ci si una care intrupeaza in mod unic si deplin pnevmatologia bizantina tarzie, scrierile Filocaliei si teologia sfantului Grigorie Palama. Principiul unificator care tine la un loc toate aceste resurse e accentul sau personalist, atent mereu sa mentina intelegerea integrala adecvata a «persoanei» si «naturii» asa cum au fost elaborate aceste categorii de hristologia post-chalcedoniana. Folosirea intuitiilor moderne privitoare la «persoana» nu se face niciodata cu pretul minimalizarii «naturii». Intr-adevar, parintele Dumitru Staniloae nu descalifica niciodata un aspect al teologiei sau vietii duhovnicesti de dragul celuilalt. Un simt al deplinatatii si integralitatii domina si inspira viziunea sa teologica; ea este atotcuprinzatoare si nici un aspect al realitatii nu e lasat in afara dialogului divino-uman. Studierea operei sale imbogateste cu siguranta intelegerea privitoare la Dumnezeu, la creatie si la toate aspectele sfintei noastre credinte ortodoxe. Mai mult, scrierile sale demonstreaza profunda unitate a traditiei ortodoxe dogmatice si filocalice, dintre teologie si spiritualitate in general, si din acest motiv ele ofera atat o baza, cat si un traseu pentru mersul inainte al gandirii ortodoxe contemporane” (ieromonah Calinic [Berger]). 
 
* 
 
Ieromonahul Calinic (Berger) e paroh al bisericii ortodoxe romane din Hermitage, Pennsylvania. Absolvent al Universitatii Santa Clara (1988), al Scolii Teologice Grecesti Sfanta Cruce (1994) si doctor al Universitatii Catolice a Americii din Washington (2003) cu o importanta teza de doctorat despre gnoseologia teologica in sinteza parintelui Dumitru Staniloae, tradusa in volumul de fata. 
 
* 
 Cuprins 
Cuvant-inainte 
Multumiri 
Introducere 
Partea I. Fundamentele dogmatice 
1. Relatia dintre persoana si natura [Relatia dintre persoana si natura in dogma hristologica / Relatia dintre persoana si natura in dogma trinitara] 
2. Unitatea naturii umane cazute si restaurate in Hristos [„Chipul lui Dumnezeu” — natura umana drept chip al Naturii divine / Umanitatea una — natura umana ca baza a comuniunii interpersonale / Efectele caderii asupra naturii umane / Restaurarea naturii umane in Hristos] 
3. Calitatile existentiale ale persoanei [„Analogii reciproce” / „Apofatismul antropologic” / Existenta per se caracteristica fundamentala a persoanei / Persoana in comuniune cu celelalte persoane / Persoana ca baza a fundamentelor realitatii create (timpul si spatiul)] 
4. Logos, logoi si simboluri [Ratiunile (logoi) divine / Ratiunile multiple si Logos-ul personal al lui Dumnezeu / Ratiunile si sinteza dintre persoana si natura / Aspecte tehnice ale invataturii despre logoi / Evidenta / Logoi-i si energiile necreate] 
5. Concluziile generale ale partii I [Definirea persoanei in relatie cu natura / Sinteza persoana-natura si caracterul simbolic al lumii / Dimensiunile ontologica si existentiala ale realitatii / Persoana si natura, paradox vs reductionism / Principiile teologice ale gnoseologiei parintelui Staniloae] 
Partea a II-a. Teognosia 
6. Cunoasterea lui Dumnezeu [Privire generala / Revelatia naturala si supranaturala ca baza a cunoasterii lui Dumnezeu / Forme de cunoastere a lui Dumnezeu / Sinteza dintre formele de cunoastere / Nevoia purificarii ascetice] 
7. Etapele urcusului gnoseologic [Scopurile urcusului duhovnicesc / Motivarea etapelor urcusului / Rezumatul etapelor si implicatiile lor gnoseologice / Relatiile dintre etape / Scurta nota despre sinergia divino-umana pe parcursul treptelor] 
8. Structura umana [Relatia dintre suflet si trup / Minte, ratiune si vointa / Minte, spirit, inima: survol patristic / Inima — incaperea cea mai dinauntru a mintii (nous)] 
9. Patimile ca baza a ignorantei [Caracteristicile fundamentale ale patimilor / Afecte si patimi / Cauzele patimilor / Procesul consimtirii / Efectele patimilor] 
10. Purificarea [Temele, formatul si caracteristicile expunerii parintelui Staniloae / Ruperea orientarii egoiste si a angoasei / Prevenirea actualizarii patimilor / Roadele naturii bine directionate: nadejdea, blandetea si smerenia / Nepatimirea ca pregatire pentru darurile Duhului Sfant / Caracteristici si teme ale viziunii parintelui Staniloae despre purificare] 
11. Iluminarea [Prima faza a iluminarii: contemplarea naturii / A doua faza a iluminarii: contemplarea de sine a mintii] 
12. Indumnezeirea [Indumnezeirea ca iubire / Indumnezeirea ca vedere a luminii necreate / Sinteza iubirii si luminii in indumnezeire / Indumnezeirea in sinteza parintelui Staniloae] 
13. Concluziile generale ale partii a II-a [Rezumat al sintezei gnoseologice a parintelui Staniloae] 
Abrevieri si bibliografie

