In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

Mult trambitata criza mondiala nu este altceva decat inceputul unei revolutii mondiale care se desfasoare atipic pentru noi, in afara tiparului pe care deja il cunoastem din experienta. O numim revolutie intr-un sens impropriu, cai este vorba de fapt de o disolutie - cel putin in ceea ce ne priveste. Mai precis, este un fenomen ce are in vedere - dupa planuri si statute foarte exacte in care se vorbeste despre pesti, ere noi, o noua ordine mondiala, libertati s.a.m.d. - intoarcerea omului catre o alta cale, mai exact intoarcerea fetei omului contemporan de la Hristos.

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Dacă nu treci prin suferinţă nu ştii să te rogi. Dacă nu suferi nu ştii să iubeşti, iar dacă nu ştii să iubeşti, nu vine harul lui Dumnezeu.

Doctrina comunistă a fost una diabolică. Chinurile la care au fost supuşi cei arestaţi au fost de neînchipuit pentru mintea omului. Doctrina comunistă a fost îngăduită de Dumnezeu, ca pedeapsă pentru păcatele oamenilor cu scopul înţelepţirii lor, întoarcerii la împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, care sunt, cum spune Psalmistul, făclii în trăirea vieţii noastre în sfinţenie (Psalmii 118, 105; I Tesaloniceni).

Au îndurat muceniceşte chinurile din închisori nu cei cu păcate grele, ci cei care clipă de clipă, zi de zi, s-au nevoit duhovniceşte în lupta cu păcatele, trăind viaţa pământească cu aleasă demnitate. Au suferit chinurile închisorilor oamenii socotiţi floarea intelectualităţii, fruntaşii gospodarilor satelor. Dumnezeu a făcut mare minune cu ei, spre învăţătura noastră, a celor slabi în credinţă, dându-le puterea de a răbda chinurile atât cu trupul, cât şi cu sufletul, unii dându-şi obştescul sfârşit muceniceşte, au suferit şi familiile celor închişi.

Cele amintite în aceste rânduri trebuie să le înţelegem cu mintea şi să le simţim cu inima, fiind un bun dascăl şi părinte duhovnicesc.

Este scrisă cu multă şi adâncă simţire. Să o citim şi să o recitim spre folosul nostru duhovnicesc. Să o citim pentru a înţelege că diavolul nu doarme, ci răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită (I Petru 5, 8).

În vremurile noastre diavolul caută să ne înghită prin diferite amăgiri, momeli, prin frumosul sau utilul care acoperă, înveleşte tot ce otrăveşte şi omoară sufletul, prin neascultarea omului de poruncile lui Dumnezeu, aşa cum diavolul a procedat cu strămoşii noştri în Rai. „Frumos la vedere şi bun la mâncare a fost pomul care m-a omorât” au mărturisit strămoşii noştri după ce şi-au dat seama că au greşit, prin păcatul neascultării de porunca lui Dumnezeu.

Cuviosul Gheorghe din Zadonsk – vestitul zăvorât contemporan al Sfântului Serafim din Sarov – şi scrierile sale nu pot avea o prezentare mai bună decât mărturia Sfântului Ignatie Briancianinov: „Iată un scriitor duhovnicesc ce i‑a lăsat cu mult în urmă pe toţi ceilalţi scriitori duhovniceşti din vremea noastră. Boier, ostaş, a lăsat armele materiale ca să intre în arena luptei duhovniceşti, a petrecut în zăvorâre şaptesprezece ani şi s‑a săvârşit din această viaţă la vârsta de patruzeci şi şapte de ani, înlocuind mulţimea anilor prin sporirea duhovnicească. Din condeiul lui curg râuri de har... Scrierile sale au ajuns una dintre cărţile mele de căpătâi... Ele au acelaşi duh şi aceeaşi îndreptare ca scrierile Sfântului Tihon din Zadonsk. Îmi îngădui să spun că au acelaşi duh şi ca păcătoasele mele scrieri... Au mare preţ duhovnicesc, căci au fost scrise cu harul lui Dumnezeu.”
„Scrise cu harul lui Dumnezeu”, aşa cum afirma fără umbră de îndoială însuşi Sfântul Ignatie Briancianinov, cuvintele marelui zăvorât din Zadonsk au puterea de a le aduce acelora care le primesc cu credinţă sănătatea duhovnicească, înţelegerea dreaptă a lucrurilor care se întâmplă în viaţa lor şi tăria de a urma calea care duce în veşnicia cea fericită.

