In fiecare zi avem aceasta oportunitate, avem acces la calea sfinteniei, putem porni pe drumul spre sfintenie.

Trecem rascrucile drumurilor, alegandu-l de fiecare data pe celalalt, fara sa ne pese unde ne ducem.

Mersul nostru a pierdut calea dreapta - oricare dintre drumuri ne poate parea cel drept.  Si totusi in fiecare rascruce unul dintre drumuri este cel drept.  Nu facem altceva in fiecare zi decat sa refuzam acest drum, mai mult sau mai putin explicit, mai mult sau mai putin constient.  Refuzul sfinteniei este integral opera modernaitatii, a pseudo-modernitatii, sau poate cu o expresie mai potrivita a post-umanitatii.

Post-omul poate refuza, din vocatia sa de apartenenta la clasa sau la regnul modern sau post-modern - si nu la cel dumnezeiesc -, poate refuza - si o face - singura sa salvare: mantuirea.

Mult trambitata criza mondiala nu este altceva decat inceputul unei revolutii mondiale care se desfasoare atipic pentru noi, in afara tiparului pe care deja il cunoastem din experienta. O numim revolutie intr-un sens impropriu, cai este vorba de fapt de o disolutie - cel putin in ceea ce ne priveste. Mai precis, este un fenomen ce are in vedere - dupa planuri si statute foarte exacte in care se vorbeste despre pesti, ere noi, o noua ordine mondiala, libertati s.a.m.d. - intoarcerea omului catre o alta cale, mai exact intoarcerea fetei omului contemporan de la Hristos.

Omul are atata sfintenie cata rugaciune are in el. Omul nu traieste pentru sine, omul este binecuvantat sa traiasca pentru celalalt.

Cartea de fata(care valorifica texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) isi propune sa faca o concesie "corectilor politici": sa arate de ce Eminescu este incorect politic.  Si asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grabit sa puna diagnosticul, dar uitand, in izbucnirea sa in bocet, sa si-l argumenteze.  Ii venim, aici, in ajutor.

Ne cerem scuze de la parintele-scriitor Stefan Bastovoi ca am parafrazat, in oglinda, titlul unei carti a dumisale din 2010: Diavolul este corect politic.

Diavolul, da!  Insa nu si Eminescu!

O carte subţire, precum aceasta, nu poate cuprinde nici pe departe ceea ce a izbutit sa faca parintele pentru Biserica zilelor nostre.  De aceea, marturiile scrise sunt insotite de numeroase fotografii, ajungandu-se la forma unei carti ilustrate in care cuvintele si imaginile se intregesc unele pe altele, in dorinta de a face cat de cat cunoscuta aceasta pilda de lucrare crestina a calugarului si preotului lui Dumnezeu Justin Parvu.

Dacă nu treci prin suferinţă nu ştii să te rogi. Dacă nu suferi nu ştii să iubeşti, iar dacă nu ştii să iubeşti, nu vine harul lui Dumnezeu.

Sfinţii – atât cei din vechime, cât È™i cei apropiaÈ›i de zilele noastre – au avut întotdeauna ca È›el al vieÈ›ii lor mântuirea. Către aceasta trebuie să se îndrepte orice nevoinÈ›ă, orice lucrare a credinciosului. 

Într-o lume atât de complexă şi agresivă, ce asaltează la tot pasul simţurile, cum pot reuşi creÈ™tinii de astăzi să-È™i pună în acord viaÈ›a pământească cu voia lui Dumnezeu, pentru a dobândi mântuirea?

Prezenta carte se doreÈ™te un îndrumar de viaţă pentru ortodocşii zilelor noastre, încercând să răspundă într-un mod cât mai lesnicios È™i folositor – prin sfaturi ale sfinÈ›ilor – frământărilor acelora dintre contemporani care doresc să păÈ™ească fără primejdie de rătăcire pe calea măreaÈ›ă, însă deloc uÈ™oară, a mântuirii. 

Viata lui iisus Hristos nu este o biografie omeneasca, oricat de unica si singulara ar fi, plina de puteri si capacitati supranaturale!  Ci este biografia lui Dumnezeu-Omul, ceea ce inseamna ca fatetele vietii Lui nu sunt toate omenesti si nici toate dumnezeiesti, ci sunt unele dumnezeiesti, altele omenesti.  Doar astfel putem vedea corect imaginile multiple pe care le insumeaza numai viata Lui.