Nu numai pentru lumea noastra postmoderna, dar si pentru crestinii si Bisericile actuale, Iisus-ul Evangheliilor este o provocare si o enigma.  Ne sunt straine atat lumea Sa si Dumnezeul despre Care vorbeste, cat mai ales comportamentul Sau ciudat.  Iisus apare nu doar vestind Imparatia lui Dumnezeu, ci si intrupand aceasta Imparatie.  Accesul la adevaratul Iisus este partial blocat astazi atat de viziunea teologica anistorica a Bisericilor, cat si de imaginea pur istorica a scepticismului modern.  Ambele pun in paranteza atat contextul dramatic al Palestinei secolului I sub ocupatia romana, cat si fundalul biblic al aspiratiilor religioase ale poporului Israel.  Restituind cu rigoare acest context istoric si scripturistic indispensabil, cartea de fata respune intr-o perfecta coerenta, in acelasi timp istorica si teologica, povestea lui Iisus din Nazaret de la nastere pana la Cruce, Inviere si Inaltare ca poveste a lui Dumnezeu Insusi venit sa-si instaureze Imparatia pe pamant, ca si in cer, intr-o umanitate si creatie innoite.

O lectura pasionanta si necesara pentru toti cei interesati de crestinism, dar in primul rand pentru crestinii insisi, care uita adeseori ca nu ei definesc crestinismul, ci Iisus Hristos.  Iar Scriptura spune nu povestea crestinului, ci povestea lui Iisus, a carei intelegere corecta este vitala pentru crestinism in toate timpurile, dar poate mai ales in confuziile culturale din zilele noastre.

Text fascinant prin sobrietatea si prospetimea sa reflexiva, de o remarcabila rigoare si profunzime, Explicarea liturgica a lui Nicolae Cabasila, in toate schitele si variantele ei, nu este un simplu comentariu liturgic, ci un veritabil tratat euharistic si mistagogic.  Ne ofera o reflectie critica asupra traditiei mistagogice bizantine, o veritabila decantare si simplificare a ei plecand de la recentrarea euharistic-sacramentala a celebrarii Liturghiei.  Ne ofera meditatia teologica a unui rafinat laic cultivat, in acelasi timp umanist si mistic, scolastic si isihast, un spirit deja premodern, dar integral fidel Traditiei apostolice si patristice a Bisericii asimilate si exprimate intr-un mod personal si elegant inconfundabil, mereu actual.  Intre toate comentariile liturgice scrise de-a lungul mileniului istoriei bizantine cel mai clar, concret si profund, unicul avand si o teologie euharistica si liturgica efectiva, nu este opera unui patriarh sau episcop, ci e, incontestabil, micul tratat al unui umanist laic.

Aparuta cu prilejul anului euharistic din Patriarhia Romana si dedicata memoriei luminoase a tanarului ei traducator interbelic, pr. prof. Ene Braniste, cu prilejul recentei aniversari a centenarului nasterii, traducerea de fata este cea de-a doua etapa a proiectului unei integrale a scrierilor sfantului Nicolae Cabasila demarat in 2010 cu publicarea discursurilor sale teologice.

Noutatea absoluta a editiei de fata o reprezinta restituirea, pe langa cele doua schite preliminare si versiunea definitiva in 53 de capitole, plecand de la un manuscris bizantin, a primei variante a Explicarii in 46 de capitole.  Amplul studiu introductiv, reprezentand o trecere in revista a intregii istorii a receptarii exegezei liturgice a sfantului Nicolae Cabasila in cultura si teologia europeana si in traditia bizantina, ofera, pe langa nenumarate surprize in linie liturgica si dogmatica, reperele indispensabile pentru intelegerea fascinantei geneze intelectuale a unei opere clasice a teologiei bizantine.