EdiÈ›ia de faÈ›ă reproduce lucrarea "Despre căile mântuirii" de Cuviosul Gheorghe din Zadonsk, apărută la Editura Sophia în 2014.

Ascultarea...

Cel mai uşor şi mai scurt drum pentru apropierea de Dumnezeu. Este cea mai rapidă virtute, întrucât călătoreşte cu aripile smeritei cugetări... ConÈ›ine în ea toate virtuÈ›ile È™i ne conduce sigur la mântuire.

Neascultarea de poruncile lui Dumnezeu a fost pentru întregul neam omenesc cel mai grav păcat. Din aceasta se poate vedea că cea mai mare virtute este ascultarea de dumnezeieÈ™tile porunci. Această ascultare o predau È™i SfinÈ›ii PărinÈ›i ai Bisericii noastre È™i este analizată practic È™i teoretic în paginile acestei cărÈ›i.

Acest CD este impartit in doua: colinde si cantece din inchisori

Sfintii ne descopera adevarata experienta religioasa, deschizandu‑ne ochii asupra lu­mii duhovnicesti.  Pe langa aceasta experienta autentica a sfintilor exista insa si o alta: naiva, plina de inselare, a celor care vietuiesc fara indrumare si care cauta, fara a se fi desavarsit intru virtute, vedenii si minuni, inaltand visarea lor bolnava pana la delir duhovnicesc.  Fara a fi trecut mai inainte, precum sfintii, pe calea ne­vointei, patimirilor, injosirilor si chinurilor pen­­tru Hristos, acestia nu deosebesc experienta duhovniceasca adevarata de cea mincinoasa.

Citind vietile sfintilor – o comoara nepretuita de spiritualitate – si chemandu‑i pe acestia in rugaciunile noastre, vom intelege, cu adevarat, ce este viata duhovniceasca si vom dori sa nu ne abatem de la calea lor.  In acest chip, ne vom apropia de Sfanta Biserica Ortodoxa, de credinta ei, de inaltele ei idealuri, vom placea lui Dumnezeu si vom ajunge la scopul final al existentei noastre pamantesti – mantuirea.

Vietile a trei sfinti din Balcani, traduse pentru prima oara in romaneste, intregesc, prin pilda vietuirii acestor minunati placuţi ai lui Dumnezeu, cartea folositoare de suflet a arhimandritului Serafim Alexiev, iscusit parinte duhovnicesc si teolog de la sud de Dunare.

Nu este usor pentru cineva sa contureze sfintenia Bunicului.  Chiar si eu, care vi le povestesc pe toate acestea, nu pot sa le descriu atat de bine, intrucat n-am inteles corect cele cate au vazut ochii mei de lut si au auzit urechile mele pacatoase.  Cu putina credinta pe care o am, cred ca Parintele Porfirie este un mare sfant, un ocrotitor preabland si iubit al meu si al multor altora.

Asa cum indemna de multe ori: „Sa ma strigati, si eu voi ajunge indata langa voi”, sa-l strigam din inima pe marele sfant al lui Dumnezeu, Sfantul Porfirie, fiecare dintre noi in parte, pentru noi, pentru copiii nostri, pentru cunoscutii nostri, pentru toata lumea, si sa fim incredintati ca sfantul iubirii va implini dorintele noastre cele dupa Dumnezeu.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a ingaduit mie, pacatosului, sa-l vad si sa traiesc langa un asemenea mare sfant si sa primesc binecuvantarea lui.  Ma rog din inima mea impietrita sa ne binecuvanteze din ceruri si sa se roage pentru noi toti sa devenim buni.

Paraskevas Lambropoulos