In Evanghelii sunt ascunse multe amanunte din viata Sa, pe care le ignoram, cu consecinta de a nu cunoaste tot ce ar trebuidespre Domnul si Dumnezeul nostru, Mantuitorul Iisus Hristos.  In aceasta carte sunt prezentate cateva din aceste amanunte. Sa le intampinam cu evlavie si uimire.

„Doamne, trage inima mea la Tine cu Duhul Tău Cel Sfînt! Doamne, abate inima mea de la deşertăciunea pămîntească! Doamne, fără Tine nu pot face nimic!”

„Cu ochii cei înţelegători ai inimii văd cum, în chip înţeles cu mintea, Îl trag pe Hristos în inima mea aşa cum trag văzduhul în plămîni, văd cum El intră într‑însa şi deodată o linişteşte şi o îndulceşte. Să nu rămîn singur, fără de Tine, Dătătorule de viaţă, răsuflarea mea, bucuria mea, că rău îmi e fără Tine.”

Sfantul Ioan din Kronstadt

Patimirile celor de la Aiud, Pitesti, Gherla, Canal si din celelalte temnite risipite pe tot cuprinsul tarii au inscris pagina demnitatii romanesti in cartea insangerata a secolului XX.  Dar si suferinta le-a fost pe masura indraznelii.  Au fost infometati, batuti, umiliti.  Au rabdat torturi infricosatoare si lanturi.  Au fost trecuti prin moara reeducarii, un experiment de satanizare fortata, fara putinta de a se salva prin moarte.  Sudori reci au curs pe trupurile lor si lacrimi de sange le-au umbrit obrajii...

Cei mai multi au plecat - lumini din Lumina care le-a sfintit rastignirile.  Rostul jertfei lor a fost libertatea noastra in Adevar.  De aceea se cuvine sa scoatem lumina patimirii lor de sub obroc si sa o punem sfesnic, sa lumineze neamului romanesc.

Acesta este si rostul albumului de fata, care incearca sa infatiseze, in imagini de sinaxar, franturi de patimiri din lagarele si inchisorile romanesti, insotite de textele corespunzatoare care le-au inspirat, asa cum au fost scrise de supravietuitori.

Am ocolit in titlul acestui volum denumirea consacrata Sapte cuvinte catre tineri, deoarece astazi seria respectiva implica de fapt noua texte, celor sapte cuvinte rostite efectiv (in 1978) adaugandu-li-se nu doar vechiul cuvant suplimentar, ci si un nou cuvant de data mai recenta.

Desigur, cititorii vor tine seama de momentul si de scopul in care predicile mai vechi au fost concepute, in plin regim ceausist, ca reactie impotriva daramarii bisericilor si a educatiei ateiste a tinerelor generatii.  Aceasta nu inseamna catusi de putin ca mesajul lor n-ar mai fi unul actual: pe langa interesul "documentar", valoarea lor intrinseca (spirituala, morala, catehetica) ramane incontestabila. Spiritul si limbajul lor pot constitui pana astazi un model de predica ortodoxa vie, adaptata -fara compromisuri esentiale- receptivitatii tineretului contemporan.

Razvan Codrescu

Chipul Sfantului Mucenic Haralambie, cel slavit de insasi slava Mielului Injunghiat, prin viata plina de lumina jertfei pentru Hristos, misca sufletele credinciosilor, dar mai ales acel suflet care vrea sa se apropie cu evlavie si sa cerceteze cu atentie aceasta viata muceniceasca.  Haralambie a fost un atlet curajos al lui Hristos, al credintei crestine si al jertfei pentru aceasta.  A fost un adevarat slujitor al altarului, cu adanca cunostinta a misiunii sale sfinte, cu constiinta ca ofera cu mainile sale celor credinciosi viata cereasca, Trupul si Sangele Mantuitorului. 
A fost un indrumator de suflete plin de virtuti si intelepciune, o pilda vie de viata duhovniceasca, un sprijin puternic pentru credinciosii vremii sale, dar si o personalitate care inspira celor prezenti, clerici, laici sau necredinciosi, multa barbatie.  Mucenicia vietii sale sfinte, plina de rabdarea in Duhul Sfant, de curaj, de nadejde in Hristos, este pecetluita de chinurile infricosatoare ale trupului sau batran, pentru a deveni „cel mare intre mucenici”.  Prin martiriul sau si prin dragostea sa a dobandit dragostea tuturor celor care cred in Hristos.