Aceasta carte reprezinta un fenomen unic si inestimabil in literatura ortodoxa a secolului XX: un sfant al vre­murilor moderne, cu experienta unui razboi mondial, a inchisorilor si prigoanelor, ia una dintre Evanghelii si o explica de la un cap la altul folosind limbajul si notiunile omului contemporan, facandu‑i acestuia mai accesibil decat oricand cu­van­tul lui Dumnezeu.  Scrisa cu rar talent literar, plina de numeroase exemplificari si istorii din viata, aceasta lucrare monumentala, fara egal in ultima suta de ani, se citeste pe nerasuflate: frumusetea stilului, limpezimea expunerii, bogatia cunoasterii duhovnicesti pe care o aduce se impletesc intr‑una dintre cele mai ziditoare lecturi care pot fi recomandate crestinilor vremii noastre.

Cartea de faţă, intitulată modest „Cuvinte puţine oarecare din ceale multe, ale celor întru sfinţi părinţilor noştri Vasilie celui Mare şi Grigorie Cuvântătoriului de Dumnezeu,” a fost alcătuită de Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ungrovlahiei (1765–1834), ca o anthologie a prieteniei celor doi mari Sfinţi Părinţi ai veacului al patrulea, precum mărturiseşte tipograful Pafnutie în prefaţa intitulată „Cătră cititoriul”: „Mitropolitul Grigorie, fiindcă marele Vasilie au fost ca un suflet în dooă trupuri cu Bogoslovul Grigorie, tălmăcind câteva Cuvinte, Epistolii, Stihuri de ale Bo¬goslovului Grigorie, le-au unit cu ale marelui Vasilie, ca să se cunoască că precum în viiaţă au fost iubiţi şi uniţi, aşa şi în Cartea aceasta să fie uniţi”. Grigorie Dascălul (proslăvit între sfinţi în anul 2006), este unul dintre vestiţii traducători ai scrierilor patristice din obştea Stareţului Paisie de la Neamţ. Numele lui Grigorie este legat de un alt mare traducător nemţean, Gherontie, care i-a fost şi duhovnic, şi cu care a tradus mai multe scrieri patristice. După moartea duhovnicului şi împreună-truditorului său, Grigorie, ajuns Mitropolit al Ungrovlahiei (1823-1834), va continua nevoinţa tălmăcirii şi tipăririi scrierilor patristice, reuşind să tipărească şi câteva manuscrise ale altor traducători nemţeni.

Anthologia Mitropolitului Grigorie, publicată în 1826 la Bucureşti, la trei ani după urcarea sa în scaunul Ungrovlahiei, nu este însă nici mică, şi nici neînsemnată în ce priveşte conţinutul. În cele 379 de pagini format mare (21x30,5 cm) ea adună câteva dintre cele mai reprezentative scrieri ale Sfântului Vasilie (cele nouă „Omilii la Exaimeron”, împreună cu cele două omilii „Despre Facerea Omului” şi cea „Despre Rai”; două lucrări ascetice, „Aşăzământuri călugăreşti” şi „Epistola către Hilon”; apoi încă optsprezece Omilii dintre cele mai cunoscute; la care se adaugă şase Omilii, optsprezece Epistole şi opt Poeme ale Sfântului Grigorie al Nazianzului. Cu excepţia „Omiliilor la Exaimeron”, a celor două omilii „Despre Facerea Omului” şi a celei „Despre Rai” (pe care doar le-a diorthosit), toate scrierile sânt traduse de Mitropolitul Grigorie Dascălul.

(lipsa text)

Ce este credinta Crestina?

Credinta Crestina este invatatura lui Hristos despre cele mai insemnate taine ale fiintei si ale vietii, invatatura pe care oamenii o pot primi numai prin credinta in El, si nu prin propriile stradanii.

Prin acest volum, editura incheie tiparirea sirului de comentarii la Psalmi, carte la care au ostenit Cuviosul Eftimie Zigabenul si Sfantul Nicodim Aghioritul, alegand cele mai folositoare talcuiri ale Sfintilor Parinti.

Nu putini credinciosi, facandu-si canonul primit de la duhovnic sau auzind psalmi in cultul Bisericii in mod special la Utrenie si Vecernie, au avut nelamuriri privitoare la sensul unor versete mai greu de inteles.  Cartea de fata este, s-ar putea spune, o culegere de lamuriri, de raspunsuri la intrebarile pe care si le poate pune cel care citeste psalmii si nu are pe cine sa intrebe pentru a se limpezii.

Sfintele taine sunt lucrări văzute ale Bisericii lui Hristos prin care, în chip nevăzut, se împărtăÈ™eÈ™te omului harul Sfântului Duh, spre creÈ™tere duhovnicească È™i spre mântuire. Fiecare credincios este chemat să vegheze permanent ca trupul È™i sufletul său să fie curate, vrednice de a primi È™i a păstra pe Duhul Sfânt, vrednice de a fi templu al Duhului Sfânt. 

Se înÈ›elege de aici importanÈ›a Sfintelor Taine în viaÈ›a credincioÈ™ilor È™i adevărul că în afară de Biserică se primesc Sfintele Taine È™i prin ele harul Preasfântului Duh fără de care omul nu se poate mântui

Acum aproape un secol, în Turcia de astăzi s-a născut într-o familie numeroasă micul Arsenie. ÎnsufleÈ›it de exemplul Sfântului Arsenie Capadocianul, povăÈ›uitorul său, È™i dăruit de Dumnezeu cu o minte ageră È™i cu multă credinÈ›ă, Arsenie era iubit de toÈ›i pentru mărinimia lui. Sărea în ajutorul oricui avea nevoie, iar pe copiii săraci îi învăÈ›a despre credinÈ›ă. Încă din copilărie, Arsenie È™i-a dorit să devină călugăr. Însă acest vis s-a împlinit mulÈ›i ani mai târziu în Sfântul Munte Athos, unde a primit numele de Paisie. Aici s-a arătat a fi un mare nevoitor, primind de la Dumnezeu È™i darul îmblânzirii animalelor sălbatice. Copiilor care veneau la chilia sa le dăruia dulciuri È™i îi îndemna să facă fapte bune, iar ei îl răsplăteau cu dragostea È™i recunoÈ™tinÈ›a lor.

Pentru viaÈ›a sa plină de rugăciune È™i de jertfire de sine, Cuviosul Paisie a rămas în memoria credincioÈ™ilor ca un tămăduitor al suferinÈ›elor, povăÈ›uitor al călugărilor È™i al familiilor creÈ™tine, pentru care È™i astăzi mijloceÈ™te înaintea lui Dumnezeu.

Schiarhimandritul Ioachim (Parr), egumenul Manastirii Cuvioasei Maria Egipteanca din New York, se ocupa de multi ani cu activitatea misionara si ii ajuta pe cei fara adapost.  Parintele Ioachim a vizitat cateva manastiri din Rusia, a discutat atat cu monahi, cat si cu mireni, si fiecare discutie a fost o lectie de dragoste.  Experienta duhovniceasca – pe care parintele Ioachim o impartaseste din belsug ascultatorilor – va fi de folos tuturor celor ce vor sa traiasca conform Evangheliei si sa invete sa-l iubeasca pe aproapele.

Parintele Gavriil a fost o minunata imbinare de monahism infloritor al Evului Mediu si de monahism prigonit al veacului al XX‑lea, si o adevarata icoana a Sfintilor Parinti, asa cum ii stim din vechile scrieri.  Era deopotriva nevoitor aspru si bland ca un prunc, si stralucea in chip dumnezeiesc.  Ges­turile sale expresive, cuvintele miscatoare si con­vingatoare ii calauzeau pe incepatori pe calea Luminii.  Celor sporiti le vadea slabiciunile cu toata asprimea, iar la nevoie, ii facea sa‑si vada gresalele tinandu‑i in genunchi si ridicandu‑si glasul.  Gasea in toate bun prilej ca sa rosteasca cuvant de folos si pentru suflet, si pentru trup.  Pana si cei care nu stiau nimic despre credinta ortodoxa, trecand pe la manastire si primind binecuvantare de la parintele, erau coplesiti de cuceritoarea sa putere duhovniceasca si de harul ce izvora din el.  Si asa in toti sadea semintele dreptei credinte.

Când vorbim despre sfinÈ›i, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au vieÈ›uit cândva, în trecut, ci pe cei ce vieÈ›uiesc È™i astăzi, care se împărtăÈ™esc de energia‑lucrarea curăÈ›itoare È™i, mai cu seamă, luminătoare È™i îndumnezeitoare a lui Dumnezeu.

Prorocii sunt numiÈ›i „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El È›ine lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie È™i în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minÈ›ii noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată.

Trebuie să preÈ›uim È™i să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit È™i cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înÈ›elepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8).

SfinÈ›ii văd È™i răutatea care există în inima noastră, precum È™i Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, È™i de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd È™i boala minÈ›ii È™i a inimii noastre, iar ca unii ce au È™tiinÈ›a de a tămădui È™i cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putinÈ›ă, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de È™tiinÈ›a tămăduirii.